ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3739/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cu

adresa nr.S/33373 din 29 noiembrie 2001, Ministerul de Interne – Cabinet

Ministru a sesizat comisia de cercetare a averilor, pentru ca în temeiul art. 1,

art. 7, art. 9 din Legea nr. 115/1996, să dispună declanșarea acțiunii de

control a averii dobândită de mr. C.V. din cadrul Inspectoratului de Poliție al

Județului Olt – Serviciul de Evidență Informativă a persoanei – în perioada

1990 – 2001.

Din actul de sesizare rezultă,

realizarea începând cu anul 1998 a unei construcții – vilă tip S+P+1 edificată

pe un teren în suprafață de 1266 mp situat în municipiul Slatina, compusă din 5

camere și dependințe, inclusiv garaj, și achiziționarea unui autoturism marca

„Opel Vectra” an de fabricație 1998.

Valoarea bunurilor a fost estimată la

aproximativ 1,5 miliarde lei, iar veniturile realizate în perioada de

referință, la aproximativ 216 milioane lei, nefiind de natură a justifica

cheltuielile făcute.

Prin Ordonanța nr. 8 pronunțată în Camera de

Consiliu la data de 8 mai 2002, Curtea de Apel Craiova, Comisia de Cercetare a

Averilor, a sesizat instanța conform prevederilor art. 16 și următoarele din

Legea nr. 115/1996, întrucât cercetatul C.V. și soția acestuia C.M. nu au

justificat dobândirea în mod licit a sumei de 504.389.836 lei în perioada 1990

– 18 ianuarie 1999.

Comisia a reținut că în perioada supusă

verificării 1990 – 18 ianuarie 1999 cercetatul a realizat venituri în sumă de

137.711.672 lei respectiv 54.643.672 lei câștiguri salariale; 22.855.000 lei

împrumuturi CAR; 60.000.000 lei preț obținut din vânzarea unui apartament;

140.000 lei sumă depusă la CEC; cheltuielile efectuate au fost de 614.099.809

lei din care 561.844.890 lei reprezentând c/valoarea materialelor de

construcții încorportate în casă, 22.855.000 lei restituirea împrumuturilor CAR,

30.000.000 lei prețul de cumpărare a apartamentului, iar jumătate din

veniturile salariale au fost folosite pentru întreținerea familiei și

exploatarea mijloacelor de transport, astfel încât, pentru acumularea de

bunuri, familia cercetatului putea dispune de suma de 110.389.836 lei.

Pentru această perioadă de referință nu au

fost luate în calcul dobândirile succesive de autoturisme, sumele fiind

reinvestite succesiv urmare actelor de vânzare-cumpărare.

În ce privește cea de a doua etapă 18

ianuarie 1999 – 2001, veniturile obținute au fost de 351.193.136 lei veniturile

fiind dobândite licit, în această perioadă.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin

decizia nr. 1 din  9 decembrie 2002, în baza dispozițiilor art. 18 alin. (1)

din Legea nr. 115/1996, a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel

Craiova, Comisia de Cercetare a Averilor, prin Ordonanța nr. 8 din 8 mai 2002,

pronunțată în dosar nr. 8/2001, a dispus obligarea cetățenilor C.V. și C. M. la

plata sumei de 168.128.828 lei către partea civilă Ministerul Finanțelor

București și a fixat termen limită de plată a creanței, data de 9 martie 2003.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

următoarele:

Eronat la capitolul reprezentând cheltuieli

efectuate Comisia a avut în vedere, în ce privește c/valoarea materialelor de

construcții, suma de 561.844.890 lei, în realitate suma care trebuia avută în

vedere fiind de 211.695.612 lei. Sumele reprezintă c/valoarea locuinței,

evaluată la data de 18 ianuarie 1999, trebuind a fi avută în vedere valoarea

construcției edificată în regie proprie și nu în regim de antrepriză.

Nejustificat nu au fost avute în vedere

veniturile obținute de către soția celui cercetat, acestea, actualizate la 1

decembrie 1998, fiind de 38.464.614 lei.

Eronat s-a avut în vedere suma de 30.000.000

lei reprezentând prețul apartamentului nr. 12 situat în Bl. F.A. 20, sc.C,

et.2, Slatina, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 307/21 februarie 1996,

prețul fiind de 3.000.000 lei.

Nu pot fi luate în calcul veniturile soției

obținute anterior anului 1990 (perioadei supuse verificării) și nu s-a dovedit

că în anul 1990 cercetatul avea  economii  suma  de  13.500 USD  (1500  USD

economii  proprii  iar

diferența de 12.000 USD, sume date de către tatăl său); nu

pot fi reținute nici sumele rezultând din înstrăinarea autoturismului

„Mercedes” și a celor două apartamente situate în municipiul Slatina, din

declarația cercetatului rezultând că sumele respective au fost folosite pentru

restituirea împrumutului contractat de la numita G.M., în cuantum de 8000 USD.

Nu pot fi reținute de asemeni sumele deținute din vânzarea succesivă a

autoturismelor, reinvestite succesiv, fiind greu de stabilit suma netă

realizată.

În ce privește sumele de bani depuse pe

librete CEC și veniturile realizate din CAR-uri, Comisia a avut în vedere

aceste sume, iar pe de altă parte, veniturile au fost reactualizate conform

coeficientului de inflație până în luna decembrie 1998, trebuind însă, a fi

luate în considerare nereactualizate, avându-se în vedere că și cheltuielile

efectuate de către cei doi soți nu s-au reactualizat.

Ca atare se înlătură concluzia raportului de

expertiză contabilă, care a stabilit că veniturile realizate se ridică la suma

de 263.055.065 lei,  reținându-se în consecință că veniturile realizate au fost

de 139.879.772 lei și cum jumătate din această sumă a fost folosită pentru

întreținerea familiei, cei doi puteau folosi în acea perioadă la construcția

casei de locuit doar suma de 69.438.884 lei.

În ce privește cheltuielile, acestea se

ridică la suma de 237.550.612 lei formată din 211.695.612 lei (valoarea casei

de locuit în regie proprie, suma de 22.855.000 lei restituiri împrumut CAR și

suma de 3.000.000 lei reprezintă preț acordat în vederea achiziționării unui

apartament).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

cercetații C.V. și C.M. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.

Se susține astfel, că hotărârea atacată

cuprinde motive contradictorii, întrucât deși reține corect valoarea casei la

211.695.612 lei evaluată la data de 18.01.1999, afirmă eronat că nu au fost

reactualizate cheltuielile efectuate. Astfel, luând în calcul numai

cheltuielile reevaluate, dar, refuzând reactualizarea (reevaluarea) veniturilor

realizate, a rezultat diferența considerată a nu fi justificată, cu înlăturarea

vădit eronată a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

Pe de altă parte, greșit nu s-a reținut că,

în anul 1990 începutul perioadei cercetate, recurenții dețineau suma de 310.000

lei, pe care au transformat-o în valută obținând suma de 12.000 USD. Suma

menționată, în  lei  este  pe  deplin  dovedită,  trebuind,  cel  puțin,  dacă

se considera ca

nefiind probată transformarea ei în valută, să fie

reevaluată la data de referință 18 ianuarie 1999.

Greșit nu s-a luat în calcul valoarea

reactualizată a veniturilor salariale ale cercetatei C.M. pe perioada 1990-1995

adică 38.464.614 lei, reținându-se numai suma de 2.168.100 lei, iar veniturile

salariale ale cercetatului din perioada 1990-1998, actualizate, deasemeni prin

expertiza efectuată, se ridică la suma de 201.759.543 lei și nu 54.654.672 lei

cât s-a reținut.

În atare situație, așa cum a concluzionat și

raportul de expertiză contabilă – arată recurenții – totalul veniturilor celor

doi cercetați care putea fi utilizat pentru promovarea de bunuri, ar fi fost nu

de 69.438.884 lei, ci de 120.108.578 lei.

Mai departe, se susține în recurs, instanța

nu putea refuza luarea în calcul a veniturilor obținute din vânzarea succesivă

a mai multor autoturisme, din contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar,

rezultând acest lucru.

În ce privește înlăturarea veniturilor

obținute din înstrăinarea autoturismului Mercedes și a celor două apartamente,

cu motivarea (instanței) că acești bani au fost folosiți pentru achitarea

împrumutului de 8.000 USD contractat de la numita G.M., eroarea instanței

constă în faptul că, reținând corect neincluderea la venituri a unor sume cu

care în realitate s-au făcut plăți, a refuzat totuși să ia în calcul la

venituri suma de 8000 USD, care a fost reținută de instanță ca fiind

împrumutată.

Recursul este întemeiat potrivit celor ce

urmează, fiind de menționat că hotărârea atacată, în acest cadru procesual

stabilit numai prin recursul promovat de cercetați, este necesar a fi verificată

prin prisma și în limita motivelor de recurs invocate.

Așa fiind, sub un prim aspect, este de

reținut că, în adevăr instanța a înlăturat eronat concluziile expertizei

contabile, efectuate în cauză, în legătură cu actualizarea veniturilor la

încheierea anului 1999. Răspunzând obiectivelor stabilite de instanță în acest

sens, expertiza contabilă a pornit de la premiza corectă, conform căreia toate

valorile consemnate în expertiza tehnică - evaluarea construcției, manoperă și

materiale - au fost actualizate pentru ianuarie 1999, situație în care se

impunea – afirmă expertiza – și actualizarea veniturilor, conform ratei

inflației, pentru aceeași perioadă.

Pentru a înlătura această concluzie,

instanța reține ca unic, principal, considerent,  împrejurarea  că  nici

cheltuielile  nu  au  fost  reactualizate.

Raționamentul poate fi corect, numai în măsura în care

instanța a avut în vedere cota-parte de jumătate din venituri, considerată a fi

fost destinată întreținerii familiei și care, adevărat, nu a fost luată în

calcul raportată la venituri actualizate. Dar, același considerent este eronat

întrucât instanța omite a observa că această valoare a veniturilor ce se cer a

fi reactualizate, trebuie raportată la cota parte din cheltuieli reprezentând

c/valoarea edificării construcției, ce la nivelul anului 1999, actualizată, a

fost stabilită corect, ca reprezentând suma de 211 milioane lei.

Concluzionând sub acest aspect, conform

celor stabilite în expertiza contabilă și observând eventual, numai categoriile

de venituri reținute chiar de instanță, rezultă la capitolul venituri suma de

100.800.000 lei salarii cercetat, în loc de 27.300.000 lei și 19.200.000 lei

salarii cercetată în loc de 1.080.000 lei aceste venituri, reactualizate,

reprezentând cota parte de ½ ce excede aceeași cotă, considerată a fi

fost destinată întreținerii și avută deja în vedere, ca neactualizată.

Apoi, în adevăr în mod eronat, instanța nu a

reținut sumele rezultate din înstrăinarea autoturismului „Mercedes” și a celor

două apartamente situate în municipiul Slatina. Pentru a aprecia astfel, s-a

avut în vedere faptul că, sumele menționate au fost folosite pentru restituirea

împrumutului contractat de la numita G.M., în cuantum de 8000 USD. Or, dacă

este așa, (și această împrejurare este dovedită), oricum instanța trebuia să ia

în cacul atunci, la capitolul venituri suma de 8000 USD, logic, neputând fi

excluse din acest capitol ambele sume.

Așa fiind, chiar și numai pentru aceste

considerente, apare ca evident faptul că suma considerată a nu fi justificată

de 168.128.828 lei, nu poate fi reținută ca reală, în acest cuantum, situație

în care nu poate constitui o diferență vădită între venituri și cheltuieli.

Așadar, față de cele arătate, în baza

prevederilor art. 7 art. 18 din Legea nr. 115/1996, constatând că pentru

perioada supusă cercetării, nu rezultă diferențe vădite între venituri și

cheltuieli, constatând deci că dobândirea bunurilor este justificată, urmează a

se închide dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de cercetații C.V. și C.M.

împotriva deciziei nr. 1 din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Craiova.

Modifică decizia în sensul închiderii

dosarului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.