ÎCCJ, decizie (scj.ro #82582)

Despăgubiri. Acțiune pentru plata contravalorii bunurilor confiscate în baza unei hotărâri penale ulterior casată. Natura acțiunii. Prescripție. Cuprins pe materii . Drept civil. Despăgubiri. Plata contravalorii bunurilor confiscate în baza unei hotărâri penale ulterior casată. Prescripția dreptului la acțiune. Index alfabetic. Drept civil. - Despăgubiri pentru bunuri confiscate. - Prescripție.

C.pr.penală : art. 504-506 Decretul nr. 167/1958 : art. 3 Acțiunea prin care se cere obligarea statului a plăti contravaloarea bunurilor confiscate în baza unei hotărâri penale ulterior casată - bunuri ce nu mai există în natură - este o acțiune personală în pretenții care are ca fundament, prin analogie, dispozițiile art. 311 alin. 2 Cod procedură civilă referitoare la întoarcerea executării și este prescriptibilă în termenul de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care pedeapsa confiscării a fost înlăturată. Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 7148 din 15 decembrie 2004 La data de 13 septembrie 2000, reclamanții P.D.

și M. C. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală, să fie obligat să le restituie bunurile mobile sau contravaloarea acestora, precum și suma de 43.350 lei, actualizată, ce au fost confiscate prin sentința penală nr. 10 din 9 ianuarie 1965 pronunțată de Tribunalul Militar București. În motivarea acțiunii reclamanții au învederat că autorii lor au fost condamnați, prin sentința penală nr. 10 din 9 ianuarie 1965, a Tribunalului Militar București în temeiul art. 325 alin. 3 lit. „c” din Codul penal, cu confiscarea totală a averii. Soluția de condamnare și de confiscare totală a averii a fost confirmată prin decizia penală nr. 204 din 27 martie 1965 pronunțată de Tribunalului Militar de Regiune Militară București – Colegiul de Recurs.

Prin diferite procese-verbale, încheiate în temeiul hotărârilor de condamnare, s-a pus în executare măsura confiscării averii ce a avut ca obiect sume de bani, bunuri mobile, broșuri, cărți, obiecte de cult. Recursul în anulare promovat împotriva hotărârilor a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, care, prin decizia penală nr. 2334 din 23 octombrie 1996, i-a achitat pe autorii reclamanților și a dispus înlăturarea măsurii (pedepsei complimentare) privind confiscarea averii. Tribunalul București – secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 604 din 11 iunie 2001, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă cu motivarea că demersul reclamanților nu a fost întreprins nici în termenul de un an stipulat de art. 504-505 Cod procedură penală și nici în termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Evocând fondul, după anularea sentinței, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 267 din 30 mai 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român să restituie bunurile mobile individualizate și evaluate de expertul tehnic S.G. sau să plătească contravaloarea acestora în cuantum de 397.853.000 lei. Recursul pârâtului este fondat. Deși reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 504-506 Cod procedură penală, din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că este o acțiune în pretenții, constând în plata contravalorii bunurilor confiscate care au aparținut autorilor, în baza hotărârii judecătorești de achitare și de înlăturare a pedepsei complementare a confiscării averii.

Temeiul juridic al acțiunii, pentru obținerea contravalorii bunurilor confiscate printr-o hotărâre penală, ulterior casată, îl constituie decizia prin care s-a înlăturat măsura confiscării, situație în care reclamanții se găseesc în cazul clasic al întoarcerii executării. Așadar, în mod greșit Curtea de Apel București a calificat acțiunea ca fiind în revendicarea unor bunuri mobile. Acțiunea în restituirea bunurilor, care au format obiectul confiscării parțiale sau totale, atunci când, după săvârșirea executării, intervine casarea hotărârii prin care s-a aplicat această pedeapsă complementară și, ca urmare, înlăturarea ei, este o acțiune de întoarcere a executării silite. Fundamentul ei juridic îl constituie, prin analogie, dispozițiile art. 311 alin. 2 Cod procedură civilă, care consacră principiul de drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate, sunt desființate de drept.

În ipoteza în care bunurile confiscate nu mai există, așa cum este cazul în speță, se naște un drept de creanță care poate fi valorificat printr-o acțiune personală, referitor la care este aplicabil termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958. Acest termen începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care pedeapsa confiscării a fost înlăturată, adică a hotărârii care a desființat titlul executoriu al confiscării. Cum, în cauză, prin decizia penală nr. 2334 din 23 octombrie 1996 Curtea Supremă de Justiție, prin hotărâre definitivă, a desființat titlul executoriu al confiscării averii, acțiunea reclamantului, din 13 septembrie 2000, se constată a fi promovată peste termenul de trei ani stipulat de textul citat, astfel că ea este prescrisă.

Pe cale de consecință, recursul pârâtului a fost admis, s-au casat deciziile date în apel și s-a menținut sentința pronunțată de Tribunalul București, a cărei motivare s-a înlocuit cu considerentele prezentei decizii.