ÎCCJ, decizie (scj.ro #82591)

Prescripție. Acțiune pentru despăgubiri

când nu este posibilă restituirea bunurilor confiscate prin hotărâre penală,

ulterior casată și înlăturată măsura confiscării averii

Acțiunea

pentru acordarea unor astfel de despăgubiri se prescrie în termenul de 3 ani

prevăzut de Decretul nr.167/1958, iar nu în termenul de un an prevăzut de

art.505 C.proc.pen.

Secția civilă, decizia nr.587 din 18 februarie 2003

Rreclamanta P.E. a chemat în judecată Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași,

Consiliul local Țibana și Cooperativa de Consum Țibana solicitând să fie

obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie un imobil  situat în

comuna Țibana, județul Iași,  să se dispună evacuarea Cooperativei și să

fie obligat Statul Român să-i plătească despăgubiri constând în contravaloarea

bunurilor confiscate.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că prin decizia penală nr. 42 din 12 aprilie 1993 a Curții Supreme de Justiție

a fost admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General, au fost

casate sentința nr. 315 din 25 mai 1959 a fostului Tribunal Militar de Mare

Unitate Iași, decizia nr. 1612 din 17 iunie 1959 a fostului Tribunal Militar al

Regiunii a II – a Militare și decizia nr. 302 din 5 decembrie 1962 a fostului

Tribunal Suprem, a fost achitat tatăl său, R.I., decedat la data de 12 aprilie

1970, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură

penală pentru infracțiunea prevăzută de art.209 pct.2 lit. a Cod penal

anterior; că prin aceeași hotărâre, a fost înlăturată măsura confiscării averii

lui R.I. și că se impune retrocedarea imobilului în litigiu, aflat în

patrimoniul Statului Român fără titlu legal.

Tribunalul Iași, prin sentința civilă

nr. 200 din 9 mai 2001, a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității

acțiunii, prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active

a reclamantei și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Cooperativa de

Consum Țibana. A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligat Statul Român

prin Ministerul Finanțelor și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat – Iași să-i plătească suma de 70.000.000 lei

despăgubiri.

S-a reținut că, în anul 1959, în temeiul

unor hotărâri penale ulterior casate, s-au confiscat bunuri mobile a căror

contravaloare este de 70.000.000 lei, proprietatea lui R.I., decedat la data de

12 aprilie 1970, a cărui succesoare este reclamanta.

Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă

nr. 52 din 23 noiembrie 2001, a respins apelurile declarate de reclamantă și

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat prin Direcția Generală a

Finanțelor și Controlului Financiar de Stat.

S-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada

că tatăl său a avut în proprietate teren, casă de locuit și atelier situate în

comuna Țibana, județul Iași. S-a considerat că just a fost respinsă excepția

prescripției dreptului la acțiune întrucât față de reclamanta termenul de

prescripții nu începe să curgă de la data la care hotărârea, prin care pedeapsa

complimentară a averii, aplicată autorului său, a rămas definitivă ,ci de la

data la care aceasta a luat cunoștință.

A declarat recurs reclamanta solicitând

casarea și susținând în esență că greșit instanța de apel a reținut că nu a

făcut dovada dreptului de proprietate al tatălui său asupra terenului și construcțiilor

în litigiu.

Recursul urmează să fie admis ca fondat

pentru următoarele considerente:

În speță,  împrejurările de fapt nu au

fost deplin stabilite.

Prin sentința nr. 315 din 29 mai 1959 a

fostului Tribunal Militar de Mare Unitate Iași, decizia nr. 1612 din 17 iunie

1959 a fostului Tribunal Militar al Regiunii a II – a Militare și a deciziei

nr. 302 din 5 decembrie 1962 a fostului Tribunal Suprem – Colegiul Militar

(ulterior casate prin decizia nr. 42 din 12 aprilie 1993 a Curții Supreme de Justiție)

s-a dispus confiscarea averii lui R.I., decedat la 12 aprilie 1970, pedeapsă

complimentară înlăturată prin hotărâre judecătorească definitivă la data de 12

aprilie 1993.

Din adeverința nr. 1720 din 20 decembrie

1994 eliberată de Consiliul local al comunei Țibana rezultă că în perioada 1959

– 1963 în registrul agricol al comunei Țibana R.I. a figurat înscris cu

suprafața de 2,38 ha teren agricol (1,30 ha “La velniță”, 0,50 ha “În firmă”,

0,50 ha “În țarnă”, 0,06 ha “Vatra sat”) o casă de locuit construită în anul

1926 și un atelier de fierărie construit în anul 1935.

Reclamanta a investit instanța cu un capăt

principal – acțiune în revendicarea suprafeței de 0,33 ha teren și construcții

situate în comuna Țibana, Județul Iași și un capăt subsidiar reprezentat de

obligarea Statului Român la plata contravalorii acestor bunuri în măsura în

care restituirea în natură nu mai este posibilă.

Reclamanta – prin înscrisul menționat – a

făcut dovada că autorul său, a avut în proprietate imobilele.

Terenul intravilan și construcțiile au

intrat în patrimoniul Statului Român prin confiscare și au fost date în

administrarea fostului Consiliu popular al comunei Țibana, județul Iași.

Deși în cauză s-a efectuat un raport de

expertiză de către ing. A.M. pricina nu poate fi soluționată în raport de

constatările acestuia întrucât evaluarea bunurilor imobile s-a făcut după

descrierea reclamantei iar nu în concordanță cu datele rezultând din registrul

agricol. Se impune fie completarea raportului fie efectuarea unei noi expertize

tehnice pentru a se individualiza terenul intravilan ce a aparținut tatălui

reclamantei, a se stabili dacă mai există sau nu în natură construcțiile și a

se evalua bunurile.

Se impune, de asemenea, să se identifice

construcția  magazin universal și bufet Țibana în suprafață de 243 m.p.

asupra căreia prin sentința civilă nr. 5564 din 21 aprilie 1999 a Judecătoriei

Iași s-a constatat că Federalcoop are un drept de proprietate și să se

stabilească dacă aceasta se află situată pe terenul ce a aparținut lui R.I..

În funcție de situația de fapt ce se va

stabili, instanța de apel urmează să hotărască dacă este sau nu posibilă

restituirea în natură a imobilelor în tot sau în parte și, în caz contrar, să

se pronunțe asupra capătului de cerere subsidiar referitor la despăgubiri.

Împotriva deciziei civile nr. 52 din 23

noiembrie 2001 a Curții de Apel Iași a declarat recurs și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat – Iași susținând că: 1. acțiunea este prescrisă

întrucât în speță se aplică dispozițiile art. 505 alin. ultim Cod procedură

penală: 2. greșit s-a considerat că reclamanta a făcut dovada bunurilor mobile

confiscate de la autorul său.

Recursul formulat de Ministerul Finanțelor

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat –

Iași urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 504 alin. 1 Cod procedură

penală orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea

de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit

prin hotărâre definitivă că nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu

există. Art. 505 alin. 2 din același cod prevede că acțiunea pentru repararea

pagubei poate fi pornită în teremen de 1 an de la rămânerea definitivă a

hotărârii de achitare.

Dispozițiile art. 505 alin. 2 C.proc.civ.

nu sunt aplicabile în speță întrucât cererea de chemare în judecată nu are ca

obiect obligarea statului la daune materiale sau morale către persoana

condamnată definitiv.

Ca urmare a înlăturării măsurii confiscării

averii, prin hotărâre judecătorească definitivă, reclamanta a formulat cerere

de chemare în judecată având ca obiect principal revendicarea bunurilor imobile

și mobile supuse confiscării, acțiune imprescriptibilă. Capătul de cerere

reprezentat de plata despăgubirilor reprezentate de plata contravalorii

bunurilor are într-adevăr caracterul unei acțiuni personale prescriptibile.

Termenul de prescripție – de 3 ani – începe însă să curgă de la data la care se

face dovada că restituirea lui în natură nu mai este posibilă.

Referitor la înscrisul aflat în dosar din

care rezultă că anumite bunuri mobile au fost preluate, ca efect al executării

confiscării averii, de la R.I. corect instanțele de fond și de apel au reținut

că are forță probantă.

Ministerul Finanțelor reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat – Iași

nu a defăimat înscrisul ca fals pentru ca instanța civilă să poată aplica

dispozițiile art. 183 C.proc.civ. să suspende judecata și să înainteze

înscrisul procurorului.

Față de considerentele menționate, Curtea a

respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat – Iași.