ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 946/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 946/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361 din 17

septembrie 2002, Tribunalul Prahova, a condamnat pe inculpații:

S.M. la:

- 3 ani închisoare, pentru tentativă

la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211

alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.;

- trei pedepse de câte 6 ani

închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod

ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen.;

- 5 ani închisoare, pentru tentativă

la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211

alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen.;

- 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2)

lit. a), b), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 6 ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 24

ianuarie 2002, la zi.

S.I. la:

- 3 ani închisoare, pentru tentativă

la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211

alin. (1) și (2) lit. a), b), d) și f) C. pen.;

- trei pedepse de câte 6 ani

închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod

ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru tentativă

la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211

alin. (1) și 2 lit. a), b), d) și f) C. pen.;

- 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2)

lit. a), b), d) și f) C. pen.;

- 12 ani și 6 luni închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20

C. pen., raportat la art. 174 și art. 176 lit. d) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 12 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., pe

durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exercițiul

drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 67 C. pen.,

inculpatului i-a fost aplicată și pedeapsa complementară a degradării militare.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., din

pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 24 ianuarie

2002, la zi.

Prin aceeași sentință, inculpații

S.M. și S.I. au fost obligați, să plătească, în solidar, următoarele sume:

- 70.000.000 lei către partea civilă

S.V.;

- 19.483.689 lei către Spitalul

Clinic Fundeni;

- echivalentul a 20 dolari S.U.A.,

la data achitării către partea civilă B.C.

S-a luat act că părțile vătămate

S.D., S.M., Spitalul de Urgență București și Spitalul de Pneumoftiziologie Iași

nu s-au constituit părți civile în cauză.

Inculpatul S.I. a fost obligat să

plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar

inculpatul S.M. la 1.800.000 lei cu același titlu, din care suma de 300.000 lei

reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se

avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Ploiești.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

S.M., S.D. și S.V. sunt frați:

Începând cu anul 1996, S.M. a muncit

în Turcia, iar în anul 1999 a fost angajat de către cetățeanul turc E.D. (cu

domiciliul în Istambul) pentru a-i administra o vilă în construcție, aflată în

faza de finisare, situată în orașul Beykoz, ocupând o cameră în această vilă.

Cetățeanul turc, deținea la vila

menționată o armă de vânătoare pe care o folosea pentru alungarea răpitoarelor.

În luna februarie 1999, în Beykoz a

venit și partea vătămată B.C., care este căsătorit cu sora lui S.M. și care a

fost ajutat de acesta să-și găsească de lucru.

B.C. a locuit într-o cameră situată

într-o vilă din apropierea celei în care locuia S.M.

În luna noiembrie a anului 1999, în

localitatea Beykoz au venit și ceilalți frați ai părții vătămate S.M. și anume

S.D. și S.V. Împreună cu aceștia a venit și vecinul lor M.D. și sora lor, care

era soția lui B.C., pentru a munci.

Toate aceste persoane, s-au cazat în

2 camere din vilele apropiate, muncind „la negru”.

În vara anului 1999, inculpatul S.M.

a lucrat 2 luni în orașul Beykoz, ocazie cu care l-a cunoscut pe S.M., de la

care a aflat unde locuiește și că lucrează de 3 ani în Turcia, timp în care a

economisit niște bani.

La sfârșitul lunii decembrie 1999,

inculpatul S.M., împreună cu fratele său, inculpatul S.I., sub pretextul că vor

să muncească în Turcia, au părăsit România la data de 29 decembrie 1999,

intrând în Turcia la data de 30 decembrie a aceluiași an.

După ce s-au deplasat în orașul

Beykoz, cei doi inculpați au cerut găzduire lui S.M., care i-a primit numai pe

timpul nopții.

Pentru a nu avea probleme cu

organele de ordine S.M., pe timpul nopții, le-a cerut celor 2 inculpați

pașapoartele, pe care le-a restituit a doua zi dimineața la plecare.

Cei doi inculpați au lăsat gențile

pe care le aveau cu ei la vila în care locuia S.M., în ideea că vor mai reveni

să doarmă și să petreacă revelionul acolo.

S.M. și frații săi, urmau să

petreacă revelionul în camera unde locuia B.C.

În după amiaza aceleiași zile, M.D.

și frații S.V. și S.D. s-au dus la sora acestora din urmă pentru a pregăti

revelionul, în timp ce S.M. era plecat în oraș după cumpărături.

În vila în care locuia S.M. nu se

afla nici o persoană.

După amiază, inculpații au venit în

camera unde au dormit în noaptea precedentă și, prin forțarea încuietorii, au

pătruns în interior.

În jurul orelor 16,30, S.D. a spus că

merge la vila de alături, la camera fratelui său, pentru a face baie.

În timp ce urca scările spre etajul

I, a călcat pe un placaj care a trosnit, zgomot auzit de inculpați.

În momentul în care a ajuns la ușa

camerei, S.D. a fost tras în interior și, sub amenințarea cu arma de vânătoare,

inculpații i-au cerut bani.

La răspunsul că nu are bani,

inculpații l-au întrebat care din frații săi are bani. Răspunsul a fost

același, în sensul că nici unul nu posedă bani.

Între timp, din vila alăturată, S.D.

a fost strigat de sora sa. Inculpații i-au dat voie să deschidă geamul și să-i

răspundă, timp în care inculpatul S.I. îl ținea sub amenințarea armei.

După ce a închis fereastra, S.D. a

fost lovit în cap cu un corp dur, motiv pentru care a căzut în genunchi. În aceste

împrejurări inculpatul S.M. l-a legat, cu o sârmă, cu mâinile la spate,

întrebându-l din nou unde sunt banii.

În continuare, S.D. a fost avertizat

că în situația în care nu va spune unde sunt banii va fi împușcat, împrejurare

în care arma de vânătoare a fost îndreptată către el, după care s-a tras un foc

în perete, amenințarea continuând, în sensul că îi vor trece gloanțele prin

cap.

În același timp, inculpații l-au

legat de picioare, au făcut legătura mâini-picioare și l-au întins pe pat,

intenționând să-i bage în gură o bucată de tricou rupt, renunțând în situația

în care victima le-a spus că nu poate respira pe nas.

În acest timp, B.C. a fost trimis de

soție în curtea vilei alăturate ca să aducă niște zarzavat, dar când a ajuns

acolo, știind că în cameră este S.D., l-a strigat. Pentru că nu a răspuns, a

privit spre fereastră și a văzut umbra unei persoane. Urcând în cameră, B.C. a

fost întâmpinat de inculpați, unul din ei fiind înarmat cu arma de vânătoare,

iar celălalt cu un fier, spunându-i să nu facă vreo prostie, după care a scos

din buzunar un cartuș netras și i l-au arătat, cerându-i să se supună ordinelor

lor.

Dus în cameră, B.C. l-a văzut pe

S.D. întins în pat, cu fața în jos și legat cu sârme de mâini și picioare.

Inculpații au procedat la fel și cu

B.C., în sensul că l-au legat cu sârme de mâini și picioare și i-au pus o cârpă

în gură, după care l-au căutat în buzunare. În urma controlului făcut în

buzunare, inculpații au găsit cca. 10.000.000 lire turcești, echivalentul a

cca. 20 dolari S.U.A., pe care și i-au însușit.

După imobilizarea celor doi,

inculpații au continuat să caute prin camere, verificând prin locuri ascunse,

fără însă a găsi bani.

Nemulțumiți de rezultatul

căutărilor, inculpații i-au amenințat pe cei doi că în situația în care nu vor

spune unde sunt ascunși banii, îi vor tăia cu lama și le vor pune sare pe răni.

În jurul orelor 19,30, M.D. l-a

trimis pe S.V. să cumpere băuturi răcoritoare, însă neavând sticle i-a spus

acestuia să treacă pe la camera lui S.M. de unde să le ia.

Urcând scările, S.V. a fost auzit de

inculpați, care l-au imobilizat și dus cu forța în cameră, unde l-au amenințat

și legat de mâini și picioare.

Inculpații i-au spus lui S.V. că nu

are nimic cu el, dar îl așteaptă pe S.M. să-i ia toți banii și apoi să-l împuște,

după care au scos cârpa din gură lui B.C., cerându-i, din nou, să spună unde

ține banii S.M.

Pentru a-i deruta, B.C. le-a spus că

e posibil ca banii să fie ținuți în podul vilei unde sunt porumbei.

Cu ajutorul unui ciocan, inculpații

au spart încuietoarea de la ușa de acces în pod unde au început să caute.

Profitând de lipsa inculpaților B.C.

a reușit să stabilească legăturile, s-a dezlegat și a fugit, sărind pe geam de

la etajul I.

La întoarcere, nemaigăsindu-l pe

B.C., inculpații și-au dat seama că pot fi prinși, motiv pentru care au fugit.

La plecare inculpatul S.I. a luat cu el și arma de vânătoare.

B.C. s-a dus la soția sa, unde se

afla și S.V., cărora le-a spus ce i s-a întâmplat, l-a luat cu el pe acesta și

s-au întors pentru a le da ajutor celorlalți doi ostateci.

Tocmai în acele momente, inculpații

părăseau vila, îndreptându-se către pădurea din apropiere.

B.C. și S.V. au plecat în urmărirea

inculpaților.

Pentru a le ieși în față

inculpaților, B.C. a alergat în semicerc, pe un traseu ocolitor, iar S.V. în

urma acestora.

La un moment dat inculpații au

dispărut, căzând într-o groapă, iar S.V. a continuat să-i caute.

În momentul în care a ajuns aproape

de groapă, respectiv când mai avea câțiva metri până la aceasta, inculpatul

S.I. a tras un foc de armă în direcția sa, rănindu-l. Zgomotul focului de armă

a fost auzit de mai multe persoane, care s-au deplasat în acel loc unde l-au

găsit pe S.V. căzut jos.

Între timp și ceilalți doi

imobilizați au fost dezlegați, după care au plecat în vila la care era cazată

sora lor.

Au fost sesizate autoritățile care

s-au deplasat la fața locului.

Întrucât S.V. era grav rănit, dar

încă în viață, a fost transportat cu mașina la primul spital, unde nu a fost

primit, întrucât nu avea asigurare medicală.

Pentru același motiv, S.V. nu a

putut fi internat nici la alte spitale, acest lucru rezolvându-se, în sensul că

a fost internat cu condiția să plătească asistența medicală și să cumpere sânge

pentru transfuzie.

Toate cheltuielile au fost suportate

de S.M.

Datorită distanței mici dintre

inculpatul-agresor și victima S.V., urmare a descărcării armei, în corpul

acesteia din urmă au pătruns un număr mare de alice care i-a provocat o

hemoragie internă.

S.V. a stat internat, în spital, în

Turcia un număr de 12 zile, unde a fost operat și realimentat cu transfuzii de

sânge, după care la data de 20 ianuarie 2000 s-a întors în România, unde a mai

fost internat de 4 ori, mai întâi la un spital de Pneumoftiziologie din Iași

unde a fost operat pentru a i se extrage alice din plămâni, apoi de alte 3 ori

la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca – București, unde, de asemenea, i s-au

scos alte alice din corp.

În total părții vătămate S.V. i s-a

făcut un număr de 15 operații chirurgicale pentru a i se scoate alicele din

corp.

La data de 18 ianuarie 2002, S.V. a

fost examinat de un medic legist care în raportul medico-legal întocmit a

concluzionat că leziunile traumatice descrise în biletele de ieșire din spitale

și radiografii au putut fi produse prin lovire cu alice prin împușcare, cu o armă

de vânătoare cu alice și că leziunile au afectat atât peretele toracic, cât și

plămânii și spațiul mediastinal prin alicele care au penetrat peretele toracic.

S-a mai precizat, că victima mai are

alice în corp la nivelul plămânului stâng care se manifestă printr-un sindrom

dureros toracic și că leziunile provocate pot data din 31 decembrie 1999,

necesitând pentru vindecare un număr de 45-50 zile îngrijiri medicale, viața

fiindu-i pusă în primejdie.

Cei doi inculpați, scăpând de

urmăritori, au ascuns arma într-un tufiș, după care, au plecat la Istambul, au

traversat Bosforul și la 4 ianuarie 2000 au intrat în România.

Primele cercetări au fost efectuate

de poliția din orașul Beykoz, cazul fiind înregistrat la nr. 354 din 18

ianuarie 2000 cu autori necunoscuți, deoarece părțile vătămate nu știau despre

inculpați decât faptul că se numesc L. și M. și că sunt din Ploiești.

Urmare a unor investigații ample

efectuate, în luna ianuarie 2002, organele de poliție au reușit să identifice

pe cei doi agresori în persoana inculpaților S.I. (L.) și S.M.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel partea civilă S.V. și inculpații S.M. și S.I.

Partea civilă S.V. a criticat

hotărârea primei instanțe cu privire la greșita soluționare a laturii civile a

cauzei, susținând că, suma de bani la care au fost obligați inculpații este

mult prea mică față de suferințele fizice și psihice suportate, de cheltuielile

efectuate cu operațiile chirurgicale, solicitând majorarea acestora la suma de

200.000.000 lei.

Prin recursurile declarate

inculpații au criticat hotărârea cu privire la greșita lor condamnare pentru o

parte din faptele pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că se fac

vinovați numai pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod

ilegal, pentru restul faptelor solicitând a se dispune achitarea.

Diferit, inculpatul S.I. a mai

susținut că în ce-l privește urmărirea penală nu este completă, întrucât

lipsesc relațiile de la Jandarmeria din orașul Beykoz unde a avut loc

incidentul, motiv pentru care a solicitat restituirea cauzei la organul de

urmărire penală, în vederea completării acesteia, în sensul arătat.

În subsidiar, tot printr-un motiv

comun de casare, inculpații au criticat hotărârea primei instanțe și cu privire

la pedepsele aplicate pe care le consideră prea aspre, solicitând reducerea

lor.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 513 din 20 noiembrie 2002, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de partea civilă S.V. și inculpații S.M. și S.I. Pentru

inculpați s-a dedus timpul arestării de la 24 ianuarie 2002, la zi.

Ca urmare a respingerii recursului,

partea civilă a fost obligată să plătească statului suma de 200.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpații la câte 400.000 lei fiecare, cu

același titlu, inculpatul S.M. urmând să fie obligat și la plata sumei de

300.000 lei reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu,

sumă ce urmează a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat:

„Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost corect reținute de instanța de fond, fiind confirmate de

declarațiile părților vătămate S.V., S.D., M.D. și B.C., care se coroborează cu

concluziile raportului de expertiză medico-legală, cu procesul verbal de confruntare

și recunoscute parțial de inculpați, în sensul că la data de 31 decembrie 1999,

inculpații aflându-se în Turcia și cunoscând pe partea vătămată S.M., fratele

victimei, au fost găzduiți o noapte în camera vilei în care acesta locuia și în

după-amiaza zilei, făptuitorii au pătruns prin forțarea încuietorilor, în

interior, pentru a sustrage bani, dar au fost surprinși de părțile vătămate” și

că „sub amenințarea cu o armă de vânătoare, inculpații le-au solicitat părților

vătămate să le spună unde sunt banii numitului S.M. și ai patronului turc și

le-au legat de mâini și de picioare cu o sârmă pentru a le determina să le

arate locul unde sunt ascunși banii”.

S-a mai arătat că este dovedit și

faptul că, după ce partea vătămată B.C. a reușit să se dezlege, și să fugă, de

teamă să nu fie prinși, inculpații au părăsit locul faptei luând cu ei și arma

de vânătoare care aparținea proprietarului vilei, iar în momentul în care

riscau să fie prinși de victima S.V. au tras un foc de armă asupra acesteia,

cauzându-i leziunile descrise în raportul medico-legal întocmit în cauză,

autorul focului de armă fiind inculpatul S.I.

S-a concluzionat, că față de

materialul probator administrat în cauză susținerea inculpaților că se fac

vinovați numai de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate nu poate fi

primită, vinovăția lor fiind dovedită pentru faptele reținute în sarcina lor,

pentru care în mod corect au fost condamnați.

În motivarea aceleiași decizii,

instanța de apel a mai arătat că „În mod indirect, inculpații au recunoscut că

au folosit o armă de vânătoare, susținând însă că aceasta s-a descărcat

accidental.”

Cu privire la critica privind

individualizarea pedepselor s-a arătat că în cauză au fost respectate

criteriile arătate în art. 72 C. pen., în sensul „că s-a ținut seama de

pericolul deosebit de grav al faptelor comise, de starea de recidivă a

inculpatului S.M. care a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de numărul

mare al faptelor comise, precum și de atitudinea inculpaților care au încercat

să nege săvârșirea faptelor, împrejurări față de care pedepsele aplicate sunt

just individualizate, fiind de natură să asigure prevenția generală și

reeducarea acestora”.

Referitor la apelul declarat de

partea civilă S.V. s-a arătat că majorarea despăgubirilor la suma de

200.000.000 lei nu este posibilă, deoarece aceasta, în fața instanței de

judecată, s-a constituit parte civilă numai cu suma de 70.000.000 lei, sumă pe

care aceasta i-a acordat-o în totalitate.

Cu privire la celelalte cheltuieli

efectuate după constituirea de partea civilă s-a arătat că, întrucât nu au

putut fi cerute în cursul procesului penal, urmează a fi recuperate pe calea

unei acțiuni civile, la instanța civilă.

Împotriva deciziei pronunțată de

curtea de apel au declarat recurs inculpații S.M. și S.I., pe care au

criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume:

- greșita condamnare pentru

infracțiunile de tâlhărie și tentativă la această infracțiune și respectiv, de

tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, întrucât, în legătură cu

aceste fapte, nu sunt întrunite elementele constitutive cerute de lege și anume

intenția, motiv pentru care au solicitat a se dispune achitarea; iar în cazul

în care se va aprecia că totuși, există unele indicii că ar exista vinovăție,

să se restituie cauza organelor de urmărire penală, pentru administrarea de noi

probe, în completare și care să stabilească adevărata situație de fapt.

În legătură cu infracțiunile de

tâlhărie, inculpații au arătat că nu pot fi reținute din moment ce ei au venit

la locul unde se aflau victimele pentru a-și recupera pașapoartele reținute cu

o seară în urmă, lucru care s-a și întâmplat.

În legătură cu tentativa la

infracțiunea de omor, inculpatul S.I. a arătat că nu poate fi reținută

deoarece, nu s-a dovedit intenția de a ucide, rănirea victimei nefiind

rezultatul acțiunii sale ci a unei situații neprevăzute, și anume descărcarea

instantanee a armei. S-a mai susținut că sub acest aspect se impunea a se face

unele cercetări pentru a se identifica arma folosită, să se stabilească dacă pe

aceasta se află amprente și cui aparțin, și nu în ultimul rând, dacă alicele

găsite în corpul victimei sunt de mărimea și calibrul armei cu care se

presupune că s-a tras.

S-a mai solicitat de către inculpați

a se reține că recunosc numai săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate

în mod ilegal, dar că pedepsele aplicate pentru acestea sunt excesiv de severe,

motiv pentru care se impune reindividualizarea acestora în raport cu

prevederile art. 72 C. pen.

S-a mai solicitat prin recursurile

declarate susținute oral, cât și prin memoriile scrise, a se reține în favoarea

lor circumstanțe atenuante, iar în ce privește tentativa la infracțiunea de omor

și nu numai a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., constând în aceea că

faptele au fost comise sub imperiul unei puternice tulburări.

Asupra recursurilor de față:

Analizând actele și lucrările de la

dosar, atât prin prisma motivelor de casare invocate de inculpați, cât și din

oficiu, în temeiul art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că

recursurile declarate de aceștia sunt nefondate.

Atât prima instanță, cât și instanța

de control judiciar, ierarhic superioară, Curtea de apel, au reținut o situație

de fapt în acord cu probele existente la dosar, cărora le-a dat o apreciere

corectă și din care rezultă că recurenții inculpați se fac vinovați de faptele

reținute în sarcină, fapte pe care le-au încadrat în texte de lege

corespunzătoare.

Urmare a reținerii vinovăției, prima

instanță le-a aplicat inculpaților pedepse just individualizate cu respectarea

prevederilor art. 72 C. pen., pedepse de justețe menținute de instanța de apel

și care sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

Având în vedere faptul că motivele

de casare invocate în prezenta cale de atac de către inculpați au format

obiectul criticilor și la instanța de apel, cărora li s-a dat un răspuns

detaliat, redat în extenso în considerentele deciziei, cu o motivare bazată pe

materialul probator existent la dosar, se constată că reluarea lor nu se mai

impune cu atât mai mult cu cât instanța de recurs și le însușește pe deplin ca

fiind în acord cu probele de la dosar.

Diferit însă, se impune a fi făcute

unele precizări cu privire la faptele contestate de inculpați, și anume:

a) Este fără îndoială dovedit că

ambii inculpați s-au deplasat la locuința unde era cazată partea vătămată S.M.,

care îi găzduise în noaptea precedentă, și care, pentru a nu avea probleme cu

organele de ordine locale, pe timpul nopții, le-a reținut pașapoartele.

În legătură cu acest aspect, în

contradicție cu cele susținute de inculpați rezultă din declarația lui S.M. că

a doua zi dimineață, la plecare, pașapoartele au fost înapoiate inculpaților.

Prin urmare, pașapoartele fiind

returnate, inculpații nu mai aveau nici un motiv să revină la locuința acestuia

și să pătrundă în interior în lipsa sa.

Cu toate acestea, în după amiaza

aceleiași zile, inculpații au revenit la locuința lui S.M. și deși a constatat

că nimeni nu se află în interior, prin efracție, au pătruns înăuntru.

Dacă aceștia ar fi venit la locuința

lui S.M. în ideea de a-și recupera pașapoartele cum au susținut, fără îndoială

că ar fi trebuit să aștepte venirea celui căruia le-a încredințat, să discute

cu acesta și să rezolve eventualul diferend.

Inculpații nu numai că nu au

procedat în acest fel, dar cum s-a arătat, prin forță au pătruns în interior

iar apoi, pe rând, pe măsură ce au sosit părțile vătămate le-a imobilizat și

amenințat cu o armă, fie solicitându-le să le spună unde sunt ascunși banii pe

care i-ar deține S.M. sau patronul acestuia, fie controlându-i pe aceștia prin

buzunare pentru a vedea dacă sunt posesorii vreunei sume, iar în cazul în care

au găsit asemenea valori și le-au însușit.

Acest mod de a proceda al

inculpaților este pe deplin dovedit cu probele de la dosar și în special

declarațiile părților vătămate, procesele verbale întocmite în cauză.

Procedând în acest fel este evident

că inculpații, în situația în care au găsit bani asupra uneia din părțile

vătămate, pe care și i-au însușit în condițiile arătate se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar în cazul persoanelor de la care nu au

găsit nimic, că se fac vinovați de săvârșirea tentativei la această

infracțiune, intenția de a-și însuși bani prin acte de violență și într-un caz

și în altul fiind de necontestat.

Prin urmare, fiind dovedită

vinovăția inculpaților pentru aceste fapte, condamnarea lor este legală.

b) Cât privește tentativa la

infracțiunea de omor deosebit de grav reținută în sarcina inculpatului S.I.

este, de asemenea, de necontestat.

Rezultă din probe că la plecarea

precipitată din locuința lui S.M., inculpații au luat cu ei arma de vânătoare

pe care o folosise pentru amenințarea părților vătămate supuse actelor de

tâlhărie.

Este, de asemenea, dovedit că arma s-a aflat în

posesia inculpatului S.I. și că acesta, în momentul în care victima S.V. s-a

apropiat de locul unde se aflau (o groapă) a tras un foc în direcția acestuia,

rănindu-l și cauzându-i leziunile constatate prin actele medicale.

În legătură cu acest aspect,

inculpatul a încercat să acrediteze ideea, fie că nu el a tras cu arma, fie că

aceasta s-a descărcat accidental.

Această din urmă ipoteză nu poate fi

luată în seamă, deoarece inculpatul aflându-se în groapă, deci sub nivelul

solului unde se afla victima, dacă arma s-ar fi descărcat accidental, fără

îndoială că glonțul, respectiv alicele ar fi avut direcția către în sus și deci

nu ar fi avut cum să lovească pe victimă.

Ori așa cum s-a stabilit, inculpatul

a îndreptat arma către victimă, care îl urmărea, după care a tras un foc, cu

intenția nemijlocită de a ucide, întrucât aceasta îl urmărea pe cei doi

făptuitori, încercând în acest fel să scape de consecințele faptele lor.

Împrejurarea că focul de armă a fost

declanșat de la o distanță de 3-4 m ori 10-13 m nu este de natură să înlăture

vinovăția inculpatului câtă vreme s-a dovedit că el este cel care a tras, în

actele medicale întocmite în cauză confirmă acest fapt.

În aceste condiții, identificarea

armei nu prezintă interes pentru cauză, din moment ce acest lucru este dovedit,

respectiv că inculpatul este acela care a tras focul de armă cu o armă de

vânătoare și că între acțiunea sa și rezultatul produs, cauzarea de leziuni

victimei, există raport de cauzalitate, în corpul victimei identificându-se

numeroase alice.

Aspectele „teoretice” în legătură cu

armele de foc invocate în notele scrise, nu pot constitui decât simple păreri

ale acestuia care însă nu sunt în măsură să înlăture vinovăția sa.

Prin urmare, neexistând nici un

temei care să justifice cererea inculpaților fie de a se dispune achitarea, fie

de a se restitui cauza la organul de urmărire penală, în vederea completării

materialului probator, în legătură cu faptele contestate (tentativa la infracțiunea

de tâlhărie, tâlhărie și respectiv tentativa la infracțiunea de omor deosebit

de grav) motivele de casare ce vizează aceste aspecte sunt nefondate și ca

urmare nu pot fi primite.

Cât privește pedepsele aplicate

inculpaților, pentru considerentele arătate în motivarea instanței de apel se

constată că au fost just individualizate și nu se impune a fi reduse.

În favoarea inculpaților, nu se

poate reține nici circumstanțe atenuante, fie pentru numărul mare de fapte

comise și gravitatea acestora, fie pentru starea de recidivă cum e cazul

inculpatului S.M., după cum nu sunt nici un fel de dovezi că inculpatul S.I. a

săvârșit tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav, în condițiile art.

73 lit. b) C. pen., având în vedere că victima S.V. nu a comis nici una din

acțiunile arătate în acest text de lege.

În concluzie, recursurile declarate

de inculpații S.M. și S.I., fiind nefondate, întrucât în cauză nu se identifică

și existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a

se constata că acestea sunt nefondate și a fi respinse ca atare în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații S.M. și S.I. împotriva deciziei penale nr. 513 din 20

noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2002 la 18

februarie 2004, pentru ambii inculpați.

Obligă pe recurenți să plătească

statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 februarie 2004.