ÎCCJ, decizie (scj.ro #82582)

Despăgubiri.

Acțiune pentru plata contravalorii bunurilor confiscate în baza unei hotărâri

penale ulterior casată. Natura acțiunii. Prescripție.

Cuprins pe materii

. Drept civil. Despăgubiri.

Plata contravalorii bunurilor confiscate în baza unei hotărâri penale ulterior

casată. Prescripția dreptului la acțiune.

Index alfabetic.

Drept civil.

-

Despăgubiri

pentru bunuri confiscate.

-

Prescripție.

C.pr.penală

: art. 504-506

Decretul nr. 167/1958

: art. 3

Acțiunea prin care se cere obligarea statului a plăti

contravaloarea bunurilor confiscate în baza unei hotărâri penale ulterior

casată - bunuri ce nu mai există în natură - este o acțiune personală în

pretenții care are ca fundament, prin analogie, dispozițiile art. 311 alin. 2

Cod procedură civilă referitoare la întoarcerea executării și este

prescriptibilă în termenul de 3 ani, prevăzut  de art. 3 din Decretul nr.

167/1958, care curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care

pedeapsa confiscării a fost înlăturată.

Î.C.C.J.,

secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 7148 din 15 decembrie

2004

La data de 13 septembrie 2000, reclamanții P.D. și M. C. au

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca

prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 504-506 Cod procedură penală,

să fie obligat să le restituie bunurile mobile sau contravaloarea acestora,

precum și suma de 43.350 lei, actualizată, ce au fost confiscate prin sentința

penală nr. 10 din 9 ianuarie 1965 pronunțată de Tribunalul Militar București.

În motivarea acțiunii reclamanții au învederat că autorii lor au

fost condamnați, prin sentința penală nr. 10 din 9 ianuarie 1965, a

Tribunalului Militar București în temeiul art. 325 alin. 3 lit. „c” din Codul

penal, cu confiscarea totală a averii. Soluția de condamnare și de confiscare

totală a averii a fost confirmată prin decizia penală nr. 204 din 27 martie

1965 pronunțată de Tribunalului Militar de Regiune Militară București –

Colegiul de Recurs. Prin diferite procese-verbale, încheiate în temeiul

hotărârilor de condamnare, s-a pus în executare măsura confiscării averii ce a avut

ca obiect sume de bani, bunuri mobile, broșuri, cărți, obiecte de cult.

Recursul în anulare promovat împotriva hotărârilor  a fost admis de Curtea

Supremă de Justiție, care, prin decizia penală nr. 2334 din 23 octombrie 1996,

i-a achitat pe autorii reclamanților și a dispus înlăturarea măsurii (pedepsei

complimentare) privind confiscarea averii.

Tribunalul București – secția a IV-a civilă, prin sentința nr.

604 din 11 iunie 2001, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a

respins acțiunea ca prescrisă cu motivarea că demersul reclamanților nu a fost

întreprins nici în termenul de un an stipulat de art. 504-505 Cod procedură

penală și nici în termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr.

167/1958.

Evocând fondul, după anularea sentinței, Curtea de Apel

București – secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 267 din 30 mai 2003, a admis

în parte acțiunea și a obligat Statul Român să restituie bunurile mobile

individualizate și evaluate de expertul tehnic S.G. sau să plătească contravaloarea

acestora în cuantum de 397.853.000 lei.

Recursul pârâtului este fondat.

Deși reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile

art. 504-506 Cod procedură penală, din conținutul cererii de chemare în

judecată rezultă că este o acțiune în pretenții, constând în plata

contravalorii bunurilor confiscate care au aparținut autorilor, în baza

hotărârii judecătorești de achitare și de înlăturare a pedepsei complementare a

confiscării averii.

Temeiul juridic al acțiunii, pentru obținerea contravalorii

bunurilor confiscate printr-o hotărâre penală, ulterior casată, îl constituie

decizia prin care s-a înlăturat măsura confiscării, situație în care

reclamanții se găseesc în cazul clasic al întoarcerii executării. Așadar, în

mod greșit Curtea de Apel București a calificat acțiunea  ca fiind în

revendicarea unor bunuri mobile.

Acțiunea în restituirea bunurilor, care au format obiectul

confiscării parțiale sau totale, atunci când, după săvârșirea executării,

intervine casarea hotărârii prin care s-a aplicat această pedeapsă

complementară și, ca urmare, înlăturarea ei, este o acțiune de întoarcere a

executării silite. Fundamentul ei juridic îl constituie, prin analogie,

dispozițiile art. 311 alin. 2 Cod procedură civilă, care consacră principiul de

drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri

casate, sunt desființate de drept.

În ipoteza în care bunurile confiscate nu mai există, așa cum

este cazul în speță, se naște un drept de creanță care poate fi valorificat

printr-o acțiune personală, referitor la care este aplicabil termenul de

prescripție extinctivă prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958. Acest termen

începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care pedeapsa

confiscării a fost înlăturată, adică a hotărârii care a desființat titlul

executoriu al confiscării.

Cum, în cauză, prin decizia penală nr. 2334 din 23 octombrie

1996 Curtea Supremă de Justiție, prin hotărâre definitivă, a desființat titlul

executoriu al confiscării averii, acțiunea reclamantului, din 13 septembrie

2000, se constată a fi promovată peste termenul de trei ani stipulat de textul

citat, astfel că ea este prescrisă.

Pe cale de consecință, recursul pârâtului  a fost admis,

s-au casat deciziile date în apel și s-a menținut sentința pronunțată de Tribunalul

București, a cărei motivare s-a  înlocuit cu considerentele prezentei

decizii.