ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6267/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6267/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului civil de

fața:

Din examinarea actelor dosarului,

constată următoarele:

La data de 15 iunie 1999, Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a sesizat Comisia de cercetare

a averilor constituită potrivit Legii nr. 115/1996 pe lângă Curtea de Apel

Craiova, pentru cercetarea averii dobândite în perioada 1 ianuarie 1994-31

decembrie 1998 de către I.E., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

In actul de sesizare s-a arătat că

magistratul a dobândit în nume personal si pentru membrii familiei sale, I.D.,

I.V., fiică și respectiv fiu, bunuri care nu puteau fi achiziționate din

veniturile realizate de acesta.

Comisia de cercetare a averilor,

constituită potrivit legii menționate mai sus a constatat, în baza

probatoriului administrat, că cercetatul I.E. nu a dobândit licit bunurile

proprietate exclusivă sau în cotă parte și a dispus, prin ordonanța nr. 1

pronunțată la data de 12 aprilie 2000, trimiterea cauzei spre soluționare la

Curtea de Apel Craiova.

Prin încheierea nr. 3015 din 12 iunie

2001, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea formulată de petentul I.E. de

strămutare a judecății cauzei, de la Curtea de Apel Craiova, la Curtea de Apel

Ploiești.

Astfel învestită cu soluționarea

pricinii, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin sentința nr. 4 din 7

martie 2002, a dispus închiderea dosarului privind pe cercetatul I.E., reținând

că acesta a justificat dobândirea licită a bunurilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs D.G.F.P. Olt, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice,

susținând în esență că, în mod eronat s-a reținut valoarea bunurilor la suma de

1.087.897.534 lei, în loc de 1.323.060.374 lei, cum rezultă din raportul de

expertiză, că veniturile au fost justificate numai pentru suma de 429.127.868

lei, că activitatea de prestări servicii în agricultură și vânzarea de animale

și păsări sunt incompatibile cu funcția de procuror și că activitatea de

prestări servicii și comerț s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor legale

privind impozitul pe venit.

Prin decizia nr. 4867 din 19 noiembrie 2003,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de D.G.F.P. Olt

împotriva sentinței nr. 4 din 7 martie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a

motivat că, față de dispozițiile art. 1 și art. 38 din Legea nr. 115/1996,

pentru a se putea stabili dacă în speța dedusă judecății, averea supusă

controlului are caracter ilicit sau că proveniența bunurilor este justificată,

se impune ca, în raport de dobândirea bunurilor imobile, să se determine

subperioadele și să se stabilească valorile de dobândire, precum și veniturile

realizate de cercetat, în aceste diviziuni temporale. In acest sens, s-a

reținut că diviziunile temporale se referă la subperioada anterioară datei de

28 octombrie 1996 și subperioada posterioară acestei date, iar referitor la

prima subperioadă care, în principiu, poate fi cuprinsă între 1 ianuarie

1990-28 octombrie 1996, se impunea să se stabilească dacă cercetatul I.E. a

avut și anterior datei de 28 octombrie 1996 obligația declarării averii, pentru

a verifica dacă procedura Legii nr. 115/1996 este aplicabilă primei

subperioade.

Instanța supremă a mai reținut că

verificarea controlului se poate extinde și asupra averii și veniturilor

celuilalt soț, precum și asupra bunurilor de valoare realizate prin persoane

interpuse sau transmise cu titlu oneros către ascendenți, descendenți, frați,

surori și afini de același grad, precum și cele transmise cu titlu gratuit către

orice persoană.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă,

rejudecând cauza, prin sentința nr. 12 din 12 septembrie 2005, în baza

dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 115/1996, cu completările și modificările

ulterioare, a închis dosarul privind pe cercetatul I.E. și a respins cererea

acestuia, privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut în esență că, din expertiza efectuată, reiese că în perioada supusă

verificării, cercetatul a obținut pe lângă veniturile salariale, venituri din

alte activități, cum ar fi valorificarea cerealelor, rezultate din executarea

de prestări servicii (treierat) cu combina proprie și din valorificarea

animalelor.

S-a reținut că pentru veniturile

realizate de cercetat, ca urmare a activității desfășurate în agricultură s-a

statuat, prin sentința civilă nr. 237 din 5 iulie 2002 a Tribunalului Olt,

definitivă și irevocabilă, că acesta nu datorează impozit.

S-a stabilit că la efectuarea

cercetărilor s-au avut în vedere bunurile dobândite de cercetat în proprietate

exclusivă sau în cotă parte cu copiii săi și cu C.E., precum și bunurile

dobândite în nume propriu de copiii cercetatului și s-a concluzionat că

veniturile realizate de cercetat depășesc cheltuielile efectuate de acesta,

astfel că se justifică integral bunurile realizate de acesta.

Cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată a fost respinsă cu motivarea că nu s-a făcut dovada acestora.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs D.G.F.P. Olt, în numele Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant

al Statului Român și cercetații I.E., I.D., I.V., C.E.

In esență, în motivele de recurs

D.G.F.P. Olt, în numele Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al

Statului Român a susținut că instanța nu a respectat îndrumările din decizia de

casare pronunțată de instanța supremă, referitor la justificarea provenienței

bunurilor pe subperioadele evidențiate, că nu s-au administrat probatorii utile

și concludente și că nu s-a procedat la extinderea verificării persoanelor

interpuse, ascendenți, frați, surori, celălalt soț, afini, precum și alte

bunuri transmise cu titlu gratuit către orice persoană, astfel cum s-a stabilit

cu caracter obligatoriu prin decizia de casare.

Prin recursul lor, cercetații I.E.,

I.D., I.V. și C.E. au susținut că, instanța în mod eronat, a respins cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată, încălcând prevederile art. 274 C. proc.

civ., deoarece s-au prezentat la fiecare termen de judecată, în perioada

1999-2005 cu autoturismul proprietate personală, efectuând cheltuieli de

transport și producând dovada că au achitat suma de 12 milioane lei vechi,

pentru expertiza administrată în cauză. Cercetații au arătat că, în mod nelegal

instanța a dispus introducerea în cauză a numiților I.D., I.V. și C.E., că

hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. din Legea nr. 115/1996,

conform cărora Comisia de cercetare de pe lângă Curtea de Apel Craiova

hotărăște în cel mult 3 luni de la data sesizării, pronunțând o hotărâre

motivată, iar în speță, sesizarea instanței s-a realizat după 1 an de zile, cu

încălcarea termenului de decădere prevăzut de lege și că hotărârile pronunțate

au fost date cu încălcarea art. 14 și 45 din Constituție, care prevăd că o lege

nu poate să retroactiveze.

Prin decizia nr. 2081 pronunțată la 27

martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de D.G.F.P. Olt, în

numele Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român și de

cercetații I.E., I.D., I.V. și C.E. împotriva sentinței civile nr. 12 din 12

septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

S-a casat sentința sus menționată și

s-a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă a reținut că, în ceea ce privește recursul declarat de D.G.F.P. Olt, în

numele Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român,

potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, „hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii."

Î

n speță, Curtea de Apel Ploiești a dispus completarea

probatoriului cu o expertiză, neconformându-se însă, îndrumărilor date de

Înalta Curte de Casație și Justiție, care a dispus că pentru soluționarea

pricinii se impunea stabilirea a două subperioade, una anterioară datei de 28

octombrie 1996 și alta, posterioară acestei date, iar pentru prima subperioadă

se impunea să se fi stabilit dacă cercetatul I.E. a avut și anterior datei de

28 octombrie 1996 obligația declarării averii, în scopul de a se putea verifica

dacă procedura Legii nr. 115/1996 era aplicabilă primei subperioade.

S-a constatat însă, că obiectivele din

raportul de expertiză nu au cuprins stabilirea elementelor active și pasive ale

patrimoniului cercetatului I.E. pentru perioada posterioară datei de 28

octombrie 1996, precum și stabilirea existenței sau nu a obligației

cercetatului cu privire la declararea averii, anterior datei de 28 octombrie

1996 pentru a se fi putut verifica dacă procedura Legii nr. 115/1996 era

aplicabilă, în sensul lămuririi acestor aspecte.

Instanța supremă a apreciat că

motivarea cu care Curtea de Apel Ploiești a respins obiecțiunile la raportul de

expertiză este lapidară și nemotivată, sub aspectul concludentei probei,

reținându-se în practicaua deciziei, că expertul a răspuns tuturor obiectivelor

stabilite de instanță pe linia de casare și care coincid cu cele ale recurentei

D.G.F.P. Olt, deși aspectele invocate prin obiecțiuni s-ar fi impus a fi

verificate.

Constatând că instanța de trimitere nu

s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare, pentru stabilirea

corectă a stării de fapt, instanța supremă a apreciat că se impune efectuarea

unei noi expertize de specialitate, care să răspundă clar și tară echivoc,

tuturor chestiunilor relevate în decizia de casare.

Ca urmare a admiterii recursului

D.G.F.P. Olt, instanța a admis și recursul declarat de cercetați, pentru

motivul vizând cheltuielile de judecată, ce va fi examinat cu prilejul

rejudecării cauzei.

In rejudecare, prin sentința nr. 2

pronunțată la data de 02 februarie 2010 de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, această instanță a dispus în

temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, modificată și completată,

închiderea dosarului privind pe cercetații I.E., I.D., I.V., C.E.

Au fost obligați intimații la plata

cheltuielilor de judecată de 15.853 lei.

A fost obligată intimata D.G.F.P. Olt

la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale către cercetatul I.E.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel Ploiești a reținut că, pentru a se respecta îndrumările deciziei

de casare, în considerarea caracterului obligatoriu prevăzut de art. 315 alin.

(1) C. proc. civ. s-a administrat proba cu o nouă expertiză contabilă, având

drept obiective stabilirea elementelor active și pasive ale patrimoniului

cercetatului, în cele două perioade, anterior datei de 28 octombrie 1996 și

posterior acesteia.

Instanța de trimitere a stabilit că, în

cauză, perioada ce se impune a fi verificată privind averea dobândită de

cercetat este cea de la apariția Legii nr. 115/1996, cu respectarea principiului

neretroactivitătii legii, stabilit de dispozițiile constituționale.

Astfel, cu referire la perioada

menționată, respectiv subperioada posterioară datei de 28 octombrie 1996 și

până în momentul sesizării Comisiei de cercetare - 15 iunie 1999, din

concluziile raportului de expertiză administrat în rejudecare, se constată că

veniturile pe care le-a realizat cercetatul în această perioadă sunt de

1.189.889.463 lei, cheltuielile efectuate pentru aceeași perioadă fiind de

464.961.734 lei și pentru care s-au prezentat expertului, documente

justificative.

La calcularea veniturilor pentru

perioada de referință au fost avute în vedere, salariile obținute de cercetat

conform adeverințelor emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și alte

sume rezultate din livrarea de animale și cereale, precum și contravaloarea

vânzării unui apartament situat în Slatina, județul Olt, pentru care s-a

prezentat expertului un contract autentic de vânzare-cumpărare.

In ceea ce privește stabilirea

cheltuielilor pentru aceeași perioadă, acestea au vizat rambursarea de

împrumuturi bancare, din contravaloarea cheltuielilor de întreținere, impozite

dar și cheltuieli aferente produselor agricole livrate, astfel cum au rezultat

din adeverințele prezentate expertului.

Instanța de trimitere a constatat în

raport de probatoriul administrat, că cercetatul și familia sa justifică averea

dobândită integral prin veniturile realizate, făcând aplicarea art. 18 alin.

(3) din Legea nr. 115/1996.

In temeiul dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., instanța a apreciat ca fiind dovedite cheltuielile de judecată, în

cuantum de 15.853 lei, astfel cum au fost stabilite de expertul contabil

consilier M.P.J., pentru toate fazele procesuale.

Referitor la daunele morale solicitate

de cercetatul I.E., instanța a admis în parte cererea acestuia și a obligat

D.G.F.P. Olt, la 20.000 lei, la stabilirea cuantumului acestor daune, ce

constau generic în atingerea valorilor ce definesc personalitatea cercetatului,

avându-se în vedere consecințele suferite de acesta pe plan psihic, afectarea

onoarei, reputației și demnității, vieții sociale și profesionale a acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs D.G.F.P. Olt, în numele Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul

Român, criticând-o pentru nelegalitate, indicând motivele prevăzute de art. 304

pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Astfel, au fost aduse critici

referitoare la încălcarea esențială a legii, susținându-se că instanța a creat

obligații materiale și morale în sarcina recurentei D.G.F.P. Olt, deși aceasta

nu are calitate procesuală pasivă, în nume propriu în prezenta cauză; instanța

a acordat în mod eronat cheltuieli de judecată cercetatului, interpretând

greșit prevederile art. 30 din Legea rur. 115/1996 și art. 274 C. proc. civ.

S-a mai susținut de către recurentă, că

instanța a eludat dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., modificând -

fără a pune în discuția părților - cadrul procesual sub aspectul obiectului

cauzei, acordând daune morale cercetatului.

Recurenta a susținut că nu au calitate

procesuală, în raportul juridic dedus judecății, Ministerul Finanțelor Publice

și D.G.F.P. Olt, aceștia neputând sta în cauză în nume propriu, și numai ca

reprezentanți ai Statului Român, instanța ignorând caracterul obligatoriu al

deciziei de casare, care a stabilit, în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., că pentru verificarea averii cercetatului și a veniturilor membrilor de

familie ai acestuia, verificarea bunurilor de valoare trebuia realizată prin persoane

interpuse, ascendenți, descendenți, frați, surori, afini, precum și cele

transmise cu titlu gratuit către orice persoană (decizia nr. 4876/2003 a ICCJ).

S-a arătat în motivele de recurs că s-a

interpretat greșit îndrumarea instanței supreme, privitoare la stabilirea

împrejurării, dacă și pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Legii

nr. 115/1996 se poate cerceta în mod legal averea magistratului I.E.

Au fost aduse critici, în sensul că nu

există acte doveditoare privitoare la proveniența cantităților de cereale sau a

numărului de animale, că nu au fost administrate probe concludente referitoare

la veniturile cercetatului, că înscrisurile depuse nu prezintă dată certă, nu

au aplicate ștampila și semnătura beneficiarului, cu referire la borderourile

de achiziție emise de SC C.O. Găneasa, jud. Olt, că nu au fost prezentate toate

documentele justificative și nu au fost verificate celelalte persoane indicate

de instanța supremă, în decizia de casare.

Verificând competența de soluționare a

cauzei, Înalta Curte apreciază că sentința nr. 2 dată la 02 februarie 2010 de

Curtea de Apel Ploiești este pronunțată cu încălcarea competenței materiale a

Secției civile, ca urmare a intrării în vigoare, la data de 28 mai 2007 a Legii

nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale

de Integritate.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (2)

din acest act normativ, aplicabil la data pronunțării sentinței atacate, Legea

nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților,

a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor

publici, publicată în Monitorul Oficial al României, partea

I

nr.

263 din 28 octombrie 1996, cu completările ulterioare, se modifică astfel: la

art. 16 alin. (1) va avea următorul cuprins : „Președintele curții de apel sau

președintele Secției de contencios administrativ și fiscal, primind dosarul,

fixează termen de judecată, potrivit legii, și dispune citarea tuturor părților

care au fost chemate la Agenție. Statul prin Ministerul Economiei și Finanțelor

va fi întotdeauna citat în instanță.

In raport de textul mai sus evocat,

competența în primă instanța revine, în temeiul art. 61 al Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de

Integritate, Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de

apel, nu Secției civile a curții de apel.

Corelativ, în concordanță cu

prevederile art. 20 din același act normativ, sentințele curții de apel -

Secția de contencios administrativ și fiscal pot fi atacate cu recurs de către

părțile interesate, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curțile de apel judecă, potrivit art.

3, pct. 1, 2, 3 și 4 în primă instanță, în apel, în recurs și în orice alte

materii, date prin lege în competența lor exclusivă. Ca atare, normele ce

reglementează competența absolută a curților de apel au caracter imperativ,

astfel că nu pot fi înlăturate prin acordul sau achiesarea părților. Constatând

necompetența Secției civile a Curții de Apel Ploiești, în raport de

modificările aduse prin art. 61 pct. 2 al Legii nr. 144/2007, textului prevăzut

de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, în conformitate cu dispozițiile

art. 304 pct. (3) C. proc. civ. și art. 312 alin. (6) din același cod, Înalta

Curte va admite recursul, va casa sentința atacată, apreciind-o nelegală sub

aspectul competenței materiale și va trimite cauza, spre competentă

soluționare, în primă instanță, Secției de contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P.

Olt, în numele Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român împotriva

sentinței nr. 2 din 02 februarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, Curții de Apel Ploiești,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 noiembrie 2010.