ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5698/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5698/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1214

din 22 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât

următoarele:

A condamnat pe inculpatul Ș.G.,

la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc,

prevăzută de art. 2, alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.

A interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

A menținut starea de arest a

acestui inculpat și s-a dedus detenția preventivă, de la 17 iunie 2003, la zi.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000, a confiscat de la același inculpat sumele de 7.500.000 lei și 200 dolari

S.U.A., consemnate la C.E.C., A.V.B. cu recipisa din 30 noiembrie 2003 și

respectiv B.N.R., sucursala Municipiului București, conform procesului verbal nr.

20600 din 30 iunie 2003.

În baza art. 357 alin. (2) lit.

c) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra

autoturismului, luată prin Ordonanța din 20 iunie 2003 a Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul Ș.G. a cantității de 499,15

grame cocaină rămasă în urma analizelor de laborator.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.C.T.

pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea Legii nr. 1 alin. (2)

și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 350 alin. (2) C.

proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G.C.T.,

dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 191 C. proc.

pen., l-a obligat pe inculpatul Ș.G., să plătească statului 5.000.000 lei

cheltuieli judiciare.

S-a reținut că inculpații au

fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de

droguri de mare risc, în formă continuată, săvârșită împreună cu trei persoane,

prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., prin aceea că, în perioada mai-iunie

2003, inculpatul Ș.G. a vândut împreună cu colaboratorul P. (nume de cod),

cantitatea de 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis și 200 gr. cocaină,

primite de la inculpatul G.C.T., iar în noaptea de 16 iunie 2003 a fost

surprins în flagrant în timp ce încerca să vândă cantitatea de 499,57 gr. cocaină,

primită tot de la cel de al doilea inculpat.

S-a reținut de către prima

instanță că, în perioada mai – iunie 2003, inculpatul Ș.G. a vândut cantitățile

de 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis și 200 gr. cocaină, iar în noaptea

de 16 iunie 2003 a fost surprins în flagrant, având asupra sa cantitatea de

499,57 gr. cocaină, cu concentrația de 79%, pe care încerca să o vândă.

Cu privire la inculpatul G.C.T.,

instanța de fond, apreciind că nu rezultă participarea acestuia, a dispus

achitarea.

Împotriva sentinței, au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.G.

Parchetul a criticat

sentința pentru netemeinici și nelegalitate, în ceea ce privește achitarea

inculpatului G.C.T., pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri,

solicitând desființarea în parte a sentinței și pe fond condamnarea

inculpatului pentru această infracțiune.

Inculpatul Ș.G. a criticat

sentința pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea pedepsei,

solicitând a se redoza, apreciind-o ca prea aspră.

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 322/ A din 4 mai 2004, cu majoritatea

completului de judecată, a respins ca nefondate, apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Ș.G.

Instanța de apel a motivat

că, în raport de probele administrate în cauză, în ce-l privește pe inculpatul

G.C.T., nu sunt dovezi directe, certe care să conducă la stabilirea vinovăției

acestuia în raport cu fapta incriminată arătată în rechizitoriu.

Referitor la recursul

declarat de inculpatul Ș.G., vizând individualizarea pedepsei, se arată că este

nefondat, deoarece se constată că s-a făcut o justă individualizarea a pedepsei

în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. cu prevederile art. 41 alin.

(2) C. pen. și ale agravantei prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.

Un membru al completului de judecată

a formulat opinie separată în sensul de a se admite apelul declarat de parchet

și a fi condamnat inculpatul G.C.T., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Decizia instanței de apel a

fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul Ș.G.

Parchetul a criticat decizia

cât și sentința pentru greșita achitare a inculpatului G.C.T., pe motivul că

fapta nu a fost săvârșită de acesta, soluție ce este rezultatul unei grave

erori de fapt, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1), pct. 18 C. proc. pen.

Se solicită admiterea

recursului, casarea hotărârilor și condamnarea acestui inculpat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) din același cod.

Printr-un al doilea motiv

formulat, hotărârile sunt criticate pentru omisiunea de a se constata că acest

inculpat a fost arestat preventiv de la 17 iunie 2003, până la punerea efectivă

în libertate, prin înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi țara.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Se constată, într-adevăr, că

instanțele de judecată neapreciind just probele administrate cu privire la

inculpatul G.C.T., a comis o gravă eroare de fapt, în sensul că a reținut că

aceasta nu a săvârșit fapta de trafic ilicit de droguri de mare risc.

În declarația

colaboratorului P., scrisă personal, dată în fața procurorului, s-a precizat că

inculpatul Ș.G. i-a spus că drogurile le are de la G.C.T., că inculpații purtau

între ei convorbiri telefonice, că inculpatul Ș.G. i-a spus că îl cunoaște pe

celălalt inculpat, deoarece au locuit împreună în Australia, că l-a și

împrumutat cu bani și că martorul a fost împreună cu primul inculpat la locul

unde locuia cel de al doilea și acesta din urmă i-ar fi spus că drogurile le

comanda din Olanda și le-a preluat de la aeroportul Otopeni.

Din declarația din 18 iunie

2003, a martorului Ș.G.N.D., procesul verbal din aceeași dată, întocmit de

procuror, în prezența a trei martori asistenți și planșele foto efectuate de un

tehnician criminalist, rezultă că prezentându-se martorului un grup de cinci

persoane și fiind întrebat dacă recunoaște persoana care în noaptea de 16 iunie

2003, a adus o pungă din plastic (care s-a dovedit că conținea cocaină), pe

care a dat-o primului inculpat, martorul că l-a indicat pe inculpatul G.C.T.

Inculpatul Ș.G. a recunoscut

la urmărirea penală că, în noaptea de 16 iunie 2003, în jurul orelor 01,00 –

01,30, s-a întâlnit cu inculpatul G.C.T. și că, în aceeași noapte, a primit o

pungă cu droguri de la o persoană, redându-i semnalmentele care corespund

întocmai cu ale acestuia.

Aceste probe sunt veridice

și urmau a fi luate în considerare, ca atare, dar instanțele ignorându-le au

comis o eroare gravă de fapt prin aceea că au considerat fără temei că

inculpatul G.C.T., nu a comis el infracțiunea de trafic ilegal de droguri de

mare risc, ci numai celălalt inculpat.

În baza probelor

administrate în cauză, Curtea reține că în noaptea de 16 iunie 2003, inculpatul

G.C.T. a dat inculpatului Ș.G., cantitatea de 499,57 gr. cocaină, acesta din

urmă fiind surprins în flagrant când încerca să o vândă.

În consecință, se impune

admiterea recursului declarat de procuror, casarea deciziei atacate precum și a

sentinței numai cu privire la greșita achitare a inculpatului G.C.T.

Încadrarea juridică a faptei

a acestui inculpat este în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, care

prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi,

dacă traficul de droguri și a altor operații ilicite are ca obiect droguri de

mare risc.

În raport de situația de

fapt reținută în sarcina inculpatului G.C.T., nu se va face aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. referitor la infracțiunea continuată de vreme ce s-a reținut o

singură faptă și nici a art. 75 lit. a) din același cod cu privire la agravanta

săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane, întrucât s-a reținut numai

participarea a două persoane.

În consecință, se impune ca,

în baza art. 334 C. proc. pen., să se schimbe încadrarea juridică a faptei

pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.C.T. în art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, text de lege în baza căruia urmează a-l condamna pe acest

inculpat.

Cu privire la recursul

declarat de inculpatul Ș.G.

Acesta a criticat sentința

cu privire la încadrarea juridică a faptei, susținând că a comis numai fapta

din noaptea de 16 iunie 2003, solicitând a se înlătura aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. cu privire la infracțiunea continuată.

A mai susținut că pedeapsa

ce i s-a aplicat este prea mare, injust individualizată, solicitând a se reduce

sub minimul special.

Criticile nu sunt fondate.

Instanțele de judecată au

reținut corect că, în perioada mai-iunie 2003, prin acte repetate, inculpatul Ș.G.

a vândut colaboratorului P., 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis și 200 gr.

cocaină și fiind pus sub observare, a fost surprins în flagrant când încerca să

vândă cantitatea de 499,57 gr. cocaină, această din urmă cantitate, procurată

de la inculpatul G.C.T.

În declarațiile date,

colaboratorul P. a confirmat vânzarea de către inculpatul Ș.G., prin acte

repetate, a cantităților de 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis și 200 gr. cocaină,

cât și încercarea aceluiași inculpat de a vinde cantitatea de 499,57 gr. cocaină

când a fost surprins în flagrant în noaptea de 16 iunie 2003.

Așa fiind, la încadrarea

juridică a faptelor acestui inculpat corect s-a făcut aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată, nu poate fi considerată ca prea mare, avându-se în vedere că este

situată la nivelul minimului special.

Reducerea pedepsei sub

minimul special, nu ar fi posibilă decât prin recunoașterea de circumstanțe

atenuante și aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

Ori, față de gravitatea

faptelor săvârșite și de poziția nesinceră pe parcursul procesului penal,

corect s-a apreciat că nu se impune aplicarea acestor texte de lege.

Totodată, pedeapsa aplicată

se învederează ca necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C.

pen.

Constatând că aspectele

greșite reliefate la examinarea recursului parchetului, constituie cazurile

prevăzute de art. 385

9

, alin. (1), punctele 17 și 18 C. proc. pen., urmează

ca, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) din același cod, a se admite

recursul procurorului și casa decizia atacată și sentința cu privire la greșita

achitare a inculpatului G.C.T. și rejudecând în limitele casării, a decide

conform dispozitivului prezentei decizii.

Recursul inculpatului Ș.G.

fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare.

Din durata pedepselor

aplicate inculpaților, se va deduce arestarea preventivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 322

din 4 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul G.C.T.

Casează decizia atacată și

sentința penală nr. 1214 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, numai cu privire la greșita achitare a inculpatului G.C.T.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 143/2000, text de lege în baza căruia condamnă inculpatul G.C.T. la

pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei închisorii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 17 iunie 2003 până la data

punerii efective în libertate.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul Ș.G., împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 17 iunie 2003 la 3 noiembrie

2004.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 noiembrie 2004.