ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5698/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1214 din 22 decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a hotărât următoarele: A condamnat pe inculpatul Ș.G., la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2, alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani. A menținut starea de arest a acestui inculpat și s-a dedus detenția preventivă, de la 17 iunie 2003, la zi.

În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a confiscat de la același inculpat sumele de 7.500.000 lei și 200 dolari S.U.A., consemnate la C.E.C., A.V.B. cu recipisa din 30 noiembrie 2003 și respectiv B.N.R., sucursala Municipiului București, conform procesului verbal nr. 20600 din 30 iunie 2003. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului, luată prin Ordonanța din 20 iunie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea de la inculpatul Ș.G. a cantității de 499,15 grame cocaină rămasă în urma analizelor de laborator. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., a achitat pe inculpatul G.C.T. pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea Legii nr. 1 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului G.C.T., dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., l-a obligat pe inculpatul Ș.G., să plătească statului 5.000.000 lei cheltuieli judiciare. S-a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, în formă continuată, săvârșită împreună cu trei persoane, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., prin aceea că, în perioada mai-iunie 2003, inculpatul Ș.G.

a vândut împreună cu colaboratorul P. (nume de cod), cantitatea de 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis și 200 gr. cocaină, primite de la inculpatul G.C.T., iar în noaptea de 16 iunie 2003 a fost surprins în flagrant în timp ce încerca să vândă cantitatea de 499,57 gr. cocaină, primită tot de la cel de al doilea inculpat. S-a reținut de către prima instanță că, în perioada mai – iunie 2003, inculpatul Ș.G. a vândut cantitățile de 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis și 200 gr. cocaină, iar în noaptea de 16 iunie 2003 a fost surprins în flagrant, având asupra sa cantitatea de 499,57 gr. cocaină, cu concentrația de 79%, pe care încerca să o vândă. Cu privire la inculpatul G.C.T., instanța de fond, apreciind că nu rezultă participarea acestuia, a dispus achitarea.

Împotriva sentinței, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.G. Parchetul a criticat sentința pentru netemeinici și nelegalitate, în ceea ce privește achitarea inculpatului G.C.T., pentru infracțiunea de trafic ilicit de droguri, solicitând desființarea în parte a sentinței și pe fond condamnarea inculpatului pentru această infracțiune. Inculpatul Ș.G. a criticat sentința pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea pedepsei, solicitând a se redoza, apreciind-o ca prea aspră. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 322/ A din 4 mai 2004, cu majoritatea completului de judecată, a respins ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Ș.G.

Instanța de apel a motivat că, în raport de probele administrate în cauză, în ce-l privește pe inculpatul G.C.T., nu sunt dovezi directe, certe care să conducă la stabilirea vinovăției acestuia în raport cu fapta incriminată arătată în rechizitoriu. Referitor la recursul declarat de inculpatul Ș.G., vizând individualizarea pedepsei, se arată că este nefondat, deoarece se constată că s-a făcut o justă individualizarea a pedepsei în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. cu prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. și ale agravantei prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. Un membru al completului de judecată a formulat opinie separată în sensul de a se admite apelul declarat de parchet și a fi condamnat inculpatul G.C.T., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Decizia instanței de apel a fost recurată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul Ș.G. Parchetul a criticat decizia cât și sentința pentru greșita achitare a inculpatului G.C.T., pe motivul că fapta nu a fost săvârșită de acesta, soluție ce este rezultatul unei grave erori de fapt, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1), pct. 18 C. proc. pen. Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și condamnarea acestui inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) din același cod. Printr-un al doilea motiv formulat, hotărârile sunt criticate pentru omisiunea de a se constata că acest inculpat a fost arestat preventiv de la 17 iunie 2003, până la punerea efectivă în libertate, prin înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează: Se constată, într-adevăr, că instanțele de judecată neapreciind just probele administrate cu privire la inculpatul G.C.T., a comis o gravă eroare de fapt, în sensul că a reținut că aceasta nu a săvârșit fapta de trafic ilicit de droguri de mare risc. În declarația colaboratorului P., scrisă personal, dată în fața procurorului, s-a precizat că inculpatul Ș.G. i-a spus că drogurile le are de la G.C.T., că inculpații purtau între ei convorbiri telefonice, că inculpatul Ș.G. i-a spus că îl cunoaște pe celălalt inculpat, deoarece au locuit împreună în Australia, că l-a și împrumutat cu bani și că martorul a fost împreună cu primul inculpat la locul unde locuia cel de al doilea și acesta din urmă i-ar fi spus că drogurile le comanda din Olanda și le-a preluat de la aeroportul Otopeni.

Din declarația din 18 iunie 2003, a martorului Ș.G.N.D., procesul verbal din aceeași dată, întocmit de procuror, în prezența a trei martori asistenți și planșele foto efectuate de un tehnician criminalist, rezultă că prezentându-se martorului un grup de cinci persoane și fiind întrebat dacă recunoaște persoana care în noaptea de 16 iunie 2003, a adus o pungă din plastic (care s-a dovedit că conținea cocaină), pe care a dat-o primului inculpat, martorul că l-a indicat pe inculpatul G.C.T. Inculpatul Ș.G. a recunoscut la urmărirea penală că, în noaptea de 16 iunie 2003, în jurul orelor 01,00 – 01,30, s-a întâlnit cu inculpatul G.C.T. și că, în aceeași noapte, a primit o pungă cu droguri de la o persoană, redându-i semnalmentele care corespund întocmai cu ale acestuia.

Aceste probe sunt veridice și urmau a fi luate în considerare, ca atare, dar instanțele ignorându-le au comis o eroare gravă de fapt prin aceea că au considerat fără temei că inculpatul G.C.T., nu a comis el infracțiunea de trafic ilegal de droguri de mare risc, ci numai celălalt inculpat. În baza probelor administrate în cauză, Curtea reține că în noaptea de 16 iunie 2003, inculpatul G.C.T. a dat inculpatului Ș.G., cantitatea de 499,57 gr. cocaină, acesta din urmă fiind surprins în flagrant când încerca să o vândă. În consecință, se impune admiterea recursului declarat de procuror, casarea deciziei atacate precum și a sentinței numai cu privire la greșita achitare a inculpatului G.C.T. Încadrarea juridică a faptei a acestui inculpat este în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, care prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi, dacă traficul de droguri și a altor operații ilicite are ca obiect droguri de mare risc.

În raport de situația de fapt reținută în sarcina inculpatului G.C.T., nu se va face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. referitor la infracțiunea continuată de vreme ce s-a reținut o singură faptă și nici a art. 75 lit. a) din același cod cu privire la agravanta săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane, întrucât s-a reținut numai participarea a două persoane. În consecință, se impune ca, în baza art. 334 C. proc. pen., să se schimbe încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G.C.T. în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, text de lege în baza căruia urmează a-l condamna pe acest inculpat. Cu privire la recursul declarat de inculpatul Ș.G. Acesta a criticat sentința cu privire la încadrarea juridică a faptei, susținând că a comis numai fapta din noaptea de 16 iunie 2003, solicitând a se înlătura aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

cu privire la infracțiunea continuată. A mai susținut că pedeapsa ce i s-a aplicat este prea mare, injust individualizată, solicitând a se reduce sub minimul special. Criticile nu sunt fondate. Instanțele de judecată au reținut corect că, în perioada mai-iunie 2003, prin acte repetate, inculpatul Ș.G. a vândut colaboratorului P., 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr. canabis și 200 gr. cocaină și fiind pus sub observare, a fost surprins în flagrant când încerca să vândă cantitatea de 499,57 gr. cocaină, această din urmă cantitate, procurată de la inculpatul G.C.T. În declarațiile date, colaboratorul P. a confirmat vânzarea de către inculpatul Ș.G., prin acte repetate, a cantităților de 10.000 pastile Ecstasy, 200 gr.

canabis și 200 gr. cocaină, cât și încercarea aceluiași inculpat de a vinde cantitatea de 499,57 gr. cocaină când a fost surprins în flagrant în noaptea de 16 iunie 2003. Așa fiind, la încadrarea juridică a faptelor acestui inculpat corect s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În ceea ce privește pedeapsa aplicată, nu poate fi considerată ca prea mare, avându-se în vedere că este situată la nivelul minimului special. Reducerea pedepsei sub minimul special, nu ar fi posibilă decât prin recunoașterea de circumstanțe atenuante și aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. Ori, față de gravitatea faptelor săvârșite și de poziția nesinceră pe parcursul procesului penal, corect s-a apreciat că nu se impune aplicarea acestor texte de lege.

Totodată, pedeapsa aplicată se învederează ca necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Constatând că aspectele greșite reliefate la examinarea recursului parchetului, constituie cazurile prevăzute de art. 385 9 , alin. (1), punctele 17 și 18 C. proc. pen., urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) din același cod, a se admite recursul procurorului și casa decizia atacată și sentința cu privire la greșita achitare a inculpatului G.C.T. și rejudecând în limitele casării, a decide conform dispozitivului prezentei decizii. Recursul inculpatului Ș.G. fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare. Din durata pedepselor aplicate inculpaților, se va deduce arestarea preventivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 322 din 4 mai 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul G.C.T. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 1214 din 22 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la greșita achitare a inculpatului G.C.T. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, text de lege în baza căruia condamnă inculpatul G.C.T. la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 17 iunie 2003 până la data punerii efective în libertate. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.G., împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 17 iunie 2003 la 3 noiembrie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2004.