ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 822/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul L.V. la 2 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 4 ani. Totodată, tribunalul a dispus punerea de îndată în libertate, a inculpatului, constatând că a fost arestat preventiv de la 1 octombrie 2002, a confiscat de la inculpat 0,5 gr. cocaină, 0,7 gr. cocaină și 10 comprimate Flumitrazepam, rămase după examenul de laborator, a dispus restituirea către inculpat a sumei de 20.000.000 lei depuși cu titlu de cauțiune și l-a obligat la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut, în fapt că organele de poliție, având sesizări că inculpatul deține și comercializează droguri de mare risc, în ziua de 1 octombrie 2002, pe baza autorizației emise de procuror, au efectuat o percheziție domiciliară la reședința acestuia din București, B-dul Dacia, cu care ocazie au găsit cantitatea de 1,43 gr. cocaină și 20 pastile ce conțineau Flumitrazepam, inculpatul declarând că erau pentru consum propriu. Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel numai parchetul de pe lângă Curtea de Apel București care a solicitat a se lua față de inculpat și măsura expulzării, conform art. 117 C. pen.

Prin decizia penală nr. 469 din 27 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a admis apelul declarat de parchet și în baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpatului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale, apreciind că, în raport de gradul de pericol social al infracțiunii comise și persoanei inculpatului care este cetățean italian se impune luarea măsurii de siguranță a expulzării. Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, susținând prin apărătorul său că procedura de citare în apel nu a fost îndeplinită potrivit legii, întrucât nu a fost citat la domiciliul său din Italia, temei de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen. Recursul declarat nu este fondat.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale și la instanță, inculpatul a indicat reședința sa situată în București, B-dul Dacia, el fiind administrator la SC R. SRL București. De asemeni, inculpatul, fiind în stare de libertate, în cererea din 29 iunie 2003, adresată instanței de apel, luând cunoștință în urma citării la reședința sa, de termenul de judecată din 2 iulie 2003, a solicitat amânarea cauzei pentru a-și angaja un apărător, cerere admisă, iar cauza s-a amânat la 27 august 2003. De menționat că inculpatul nu a solicitat să fie citat la altă adresă. De asemenea, în cererea din 24 noiembrie 2003 formulată personal de inculpat, a solicitat acordarea unui nou termen de judecare a recursului în vederea angajării unui apărător, luând cunoștință de termenul de judecată din 26 noiembrie 2003, urmare citării sale la sediul reședinței din București, fără a solicita citarea sa la o altă adresă.

Prin urmare, inculpatul a avut cunoștință de termenele de judecată atât în apel cât și în recurs, iar prin solicitarea în prezent a fi citat și la domiciliul din Italia se urmărește tergiversarea rămânerii definitive a deciziei din apel prin care s-a dispus expulzarea sa, ca măsură de siguranță. Cum din oficiu nu se constată motive de casare, urmează a se respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpat și a fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 469 din 27 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2004.