ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2020

Obiectul cererii de arbitrare: Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Fundația "Camera de Arbitraj și Mediere" la data de 03.04.2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâților B. și C. la plata sumei de 100.000 RON ce a fost plătită de către reclamant cu titlu de preț integral al promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013 la Societatea Profesională Notarială "D." și a actului adițional nr. x la această promisiune, încheiat la data de 29.06.2015 între aceleași părți, autentificat sub nr. x/29.06.2015 la aceeași societate profesională notarială. În motivare, reclamantul A. a arătat că pârâții B. și C. s-au obligat să transmită dreptul de proprietate asupra imobilului ce urma să intre în proprietatea acestora prin reconstituirea dreptului de proprietate, în suprafață de 407.100,00 m.p. categoria de folosință arabil, pășuni și fânețe, situat pe raza comunei Tibana, Jud. Iași, urmând ca până la data de 27.03.2015 să se perfecteze contractul de vânzare cumpărare în formă autentică. La momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare - 27.09.2013, a fost achitată suma de 100.000 (unasutămii) RON reprezentând prețul integral al vânzării. La data de 29.06.2015 între aceleași părți a fost încheiat actul adițional nr. x la promisiunea de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. x/29.06.2015, prin care au declarat că sunt de acord cu prelungirea termenului de perfectare a contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică, până la data de 27.03.2018. în conformitate cu clauzele stipulate în promisiunea de vânzare cumpărare încheiată între reclamant și pârâții B. și C. "Noi, B. și C., declarăm că ne obligăm să obținem toată documentația necesară perfectării contractului de vânzare-cumpărare, inclusiv Titlul de proprietate și încheierea de intabulare, să facem toate actele în vederea obținerii schiței cadastrale a imobilului, să nu modificăm prețul convenit și să depunem toate actele pentru perfectarea contractului de vânzare cumpărare, în caz contrar vom restitui suma primită astăzi, data autentificării prezentului înscris*'. Având în vedere că promitenții vânzători nu își pot executa obligația asumată, întrucât aceștia nu se găsesc în proprietatea suprafeței de teren la data de 27.03.2018, reclamantul A. a solicitat restituirea sumei de 100.000 RON, achitată integral la data de 27.09.2013, reprezentând prețul integral al vânzării și plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu. În drept, reclamantul a întemeiat cererea de arbitrare pe prevederile art. 1270 C. civ., art. 541 și urm., art. 453 din C. proc. civ. Pârâții C. și B. au formulat cerere reconvențională și întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul A. și anularea actului adițional nr. x la promisiunea de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013 și au invocat excepția necompetenței generale a Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași, excepția inadmisibilități acțiunii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei de interes a reclamantului A.

Hotărârea arbitrală pronunțată Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere în dosarul cu nr. x/2018 Prin hotărârea arbitrală nr. 17 din data de 16.10.2018 acest tribunal a respins excepția inadmisibilității cererii de arbitrare, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește suma de 100.000 RON, a respins excepția lipsei de interes a reclamantului A., invocată de pârâții B. și C., a respins cererea reconvențională formulată de pârâții B. și C., a respins nulitatea actului adițional nr. x autentificat sub nr. x/29.06.2015 la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013, invocată de pârâții B. și C., a admis cererea de arbitrare formulată de reclamantul A. și a dispus obligarea pârâților B. și C. plata sumei de 100.000 RON, reprezentând prețul integral achitat de reclamant pentru imobilul în suprafață de 407.100 mp categoria de folosință arabil, pășuni și fânețe, situat pe raza comunei Tibana, județul Iași, în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013. În baza art. 451 alin. (2) C. proc. civ. a fost admisă, în parte, cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor arbitrale ocazionate de prezentul litigiu și au fost obligați pârâții B. și C. la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 7675 RON, din care 2675 RON reprezintă taxă arbitrală, iar 5000 RON reprezintă onorariu de avocat, către reclamantul A.. A fost respinsă cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 5000 RON, din care 1000 RON reprezintă taxă arbitrală, iar 4000 RON reprezintă onorariu de avocat.

Sentința pronunțată de Curtea de Apel Iași: Prin cererea înregistrată la data de 11 ianuarie 2019, reclamanții C. și B. au solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 17/2018 pronunțată de Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere în dosarul nr. x/2019. Pârâtul A. a formulat întâmpinare la data de 13 martie 2019 solicitând respingerea acțiunii. Prin sentința civilă nr. 37 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale nr. 17/16.10.2018, formulată de reclamanții C. și B., în contradictoriu cu A. și a luat act că intimatul nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată în prezentul dosar. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a avut în vedere următoarele: Cu privire la primele trei motive al acțiunii în anulare, care vizau nelegala constituire a Tribunalului de Arbitraj judiciar de pe lângă Camera de Arbitraj și mediere, greșita constituire a tribunalului arbitral cu arbitrul unic E. și ulterior arbitru F. și procedura viciată de citare urmată de citarea cu rea-credință prin publicitate a reclamanților, Curtea a reținut că, potrivit art. 592 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., reclamanții, legal citați pentru termenul din 08.08.2018, nu au înțeles să conteste legalitatea Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere, astfel încât aceștia sunt decăzuți din acest drept. Cât privește nelegala constituire a tribunalului, potrivit convenției arbitrale, caz de nulitate prevăzut de art. 608 lit. c) din C. proc. civ., s-a reținut că, la termenul din 08.08.2018, pârâții, prezenți în fata tribunalului arbitral, au declarat faptul că nu sunt de acord cu numirea ca arbitru unic a domnului E. Dumitru, sens în care s-a procedat la numirea în calitate de arbitru a doamnei F., în calitate de supleant a doamnei H.. Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, pârâților le-a fost comunicat conținutul actului de numire al noului arbitru unic și al celui supleant. Prin cererea înregistrată la 04.09.2018, pârâții au contestat numirea arbitrului unic și a celui supleant, invocând faptul că în actul de numire nu este indicat domiciliul și datele personale și profesionale ale acestuia. La termenul din 05.09.2019, arbitrul unic a comunicat pârâților C. și B. faptul că, în conformitate cu dispozițiile Regulamentului UE 2016/678, datele cu caracter personal ale arbitrilor nu pot fi publice, ele putând fi însă consultate, cu respectarea regulamentului privind datele cu caracter personal, la sediul tribunalului arbitral. Ulterior acestui termen, pârâții nu au mai formulat cereri prin care să conteste numirea arbitrilor, iar solicitarea de constatare a stării de incompatibilitate a arbitrului unic, decurgând din calitatea acestuia de jurist al Fundației Camera de Arbitraj și Mediere, a fost formulată pentru prima dată prin cererea de anulare a hotărârii arbitrale. În aceste condiții, reținând incidenta dispozițiilor art. 592 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea a constatat că reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a mai solicita constatarea nelegalei constituiri a tribunalului arbitral pentru motive ce puteau, însă nu au fost invocate, în fața tribunalului arbitral. A fost găsit neîntemeiat și motivul vizând nelegala citare în fața tribunalului arbitral, în condițiile în care, la termenul din 09.07.2018, constatând nelegala citare a pârâților B. și C., tribunalul arbitral a dispus acordarea unui nou termen, dispunând efectuarea de verificări în vederea identificării domiciliului pârâților, pentru termenele ce au urmat procedura fiind corect îndeplinită. Pe cale de consecință, motivele de nulitate ale sentinței arbitrale vizând nelegala funcționare și constituire a tribunalului arbitral nu mai puteau fi invocate prin acțiunea în anulare, iar critica vizând nelegala citare este vădit nefondată. Mai mult, o eventuală neregularitate a procedurii de citare precum și a celei de numire a arbitrului s-a acoperit prin neinvocarea la termenul la care s-a produs sau, cel mai târziu, la primul termen ce a urmat. O altă critică s-a întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor art. 608 lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora "tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante", în condițiile în care arbitrajul nu a respectat dispozițiile clauzei compromisorii din antecontract. Curtea de apel a reținut că criticile reclamanților din acțiunea în anulare vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța arbitrală a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în stabilirea competentei, a existentei unei situații litigioase decurgând din promisiunea de vânzare cumpărare încheiată la data de 27 septembrie 2013, argumentele tribunalului arbitral constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția adoptată. Este de necontestat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. solicitat instanței să oblige pârâții B. și C. la plata sumei de 100.000 RON ce a fost plătită de către reclamant cu titlu de preț integral al promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013 la Societatea Profesională Notarială "D." și a actului adițional nr. x la această promisiune, încheiat la data de 29.06.2015 între aceleași părți, autentificat sub nr. x/29.06.2015 la Societatea Profesională Notarială "D." Potrivit art. 550 alin. (3) C. proc. civ., "...clauza compromisorie se interpretează în sensul că se aplică tuturor neînțelegerilor care derivă din contractul sau din raportul juridic la care se referă". La termenul de judecată din data de 05.09.2018, în mod întemeiat tribunalul arbitral a constatat că la dosar există convenția arbitrală care investește Tribunalul de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere să soluționeze prezenta cauză, convenție sub forma clauzei compromisorii stipulate în Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din 27.09.2013 la Societatea Profesională Notarială D., prin care părțile convin ca orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest înscris să fie soluționat pe calea arbitrajului, precum și că este legal sesizat în conformitate cu prevederile Regulilor de procedură arbitrală ale Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere. În speță nu se poate face abstracție de clauza evocată în paragraful anterior. Contrar susținerilor reclamanților din acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale, s-a apreciat legal că această clauză constituie o convenție arbitrală operantă în cauză în raport de obiectul litigiului, iar, astfel formulată, vizează inclusiv acțiunea prin care se pretinde obligarea pârâților la plata sumei de 100.000 RON, plătită în baza promisiunii bilaterala de vânzare-cumpărare din 27.09.2013. Ceea ce este esențial este faptul că există clauză compromisorie și că în virtutea acesteia părțile recurg la arbitraj fiind obligate să se conformeze procedurii arbitrale și îndatoririi de a-și exercita drepturile procedurale cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, aspectele invocate de reclamanți ținând de temeinicia cererii și nu influențează asupra stabilirii competenței.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, au declarat recurs reclamanții C. și B., criticând soluția în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. s-a arătat că, raportat la art. 603 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea arbitrală trebuia prezentată instanței judecătorești ori notarului public pentru a obține o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act notarial, în vederea verificării condițiilor și îndeplinirii procedurilor impuse de lege, procedură ce nu a fost urmată de intimat. Intimatul din cauza pendinte s-a rezumat la a învesti un tribunal arbitral și a obține o hotărâre arbitrală definitivă și obligatorie fără a parcurge procedura prevăzută de dispozițiile art. 603 alin. (3) din C. proc. civ., motivat de faptul că obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare era transferul unui drept real imobiliar. Instanța judecătorească are prerogativa de a analiza, atât condițiile de fond, cât și condițiile de formă ale hotărârii arbitrale, astfel încât hotărârea arbitrală nu poate fi considerată ca îndeplinind condițiile cerute de lege în vederea punerii în executare. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. s-a arătat că, raportat la clauza compromisorie inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare și la dispozițiile art. 550 și 551 din C. proc. civ., litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, atât timp cât nu a existat un litigiu început între părți. Arbitrul unic trebuia să facă demersuri pentru a lămuri dacă executorul a comunicat notificarea pârâților, nu să invoce prezumția că executorul și-a îndeplinit obligația. Spre exemplu, notificarea nr. x/03.04.2018 putea fi prefabricată în scopul soluționării litigiului în favoarea reclamantului. Ca atare, atât timp cât promitenții-vânzători nu au fost notificați, în sensul că promitentul-cumpărător invocă acea clauză de dezicere inserată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, nu se poate vorbi de eventualitatea nașterii unui litigiu. Totodată, prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/27.09.2013 la SPN D. s-a stipulat că "dacă, B. și C. nu-și îndeplinesc promisiunea de a încheia contractul de vânzare, A. va avea dreptul ca, la termenul fixat prin antecontract pentru autentificare, să solicite înscrierea în cartea funciară în favoarea sa a unei ipoteci legale asupra imobilului, pentru restituirea sumei plătite în baza antecontractului, potrivit art. 2386 pct. 2 C. civ..". Simplul fapt că intimatul A. nu a ales înscrierea în favoarea sa a unei ipoteci legale asupra imobilului, ci introducerea unei cereri de chemare în judecată în sensul de a-și recupera suma plătită, denotă intenția sa de a nu respecta clauzele convenției autentificate, respectiv aceea de a nu cumpăra terenul așa cum a fost individualizat de către părți. În măsura în care promitentul-cumpărător făcea dovada că își respectă obligația de a cumpăra suprafața de teren de 407.100 m.p., categoria de folosință arabil, pășuni și fânețe, situat pe raza comunei Țibana, jud. Iași, soluția era de a-i chema în judecată pe promitenții-vânzători pentru acțiune în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare, acțiune ce nu a fost formulată de reclamant. Prin urmare, reclamantul nu a avut intenția de a-și executa obligația asumată prin convenție, astfel că nu are niciun temei de a solicita suma de bani plătită la data de 27.09.2013, atât timp cât acesta nu a avut intenția de a perfecta actele de vânzare având ca obiect suprafața de teren individualizată. Având în vedere cele menționate, nu a existat un litigiu între părți și, pe cale de consecință, litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului. O altă critică de nelegalitate se referă la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește solicitarea sumei de 100.000 RON, întrucât este greșită susținerea instanței că mandatara recurenților a încheiat un act adițional la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare care întrerupe cursul prescripției extinctive, de vreme ce acest act nu întrerupe cursul prescripției cât timp recunoașterea nu a fost făcută personal de debitor, ci prin intermediul unui mandatar. Recurenții consideră că instanța arbitrală și instanța judecătorească care a soluționat în primă instanță acțiunea în anulare trebuia să constate că reclamantul, care a pretins neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de către pârâți, a optat pentru restituirea sumei achitate în temeiul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate între părți, fără a solicita însă și rezoluțiunea convenției, iar pretinsa notificare cu nr. 42/03.04.2018 emisă de BEJA I. și J. nu poate fi considerată o intenție a reclamantului de a solicita rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

Apărările formulate în cauză Intimatul A. arată că, deși recurenții își întemeiază în drept recursul pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., din conținutul recursului rezultă că motivele nu se circumscriu acestor dispoziții legale, astfel încât a invocat nulitatea recursului. Art. 488 alin. (1) pct. 5 se referă la situația "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", însă, în motivare, se reiau nemulțumirile recurenților vis-a-vis de punerea în executare a hotărârii arbitrale. Art. 488 alin. (1) pct. 8 se referă la cazul în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", însă motivarea recurenților vizează din nou competenta, constituirea Tribunalului Arbitral, precum și valabilitatea și aplicabilitatea clauzei compromisorii și fondul litigiului de arbitraj și nicidecum vreunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 608 din C. proc. civ. sau vreunul din motivele de recurs cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. Instanța de fond analizează în amănunt și aceste aspecte invocate de reclamanți, constatând nu numai necesitatea prelungirii termenului de perfectare a actelor autentice, dar și refuzul nejustificat al reclamanților de a restitui prețul, precum și legalitatea procedurii urmate de A. pentru recuperarea acestuia, clauza compromisorie interpretându-se în sensul că "se aplică tuturor neînțelegerilor care derivă din contractul sau raportul juridic la care se referă". În ceea ce privește aspectele legate de restituirea prețului încasat de pârâți, care au fost puși în întârziere în acest sens, intimatul apreciază că aceste discuții nu au nicio legătura cu motivele de recurs cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. Instanța de fond a constatat în mod corect că recurenții sunt decăzuți din dreptul de a mai invoca în prezenta acțiune excepții privind existenta și valabilitatea convenției arbitrale și constituirea tribunalului arbitral. Recurenții ignoră specificitatea motivelor de recurs cuprinse în art. 488 din C. proc. civ., dar și specificitatea acțiunii în anularea unei hotărâri arbitrale, care nu permite instanței cenzurarea temeiniciei respectivei hotărâri, ci numai un control judecătoresc al legalității acesteia din perspectiva motivelor prevăzute limitativ de art. 608 din C. proc. civ., iar, din această perspectivă, nu există, nu se invocă și nu se dovedește în cauză că au fost încălcate dispoziții imperative ale legii.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 5 martie 2020, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, a admis în principiu recursul declarat de reclamanții C. și B. împotriva sentinței nr. 37 din data de 27 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursurilor la data de 7 mai 2020.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Motivele de recurs invocate sunt cele prevăzute în art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. și vor fi analizate din perspectiva specificului acțiunii de față, în anularea hotărârii arbitrale, reglementată în art. 608 din C. proc. civ. Anularea hotărârii arbitrale nr. 17/16 10 2018 a Tribunalului de Arbitraj Judiciar Iași de pe lângă Camera de Arbitraj și Mediere a fost cerută pentru următoarele motive: - nelegala constituire a Tribunalului de Arbitraj judiciar de pe lângă Camera de Arbitraj și mediere; - greșita constituire a tribunalului arbitral cu arbitrul unic E. și, ulterior, cu arbitrul unic F.; - vicierea procedurii de citare, urmată de citarea cu rea-credință prin publicitate a reclamanților; - faptul că litigiul nu este susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului motivat de împrejurarea că reclamanții nu s-au dezis de promisiunea de vânzare-cumpărare, deci nu există un diferent juridic care să facă obiect al arbitrajului, nu a existat o notificare care să activeze clauza de dezicere, iar neînscrierea ipotecii dovedește că intimatul nu a dorit să respecte clauzele convenției; - inexistența unei clauze compromisorii, cea menționată în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare fiind considerată contradictorie, deci lovită de nulitate absolută potrivit art. 550 și 551 din C. proc. civ. Înalta Curte va realiza controlul de legalitate specific căii de atac a recursului plecând de la specificul acțiunii în anularea unei hotărâri arbitrale care menționează, într-o enumerare limitativă, cazurile pentru care se poarte solicita nulitatea hotărârii arbitrare și în limitele învestirii instanței a cărei hotărâre este recurată. În primul motiv de recurs, cel prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții invocă neurmarea procedurii prevăzută de art. 603 alin. (3) din C. proc. civ., prin aceasta încălcându-se regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Înalta Curte observă că acest aspect excedează cadrului de legalitate cu care a fost învestită prima instanță întrucât nu se regăsește printre motivele de nulitate limitativ reglementate în art. 608 din C. proc. civ. Critica nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs și pentru că, potrivit art. 479 alin. (1) coroborat cu art. 494 din C. proc. civ., instanța de control judiciar este ținută să se pronunțe numai asupra aspectelor de drept cu care instanța inferioară a fost învestită și pe care le-a dezlegat. Totodată, aspectul de nelegalitate invocat nu constituie un motiv de ordine publică pe care instanța îl poate pune în discuție din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., deoarece norma de procedură instituită de art. 603 alin. (3) din C. proc. civ. se aplică litigiilor privind valorificarea unor drepturi private, precum sunt drepturile reale asupra imobilelor, astfel că nu ocrotește un interes public, ci unul privat. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este incident. În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții invocă în esență trei argumente de nelegalitate: - greșita apreciere asupra posibilității soluționării prezentului litigiu pe calea arbitrajului; - greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de acordare a sumei de 100 000 RON; - încălcarea art. 1178 și 1549 din C. civ. cu motivarea că reclamantul a optat să solicite restituirea sumei achitate în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, fără să solicite rezoluțiunea convenției, notificarea nr. 42/3 04 2018 nefiind o dovadă în acest sens. Analizându-le, Înalta Curte observă că numai primul a fost invocat și cercetat în sentința recurată, pe când celelalte două, deoarece se referă la aspecte de fond ale cauzei, sunt menționate numai în cuprinsul hotărârii arbitrale. Curtea de apel, ca primă instanță competentă, conform art. 610 din C. proc. civ., să soluționeze acțiunea în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 din C. proc. civ., nu putea antama în sentința pronunțată aspecte de fond ale cauzei, precum modul de soluționare a excepției prescripției extinctive și încălcarea art. 1178 și 1549 din C. civ., întrucât această posibilitate nu este menționată în cadrul motivelor pentru care se poate solicita anularea hotărârii arbitrale. Cu atât mai mult, aceste critici nu pot fi cenzurate direct în prezentul recurs. Analizând condiția soluționării prezentului litigiu pe calea arbitrajului, Înalta Curte constată că, deși se regăsește printre motivele de nulitate prevăzute de art. 608 din C. proc. civ. și a fost analizată de către prima instanță, argumentele care o susțin în recurs țin de fondul cauzei și nu de posibilitatea de a fi urmată procedura arbitrajului. Recurenții susțin că, în prezent, nu există un litigiu care să fie susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului datorită lipsei unei notificări din partea intimatului prin care să se activeze clauza de dezicere și în absența înscrierii în favoarea intimatului a ipotecii legale asupra imobilului, ceea ce, în opinia lor, dovedește imposibilitatea ca intimatul să solicite, pe calea prezentei acțiuni, suma de 100 000 RON. Plecând de la obiectul recursului de față, respectiv sentința civilă nr. 37 din 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, Înalta Curte constată că această instanță a soluționat, în primă instanță, o acțiune în anularea hotărârii arbitrale, întemeiată pe dispozițiile art. 608 din C. proc. civ., diferită de acțiunea de fond, care a format obiect al arbitrajului și care are ca obiect pretenții decurgând dintr-o promisiune de vânzare-cumpărare. Prezenta acțiune are un obiect diferit și față de acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 603 alin. (3) din C. proc. civ. care, exclusiv pentru litigiile legate de transferul dreptului de proprietate și/sau de constituire a unui drept real asupra unui bun imobil, prevede ca hotărârea arbitrală să fie prezentată instanței judecătorești în scopul verificării respectării condițiilor și procedurilor impuse de lege. Ca atare, motivul de nulitate menționat în art. 608 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. nu poate fi argumentat prin raportare la alte aspecte decât cele care țin de posibilitatea ca pricina adusă în fața tribunalului arbitral să aibă un obiect care să se încadreze în domeniul de aplicare al arbitrajului, astfel cum este reglementat în art. 542 alin. (1) din C. proc. civ. Art. 542 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că "Persoanele care au capacitate deplină de exercițiu pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie, precum și drepturile asupra cărora părțile nu pot să dispună". Din interpretarea per a contrario a acestui text legal rezultă că litigiul de față, care are ca obiect pretenții, nu este exceptat de la soluționarea pe calea arbitrajului, deci poate fi soluționat de un tribunal arbitral. Cu alte cuvinte, verificarea cerinței ca litigiul să fie susceptibil de a fi soluționat pe calea arbitrajului se limitează numai la stabilirea competenței tribunalului arbitral de a soluționa litigiul. Această concluzie este susținută și din art. 579 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit căruia "Dacă tribunalul arbitral hotărăște că este competent, consemnează acest lucru într-o încheiere, care se poate desființa numai prin acțiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 608". Apare astfel ca fiind corectă motivarea primei instanțe în sensul că cele invocate de reclamanți cu privire la fondul cauzei țin de temeinicia cererii și nu influențează asupra stabilirii competenței. În considerarea celor expuse, Înalta Curte consideră că motivele de recurs invocate sunt nefondate și va respinge recursul, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. Văzând prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. și constatând că nu s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-pârât A., va respinge ca neîntemeiată această cerere. PENTRU ACESTE MOTIVE,