ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4867/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4867/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106 din 7 aprilie 2003, Tribunalul Bihor a condamnat, printre alții, pe inculpații L.O. și L.E., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 211 alin. (1) și (2) lit. a) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (1) și (2) lit. a), d) C. pen., la câte 6 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Au fost deduse din pedepse perioadele de reținere și arestare preventivă începând de la 10 aprilie 2002 la zi. Prin decizia penală nr. 146/A din 26 iunie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate, apelurile declarate de toți inculpații împotriva sentinței menționate.
Împotriva acestei decizii, inculpații L.O. și L.E. au declarat recurs. În ședința de judecată din 30 octombrie 2003, recurenții au solicitat să se ia act de retragerea recursului lor. Potrivit dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) teza a doua, părțile își pot retrage recursul în condițiile art. 369 C. proc. pen. Curtea, constatând că au fost respectate condițiile prevăzute în art. 369 C. proc. pen., aplicate în mod corespunzător, întrucât retragerea recursului s-a făcut personal până la închiderea dezbaterilor, urmează a lua act de retragerea solicitată de ambii recurenți inculpați. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 700.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 200.000 lei pentru fiecare, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Ia act că inculpații L.O. și L.E. și-au retras recursurile declarate împotriva deciziei nr. 146 din 26 iunie 2003 a Curții de Apel Oradea. Obligă recurenții să plătească statului câte 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2003.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.