ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4104/2003

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 22 decembrie 2000 pe rolul Tribunalului Timiș,

precizată la 16 iulie 2001 reclamanta H.M.V.H., cu domiciliul ales în

Timișoara, a chemat în judecată statul român, prin Consiliul local Timișoara,

solicitând obligarea la plata  contravalorii imobilului situat în   Timișoara,

ce a  aparținut  autoarei sale H.E. și a fost naționalizat în baza Decretului

nr. 92/1950.

A

arătat reclamanta că mamei sale i s-au naționalizat mai multe imobile, pentru

care a solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995, restituirea în natură sau

despăgubiri, dar imobilul nr. 2 s-a vândut chiriașilor, astfel că se consideră

îndreptățită să primească de la stat despăgubiri în cuantumul ce va rezulta din

expertiză

Prin

sentința civilă nr. 695 din 15 octombrie 2001, Tribunalul Timiș a admis în

parte acțiunea precizată, a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii, prin echivalent, pentru imobil, a respins cererea de obligare a

pârâtului la plata sumei de 3.328.313.000 lei și a respins ca tardivă cererea

formulată de pârâtă, de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin hotărâri judecătorești

anterioare reclamantei i s-a respins acțiunea în revendicare a imobilului și în

nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași  cu

statul, dar Legea nr. 10/2001, invocată și în precizarea de acțiune este de

imediată aplicare, astfel că în temeiul art. 48 din actul normativ menționat,

reclamanta fiind îndreptățită la despăgubiri (conform opțiunii sale) dar cu

parcurgerea procedurii instituite de art. 38 și art. 40 din  Legea nr. 10/2001.

Apelurile

declarate de părâțile litigante au fost respinse prin decizia civilă nr. 21 din

26 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara.

În

termen legal, decizia Curții de apel a fost recurată. Reclamanta, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., a solicitat casarea

hotărârilor și acordarea direct de către instanță a despăgubirilor, arătând în

esență că acțiunea a fost introdusă anterior apariției Legii nr. 10/2001, a

cărei procedură nu este aplicabilă în speță.

Consiliul

local Timișoara a criticat decizia recurată pentru refuzul de a introduce în

cauză Ministerul Finanțelor Publice în calitate de pârât, considerând că astfel

sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Recursurile

nu sunt fondate și urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente.

Potrivit

art. 112 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde: numele,

domiciliul sau  reședința părților, iar dacă reclamantul locuiește în

străinătate va arăta  și  domiciliul ales în România; (....) arătarea motivelor

de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea (....).

În

acțiunea, astfel cum a fost formulată la 22 decembrie 2000, reclamanta nu a

indicat nici un temei în drept al cererii de chemare în judecată.

La 18

iunie 2001 s-au pus concluzii pe fond, cauza rămânând în pronunțare. Instanța a

constatat lipsa temeiului în drept al cererii și – dând dovadă de un rol activ

peste exigențele prescrise de art. 129 C. proc. civ., a repus cauza pe rol,

pentru ca reclamanta să-și precizeze temeiul în drept al cererii.

La 16

iulie 2001, prin înscrisul aflat la dosar fond, reclamanta a precizat că prin

apariția Legii nr. 10/2001 a fost repusă în termen pentru solicitarea de

despăgubiri.

Astfel

fiind, legal și temeinic instanța de fond (soluție menținută în apel) a luat

act de invocarea Legii nr. 10/2001, act normativ de favoare, aplicabil

imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Această lege specială de reparație (comparabilă cu acte normative similare

adoptate în alte state europene) stabilește o anumită procedură conform căreia

se face dezdăunarea persoanelor îndreptățite.

Curtea

Constituțională a stabilit, prin decizia nr. 1/1994 că accesul la structurile

judecătorești și la mijloacele procedurale se face cu respectarea regulilor de

competență și procedura de judecată stabilite de lege; constituirea unei

proceduri administrativ – jurisdicționale nu este contrară principiului

prevăzut de art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție, cât

timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața

unei instanțe judecătorești.

Astfel

fiind, cum în speță pentru imobilul nr.2 reclamanta nu formulase cerere în baza

primei  legi de reparație (Legea nr. 112/1995), o acțiune în revendicare

anterioară fiindu-i respinsă în mod irevocabil, rațional și în interesul

reclamantei instanța i-a recunoscut dreptul de a urma procedura

administrativ-jurisdicțională prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Văzând

că instanța și-a motivat în fapt și în drept în mod legal hotărârea,

interpretând actul juridic dedus judecății în sensul care putea produce un

efect potrivit ordinii de drept existente, Curtea constată că nu este  întrunit

nici unul dintre motivele de casare invocate de recurentă, astfel că recursul

rleclamantei va fi respins ca nefondat.

Nici

recursul pârâtului nu întrunește cerințele art. 304, pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ., invocate. Atâta timp cât reclamanta a fost îndrumată să urmeze procedura

administrativă prealabilă potrivit Legii nr. 10/2001, și față de cererea

expresă a acesteia, care a determinat sfera  persoanelor cu care înțelege să se

judece, instanța nu era îndrituită, așa cum se pretinde, să extindă sfera

pârâților. Cererea pârâtului Consiliul local Timișoara a fost depusă peste

termenul prevăzut de art. 57 alin. (1) C. proc. civ. și corect a fost respinsă

ca tardivă. Introducerea unei alte persoane în proces nu reprezintă o chestiune

de ordine publică, astfel cum susține recurentul, motiv pentru care recursul

vizând acest unic aspect urmează a fi respins.

Față de

considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1) și 314 C. proc.

civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

reclamanta H.M.V.H. și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara

împotriva deciziei nr.21 din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  17 octombrie  2003.