ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2313/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P.Olt împotriva Ordonanței nr.10 din 15.05.2002 a Curții de Apel Craiova. La apelul nominal s-au prezentat recurentul prin consilier juridic E.B.și intimatul Ministerul de Interne prin consilier juridic V.S., lipsind intimații-contestatori S.I.și S.I. Procedura completă. Consilier juridic E.B.a depus la dosar delegația dată D.G.F.P.Olt să promoveze calea de atac și a precizat că are mandatul acesteia de reprezentare în proces, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Reprezentanta Ministerului de Interne a lăsat la aprecierea instanței, soluția ce se va da în cauză. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sesizarea înregistrată la data de 10 decembrie 2001, Ministerul de Interne a solicitat declanșarea procedurii de control al averii persoanei cercetate S.I. șeful Biroului Poliției Economico-Financiare din cadrul Poliției Municipiului Caracal. S-a arătat că persoana cercetată are o avere compusă din vila situată în Municipiul Caracal, str.General Gh.Magheru nr.49 și un autoturism „Dacia 1310”, estimată la suma de 390.000.000 lei; că veniturile realizate de acesta și familie se ridică la suma de 390.000.000 lei și nu justifică proveniența legală a bunurilor. Curtea de Apel Craiova, Comisia de cercetare a averilor, prin Ordonanța nr.10 din 15 mai 2002 a clasat cauza privind pe cercetatul S.I.și soția acestuia S.I.

S-a reținut că în perioada 1995-1998 persoana cercetată a cumpărat suprafața de 1090 mp teren în Municipiul Caracal, str.General Gh.Magheru nr.43, cu suma totală de 7.100.000 lei pe care în perioada octombrie 1997-primăvara 1998 a fost edificată o construcție, neterminată, în valoare de 376.098.080 lei. Că în anul 1997 a fost achiziționat și autoturismul „Dacia 1310” cu suma de 24.203.160 lei, din care 15.000.000 lei au provenit din vânzarea unui alt autoturism iar suma de 18.000.000 lei din împrumut bancar. S-a mai menționat că în perioada 1990-2001 S.I.a realizat venituri în sumă de 318.396.696 lei iar soția acestuia, S.I. venituri de 71.202.668 lei la care se adaugă 68.000.000 lei rezultată din vânzarea unui apartament proprietatea lor, 2000 dolari împrumutați de la martorul D.E.

și 150.000.000 lei donați de Ș.D. S-a considerat că persoana cercetată a făcut dovada legalității dobândirii averii, veniturile obținute fiind mai mari decât cheltuielile efectuate. În termen legal împotriva Odonanței nr.10 din 15 mai 2002 a Curții de Apel Craiova, Secția civilă, a declarat recurs Ministerul Finanțelor prin D.G.F.P.Olt solicitând casarea și susținând că: 1. în categoria veniturilor legal obținute trebuiau reținute numai cele reprezentând salarii încasate de persoana cercetată; 2. se impunea includerea în capitolul cheltuieli a sumelor restituite în contul împrumutului bancar; 3. imobilul a fost subevaluat; 4. nu a fost stabilită valoarea autoturismului. Curtea urmează să admită recursul ca fondat pentru următoarele considerente: Art.47 alin.7 din Costituția României consacră principiul prezumției caracterului licit al dobândirii averii, până la dovada contrarie.

Art.7din Legea nr.115/1996 condiționează pornirea cercetării de „existența dovezilor certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite din veniturile legal realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite” iar prin dispozițiile art.11 din aceeași lege se instituie obligația pentru denunțător de a indica, în cererea de cercetare dovezile pe care se întemeiază și sursele de unde acestea pot fi solicitate. În legătură cu prevederile acestei din urmă dispoziții (art.11) Comisia de cercetare nu a efectuat demersuri suficiente. De asemenea, Comisia de cercetare nu a efectuat o analiză diferențiată a modului de dobândire a bunurilor de către cercetați având în vedere dispozițiile art.7 și 38 din Legea nr.115/1996.

Astfel, conform art.7 Comisia de cercetare trebuia să verifice dacă între averea declarată conform art.2 și 3 la data investirii sau numirii în funcție și cea dobândită pe parcursul exercitării funcției sunt diferențe vădite și există dovezi certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite prin veniturile legale. În mod concret, verificarea trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a legii – 28 octombrie 1996 – ea constituind o etapă distinctă a cercetării care, în funcție de datele de dobândire a bunurilor importante putea fi împărțită în subperioade. O altă perioadă distinctă este cea prevăzută de art.38 din aceeași lege, aplicabilă în speță deoarece cercetatul a avut funcții similare cu cea din prezent după 1 ianuarie 1990 și, ca atare, această etapă va fi 1 ianuarie 1990-28 octombrie 1996. Potrivit art.314 C.proc.civ.

Curtea Supremă de Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. În speță, împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, nu au fost determinate cele două etape; nu au fost marcate momentele dobândirii bunurilor: teren, construcții, autoturism; nu a fost verificată realitatea sumelor obținute din vânzarea unui autoturism și unui apartament, a sumelor donate; cuantumul cheltuielilor nu a fost determinat în funcție de numărul de persoane ce compun familia cercetatului, sumele restituite în contul împrumuturilor bancare. Față de considerentele menționate, Curtea va admite recursul, va casa Ordonanța Comisiei de cercetare constituită potrivit Legii nr.115/1996 și va trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P.Olt împotriva Ordonanței nr.10 din 15 mai 2002 a Curții de Apel Craiova, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2003.