Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
10 februarie 2004

Decizia nr. 524/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta L.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Vâlcea, solicitând anularea hotărârii nr.1202 din 3 martie 2003 și recunoașterea drepturilor sale, în calitate de soție supraviețuitoare, de a beneficia de dispozițiile prevăzute de Legea nr.3 09/2002. In motivarea cererii reclamanta arată că soțul său L.G., în prezent decedat, a efectuat serviciul militar în cadrul D.G.S.M., astfel că are dreptul să beneficieze conform art. 3 din Legea nr. 309/2002 de prevederile legale recunoscute în favoarea sa. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.122/F/C din 4 iunie 2003 a respins acțiunea, reținând că fostul soț al reclamantei nu a efectuat serviciul militar în cadrul Detașamentelor de Muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Impotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta susținând că instanța nu a ținut seama de actele depuse la dosar și nu a verificat tabelul emis de Arhivele Naționale care atestă susținerile sale. Recursul este nefondat. Din copia livretului militar rezultă că soțul în prezent decedat, a efectuat stagiul militar la U.M. 04505 în calitate de combatant. Așa fiind în mod corect instanța a reținut că fostul soț al recurentei-reclamante nu a efectuat serviciul militar în cadrul unităților aparținând D.G.S.M. Hotărârea instanței de fond fiind legal și temeinică, recursul declarat de reclamantă se va respinge ca nefondat. PENTRU

DECIDE: Respinge recursul declarat de L.M., împotriva sentinței civile nr.122/F/C din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.