ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4511/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4511/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor penale de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1380 din 11

octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, conform art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

74 – art. 76 C. pen., și cu referire la art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost

condamnat inculpatul V.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 86

1

C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea în libertate, dacă nu e arestat în altă cauză și s-a computat

prevenția de la 3 iunie 2005 la data punerii în libertate.

S-a făcut aplicarea art. 86

2

C. pen., pe o perioadă de 4 ani (termen de încercare total de 8 ani).

Conform art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului referitor la art. 86

3

C. proc. pen.

Pe durata termenului de încercare să

respecte dispozițiile art. 86

3

lit. a), b), c) și d) (a se prezenta la S.P.V.R.S.L. – Tribunalul Constanța).

Conform art. 117 din Legea nr. 143/2000,

s-au confiscat de la inculpat 428 comprimate ecstasy și 0,81 gr. cocaină (400

comprimate ecstasy și 0,70 gr. rămase în urma analizelor de laborator plus 244 dolari

S.U.A. și 10 euro consemnați la B.C.R., sucursala Unirea plus 40 pastile

ectsasy de la M.M.).

Conform art. 1 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C.

pen., cu referire la art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M. la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71

și 64 C. pen.

Conform art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat prevenția de la 1

iunie 2005 la 11 octombrie 2005.

Conform art. 61 C. pen., s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta un rest de 5 ani și 6 luni aplicat prin

sentința penală nr. 1955/2004 a Judecătoriei Aiud, în final, executând 6 ani

închisoare.

Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 30.000.000 lei vechi din care 1.000.000

lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru M.M., s-au avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. –

D.I.I.C.O.T. nr. 504/ D/P din 22 iulie 2005, au fost trimiși în judecată, în

stare de arest inculpații M.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143 cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin.

(2) C. pen., și inculpatul V.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În fapt, s-a arătat că la data de 7 martie

2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

s-a sesizat cu privire la faptul că exista indicii temeinice referitoare la

comiterea de către M.M. și alții a infracțiunii de trafic ilicit de droguri de

mare risc, motiv pentru care s-a dispus autorizarea investigatorului acoperit Z.E.,

nume de cod, pentru strângerea datelor și informațiilor privind existența

infracțiunii mai sus arătate și identificarea celor care le-au săvârșit.

Ordonanța de autorizare a investigatorului a fost valabilă 22 de zile, motiv

pentru care el a fost acoperit de un alt colaborator al său, nume de cod V.M., în

sensul să procure un număr de 200 comprimate ecstasy de la membrii rețelei din

care face parte și M.M.

La data de 24 martie 2005, V.M. s-a

întâlnit cu acesta din urmă, întrebându-l dacă poate să-i vândă o cantitate mai

mare de pastile NDMA; inculpatul M.M. i-a precizat că poate să-i livreze drogul

mai sus arătat inițial, într-o cantitate mai mică pentru a-i depista calitatea.

M.M. s-a întâlnit cu martorul sub

acoperire V. la data de 24 martie 2005, în fața restaurantului C. din

Constanța, unde i-a remis 3 comprimate de culoare albă, rămânând să mai discute

cu privire la o posibilă tranzacție de aproximativ 100 comprimate ecstasy.

Probele au fost trimise la laboratorul specializat de pe lângă D.I.I.C.O.T., din

raportul de constatare tehnico-științifică nr. 209127/2005, rezultând că cele 3

comprimate conțin substanță activă MDMA (droguri de mare risc).

La data de 29 martie 2005, martorul

sub acoperire V. l-a contactat telefonic pe inculpatul M.M. cu care trebuia să

se întâlnească pentru a-i da 60 comprimate ecstasy, valoarea fiind de 7

euro/comprimat. Inculpatul M.M. a fost contactat, lui remițându-se 12.700.000

lei, după 30 de minute ei reîntâlnindu-se la restaurantul „Balada” situat pe

aleea Garofița din Constanța unde inculpatul M.M. i-a predat lui V. 50

comprimate MDMA. După această tranzacție martorul V. s-a retras, locul său

fiind luat de martorul sub acoperire Z.E. care le-a ambalat și le-a trimis la

laboratorul de analize fizico-chimice droguri din I.G.P. În urma analizelor de

laborator din cele 50 comprimate ecstasy au fost consumate 10 pastile.

De menționat că inculpatul M.M. a

fost contactat și telefonic de către martorul sub acoperire V., din conținutul

convorbirilor reieșind că primul i-ar mai putea procura 100 bucăți „pe care și

le luase pentru el”, plata putându-se face și în lei, în momentul tranzacției

cei doi fiind singuri.

În cursul cercetărilor penale,

inculpatul M.M. a fost audiat în mai multe rânduri, la data de 1 iunie 2005, el

declarând că la 28 decembrie 2004 a fost pus în libertate din Penitenciarul Ajud

unde executa o pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de

furt, dar din care i-a mai rămas de executat un an și 8 luni.

În noaptea de 31 decembrie 2004, M.M. a arătat că s-a deplasat la locuința inculpatului V.G. și în timp ce discuta cu acesta

„i-a introdus în gură” un comprimat de ecstasy, inculpatul V.G. a arătat în

acel moment că, coinculpatul M.M. se afla sub influența drogurilor de mai multe

ori când acesta s-a deplasat la domiciliul său.

A mai afirmat inculpatul M.M. că la

mijlocul lunii februarie 2005, fiind prieten mai vechi al inculpatului V.G.,

acesta l-a solicitat în sensul de a-l ajuta la firmă pe post de șofer urmând ca

el să se deplaseze la Timișoara pentru a-i aduce o cutie de viteză pentru un

autoturism marca Mazda.

Inculpatul M.M. a fost de acord și

i-a cerut lui V.G. banii pentru cutia de viteze și c/valoarea deplasării, lui

dându-i-se 1.500.000 lei și o bancnotă de 100 dolari S.U.A. specificându-i că

este falsă și că încerca să plătească cutia de viteze cu această bancnotă.

Ulterior inculpatul M.M. a revenit

asupra acestei declarații precizând că inculpatul V.G. i-a dat 10 comprimate de

ecstasy pentru a-i căuta clienți care să le cumpere la prețul de 7 euro/comprimat.

Deși inculpatul V.G. a negat această

afirmație, în cadrul confruntării dintre cei doi, M.M. și-a menținut

declarațiile, în plus el arătând că pe tot parcursul traseului Constanța – București

- Timișoara și retur, a avut asupra sa 10 comprimate MDMA, pe care nu a putut

să le vândă, restituindu-le lui V.G.

Locuind temporar la acesta,

inculpatul M.M. a afirmat că în luna aprilie 2005 a observat în locuința familiei V.G., în boxele audio din sufragerie, o pungă în care erau mai

multe comprimate de ecstasy, dar la sfârșitul lunii aprilie 2005, V.G. a luat

aceste boxe audio și le-a dus la terasa V. din Mamaia, pe care dorea să o

subînchirieze.

M.M. a susținut că ulterior V.G. i-a

cerut o șurubelniță pentru a desface cele două boxe, iar de câteva ori a

observat pe patul și pe gresia din casa lui V.G. câteva comprimate de ecstasy

asemănătoare cu cele pe care le transportase la Timișoara.

În acest context, M.M. a afirmat că

cele 50 comprimate ecstasy vândute martorului sub acoperire au fost obținute de

către el din casa lui V.G.

La data de 8 iulie 2005, inculpatul M.M.

a afirmat că întreaga cantitate de comprimate ecstasy le-a vândut numitului

Florin în timp ce erau singuri în apartamentul din apropiere de restaurantul B.

În susținerea situației de fapt mai

sus arătate, Parchetul a obținut autorizație de interceptare a convorbirilor

telefonice ale inculpatului M.M. și martorului sub acoperire V.M.

La data de 3 iunie 2005, în baza

autorizațiilor nr. 192 și 196 emise de Tribunalul București, secția a II-a penală,

s-au efectuat percheziții la 5 locuințe proprietate sau închiriate de

inculpatul V.G. în apartamentul din str. Aleea Argeș nr. 2, fiind găsite mai

multe bunuri, printre care și 427 de comprimate ecstasy, suma de 244 dolari S.U.A.,

10 euro, două telemobile Nokia și 920.000 lei.

De asemenea, din locuința

inculpatului V.G. din Constanța, Aleea Zmeurei a fost ridicată o seringă de

unică folosință și un flacon inscripționat W.C. 20 tablete minerale în care se

găseau 4 tablete cu logo-ul delfin, o tabletă de culoare maro deschis, 4

tablete de culoare albă, 2 tablete de culoare verde și 5 de culoare maro,

raportul de constatare tehnico-științifică 212980 din 7 iunie 2005,

concluzionându-se că proba formată din 248 comprimate cu logo-ul delfin conțin

substanța MDMA, iar punguța 0,81 gr. cocaină.

În urma analizelor de laborator au

rămas 400 comprimate ecstasy și 70 gr. cocaină.

La datele de 1 iunie 2005 și 2 iunie

2005, martorii sub acoperire V.M. și Z.E. au arătat din planșele foto ce le-au

fost prezentate, pe numiții M.M. și V.G.

La data de 5 iulie 2005, așa cum a

rezultat și din documentul atașat la dosarul de fond, acesta din urmă a făcut

două autodenunțuri referitor la infracțiuni de trafic și consum de droguri și

două denunțuri cu privire la unele persoane care au săvârșit acest gen de fapte

ilicite.

În ceea ce privește competența

teritorială de judecare a cauzei, cum inculpatul M.M. a desfășurat o parte din

actele materiale ce intra în conținutul infracțiunii de trafic de droguri, atât

pe teritoriul municipiului București, cât și pe traseul București – Craiova - Timișoara,

conform art. 27 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., și art. 30 alin. (1) lit. a) și art.

13 C. proc. pen., dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului

București, unde pe rolul secției a II-a penale s-a format dosarul nr. 14566/2005.

Raportat la situația de fapt și

materialul probator administrat în cauză, tribunalul a concluzionat că

activitatea lui M.M. de procurare și traficare a drogurilor de mare risc,

respectiv pastile ecstasy întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. astfel, conform art. 72 C. pen., s-a concluzionat că scopul educativ al pedepsei ce s-a aplicat acestuia s-a putut realiza doar în regim de

detenție, cu atât mai mult cu cât el se afla în stare de recidivă

postcondamnatorie conform art. 37 lit. a) C. pen., restul de pedeapsă de un an

și 8 luni închisoare rămas neexecutat conform art. 61 C. pen., s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta.

S-a avut în vedere de către tribunal

în ceea ce privește cuantumul pedepsei că acesta a dat dovadă de sinceritate pe

parcursul procesului penal, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 74 și 76 C. pen.

În ceea ce privește acțiunea lui V.G.

de a deține droguri de mare risc s-a concluzionat că aceasta a fost dovedită

doar prin declarațiile coinculpatului M.M. și procesul-verbal de percheziție

domiciliară, el neavând contact direct cu martorii sub acoperire V.M. și Z.E. în

a căror audiere apărătorii acestuia au insistat deoarece s-a făcut dovada

faptului că martorii sub acoperire nu mai pot fi audiați, aceștia părăsind

definitiv România, instanța nu a putut să-i audieze și să tragă concluzii din

depozițiile acestora, în cuprinsul actului de inculpare menționându-se că ei

i-au recunoscut ca autori ai faptelor pentru care au fost trimiși în judecată

pe M.M. și V.G. din planșele foto prezentate de organele de urmărire penală.

Deținerea de către V.G. a cantității

de comprimate ecstasy despre care prietenii și subalternii săi au arătat că ei

au înțeles că sunt doar medicamente adjuvante într-o cură de slăbire, nu duce

la concluzia că acesta intenționa să le pună în vânzare pe piață, cu atât mai

mult cu cât în anul 2005, în prima fază procesuală, el a făcut două

autodenunțuri și două denunțuri cu privire la activitatea ilicită ce cade sub

incidența Legii nr. 143/2000, astfel încât sancțiunea de drept penal ce i-a

fost aplicată se poate executa și în condițiile art. 86

1

C. pen., cu atât mai mult cu cât el nu are antecedente penale și desfășoară o

activitate utilă, fiind managerul unei firme de termopan din Constanța.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000

s-a dispus confiscarea cantității de droguri care a rămas în urma efectuării

expertizelor tehnico-științifice.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul M.M. și V.G.

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Parchetul a solicitat majorarea

cuantumului pedepselor aplicate inculpaților și executarea acestora în regim de

detenție, motivând că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 143/2000, iar faptele reținute în sarcina inculpaților prezintă un

grad ridicat de pericol social prin natura și circumstanțele reale în care au

fost comise, cât și față de persoana inculpaților, inculpatul M.M. este

recidivist, iar inculpatul V.G. a negat în mod constant comiterea faptei,

împrejurări față de care nu se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante

în favoarea lor.

În raport de ultima condamnare

aplicată inculpatului M.M., prin sentința penală nr. 1955 din 7 noiembrie 2004 a Judecătoriei Ajud, de 5 ani și 6 luni închisoare, ca urmare a contopirii altor pedepse

anterioare și față de dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen., prima instanță

trebuia să dispună contopirea doar a restului de pedeapsă rămas neexecutat din

această pedeapsă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 143/2000

trebuia să se dispună distrugerea drogurilor confiscate și care nu s-au

consumat în procesul de expertiză.

Parchetul a mai solicitat

înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 64 lit. d) C. pen., față de inculpatul

M.M., considerând că în mod greșit instanța de fond a interzis inculpatului

toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în raport de fapta comisă și

persoana acestuia.

Inculpatul M.M. a solicitat

redozarea pedepsei aplicate, invocând circumstanțele sale personale favorabile,

era încadrat în câmpul muncii, are doi copii în întreținere și grave probleme

de sănătate, precum și reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a

fost obligat, susținând că nu este justificat cuantumul stabilit de instanța de

fond.

Inculpatul V.G. a susținut că în

cauză nu există probe care să susțină vinovăția sa, iar pe parcursul procesului

penal a formulat un denunț în baza căruia alte persoane au fost trimise în

judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, împrejurări față

de care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002,

dispoziții care au aceeași aplicabilitate ca și dispozițiile art. 16 din Legea nr.

143/2000.

Curtea, examinând hotărârea atacată

pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de motivele de apel

invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., a constatat următoarele:

Instanța de fond a manifestat rol

activ în cauză, pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt,

a făcut o legală încadrare a acestora, dovedită pe deplin în cauză prin

procesele-verbale din 23 martie 2004; 24 martie 2004; 10 aprilie 2005; 12

aprilie 2005; raportul de constatare tehnico-științifică nr. 209347 din 30

martie 2005, notele de redare a convorbirilor telefonice; procesele-verbale din

5 mai 2005, 27 aprilie 2005, 23 mai 2005, raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 212980 din 7 iunie 2005; procesele verbale de

percheziție domiciliară din 3 iunie 2005; planșele foto; procesele verbale de

confruntare; procesele-verbale de recunoaștere după planșele foto.

Inculpatul M.M., inițial, a avut o atitudine

oscilantă în cursul procesului penal și are antecedente penale, fiind

recidivist, suferind mai multe condamnări, ultima fiind pedeapsa rezultantă de

5 ani și 10 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. 1955 din 17

decembrie 2004 a Judecătoriei Ajud, pe care a executat-o în parte, iar

inculpatul V.G. a avut o atitudine constantă de nerecunoaștere a comiterii

faptei, poziția acestuia fiind subiectivă, adoptată în scopul sustragerii de la

răspunderea penală, sens în care, în perioada în care a fost arestat preventiv

în cauză, a intrat în greva foamei, nejustificat, fapt dovedit cu înscrisurile

din dosar.

În raport de gradul ridicat de

pericol social al faptei comisă de inculpați, pe teritoriul mai multor

localități din țară, ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic ilicit de droguri de mare risc, circumstanțele reale în care au comis

fapta, cât și persoana acestora, se constată că nu se justifică reținerea unor

circumstanțe atenuante în favoarea lor și nici nu se impune reducerea

cuantumului pedepselor ce urmează a li se aplica sub minimul special, situație

în care scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen., nu ar fi atins decât prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special și în

regim de detenție.

Inculpatul M.M. a săvârșit această

infracțiune după ce a fost liberat condiționat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni

închisoare dispusă ca urmare a contopirii unor pedepse prin sentința penală nr.

1955 din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei Ajud, pentru restul de pedeapsă rămas

neexecutat de un an și 8 luni închisoare, împrejurări față de care, în

conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) C. pen., s-a dispus

contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată.

Din actele dosarului rezultă că, în

cursul urmăririi penale, prin denunțurile formulate de inculpați, nu s-a

facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane, care

au săvârșit infracțiuni legate de droguri, astfel că, în cauză, nu se pot

aplica dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și în consecință inculpații

nu pot beneficia de reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege,

deoarece, în cursul urmăririi penale, inculpatul M.M. a formulat un denunț față

de inculpatul V.G., dată la care acest inculpat era deja identificat în ancheta

efectuată de organul de urmărire penală, însă, ulterior, în loc să faciliteze

tragerea acestuia la răspundere penală a încercat să inducă în eroare organele

de urmărire penală și instanța de judecată prin acreditarea ideii că drogurile

pe care le-a propus colaboratorului sub acoperire spre vânzare au fost furate

din locuința inculpatului V.G. și nu au fost primite de bună-voie.

Cu privire la inculpatul V.G. se

constată că pe baza denunțului formulat de acesta în cursul urmăririi penale se

efectuează acte de urmărire penală în dosarul nr. 94/D/P/2005, fără să existe

vreo identificare a vreunei persoane.

În raport de fapta reținută în

sarcina inculpatului M.M. și persoana acestuia se reține că, în condițiile

dispozițiilor art. 71 C. pen., se impune a i se interzice doar exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca urmare a condamnării

acestui inculpat și nu și a drepturilor prevăzute de lit. e),d și e din acest

text de lege.

Se mai reține că, în raport de

calitatea pe care o au cei doi apelanți și anume de inculpați în prezenta cauză

penală, față de aceștia nu sunt aplicabile dispozițiilor Legii nr. 682/2002,

lege care reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror

viață, integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a

deținerii de către aceștia a unor informații ori date cu privire la săvârșirea

unor infracțiuni grave.

Față de cantitatea de droguri care

nu s-au consumat în procesul de efectuare a expertizei (400 comprimate ecstasy

și 0,70 gr cocaină) în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea

nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea acestora.

Pentru aceste considerente, s-a

constatat că sunt întemeiate criticile formulate de parchet, iar apelul

inculpatului M.M. doar cu privire la interzicerea unor drepturi, considerente

față de care s-au admis apelurile, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen.

Prin decizia penală nr. 240 din 24

martie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a desființat

sentința penală atacată în totalitate, și rejudecând:În baza art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a

condamnat pe inculpatul V.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În baza art. 381 C. pen., s-a computat prevenția inculpatului de la 3 iunie 2005 până la 11 octombrie 2005.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 37 lit. a) C.

pen., a condamnat pe inculpatul M.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) și (2) C.

pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu restul rămas neexecutat, de un

an și 8 luni închisoare, din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1955/2004

a Judecătoriei Ajud, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de

11 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei de 11 ani închisoare.

În condițiile art. 71 C. pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei, s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

În baza art. 381 C. proc. pen., s-a computat prevenția de la 1 iunie 2005 la zi, s-a menținut starea de arest a

inculpatului în baza art. 350 C. proc. pen.

În baza art. 118 lit. d) C. pen. și art.

17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpați suma de 244 dolari S.U.A.

și 10 euro, consemnate la B.C.R., provenite din infracțiune și drogurile rămase

în urma analizelor de laborator – 400 comprimate ecstasy și 0,70 gr. cocaină,

iar în baza art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea acestor

droguri.

Pentru considerentele mai sus

arătate s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului V.G. în baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 240

din 24 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termen

legal au declarat recurs inculpații M.M. și V.G. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul M.M. a solicitat casarea

deciziei penale recurate și menținerea dispozițiilor din hotărârea primei

instanțe privind aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În subsidiar a solicitat trimiterea

cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, cercetarea judecătorească nefiind completă pentru că instanța nu a audiat pe investigatorul acoperit Z.E. și

pe colaboratorul acestuia V.M.

În apelul său, inculpatul V.G. a

solicitat aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și reducerea

corespunzătoare a pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

O altă critică formulată de

inculpatul V.G. se referă la împrejurarea că instanțele au reținut o situație

de fapt eronată, bazată doar pe declarațiile coinculpatului M.M. și procesul

verbal de percheziție domiciliară.

În condițiile în care inculpatul M.M.

a revenit asupra declarațiilor inițiale, iar martorii sub acoperire nu au putut

fi audiați, se impune trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea

administrării de noi probe pentru stabilirea corectă a situației de fapt.

În al treilea rând inculpatul V.G.

solicită reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât la

datele de 5 iulie 2005 și 19 iulie 2005 a formulat două denunțuri cu privire la persoane care se ocupă cu traficul ilicit de droguri, dispunându-se prin

rechizitoriu disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor.

Un ultim motiv de recurs vizează

greșita individualizare a pedepsei aplicate, prima instanță reținând corect în

favoarea sa circumstanțe atenuante.

Astfel, este la prima încălcare a

legii penale, este managerul unei firme și a relatat în mod sincer

împrejurările care l-au determinat să înfrângă rigorile legii penale.

Sub acest motiv solicită admiterea

recursului, reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei conform art.

76 C. pen.

Inculpatul V.G. și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

, 18 și 14 C. proc. pen.

Examinând decizia recurată prin

prisma motivelor de recurs invocate de inculpați, Înalta Curte reține că numai

recursul declarat de inculpatul V.G. este întemeiat sub aspectele ce se vor

arăta:

Referitor la prima critică formulată

de inculpatul V.G., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, decizia

recurată fiind supusă casării în baza art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002

persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și

care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale

ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la

răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni

beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În categoria infracțiunilor grave,

conform art. 2 lit. h) din aceeași lege, intră și infracțiunile privind

traficul de droguri.

Din adresa nr. 3692/D/P/2005 a

Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București, rezultă că

la data de 19 octombrie 2005, inculpatul V.G. a formulat un denunț față de

numiții B.A. și B.F.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

Prin rechizitoriul nr. 3692/D/P/2005

din 17 noiembrie 2005 s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și a

infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, a

inculpatului B.F.V., inculpatul-recurent V.G. având calitatea de martor în

respectiva cauză.

În această ipoteză devin aplicabile

dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2000 privind reducerea la jumătate a

limitelor pedepsei prevăzute de lege.

A doua critică formulată de

inculpatul V.G. este nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. pen.

Potrivit dispozițiilor legale

invocate, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt,

respectiv atunci când există o contradicție evidentă, necontestată și esențială

între probele administrate și ceea ce reține instanța prin hotărâre cu privire

la existența faptei sau cu privire la orice situație de fapt de natură să

influențeze soluția cauzei.

În speță, nu suntem însă în prezența

unei astfel de contradicții, chiar dacă inculpatul M.M. a avut o poziție

oscilantă pe parcursul procesului penal, iar inculpatul V.G. nu a recunoscut

săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, condamnarea

acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., bazându-se pe ansamblul

probator administrat atât la urmărirea penală, cât și în fața primei instanțe.

Astfel, declarațiile inculpatului M.M.

date în cursul urmăririi penale prin care recunoaște că inculpatul V.G. îi

oferea comprimatele de ecstasy în vederea comercializării, se coroborează cu

procesele-verbale din 23 martie 2005, 24 martie 2005, 29 martie 2005,

procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele-verbale

de percheziție domiciliară, potrivit cărora la locuințele inculpatului V.G.

s-au găsit 428 comprimate ecstasy și 0,81 gr cocaină.

Motivul de recurs invocat de

inculpatul V.G. referitor la reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000

este, de asemenea, nefondat.

Potrivit dispozițiilor legale

invocate, persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-10,

iar în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și

tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni

legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei

prevăzute de lege.

În mod corect instanța de apel nu a

reținut în favoarea inculpatului V.G. dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000

întrucât pe baza denunțurilor formulate de acesta în timpul urmăririi penale,

nu s-a identificat vreo persoană, din adresa nr. 94/ D/P din 12 septembrie 2005 a Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța rezultând că se efectuează

activități specifice de investigații și verificări în vederea obținerii de date

și elemente de săvârșire a unor infracțiuni de trafic de droguri.

Ultima critică formulată de

inculpatul V.G. este neîntemeiată.

La individualizarea pedepsei au fost

avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că era încadrat în muncă la

data comiterii faptei, însă în raport cu gradul de pericol social ridicat al

infracțiunii săvârșite, în favoarea inculpatului nu pot fi reținute

circumstanțe atenuante și prin urmare pedeapsa redusă sub minimul special prevăzut

de lege.

În raport însă cu primul motiv de

recurs invocat de inculpat, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din

Legea nr. 682/2002, pedeapsa urmează a fi redusă corespunzător.

Recursul declarat de inculpatul M.M.

este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Referitor la reținerea dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că instanța de apel a

înlăturat în mod corect aceste dispoziții legale, cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen. nefiind incident.

Pentru a fi aplicabile dispozițiile

legale menționate este necesar ca, în timpul urmăririi penale, persoana care a

comis una din infracțiunile prevăzute la art. 2-10 să denunțe și să faciliteze

identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au

săvârșit infracțiuni legate de droguri.

Din examinarea actelor dosarului nu

rezultă că inculpatul M.M., ar fi denunțat și facilitat identificarea și

tragerea la răspundere penală a inculpatului V.G.

Ca urmare a cercetărilor efectuate

în dosarul nr. 504/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție – D.I.I.C.O.T. a fost identificat inculpatul V.G., anterior

denunțului formulat de inculpatul M.M., iar pe parcursul cercetărilor

inculpatul M.M. a revenit asupra declarațiilor date, încercând să inducă în

eroare organele de urmărire penală și instanța de judecată prin acreditarea

ideii că drogurile vândute nu i-au fost oferite de V.G., ci le-a sustras din

locuința acestuia.

Pedeapsa aplicată inculpatului a

fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

De altfel, pedeapsa aplicată

inculpatului este orientată spre minimul special prevăzut de lege, iar în

favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ce ar justifica coborârea pedepsei sub minim.

Inculpatul a comis o infracțiune cu

un grad de pericol social ridicat, a avut o atitudine oscilantă pe parcursul

procesului penal, este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C.

pen., săvârșind prezenta infracțiune în timpul liberării condiționate din

pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1955

din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei Aiud.

Din fișa de cazier judiciar rezultă

că inculpatul a fost condamnat în repetate rânduri, ceea ce dovedește

perseverența acestuia în activitatea infracțională.

În ceea ce privește solicitarea

inculpatului M.M. de trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea audierii

nemijlocite a investigatorului acoperit Z.E. și a colaboratorului acestuia V.M.,

Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.

În urma cercetărilor efectuate în

cauză, colaboratorul cu nume de cod V.M. nu a mai putut fi găsit în vederea

audierii.

Referitor la audierea

investigatorului acoperit Z.E., instanțele de fond și de apel au apreciat în

mod corect că nu se mai impune audierea acestuia în raport cu probatoriul

administrat și din care rezultă că inculpatul M.M. a săvârșit infracțiunea de

trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, inculpatul la data de 24

martie 2005, a oferit colaboratorului V.M. un număr de 3 comprimate ecstasy, cu

titlu de mostre, iar ulterior la data de 29 martie 2005 a vândut aceluiași colaborator 50 comprimate ecstasy cu suma de 12.700.000 lei.

În cursul aceluiași an, inculpatul a

deținut și transportat 10 comprimate ecstasy, primite de la coinculpatul V.G.

în vederea comercializării.

În declarațiile sale, inculpatul M.M.

a recunoscut faptele în materialitatea lor, declarații ce se coroborează cu

procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele-verbale

încheiate de investigatorul sub acoperire Z.E., procesul-verbal din 1 iunie

2005 prin care inculpatul M.M. este indicat ca fiind persoana de la care

colaboratorul V.M. a cumpărat comprimatele de ecstasy.

În raport cu cele expuse, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefundat,

recursul declarat de inculpatul M.M., iar potrivit art. 385

16

raportat

la art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedeapsă prevenția de la 1 iunie 2005

la zi.

Conform dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul V.G. va fi admis

pentru considerentele deja expuse, decizia penală recurată va fi casată în

parte, iar pe fond se va face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și se va

reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 5 ani

închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) și (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 24 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia recurată și

rejudecând în fond:

Face aplicarea art. 19 din Legea nr.

682/2002 și reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.G. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 10 ani închisoare la 5 ani

închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 24 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului M.M., durata arestării preventive de la 1 iunie 2005 la 13 iulie

2006.

Obligă recurentul inculpat M.M. la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea recursului inculpatului V.G. rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 iulie 2006.