ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 255/2025

Ședința publică din data de 05 februarie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2021 la 10 februarie 2021, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. și C., ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate rezoluțiunea contractului de partaj voluntar în valoare de 836.340 euro, autentificat sub nr. x la 29 martie 2019 de către D., notar public în cadrul Societății Profesionale Notariale E., cu privire la imobilul înscris în Cartea Funciară cu nr. x, și să dispună obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516, art. 1522, art. 1523, art. 1549, art. 1550, art. 1553 C. civ.

Pârâții, pe cale reconvențională, au solicitat să se constatate efectuată plata sumei de 868.340 euro, prevăzută în contractul de partaj voluntar nr. x din data de 29.03.2019, autentificat la Societății Profesionale Notariale E. și, prin urmare, stingerea datoriei față de reclamantul-pârât A.; să se constatate stingerea dreptului de ipotecă al reclamantului-pârât înscris în cartea funciară cu nr. x Iași, asupra terenului situat în extravilan Iași, Zona Bucium, având nr. cad x, în suprafață de 118.429 mp; să se dispună radierii ipotecii înscrise în favoarea reclamantului-pârât A., în cartea funciară cu nr. x Iași, asupra terenului situat în extravilan Iași, Zona Bucium, având nr. cad x, în suprafață de 118.429 mp și să se dispună obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 868.340 euro reprezentând daune-interese pentru dolul și violența provocate, și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, pârâții au invocat prevederile art. 15, art. 1214 art. 1.357, art. 1615, art. 2428 din C. civ.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță:

Prin încheierea de ședință din 04 martie 2022, Tribunalul Iași, secția I civilă, a respins excepția tardivității formulării întâmpinării și a cererii reconvenționale, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1422/2023 din 08 septembrie 2023, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții-reclamanți B. și C. și a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. A admis, în parte, cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată, formulată de pârâții B., C. în contradictoriu cu reclamantul A. și a constatat stins dreptul de ipotecă legală instituită asupra imobilului în suprafață de 118.429,00 m.p. situat în municipiul Iași, județul Iași, având nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Iași, județul Iași în favoarea reclamantului în valoare de 250.000 euro, sub C3 din cartea funciară nr. x a municipiului Iași, județul Iași, a dispus rectificarea notării de sub x din cartea funciară nr. x a municipiului Iași, județul Iași privind intabularea dreptului de ipotecă legală în valoare de 250.000 euro asupra imobilului cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a mun. Iași, județul Iași, în sensul radierii intabulării dreptului de ipotecă legală înscris ca urmare a lucrării nr. 51409/01.04.2019.

I. 3. Hotărârea pronunțată în apel.

Prin decizia civilă nr. 124 din 28 martie 2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis excepția tardivității completării motivelor de apel, invocată de intimații B. și C. și a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1422/2023, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă la data de 08.09.2023, și a încheierii de ședință din data de 04.03.2022.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 124 din 28 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs reclamantul A..

II.1. Motivele de recurs:

Întemeiat, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin recursul exercitat, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, curții de apel criticând hotărârea atacată din perspectiva interpretării greșite a dispozițiilor legale prevăzute de C. civ. care reglementează regulile aferente interpretării sistematice a contractului, a principiilor aplicabile în materia efectelor actului juridic civil, cât și pe acelea aferente instituției stipulației pentru altul.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurentul a arătat că din interpretarea clauzelor contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x la 29 martie 2019 de către D., notar public în cadrul Societății Profesionale Notariale E. cu privire la imobilul înscris în Cartea Funciară cu nr. x, rezultă că a fost transmis dreptul de proprietate asupra cotei-părți de 1/2 din imobil către pârâții B. și C., în schimbul unei sulte în valoare de 868.340 euro.

Modalitatea de achitare a sultei a fost convenită de părți, respectiv valoarea sultei urma a fi plătită, în tranșe, inclusiv diferența de preț în cuantum de 170.000 de euro în privința căreia s-a agreat să fie consemnată prin depunere și/sau virament în contul deschis pe numele F., până la 31 decembrie 2019 (cu privire la suma de 85.000 euro din care a fost achitată suma de 10.000 euro la 13.02.2020), respectiv până la 31 martie 2020 (cu privire la suma de 85.000 euro), ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 1284 din C. civ. privitoare la stipulația pentru altul în contextul în care pârâții s-au obligat față de recurent să ofere direct un beneficiu patrimonial unui terț, denumit și beneficiar.

Prin urmare, în cauză, sunt întrunite condițiile specifice de validitate ale stipulației pentru altul în sensul în care este identificată persoana beneficiară a stipulației, terțul beneficiar, acceptarea din partea beneficiarului stipulației F. nefiind o condiție de validitate, ci doar o condiție de eficiență a stipulației pentru altul. De asemenea, terțul, în ipoteza în care acceptă stipulația, nu devine parte contractantă și nici nu va putea modifica înțelegerea intervenită între stipulant și promitent, prerogativă recunoscută exclusiv acestora din urmă.

Stipulația pentru altul, ca excepție reală de la principiul relativității efectelor contractului, este menționată în cuprinsul contractului de partaj voluntar în care a fost agreat de către părți un pact comisoriu potrivit cu care, în situația în care nu se achită una dintre tranșe, inclusiv tranșele de plătit în contul terțului beneficiar, în termenul menționat, contractul de partaj se consideră desființat de plin drept, fără intervenția instanței și fără punerea în întârziere a părților, acestea fiind repuse în situația anterioară, în virtutea acestui pact comisoriu, cu pierderea împrumutului în suma de 225.000 euro și a tranșelor achitate până la data respectivă.

Ca atare, stipulația pentru altul inclusă în contractul de partaj încheiat de recurent și pârâți include și modalitatea de achitare a ultimei tranșe către terțul beneficiar, urmărind, așadar, și raporturile care se creează între terțul beneficiar și promitent, în sensul în care terțul poate solicita executarea obligațiilor stabilite prin stipulație, precum și pe acelea realizate între stipulant și promitent potrivit cu care stipulantul poate invoca oricare dintre remediile de drept comun pentru a-și realiza drepturile, ceea ce conduce la concluzia că recurentul are posibilitatea de a solicita rezoluțiunea contractului de partaj voluntar pentru neexecutarea în termenul agreat a obligației asumate de către promitent.

Un alt argument al recurentului în susținerea aceluiași motiv de casare a vizat efectele neachitării sumei stabilite în cadrul stipulației pentru altul în contextul existenței unui pact comisoriu în cuprinsul contractului de partaj voluntar. Astfel, conform art. 1.516 C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală exactă și la timp a obligației. De asemenea, creditorul poate să solicite, atunci când debitorul nu își execută obligația, executarea silită a obligației, rezoluțiunea sau rezilierea contractului, reducerea propriei obligații corelative.

Din modul în care legiuitorul a stabilit drepturile creditorului, rezultă o anumită ordine a remediilor pe care creditorul le poate utiliza în caz de neexecutare a obligațiilor de către debitor, iar rezoluțiunea este o soluție ulterioară remediului executării silite a obligațiilor.

Prin urmare, având în vedere că părțile au agreat ca în caz neplată la timp a tranșelor să intervină sancțiunea rezoluțiunii contractului de partaj, voința părților a fost aceea de a considera îndeplinirea acestei obligații la timp ca fiind de o importanță majoră.

Din coroborarea dispozițiilor art. 1.166, art. 1.270 și a art. 1.553 C. civ. reiese că pactul comisoriu stabilit de părți prin contractul de partaj voluntar produce efecte juridice și asupra stipulației pentru altul, având în vedere importanța acordată de părți acesteia.

Prin tranzacția extrajudiciară din 28.10.2019, intervenită între terțul beneficiar F., în calitate de creditor și B., C., în calitate de debitori conform convenției autentificată sub nr. x din data de 29 martie 2019 de Societatea Profesională Notarială E., părțile au convenit extinderea termenului de plată pentru ambele tranșe identificate, respectiv pentru toată suma de 170.000 euro datorată conform convenției până la data de 31.07.2020, fără niciun fel de pretenții suplimentare sau daune din partea creditorului.

Prin declarația autentificată sub nr. x/29.07.2020 de către notar public G., terțul beneficiar F. a declarat că a încasat integral suma de 170.000 euro reprezentând tranșele de sultă de la B., datorate de acesta, împreună cu soția C. lui A., conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/29.03.2019 de către Societatea Profesională Notarială E., notar public D., prin transfer bancar.

În mod greșit, instanța de apel a reținut că efectele pactului comisoriu nu se extind și asupra angajamentului stabilit prin intermediul stipulației pentru altul, având în vedere principiul în materia executării contractului de a conferi efecte juridice voinței concordante a părților, regăsit în cuprinsul art. 1266 alin. (1) și alin. (2) din C. civ.

Din această perspectivă, interpretarea contractului de partaj voluntar intervenit între recurent și pârâți, prin inserarea unui pact comisoriu pentru nerespectarea obligației de achitare la termen a sultelor reprezintă o dovadă a importanței pe care recurentul o acordă îndeplinirii acestui angajament la timp.

Aplicând în cauza pendinte normele legale din C. civ. care reglementează modul de interpretare a contractului potrivit voinței concordante a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, rezultă că pactul comisoriu produce efecte juridice și în privința neexecutării la timp a plății către terțul beneficiar în cadrul stipulației pentru altul, executarea obligației stabilite în sarcina promitentului fiind la fel de esențială ca și cea stabilită în cuprinsul contractului de partaj voluntar.

În atare context, se impunea ca instanța de apel să ofere o interpretare sistematică a contractului de partaj voluntar, așa cum rezultă din art. 1.267 C. civ., urmând ca regula subsidiară de interpretare a art. 1.269 alin. (1) C. civ. să fie aplicată doar dacă, după aplicarea regulilor de interpretare (art. 1.266 C. civ. - art. 1.268 C. civ.), contractul rămâne neclar, urmând ca acesta să se interpreteze în favoarea celui care se obligă.

Modalitatea de formulare a pactului comisoriu de grad IV precum și poziționarea sa în conținutul contractului, respectiv după enumerarea tuturor tranșelor ce urmau a fi achitate și a modalității de plată a fiecăreia, nu lasă loc la interpretare pentru a fi incident art. 1.269 C. civ., fiind evident faptul că pactul comisoriu de grad IV se aplică inclusiv tranșelor din sultă ce urmau a se achita în contul terțului beneficiar.

Așadar, inserarea stipulației pentru altul în conținutul contractului de partaj voluntar exprimă în mod evident intenția și voința părților de a supune pactului comisoriu de gradul IV inclusiv obligația de plată a restului de sultă în contul terțului beneficiar, și care are ca efect dreptul recurentului de a solicita rezoluțiunea contractului de partaj voluntar pentru neplata sumelor de bani la timp, conform celor stabilite prin contractul de partaj voluntar.

Legislația aferentă stipulației pentru altul arată faptul că între promitent și stipulant se produc efectele contractului concret pe care s-a grefat stipulația, niciunul dintre ei nebeneficiind, direct sau indirect, de stipulație, promitentul fiind cel care se obligă față de stipulant să execute direct în favoarea beneficiarului prestația pe care cei doi au convenit să i-o acorde. Fiind o stipulației, stipulantul poate, în situația în care promitentul nu se achită de obligația de a executa ceea ce a promis în beneficiul terțului, să introducă împotriva promitentului orice acțiune îi oferă dreptul comun. Astfel, în caz de neexecutare a obligației promitentului, stipulantul are împotriva acestuia posibilitate revocării stipulației, conform art. 1.287 C. civ.

Prin raportare la împrejurarea că ulterior încheierii contractului, recurentul-reclamant a notificat pârâții în legătură cu intervenirea rezoluțiunii contractului de partaj voluntar ca urmare a neexecutării la termen a obligației de plată a sultei, atrage incidența pactului comisoriu de gradul IV.

Or, interpretarea pe care curtea de apel a dat-o pactului comisoriu de gradul IV adaugă, în mod nepermis, la lege, și reprezintă o denaturare a voinței interne a părților, cu interpretarea greșită a art. 1268 alin. (3) C. civ., lipsind de efecte o clauză agreată și inserată în contract, care statuează, în mod clar, că în situația în care nu se achită una dintre tranșe, inclusiv tranșele de plătit în contul terțului beneficiar, în termenul menționat, contractul de partaj voluntar se consideră desființat, de plin drept.

Cu toate că plata ultimelor tranșe din sultă care trebuia achitate în contul terțului beneficiar nu a fost achitată în termenul agreat în acest sens, ci după activarea, de către recurent a pactului comisoriu de grad IV, aspect necontestat de pârâți, curtea de apel, în mod nelegal, statuează în sensul în care pactul comisoriu nu poate produce efecte în privința neachitării tranșelor din sultă către terțul beneficiar.

Contrar reținerilor curții de apel, prevederile din cuprinsul contractului de partaj voluntar nu dispun în sensul că pactul comisoriu se aplică doar pentru neachitarea primelor tranșe din sultă, contractul nefăcând nicio distincție în legătură cu acest aspect.

În privința tranzacției intervenite între intimați și numitul F. prin intermediul căreia se prelungește termenul de plată stabilit inițial prin contractul de partaj voluntar, în virtutea principiului res inter alios acta, relativitatea efectelor contractului va opera de o manieră negativă în sensul în care recurentul va fi considerat terț față de acesta, fiindu-i inopozabile efectele create prin intermediul său, inclusiv modificarea termenului de executare a obligației, cu atât mai mult cu cât această convenție nu poartă dată certă, acest fapt creând suspiciunea cel puțin rezonabilă că este un document întocmit pro causa.

Or, potrivit principiului pacta sunt servanda actul juridic încheiat de părți reprezintă legea lor, creată în vederea producerii de efecte juridice iar modificarea actului juridic se va realiza prin convenția părților sau în cazurile prevăzute de lege. Prin urmare, modalitatea de executare a acestuia, inclusiv prin intermediul unei stipulații pentru altul, nu ar putea fi modificată decât prin consimțământul tuturor părților implicate, inclusiv a recurentului reclamant, conform art. 1270 din C. civ.

Principiul res inter alios acta se aplică actului subsecvent, al tranzacției intervenite între intimați și numitul F., și care recunoaște pe recurentul-reclamant ca terț căruia nu i se aplică efectele acestui act și care nu este ținut de efectele acestuia, conform art. 1.280 C. civ.

Prin cererea de completare a motivelor de recurs înregistrate la 18 iunie 2024, recurentul-reclamant, prevalând-se de același motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a învederat următoarele aspecte:

Din analiza clauzelor contractului de partaj voluntar, instanța a reținut că acesta conține două raporturi juridice autonome: raportul de partaj exclusiv dintre părți, și un raport juridic născut din clauza prin care s-a stipulat obligația pârâților, în calitate de promitenți, de a executa o prestație directă în favoarea lui F., în calitate de terț beneficiar.

În acest context, în mod nelegal, curtea de apel a valorificat declarația autentificată sub nr. x/29.07.2020 de către Notar Public G., prin care numitul F. a declarat că a încasat integral suma de 170.000 euro reprezentând tranșele de sultă de la B., datorate de acesta împreună cu soția C. lui A., conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/29.03.2019 de către Societatea Profesională Notarială E., notar public D., prin transfer bancar.

La fel de nelegală este și reținerea conform căreia neplata la termenele convenite a sumei de 170.000 euro conferă debitorului inițial, în calitate de stipulant doar remediile conferite de lege oricărui creditor și părților contractante pentru neexecutarea contractului referitor la stipulația pentru altul, deci inclusiv posibilitatea de a solicita rezoluțiunea, dar doar a stipulației în favoarea terțului și în condițiile dovedirii neexecutării culpabile a obligației asumate de partea adversă și a prejudiciului suferit de stipulant.

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare și interpretare a prevederilor art. 1243, art. 1270, art. 1280 și art. 1281 din C. civ. atunci când a reținut că a intervenit o prelungire legală a termenelor de plată prin tranzacție extrajudiciară din 28 octombrie 2019, în contextul în care expunerea publică a respectivului act juridic a avut loc pe parcursul soluționării pricinii, fiind întocmit "pro causa", recurentul-reclamant neavând cunoștință de existența sa. Totodată, declarația autentificată sub nr. x/29.07.2020 de către Notar Public G. luliana este emisă ulterior transmiterii de către recurent a notificării din 25 mai 2020 adresată pârâților prin care era adus la cunoștință intervenirea rezoluțiunii de plin drept a contractului de partaj voluntar.

Tranzacție extrajudiciară este lovită de nulitate absolută, curtea de apel neavând posibilitatea de a o valorifica din punct de vedere juridic având în vedere că prin aceasta a fost dispusă modificarea termenilor și condițiilor de plată de către pârâții B. și C. a sumei în cuantum de 170.000 euro.

Or, termenii si condițiile de plată a acestei sume reprezintă obiect principal al contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/29.03.2019 de către Societatea Profesională Notarială E., fiind o componentă a obligației de plată a sultei, ce urma să fie achitate de pârâți recurentului.

Obligația de plată a sultei este o clauză esențială a contractului de partaj, conform dispozițiilor. art. 675 alin. (2) lit. a) din C. civ., art. 680 din același cod reglementând caracterul esențial al sumelor de bani (sultei) obținute de fostul coproprietar, în deplin acord cu prevederile art. 1650 alin. (1) din C. civ., care stabilește ca obligație principală a cumpărătorului, și ca efect principal al contractului de vânzare, obligația de plată a prețului, dar și cu art. 1719 din C. civ.

În mod nelegal, instanța de fond constată existența a două raporturi juridice contractuale autonome: unul născut din contractul de partaj și un raport juridic născut din clauza prin care s-a stipulat obligația intimaților, în calitate de promitenți, de a executa o prestație directă în favoarea numitului F., reținând că intimații B. și C. și-au asumat două obligații distincte, una rezultând din contractul de partaj, și alta, distinctă, autonomă, rezultând din stipulația pentru altul, fiind lipsită de temei, fundamentată pe confuzia dintre obligație și modul de executare a acesteia.

În dezvoltarea acestei critici, recurentul-reclamant a arătat că obligația intimaților B. și C. este unică și este reprezentată de plata către recurentul-reclamant a sumei totale în cuantum de 868.340 euro, cu titlu de sultă. Unicitatea obligației de plată este dată de contraprestația reprezentată de transferul unic către intimații B. și C. a cotei din dreptul de proprietate asupra terenului identificat în contractul de partaj. Atât timp cât obiect al partajului este un bun imobil unic, rezultă o unică obligație de transfer a cotei aferente coproprietății, cu obligația unică, corelativă, reciprocă și interdependentă, de plată a sultei.

Modalitatea de executare a plății tranșei în cuantum de 170.000 euro constă în virarea sumei datorate de recurenul-reclamant lui F., executarea prestației, prin remiterea sumei de bani în modalitatea stabilită, fiind stabilită contractual, iar unicitatea obligației de plată atrage unicitatea obligației asumate, conform art. 1469 din C. civ.

În speță, existența contractului de partaj, cât și a stipulației pentru altul nu atrage nașterea unor raporturi juridice autonome, dat fiind că stipulația nu face obiectul unui contract distinct, autonom.

În acest sens, stipulația pentru altul și contractul în favoarea unei terțe persoane reprezintă două noțiuni distincte, doctrina fiind unanimă cu privire la acest aspect: stipulația în favoarea unui terț are, a priori, un scop clar identificat: atribuirea către beneficiar a unei creanțe izolate, un drept fără o obligație corelativă, constituindu-se într-o operațiune care permite, în cadrul unui contract, desemnarea ca beneficiar a prestației a unei persoane din afara părților contractante, indiferent dacă această prestație este, în actul respectiv, unic, principal sau doar accesoriu.

Contractul în favoarea unei terțe persoane este un contract prin care una sau mai multe părți se angajează să propună unui terț încheierea unui contract sau integrarea sa în cadrul unui contract existent, fiecare dintre părțile la tranzacție acționând în numele și pe seama sa. Contractul pentru un terț este, astfel, prezentat ca o metodă originală de încheiere a contractelor, permițând unui terț să se asocieze unei situații juridice contractuale la dezvoltarea căreia nu a participat.

Un alt argument, subsumat aceleiași critici de nelegalitate, a vizat aplicarea și interpretarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 1516 din C. civ. din perspectiva dreptului stipulantului de a solicita rezoluțiunea contractului în situația în care promitentul nu își îndeplinește obligația asumată față de terțul beneficiar.

În dezvoltarea acestei critici de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că beneficiarul este un terț față de contractul încheiat între stipulant și promitent, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, stipulația apare inserată în contractul de partaj voluntar încheiat între recurentul-reclamant și intimații-pârâți B. și C., poziția de terț a beneficiarului stipulației pentru altul rezultă expres din întrega reglementare cuprinsă în art. 1284-1288 din C. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză:

Prin întâmpinarea formulată de intimații pârâți la 11 septembrie 2024, s-a invocat excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. iar pe fond, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei curții de apel.

II.2. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 01 iulie 2024, sub nr. x/2021 fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 10, care, prin rezoluția din 04 iulie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) coroborat cu art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 22965,68 RON.

Prin încheierea din 25 septembrie 2024, definitivă, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, sub forma eșalonării de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 22.965,68 RON, formulată de petentul A., în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă și a fost eșalonată plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 22.965,68 RON, aferentă recursului, în 23 rate lunare, a câte 998,50 RON, scadența fiecărei plăți fiind stabilită la data de 25 a fiecărei luni, începând cu luna octombrie 2024.

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 10 februarie 2021, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 octombrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului declarat în cauză la data de 05 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

O primă critică a recurentului-reclamant, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a vizat aplicarea și interpetarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 1248 din C. civ. referitoare la posibilitatea sa, în calitate de stipulant, de a solicita rezoluțiunea contractului de partaj voluntar pentru neexecutarea, în termenul agreat, a obligației asumate de către promitent terțului beneficiar, prin activarea pactului comisoriu de grad IV menționat în cuprinsul contractului de partaj.

În esență, recurentul-reclamant pretinde, în temeiul dispozițiilor art. 1284 din C. civ., conservarea dreptului său de a solicita rezoluțiunea contractului de partaj și pentru neachitarea, de către pârâți, în termenul stabilit, a diferenței de preț de 170000 de euro, către F., ca terț beneficiar al stipulației pentru altul.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că modalitatea prin care părțile contractului de partaj autentificat sub nr. x la 29 martie 2019 au agreat asupra plății restului din sultă, de 170000 de euro, către F., nu întrunește cerințele legale ale stipulației pentru altul, reglementate prin art. 1284 din C. civ., ci cele ale unei preluări de datorie prevăzute de art. 1599-1608 din C. civ. pentru considerentele care succed.

Ca modalitate de implementare convențională, stipulația pentru altul, a cărei reglementare se regăsește în cuprinsul art. 1284-1288 din C. civ., se obiectivează fie într-o clauză menționată în contractul dintre stipulant și promitent, fie într-un contract de sine stătător prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terțe persoane, străine de contract, denumite terț beneficiar.

Stipulația pentru altul, ca excepție veritabilă de la principiul relativității efectelor contractului, se caracterizează așadar, printre altele, prin aceea că produce efecte juridice pentru un terț care nu este parte contractantă în înțelegerea intervenită între stipulant și promitent.

Pe de altă parte, prin art. 1599, C. civ. definește modalitățile de realizare a preluării de datorie, precum și efectele produse în temeiul acesteia, ca fiind reprezentate de posibilitatea de transmitere a unei obligații, de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestație, de către debitor unei alte persoane, fie printr-un contract încheiat între debitorul inițial și noul debitor, sub rezerva dispozițiilor art. 1605 din același cod, fie printr-un contract încheiat între creditor și noul debitor, prin care acesta din urmă își asumă respectiva obligație.

Reiese, așadar, că preluarea de datorie este definită ca reprezentând o modalitate de transmitere de către debitor a obligației de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestație către o altă persoană, evidențiindu-se două forme alternative de realizare a operațiunii: fie printr-un contract încheiat între debitorul inițial și noul debitor, fie printr-un contract încheiat între creditor și noul debitor, prin care acesta din urmă își asumă obligația debitorului inițial. Dacă preluarea de datorie, în primul caz, se realizează prin transmiterea obligației de la debitorul inițial către noul debitor, contractul dintre creditor și noul debitor are ca obiect asumarea față de creditor a datoriei de către un nou debitor.

Noul C. civ. a reglementat, așadar, expres preluarea convențională tripartită de datorie (acord de voință între creditor, debitor cedent și debitor cesionar vizând executarea obligației către cedat numai de către cesionar), și preluarea convențională bipartită de datorie (acord de voință între creditor și terț, fără consimțământul debitorului inițial, ca obligația acestuia să fie executată de către terț), rezultând, în mod evident, calitatea de parte a creditorului în oricare dintre cele două forme de manifestare a mecanismelor juridice ale preluării de datorie.

Privite comparativ, distincția dintre stipulația pentru altul și preluarea de datorie este dată de natura obligației și de consimțământul părților.

În acest sens, se reține că stipulația pentru altul se definește ca fiind un mecanism legal prin care o parte, numită promitent, se obligă față de cealaltă parte, numită stipulant, să execute o prestație în folosul unei terțe persoane numită beneficiar, care nu este parte în contract și care nu este nici reprezentantul al unei dintre părți.

Ca efect al stipulației pentru altul, beneficiarul dobândește un drept nou, inexistent anterior, propriu, dar și dreptul de a acționa împotriva promitentului pentru aducerea la îndeplinire a respectivei obligații.

Pe de altă parte, preluarea de datorie reprezintă o modalitate de transmitere a obligațiilor (a pasivului), ca excepție de la principiul stabilității subiectului pasiv al obligației, prin care o persoană, noul debitor, se obligă să stingă o datorie existentă a altei persoane, vechiul debitor, față de creditorul vechiului debitor, care este parte și își dă consimțâmântul pentru ca obligația vechiului debitor să fie executată de noul debitor.

Prin urmare, preluarea de datorie, ca instrument juridic inovator de transmisiune a obligațiilor, se derulează, în oricare dintre cele două forme reglementate de legiuitor, cu participarea și consimțâmântul creditorului, ca parte beneficiară a prestațiilor ce urmează să fie executate de noul debitor, spre deosebire de stipulația pentru altul în care terțul beneficiar nu participă la formarea raportului juridic dintre stipulant și promitent, poziția lui fiind aceea de terț.

În cauza dedusă judecății, situația de fapt reținută de instanțele de fond, evidențiază că între reclamantul A., și pârâții B., C. la 29 martie 2019, a intervenit contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. x de notar public D., în vederea sistării coproprietații asupra bunului imobil, teren arabil, în suprafață de 118.429,00 m.p. situată în extravilan Municipiul Iași, Zona Bucium, județul Iași, având număr cadastral x, înscrisă în Cartea Funciară nr. x a Municipiului Iași, județul Iași, confom extrasului de carte funciară pentru autentificare nr. x din 28.03.2019 eliberat de A.N.C.P.I.-O.C.P.I. Iași - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași prin care, urmare a nerestituirii de către A. a sumei acordate conform contractului de împrumut sub semnătură privată încheiat la 18.11.2017, cu termen scadent la 18.11.2018, părțile au hotărât partajarea bunului imobil mai sus menționat.

Astfel, în cuprinsul contractului de partaj voluntar, părțile au convenit ca dreptul de poprietate ce revine lui A. asupra cotei de l/2 din imobil să revină pârâților B., C. care, în schimb, vor achita o sultă de 868.340 euro (echivalentul în RON, la cursul BNR stabilit de către părți), în privința căreia s-a constatat că sumele de 225.000 euro, 78.000 euro, 145.340 euro, 8.220 euro au fost deja achitate anterior semnării actului de partaj, suma de 137.120 euro se va achita la data semnării contractului de partaj, suma de 100.000 euro se va achita până la 01.07.2019; suma de 100.000 euro se va achita până la 01.10.2019 iar suma de 50.000 euro se va achita pana la 01.01.2020.

În privința diferenței din sultă, în cuantum de 170000 de euro, părțile au convenit ca aceasta să fie achitată lui F., astfel: suma de 85.000 euro până la 31.12.2019, iar suma de 85.000 euro pănâ la 31.03.2020.

De asemenea, părțile au convenit ca în situația în care nu se achită una dintre tranșe în termenele stabilite, contractul de partaj se consideră desființat de plin drept, fără intervenția instanței și fără punere în întârziere a părților, acestea fiind repuse în situația anterioară, în virtutea acestui pact comisoriu, cu pierderea împrumutului în sumă de 225.000 euro și tranșelor achitate până la data respectivă.

Prin convenția autentificată la aceeși dată, 29 martie 2019, sub nr. x de către notar public D., în contextul perfectării contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2017 la Societatea Profesională Notarială E., Iași și a contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/29.03.2019 la Societatea Profesională Notarială E., Iași, numitul F., împreună cu reclamantul A. și cu pârâții B. și C., au convenit ca suma de 170.000 euro, parte din sulta în valoare totală de 868.340 euro, să fie achitată lui F., pentru stingerea obligației reclamantului A. de achitare a prețului total al vânzării, stabilit în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2017 la Societatea Profesională Notarială E., Iași, astfel: suma de 85.000 euro se va achita până la 31.12.2019, iar suma de 85.000 euro până la 31.03.2020.

Ulterior acestei înțelegeri intervenite între părți, prin tranzacția extrajudiciară din 28.10.2019, F., în calitate de creditor și B. și C., în calitate de debitori, au convenit extinderea termenului de plată pentru ambele tranșe identificate, respectiv pentru toată suma de 170.000 euro datorată conform convenției, până la 31.07.2020, fără niciun fel de pretenții suplimentare sau daune din partea creditorului.

Urmare a nerespectării de către pârâți a termenelor de plată, stabilite inițial prin convenția autentificată la 29 martie 2019, sub nr. x de către notar public D., reclamantul a emis notificarea adresată pârâților prin care le-a adus la cunoștință desființarea de plin drept a contractului de partaj voluntar, fără intervenția instanței și fără punere în întârziere a părților, care sunt repuse în situația anterioară încheierii contractului.

Prin declarația autentificată sub nr. x/29.07.2020 de către notar public G., F. a declarat că a încasat integral suma de 170.000 euro reprezentând tranșele de sultă de la B., datorate de acesta, împreună cu soția C. lui A., conform contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x/29.03.2019 de către SPN E., notar public D., prin transfer bancar, suma de 47.696,00 RON, la 13.02.2020, suma de 50.000 euro, la 24.06.2020, suma de 50.000 Euro, la 15 iulie 2020, suma de 60.000 euro, la 23.07.2020.

Prin aceeași declarație, având în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2017 de către SPN E., notar public H. și Convenția autentificată sub nr. x/29.03.2019 de către SPN E., notar public D., F., în calitate de vânzător, a declarat că a încasat integral prețul vânzării de la A. și nu mai are nicio pretenție față de acesta cu privire la prețul vânzării sau imobilul vândut.

În raport de aspectele anterior relevate, contrar susținerilor recurentului- reclamant, în privința clauzei inserate în cuprinsul contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x la 29 martie 2019 de către notarul public D. privind acordul părților ca diferența de sultă, de 170000 euro, să fie achitată de către pârâți lui F., aceasta dă expresie unui raport juridic distinct de raportul de partaj voluntar, consfințit și exprimat de convenția tripartită ce a succedat actului juridic de partaj, autentificată sub nr. x din 29 martie 2019 de către notarul public D., prin care F., reclamantul A., și pârâții B. și C. au convenit ca suma de 170000 de euro, parte din sulta de 868340 euro, să fie achitată prin virament bancar lui F..

Este de necontestat că interpretarea sistematică a clauzelor inserate într-un contract se face unele prin altele, înțelesul lor stabilindu-se în contextul raportului juridic reglementat prin respectivul act juridic iar acesta din urmă se va stabili în urma stabilirii voinței reale a părților, prin raportare la conținutul contractului. Cu toate acestea, însă, interpretarea sistematică nu presupune raportarea la clauzele altui contract- chiar între aceleași părți, ci numai prin raportare la clauzele contractului care exprimă respectivul raport juridic.

În cauza pendinte, manifestarea de voință a părților cu privire la nașterea celor două raporturi juridice (de partaj juridiciar și de transmitere a obligației de plată către F., a sumei de 1700000 de euro, de la reclamant la pârâți) rezidă, în mod inechivoc, tocmai din intenția concordantă a acestora care a vizat, pe de o parte, sistarea stării de coproprietate, exprimată și concretizată prin perfectarea contractului de partaj voluntar autentificat sub nr. x la 29 martie 2019 de către notarul public D., iar pe de altă parte, din dorința de a stinge obligația reclamantului de achitare a prețului total al vânzării către F., stabilit în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2017 la Societatea Profesională Notarială E., prin inserarea în cuprinsul contractului de partaj a clauzei privitoare la achitarea diferenței de sultă în cuantum de 170000 de euro de către pârâți lui F., dar și prin încheierea convenției autentificate sub nr. x la 29 martie 2019 de către notarul public D. prin care F. și-a exprimat acordul ca datoria reclamantului să fie achitată de către pârâți.

Or, contrar susținerilor recurentului-reclamant, preluarea de către pârâții B. și C. a datoriei pe care reclamantul o avea față de F. dă expresia unui nou raport juridic născut între aceștia, cu un regim juridic propriu și distinct, care nu poate fi guvernat de clauzele inserate în cuprinsul contractului de partaj voluntar, chiar dacă pârâții figurează în calitate de debitori în ambele raporturi juridice.

Prin urmare, contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. x la 29 martie 2019 de către notarul public D., privit ca instrumentum iuris, dă formă a două manifestări de voință a părților (negotium iuris), ca expresie juridică a intenției comune a acestora care au consimțit, prin intermediul unui singur act juridic, atât cu privire la încetarea coproprietății asupra imobilului teren arabil în suprafață de 118.429,00 m.p. situată în extravilan Municipiul Iași, Zona Bucium, Județul Iași, având număr cadastral x, înscrisă în Cartea Funciară nr. x a Municipiul Iași, județul Iași, cât și cu privire la transmiterea, către pârâți, a unei obligații preexistente a reclamantului față de F.. Ca atare, în cuprinsul aceluiași act juridic, s-au cristalizat elemente care definesc două raporturi juridice distincte și independente, executarea cu întârziere, de către pârâți, a obligației de plată către F. neputând atrage aplicarea sancțiunii prevăzute în contractul de partaj pentru plata cu întârziere a sultei de către pârâți reclamantului, respectiv pactul comisoriu de gradul IV, așa cum, în mod greșit, se afirmă prin criticile formulate.

În atare context, sancțiunea rezoluțiunii pentru neachitarea de către pârâți, la termen, a tranșelor din sultele stabilite prin contractul de partaj se referă exclusiv la raportul juridic referitor la sistarea stării de coproprietate, și nu poate fi extinsă și deci, aplicată, și raportului juridic având ca obiect transmiterea obligației de plată a sumei de 170000 de euro de la reclamant la pârât, contrar alegațiilor recurentului-reclamant.

Așadar, în dezacord cu susținerile recurentului-reclamant, această operațiune de plată nu îmbracă forma juridică a stipulație pentru altul, întrucât, prin clauza menționată, părțile nu s-au identificat ca stipulant și promitent, ci au stabilit ca pârâții (noii debitori) să preia datoria pe care reclamantul (în calitate de debitor inițial) o avea față de F. (creditor) așa cum rezultă din cuprinsul convenției autentificate sub nr. x la 29 martie 2019.

Prin urmare, Înalta Curte constată că operațiunea juridică încheiată între recurentul-reclamant A., F. și intimații- pârâți cuprinsă în convenția autentificată sub nr. x la 29 martie 2019, prin care pârâții s-au obligat la plata diferenței de sultă datorată reclamantului terțului F., reprezintă o preluare de datorie, reglementată de dispozițiile art. 1599-1608 C. civ.

Dacă în cazul stipulației pentru altul, terțul beneficiar dobândește un drept de creanță nou în patrimoniul său, distinct de datoria inițială dintre stipulant și promitent, în speță, intenția părților nu a fost aceea de a crea un drept nou în favoarea lui F., ci de a stinge o datorie a reclamantului față de acesta. Prin urmare, F. a dobândit, astfel, calitatea de parte în raportul juridic cu pârâții având ca obiect plata sumei de 170000 de euro cu titlu de diferență din prețul total al vânzării, stabilit în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/21.12.2017 la Societatea Profesională Notarială E., în virtutea căreia, în aplicarea principiului libertății contractuale, a prevăzut noile termene de plată, prin tranzacția încheiată cu pârâții, în deplin acord cu ceea ce dispozițiile art. 1169 din C. civ. reglementează.

În atare context, critica recurentului-reclamant conform căreia, în mod greșit, curtea de apel a validat modificarea, prin tranzacția din 28 octombrie 2019, a termenului pentru restituirea sumei de 170000 de euro prevăzută în contractul de partaj autentificat sub nr. x la 29 martie 2019 nu poate fi reținută, având în vedere că ulterior acordului de preluare de către pârâți, prin convenția din 29 martie 2019 autentificată sub nr. x, a datoriei reclamantului către F., părțile au dobândit libertatea de conveni asupra termenilor de restituire a respectivei sume, în virtutea principiului autonomiei de voință a părților.

Cum plata a vizat stingerea unei datorii preexistente, iar F., în calitate de creditor al reclamantului, și-a exprimat, în mod expres, consimțământul ca datoria reclamantului să fie achitată de pârâți, reclamantul fiind substituit de pârâți, în cauză a aut loc o veritabilă preluare de datorie, nefiind întrunite condițiile stipulației pentru altul, toate alegațiile recurentului-reclamant în această privință neputând fi primite.

Înalta Curte reține că simpla mențiune a unui terț ca destinatar al unei plăți, nu este suficientă pentru a califica operațiunea drept stipulație pentru altul, așa cum încearcă să acrediteze recurentul-reclamant prin memoriul de recurs; aceasta întrucât ceea ce contează este intenția părților care nu a fost aceea de a crea în patrimoniul creditorului F. a unui drept nou sau de a-l gratifica, ci de a stinge datoria reclamantului față de acesta, folosindu-se de datoria pe care pârâții o aveau față de reclamant, preluarea de datorie grefându-se pe un raport juridic preexistent, având ca obiect prestația ce făcea obiectul obligației născute din contractul de partaj, pe care și-au asumat-o pârâții, ca noi debitori.

Împrejurarea că pentru diferența de 170000 de euro, parte din sulta de 868340 euro, prin declarația autentificată sub nr. x din 29 martie 2019, reclamantul împreună cu pârâții și cu F. au consimțit ca aceasta să fie plătită lui F. pentru achitarea datoriei pe care acesta o avea către acesta din urmă în temeiul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x la 21 decembrie 2017 de Societatea Profesională Notarială E., a avut ca efect substituirea pârâților în drepturile și obligațiile reclamantului, ca debitor inițial, cu acordul creditorului, care a devenit el însuși parte în noul raport juridic reprezentat de contractul de preluare de datorie.

Pe de altă parte, se reține că urmare a acceptului creditorului F. cu privire la preluarea de către pârâți a datoriei reclamantului, s-a realizat transmiterea obligației de plată a sumei de 170000 de euro, din patrimoniul reclamantului, în patrimoniul pârâților, în condiții de opozabilitate față de reclamant care a devenit un terț raportul juridic nou creat între pârâți și F., fără dreptul de a invoca, în temeiul calității sale de creditor a pârâților pentru sultele datorate de aceștia în temeiul contractului de partaj, o eventuală nerespectare a obligațiilor care incumba pârâților din respectivul raport juridic.

Prin urmare, stabilirea de către creditorul F., prin tranzacția extrajudiciară din 28.10.2019 a unei alte date limită pentru restituirea de către pârâți a datoriei preluate de la reclamant, prin extinderea termenului de plată pentru ambele tranșe, contrar susținerilor recurentului, este pe deplin valabilă, în aplicarea principiului libertății contractuale prevăzut de art. 1169 C. civ. care permit părților stabilirea unui anumit moment pentru exigibilitatea obligației preluate, dată fiind independența acestui raport juridic în raport de cel privitor la partajarea bunului imobil.

Așa fiind, susținerile părții recurente conform căreia tranzacția extrajudiciară încheiată de intimații B., C. și F. are un caracter accesoriu contractului de partaj, preluând clauzele esențiale din acest contract cu privire la obligația de plată a sultei precum și a modalității de plată a acesteia, sunt nefondate și vor fi respinse, în consecință.

În privința aserțiunii potrivit căreia instanța de apel, în mod nelegal, a valorificat din punct de vedere juridic tranzacție extrajudiciară având în vedere că aceasta este lovită de nulitate absolută, întrucât prin aceasta s-a dispus modificarea termenilor și condițiilor de plată de către pârâții B. și C. a sumei în cuantum de 170.000 euro, Înalta Curte reține că această este nefondată, întrucât aprecierea probelor este apanajul exclusiv al instanței de judecată (de apel, în speță), conform art. 264 alin. (2) C. proc. civ. (în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare).

Sub un alt aspect, recurentul-reclamant a argumentat nelegalitatea deciziei atacată din perspectiva unei pretinse aplicări greșite de către instanța de apel a prevederilor art. 1243, art. 1270, art. 1280 și art. 1281 din C. civ. atunci când a reținut că a intervenit o prelungire legală a termenelor de plată prin tranzacție extrajudiciară din 28 octombrie 2019, susținând că expunerea publică a respectivului act juridic a avut loc pe parcursul soluționării pricinii, fiind întocmit "pro causa", recurentul-reclamant neavând cunoștință de existența sa, iar pe de altă parte, declarația autentificată sub nr. x/29.07.2020 de către Notar Public G. luliana a fost emisă ulterior transmiterii de către recurent a notificării din 25 mai 2020 adresată pârâților prin care era adus la cunoștință intervenirea rezoluțiunii de plin drept a contractului de partaj voluntar.

Înalta Curte constată că sub aparența unei critici de nelegalitate care vizează pretinsa aplicare și interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor 1243, art. 1270, art. 1280 și art. 1281 din C. civ., recurentul reclamant aduce în discuție, în mod inadecvat procedural, aspecte ce țin de situația fapt referitoare la momentul la care a luat la cunoștință de tranzacția extrajudiciară în legătură cu care susține că a fost întocmită pro causa, respectiv de momentul la care a fost întocmită declarația autentificată sub nr. x/29.07.2020 de către Notar Public G. luliana, ulterior transmiterii notificării din 25 mai 2020 adresată pârâților prin care era adus la cunoștință intervenirea rezoluțiunii de plin drept a contractului de partaj voluntar. Or, această solicitare este incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului, întrucât aprecierea probelor în vederea stabilirii existenței sau inexistenței actelor și faptelor deduse judecății este dată de legiuitor în puterea necenzurabilă a judecătorilor fondului și se realizează pe temeiul art. 264 C. proc. civ., prin examinarea fiecărei probe în parte și pe toate în ansamblul lor, în mod liber și potrivit convingerilor acestora.

În continuare, Înalta Curte reține că prin completarea motivelor de recurs înregistrate la 18 iunie 2024, pe lângă dezvoltarea aspectelor de nelegalitate prezentate prin memoriul de recurs care au primit deja dezlegare conform considerentelor anterior redate, recurentul-reclamant a criticat decizia curții de apel și sub