ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 637/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23

decembrie 2008, reclamanții M.G. și M.M. au solicitat anularea deciziei nr.

2812 din 28 mai 2008 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și obligarea pârâtei să stabilească în favoarea lor o justă

despăgubire pentru imobilele preluate în mod abuziv de către stat.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că prin decizia contestată pârâta a emis titlul de despăgubire în

cuantum de 152.320 lei, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în

cuprinsul sentinței civile nr. 1469 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Iași, dar această sumă nu corespunde valorii actualizate a despăgubirilor care li

se cuvin în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilele preluate abuziv de stat.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios

administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 149 din 17 iulie 2009, prin

care a respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că măsurile reparatorii

prin echivalent cuvenite reclamanților în baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite

prin sentința civilă nr. 1.469 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă și irevocabilă, astfel că nu poate fi stabilit un alt

cuantum al despăgubirilor în procedura prevăzută de art. 16 din Legea nr.

247/2005.

Împotriva acestei sentințe, au declarat

recurs reclamanții, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și

pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenții au susținut că instanța de

fond a dat o interpretare greșită a dispozițiilor art. 16 din Legea nr.

247/2005, considerând că acestea nu se aplică deciziilor sau dispozițiilor

emise anterior intrării în vigoare a legii.

Recurenții au învederat că dispoziția nr.

2507 a fost emisă de Primarul municipiului Iași după intrarea în vigoare a Legii

nr. 247/2005, astfel că dosarul lor trebuia soluționat în procedura prevăzută

de art. 16 din această lege, în sensul stabilirii despăgubirilor într-un

cuantum care să reflecte valoarea reală actuală de circulație a imobilelor

preluate abuziv de stat.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 2812 din 28 mai 2008 a Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a emis titlul de despăgubiri în

cuantum de 152.320 lei în favoarea recurenților-reclamanți, reprezentând

valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței civile nr. 1469 din 14

iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași, rămasă definitivă și irevocabilă.

Legalitatea acestei decizii a fost corect

constatată de instanța de fond, întrucât despăgubirile cuvenite recurenților în

baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă și

nu există temei legal pentru aplicarea procedurii

administrative instituite prin dispozițiile art. 16 din Cap. 5 al Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Actul dedus judecății a fost emis în

conformitate cu Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a statuat că prevederile art.

16 și urm. din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru

acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior

intrării în vigoare a legii și care au fost contestate în termenul prevăzut de

Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În același sens, s-a pronunțat și Curtea

Constituțională prin decizia nr. 431 din 26 martie 2009, reținând că persoanele

îndreptățite ale căror notificări au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005 prin emiterea de către entitatea investită de lege

a unei decizii sau dispoziții motivate prin care s-a stabilit acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, precum și cuantumul acestora, contestate în

instanță și soluționate, au beneficiat de toate garanțiile reglementate de

legea specială în vigoare, instanța pronunțându-se asupra măsurilor reparatorii

prin echivalent prin hotărâre definitivă și irevocabilă.

Din acest motiv, instanța de contencios

constituțional a considerat că, a recunoaște acestor persoane posibilitatea de

reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaște o cale de atac

neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 129 din

Constituție, potrivit cărora, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legi.

De altfel, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a stabilit prin decizia nr. 1651 din 13 martie 2008,

necontestată de către recurenți, că în situația în care cuantumul măsurilor

reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit

printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de

despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de

aceasta.

În consecință, instanța de fond a

constatat corect că recurenții-reclamanți nu au dreptul la reevaluarea

despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă și că nu

există temei pentru anularea titlului de despăgubire emis în favoarea lor de

către autoritatea intimată.

Pentru considerentele care au fost

expuse, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, Înalta

Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.G. și M.M.,

împotriva sentinței civile nr. 149/CA din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

februarie 2010.