ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1341/2020

Ședința publică din data de 01 iulie 2020

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin hotărârea arbitrală nr. 18/2018, pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de arbitrare; a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește suma de 50.000 RON; a fost respinsă excepția lipsei de interes a reclamantei A., invocată de pârâții B. și C.; a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâții B. și C.; a fost respinsă nulitatea actului adițional nr. x, autentificat sub nr. x/29 iunie 2015, la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/27 septembrie 2013, invocată de pârâții B. și C.; a fost admisă cererea de arbitrare formulată de reclamanta A. și s-a dispus obligarea pârâților B. și C. la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând prețul integral achitat de reclamantă pentru imobilul în suprafață de 72.900,00 mp, categoria de folosință arabil, pășuni și fanețe, situat pe raza comunei Țibana, județul Iași, în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 27 septembrie 2013 și a încheierii de rectificare autentificată sub nr. x din 22 noiembrie 2013, care modifică, completează și face parte integrantă din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare; în baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ. s-a admis, în parte, cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor arbitrale ocazionate de prezentul litigiu; au fost obligați pârâții B. și C. la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 5925 RON, din care 1925 RON reprezintă taxă arbitrală, iar 4000 RON reprezintă onorariu de avocat, către reclamanta A.; a fost respinsă cererea pârâților de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 5000 RON, din care 1000 RON reprezintă taxă arbitrală, iar 4000 RON reprezintă onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri au formulat acțiune în anulare reclamanții C. și B., cererea fiind înregistrată la data de 11 ianuarie 2019, pe rolul Curții de Apel Iași.

Prin decizia nr. 41/2019 din 17 iulie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 18/2018 din 16 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere, în dosarul nr. x/2018, formulată de reclamanții C. și B., în contradictoriu cu intimata A..

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă au formulat recurs reclamanții C. și B., la data de 09 octombrie 2019.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 și art. 613 alin. (4) C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea, în tot, a deciziei nr. 41 din 17 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași și, pe fond, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii formulate de reclamanta A..

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au susținut că, raportat la dispozițiile art. 603 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea arbitrală trebuia prezentată instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act notarial, în vederea verificării condițiilor și îndeplinirii procedurilor impuse de lege, procedură ce nu a fost urmată de intimată.

Au mai arătat că intimata s-a rezumat la a învesti un tribunal arbitral și a obține o hotărâre arbitrală definitivă și obligatorie, fără a parcurge procedura prevăzută de dispozițiile art. 603 alin. (3) C. proc. civ., motivat de faptul că obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 27 septembrie 2013 avea ca obiect transferul unui drept real imobiliar.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au învederat că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, având în vedere dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., potrivit cărora:

"hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive: a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului (...)".

Raportat la clauza compromisorie inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare și la dispozițiile art. 550 și art. 551 C. proc. civ., recurenții au susținut că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, atât timp cât nu a existat un litigiu început între părți. În virtutea rolului activ, arbitrul unic care a soluționat cauza trebuia să facă demersuri pentru a lămuri situația, în sensul dacă executorul a comunicat pârâților notificarea nr. x din 03 aprilie 2018; astfel, recurenții au opinat că atâta vreme cât promitenții-vânzători nu au fost notificați, cu privire la faptul că promitentul-cumpărător invocă clauza de dezicere inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, nu poate fi vorba despre eventualitatea nașterii unui litigiu.

Conchizând acest motiv, recurenții au arătat că reclamanta nu are niciun motiv de a solicita suma de bani plătită la 27 septembrie 2013, întrucât aceasta nu a avut intenția de a perfecta actele de vânzare, pentru că nu a ales înscrierea în favoarea sa a unei ipoteci legale asupra imobilului pentru restituirea sumei plătite, astfel cum părțile au stabilit prin convenție, și nici nu a ales calea unei acțiuni în justiție pentru pronunțatea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

De asemenea, recurenții au susținut că, în mod greșit, instanța învestită să soluționeze acțiunea în anulare a respins excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, deși termenul general de prescripție de 3 ani s-a împlinit înainte de data cererii de restituire a prețului, respectiv la 05 septembrie 2018.

Au mai arătat că susținerea instanței că mandatara recurenților a încheiat un act adițional la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, care întrerupe cursul prescripției extinctive nu poate fi primită, întrucât recunoașterea nu a fost făcută personal de către debitor, ci prin intermediul unui mandatar.

În ceea ce privește critica privind admiterea cererii de restituire a prețului primit, recurenții au învederat că instanța arbitrală și cea judecătorească, care a soluționat acțiunea în anulare, trebuiau să constate că reclamanta, care a pretins neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de către pârâți, a optat pentru a cere restituirea sumei achitate în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate între părți, fără a solicita și rezoluțiunea convenției; în aceste condiții, recurenții au susținut că cererea reclamantei de obligare a pârâților la restituirea prețului achitat în temeiul promisiunii bilaterale, ce presupune o repunere în situația anterioară încheierii contractului, a cărui rezoluțiune nu a fost solicitată, este neîntemeiată.

III. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, întrucât motivele de recurs invocate de recurenți nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința atacată pe baza criticilor formulate de către recurenții- reclamanți, Înalta Curte apreciază că recursul formulat este nefondat.

Prin cererea de recurs, recurenții-reclamanți au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prezentând argumente în susținerea motivelor de casare invocate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că, raportat la dispozițiile art. 603 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea arbitrală trebuia prezentată instanței judecătorești sau notarului public, în vederea verificării condițiilor prevăzute de lege, procedură ce nu a fost urmată de intimata A., Înalta Curte reține că potrivit art. 608 alin. (2) C. proc. civ.:

"Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularitățile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) și (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută de art. 604."

Art. 592 alin. (1) și (3) C. proc. civ. statuează în sensul că:

"(1) Orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt. (3) Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă nu a fost invocată de cel interesat la termenul la care s-a produs ori, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularității și înainte de a se pune concluzii în fond."

În cauză, prin acțiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale nr. 18/2018, pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere, în dosarul nr. x/2018, reclamanții C. și B. au susținut că Tribunalul de Arbitraj Judiciar nu funcționează legal, că procedura de citare de citare nu a fost legal îndeplinită, procedându-se, cu rea-credință, la citarea lor prin publicitate, și că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, întrucât clauza compromisorie inserată în cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare este prin conținut contradictorie și lovită de nulitate absolută, prin raportare la art. 550 și art. 551 C. proc. civ.. De asemenea, reclamanții au invocat excepția activării clauzei de nedezicere prin formularea cererilor de arbitrare și, în subsidiar, au susținut inadmisibilitatea formulării cererii de arbitrare.

Analizând acțiunea în anulare formulată de reclamanți, Înalta Curte constată că aceștia nu au formulat critici cu privire la faptul că hotărârea arbitrală nu a fost prezentată instanței judecătorești sau notarului public, sens în care aceste aspecte nu pot fi deduse judecății, pentru prima dată, prin cererea de recurs.

Prin urmare, nerespectarea de către intimata A. a procedurii prevăzute de dispozițiile art. 603 alin. (3) C. proc. civ. putea fi invocată, în mod valabil, prin acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, iar, după acest moment indicat de art. 592 alin. (1) și (3) C. proc. civ., operează sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca excepții sau neregularități.

În raport de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

O altă critică a recurenților a fost aceea că, raportat la clauza compromisorie inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare și la dispozițiile art. 550 și 551 C. proc. civ., litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, întrucât nu a existat un litigiu început; Înalta Curte reține că aceste chestiuni au fost, în mod corect, dezlegate prin decizia recurată, instanța de control reținând că, la termenul de judecată din 05 septembrie 2018, tribunalul arbitral a constatat că la dosar există convenția arbitrală care învestește Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere să soluționeze cauza, convenție sub forma clauzei compromisorii stipulate în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 27 septembrie 2013 la Societatea Profesională Notarială "D.", prin care părțile au convenit ca orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest înscris să fie soluționat pe calea arbitrajului, precum și că este legal sesizat, în conformitate cu prevederile Regulilor de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere, neputându-se face abstracție de această clauză.

Contrar celor susținute de reclamanți în acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, s-a reținut că, în mod legal, tribunalul arbitral a apreciat că această clauză constituie o convenție arbitrală valabilă și operantă în cauză în raport de obiectul litigiului, iar față de maniera în care este formulată, vizează inclusiv acțiunea prin care se pretinde obligarea pârâților la plata sumei de 50.000 (cincizecimii) RON, achitată în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 27 septembrie 2013.

Instanța a mai reținut că ceea ce este esențial este faptul că există clauză compromisorie și că, în virtutea acesteia, părțile recurg la arbitraj, fiind obligate să se conformeze procedurii arbitrale și îndatoririi de a-și exercita drepturile procedurale cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, aspectele invocate de reclamanți ținând de temeinicia cererii și neinfluențând stabilirea competenței.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nici această critică a recurenților nu este fondată.

În ceea ce privește criticile recurenților circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că, în mod greșit, instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și criticile privind nelegala restituire a prețului, întrucât nu a fost solicitată și rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, pentru ca părțile să fie repuse în situația anterioară, Înalta Curte constată că aceste aspecte sunt chestiuni de fond, care excedează dispozițiilor limitative prevăzute de art. 608 C. proc. civ., ce reglementează cazurile în hotărârea arbitrală poate fi desființată.

Înalta Curte reține că la dezlegarea unei cereri de recurs formulate împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale, instanța va avea în vedere dispozițiile expres și limitativ prevăzute atât de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât și de art. 608 C. proc. civ.

Potrivit art. 608 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2);

f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri;

h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;

i) dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

(2) Nu mai pot fi invocate ca motive pentru anularea hotărârii arbitrale neregularitățile care nu au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) și (3) sau care pot fi remediate pe calea prevăzută la art. 604.

(3) Pentru dovedirea motivelor de anulare nu pot fi aduse ca probe noi decât înscrisuri."

Prin urmare, motivele care pot determina desființarea hotărârii arbitrale sunt expres și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., iar în cadrul unei acțiuni în anulare, instanța nu poate reanaliza aspectele de fond care au fost soluționate prin hotărârea arbitrală, controlul instanței fiind limitat la motivele prevăzute exhaustiv de art. 608 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de recurs dedusă judecății, Înalta Curte arată că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului, iar această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în condițiile, expres și limitativ, prevăzute de C. proc. civ., prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, și nu poate constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs putând examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 488 din C. proc. civ.

Referitor la excepția nelegalei funcționări a Tribunalului Arbitral, invocată de recurenții-reclamanți, Înalta Curte reține că această excepție a fost respinsă în ședința publică din 1 iulie 2020, motivarea soluției adoptate regăsindu-se în practicaua prezentei decizii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C. și B. împotriva deciziei nr. 41 din 17 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C. și B. împotriva deciziei nr. 41 din 17 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 iulie 2020.