ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4104/2003

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 decembrie 2000 pe rolul Tribunalului Timiș, precizată la 16 iulie 2001 reclamanta H.M.V.H., cu domiciliul ales în Timișoara, a chemat în judecată statul român, prin Consiliul local Timișoara, solicitând obligarea la plata contravalorii imobilului situat în Timișoara, ce a aparținut autoarei sale H.E. și a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.

A arătat reclamanta că mamei sale i s-au naționalizat mai multe imobile, pentru care a solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995, restituirea în natură sau despăgubiri, dar imobilul nr. 2 s-a vândut chiriașilor, astfel că se consideră îndreptățită să primească de la stat despăgubiri în cuantumul ce va rezulta din expertiză Prin sentința civilă nr. 695 din 15 octombrie 2001, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea precizată, a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru imobil, a respins cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 3.328.313.000 lei și a respins ca tardivă cererea formulată de pârâtă, de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin hotărâri judecătorești anterioare reclamantei i s-a respins acțiunea în revendicare a imobilului și în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de foștii chiriași cu statul, dar Legea nr. 10/2001, invocată și în precizarea de acțiune este de imediată aplicare, astfel că în temeiul art. 48 din actul normativ menționat, reclamanta fiind îndreptățită la despăgubiri (conform opțiunii sale) dar cu parcurgerea procedurii instituite de art. 38 și art. 40 din Legea nr. 10/2001. Apelurile declarate de părâțile litigante au fost respinse prin decizia civilă nr. 21 din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara. În termen legal, decizia Curții de apel a fost recurată.

Reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârilor și acordarea direct de către instanță a despăgubirilor, arătând în esență că acțiunea a fost introdusă anterior apariției Legii nr. 10/2001, a cărei procedură nu este aplicabilă în speță. Consiliul local Timișoara a criticat decizia recurată pentru refuzul de a introduce în cauză Ministerul Finanțelor Publice în calitate de pârât, considerând că astfel sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Recursurile nu sunt fondate și urmează a fi respinse, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 112 C. proc.

civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde: numele, domiciliul sau reședința părților, iar dacă reclamantul locuiește în străinătate va arăta și domiciliul ales în România; (… ) arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea (… ). În acțiunea, astfel cum a fost formulată la 22 decembrie 2000, reclamanta nu a indicat nici un temei în drept al cererii de chemare în judecată. La 18 iunie 2001 s-au pus concluzii pe fond, cauza rămânând în pronunțare. Instanța a constatat lipsa temeiului în drept al cererii și – dând dovadă de un rol activ peste exigențele prescrise de art. 129 C. proc. civ., a repus cauza pe rol, pentru ca reclamanta să-și precizeze temeiul în drept al cererii.

La 16 iulie 2001, prin înscrisul aflat la dosar fond, reclamanta a precizat că prin apariția Legii nr. 10/2001 a fost repusă în termen pentru solicitarea de despăgubiri. Astfel fiind, legal și temeinic instanța de fond (soluție menținută în apel) a luat act de invocarea Legii nr. 10/2001, act normativ de favoare, aplicabil imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Această lege specială de reparație (comparabilă cu acte normative similare adoptate în alte state europene) stabilește o anumită procedură conform căreia se face dezdăunarea persoanelor îndreptățite.

Curtea Constituțională a stabilit, prin decizia nr. 1/1994 că accesul la structurile judecătorești și la mijloacele procedurale se face cu respectarea regulilor de competență și procedura de judecată stabilite de lege; constituirea unei proceduri administrativ – jurisdicționale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituție, privind accesul liber la justiție, cât timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești. Astfel fiind, cum în speță pentru imobilul nr.2 reclamanta nu formulase cerere în baza primei legi de reparație (Legea nr. 112/1995), o acțiune în revendicare anterioară fiindu-i respinsă în mod irevocabil, rațional și în interesul reclamantei instanța i-a recunoscut dreptul de a urma procedura administrativ-jurisdicțională prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Văzând că instanța și-a motivat în fapt și în drept în mod legal hotărârea, interpretând actul juridic dedus judecății în sensul care putea produce un efect potrivit ordinii de drept existente, Curtea constată că nu este întrunit nici unul dintre motivele de casare invocate de recurentă, astfel că recursul rleclamantei va fi respins ca nefondat. Nici recursul pârâtului nu întrunește cerințele art. 304, pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., invocate. Atâta timp cât reclamanta a fost îndrumată să urmeze procedura administrativă prealabilă potrivit Legii nr. 10/2001, și față de cererea expresă a acesteia, care a determinat sfera persoanelor cu care înțelege să se judece, instanța nu era îndrituită, așa cum se pretinde, să extindă sfera pârâților.

Cererea pârâtului Consiliul local Timișoara a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 57 alin. (1) C. proc. civ. și corect a fost respinsă ca tardivă. Introducerea unei alte persoane în proces nu reprezintă o chestiune de ordine publică, astfel cum susține recurentul, motiv pentru care recursul vizând acest unic aspect urmează a fi respins. Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 312 alin. (1) și 314 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta H.M.V.H. și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr.21 din 26 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2003.