ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4511/2006

Asupra recursurilor penale de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1380 din 11 octombrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, conform art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 – art. 76 C. pen., și cu referire la art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul V.G. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 86 1 C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea în libertate, dacă nu e arestat în altă cauză și s-a computat prevenția de la 3 iunie 2005 la data punerii în libertate. S-a făcut aplicarea art. 86 2 C. pen., pe o perioadă de 4 ani (termen de încercare total de 8 ani).

Conform art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului referitor la art. 86 3 C. proc. pen. Pe durata termenului de încercare să respecte dispozițiile art. 86 3 lit. a), b), c) și d) (a se prezenta la S.P.V.R.S.L. – Tribunalul Constanța). Conform art. 117 din Legea nr. 143/2000, s-au confiscat de la inculpat 428 comprimate ecstasy și 0,81 gr. cocaină (400 comprimate ecstasy și 0,70 gr. rămase în urma analizelor de laborator plus 244 dolari S.U.A. și 10 euro consemnați la B.C.R., sucursala Unirea plus 40 pastile ectsasy de la M.M.). Conform art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.M.

la o pedeapsă de 6 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Conform art. 65 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a computat prevenția de la 1 iunie 2005 la 11 octombrie 2005. Conform art. 61 C. pen., s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta un rest de 5 ani și 6 luni aplicat prin sentința penală nr. 1955/2004 a Judecătoriei Aiud, în final, executând 6 ani închisoare. Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 30.000.000 lei vechi din care 1.000.000 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru M.M., s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. nr. 504/ D/P din 22 iulie 2005, au fost trimiși în judecată, în stare de arest inculpații M.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143 cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen., și inculpatul V.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, s-a arătat că la data de 7 martie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. s-a sesizat cu privire la faptul că exista indicii temeinice referitoare la comiterea de către M.M.

și alții a infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, motiv pentru care s-a dispus autorizarea investigatorului acoperit Z.E., nume de cod, pentru strângerea datelor și informațiilor privind existența infracțiunii mai sus arătate și identificarea celor care le-au săvârșit. Ordonanța de autorizare a investigatorului a fost valabilă 22 de zile, motiv pentru care el a fost acoperit de un alt colaborator al său, nume de cod V.M., în sensul să procure un număr de 200 comprimate ecstasy de la membrii rețelei din care face parte și M.M. La data de 24 martie 2005, V.M. s-a întâlnit cu acesta din urmă, întrebându-l dacă poate să-i vândă o cantitate mai mare de pastile NDMA; inculpatul M.M.

i-a precizat că poate să-i livreze drogul mai sus arătat inițial, într-o cantitate mai mică pentru a-i depista calitatea. M.M. s-a întâlnit cu martorul sub acoperire V. la data de 24 martie 2005, în fața restaurantului C. din Constanța, unde i-a remis 3 comprimate de culoare albă, rămânând să mai discute cu privire la o posibilă tranzacție de aproximativ 100 comprimate ecstasy. Probele au fost trimise la laboratorul specializat de pe lângă D.I.I.C.O.T., din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 209127/2005, rezultând că cele 3 comprimate conțin substanță activă MDMA (droguri de mare risc). La data de 29 martie 2005, martorul sub acoperire V. l-a contactat telefonic pe inculpatul M.M.

cu care trebuia să se întâlnească pentru a-i da 60 comprimate ecstasy, valoarea fiind de 7 euro/comprimat. Inculpatul M.M. a fost contactat, lui remițându-se 12.700.000 lei, după 30 de minute ei reîntâlnindu-se la restaurantul „Balada” situat pe aleea Garofița din Constanța unde inculpatul M.M. i-a predat lui V. 50 comprimate MDMA. După această tranzacție martorul V. s-a retras, locul său fiind luat de martorul sub acoperire Z.E. care le-a ambalat și le-a trimis la laboratorul de analize fizico-chimice droguri din I.G.P. În urma analizelor de laborator din cele 50 comprimate ecstasy au fost consumate 10 pastile. De menționat că inculpatul M.M. a fost contactat și telefonic de către martorul sub acoperire V., din conținutul convorbirilor reieșind că primul i-ar mai putea procura 100 bucăți „pe care și le luase pentru el”, plata putându-se face și în lei, în momentul tranzacției cei doi fiind singuri.

În cursul cercetărilor penale, inculpatul M.M. a fost audiat în mai multe rânduri, la data de 1 iunie 2005, el declarând că la 28 decembrie 2004 a fost pus în libertate din Penitenciarul Ajud unde executa o pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt, dar din care i-a mai rămas de executat un an și 8 luni. În noaptea de 31 decembrie 2004, M.M. a arătat că s-a deplasat la locuința inculpatului V.G. și în timp ce discuta cu acesta „i-a introdus în gură” un comprimat de ecstasy, inculpatul V.G. a arătat în acel moment că, coinculpatul M.M. se afla sub influența drogurilor de mai multe ori când acesta s-a deplasat la domiciliul său. A mai afirmat inculpatul M.M. că la mijlocul lunii februarie 2005, fiind prieten mai vechi al inculpatului V.G., acesta l-a solicitat în sensul de a-l ajuta la firmă pe post de șofer urmând ca el să se deplaseze la Timișoara pentru a-i aduce o cutie de viteză pentru un autoturism marca Mazda.

Inculpatul M.M. a fost de acord și i-a cerut lui V.G. banii pentru cutia de viteze și c/valoarea deplasării, lui dându-i-se 1.500.000 lei și o bancnotă de 100 dolari S.U.A. specificându-i că este falsă și că încerca să plătească cutia de viteze cu această bancnotă. Ulterior inculpatul M.M. a revenit asupra acestei declarații precizând că inculpatul V.G. i-a dat 10 comprimate de ecstasy pentru a-i căuta clienți care să le cumpere la prețul de 7 euro/comprimat. Deși inculpatul V.G. a negat această afirmație, în cadrul confruntării dintre cei doi, M.M. și-a menținut declarațiile, în plus el arătând că pe tot parcursul traseului Constanța – București - Timișoara și retur, a avut asupra sa 10 comprimate MDMA, pe care nu a putut să le vândă, restituindu-le lui V.G.

Locuind temporar la acesta, inculpatul M.M. a afirmat că în luna aprilie 2005 a observat în locuința familiei V.G., în boxele audio din sufragerie, o pungă în care erau mai multe comprimate de ecstasy, dar la sfârșitul lunii aprilie 2005, V.G. a luat aceste boxe audio și le-a dus la terasa V. din Mamaia, pe care dorea să o subînchirieze. M.M. a susținut că ulterior V.G. i-a cerut o șurubelniță pentru a desface cele două boxe, iar de câteva ori a observat pe patul și pe gresia din casa lui V.G. câteva comprimate de ecstasy asemănătoare cu cele pe care le transportase la Timișoara. În acest context, M.M. a afirmat că cele 50 comprimate ecstasy vândute martorului sub acoperire au fost obținute de către el din casa lui V.G.

La data de 8 iulie 2005, inculpatul M.M. a afirmat că întreaga cantitate de comprimate ecstasy le-a vândut numitului Florin în timp ce erau singuri în apartamentul din apropiere de restaurantul B. În susținerea situației de fapt mai sus arătate, Parchetul a obținut autorizație de interceptare a convorbirilor telefonice ale inculpatului M.M. și martorului sub acoperire V.M. La data de 3 iunie 2005, în baza autorizațiilor nr. 192 și 196 emise de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-au efectuat percheziții la 5 locuințe proprietate sau închiriate de inculpatul V.G. în apartamentul din str. Aleea Argeș nr. 2, fiind găsite mai multe bunuri, printre care și 427 de comprimate ecstasy, suma de 244 dolari S.U.A., 10 euro, două telemobile Nokia și 920.000 lei.

De asemenea, din locuința inculpatului V.G. din Constanța, Aleea Zmeurei a fost ridicată o seringă de unică folosință și un flacon inscripționat W.C. 20 tablete minerale în care se găseau 4 tablete cu logo-ul delfin, o tabletă de culoare maro deschis, 4 tablete de culoare albă, 2 tablete de culoare verde și 5 de culoare maro, raportul de constatare tehnico-științifică 212980 din 7 iunie 2005, concluzionându-se că proba formată din 248 comprimate cu logo-ul delfin conțin substanța MDMA, iar punguța 0,81 gr. cocaină. În urma analizelor de laborator au rămas 400 comprimate ecstasy și 70 gr. cocaină. La datele de 1 iunie 2005 și 2 iunie 2005, martorii sub acoperire V.M. și Z.E. au arătat din planșele foto ce le-au fost prezentate, pe numiții M.M.

și V.G. La data de 5 iulie 2005, așa cum a rezultat și din documentul atașat la dosarul de fond, acesta din urmă a făcut două autodenunțuri referitor la infracțiuni de trafic și consum de droguri și două denunțuri cu privire la unele persoane care au săvârșit acest gen de fapte ilicite. În ceea ce privește competența teritorială de judecare a cauzei, cum inculpatul M.M. a desfășurat o parte din actele materiale ce intra în conținutul infracțiunii de trafic de droguri, atât pe teritoriul municipiului București, cât și pe traseul București – Craiova - Timișoara, conform art. 27 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., și art. 30 alin. (1) lit. a) și art. 13 C. proc. pen., dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului București, unde pe rolul secției a II-a penale s-a format dosarul nr. 14566/2005.

Raportat la situația de fapt și materialul probator administrat în cauză, tribunalul a concluzionat că activitatea lui M.M. de procurare și traficare a drogurilor de mare risc, respectiv pastile ecstasy întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. astfel, conform art. 72 C. pen., s-a concluzionat că scopul educativ al pedepsei ce s-a aplicat acestuia s-a putut realiza doar în regim de detenție, cu atât mai mult cu cât el se afla în stare de recidivă postcondamnatorie conform art. 37 lit. a) C. pen., restul de pedeapsă de un an și 8 luni închisoare rămas neexecutat conform art. 61 C. pen., s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta.

S-a avut în vedere de către tribunal în ceea ce privește cuantumul pedepsei că acesta a dat dovadă de sinceritate pe parcursul procesului penal, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 74 și 76 C. pen. În ceea ce privește acțiunea lui V.G. de a deține droguri de mare risc s-a concluzionat că aceasta a fost dovedită doar prin declarațiile coinculpatului M.M. și procesul-verbal de percheziție domiciliară, el neavând contact direct cu martorii sub acoperire V.M. și Z.E. în a căror audiere apărătorii acestuia au insistat deoarece s-a făcut dovada faptului că martorii sub acoperire nu mai pot fi audiați, aceștia părăsind definitiv România, instanța nu a putut să-i audieze și să tragă concluzii din depozițiile acestora, în cuprinsul actului de inculpare menționându-se că ei i-au recunoscut ca autori ai faptelor pentru care au fost trimiși în judecată pe M.M.

și V.G. din planșele foto prezentate de organele de urmărire penală. Deținerea de către V.G. a cantității de comprimate ecstasy despre care prietenii și subalternii săi au arătat că ei au înțeles că sunt doar medicamente adjuvante într-o cură de slăbire, nu duce la concluzia că acesta intenționa să le pună în vânzare pe piață, cu atât mai mult cu cât în anul 2005, în prima fază procesuală, el a făcut două autodenunțuri și două denunțuri cu privire la activitatea ilicită ce cade sub incidența Legii nr. 143/2000, astfel încât sancțiunea de drept penal ce i-a fost aplicată se poate executa și în condițiile art. 86 1 C. pen., cu atât mai mult cu cât el nu are antecedente penale și desfășoară o activitate utilă, fiind managerul unei firme de termopan din Constanța.

Conform art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea cantității de droguri care a rămas în urma efectuării expertizelor tehnico-științifice. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, inculpatul M.M. și V.G. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Parchetul a solicitat majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților și executarea acestora în regim de detenție, motivând că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar faptele reținute în sarcina inculpaților prezintă un grad ridicat de pericol social prin natura și circumstanțele reale în care au fost comise, cât și față de persoana inculpaților, inculpatul M.M.

este recidivist, iar inculpatul V.G. a negat în mod constant comiterea faptei, împrejurări față de care nu se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea lor. În raport de ultima condamnare aplicată inculpatului M.M., prin sentința penală nr. 1955 din 7 noiembrie 2004 a Judecătoriei Ajud, de 5 ani și 6 luni închisoare, ca urmare a contopirii altor pedepse anterioare și față de dispozițiile art. 39 alin. (2) C. pen., prima instanță trebuia să dispună contopirea doar a restului de pedeapsă rămas neexecutat din această pedeapsă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 143/2000 trebuia să se dispună distrugerea drogurilor confiscate și care nu s-au consumat în procesul de expertiză.

Parchetul a mai solicitat înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 64 lit. d) C. pen., față de inculpatul M.M., considerând că în mod greșit instanța de fond a interzis inculpatului toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în raport de fapta comisă și persoana acestuia. Inculpatul M.M. a solicitat redozarea pedepsei aplicate, invocând circumstanțele sale personale favorabile, era încadrat în câmpul muncii, are doi copii în întreținere și grave probleme de sănătate, precum și reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat, susținând că nu este justificat cuantumul stabilit de instanța de fond. Inculpatul V.G.

a susținut că în cauză nu există probe care să susțină vinovăția sa, iar pe parcursul procesului penal a formulat un denunț în baza căruia alte persoane au fost trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, împrejurări față de care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, dispoziții care au aceeași aplicabilitate ca și dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Curtea, examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de motivele de apel invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., a constatat următoarele: Instanța de fond a manifestat rol activ în cauză, pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situația de fapt, a făcut o legală încadrare a acestora, dovedită pe deplin în cauză prin procesele-verbale din 23 martie 2004; 24 martie 2004; 10 aprilie 2005; 12 aprilie 2005; raportul de constatare tehnico-științifică nr. 209347 din 30 martie 2005, notele de redare a convorbirilor telefonice; procesele-verbale din 5 mai 2005, 27 aprilie 2005, 23 mai 2005, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 212980 din 7 iunie 2005; procesele verbale de percheziție domiciliară din 3 iunie 2005; planșele foto; procesele verbale de confruntare; procesele-verbale de recunoaștere după planșele foto.

Inculpatul M.M., inițial, a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului penal și are antecedente penale, fiind recidivist, suferind mai multe condamnări, ultima fiind pedeapsa rezultantă de 5 ani și 10 luni închisoare dispusă prin sentința penală nr. 1955 din 17 decembrie 2004 a Judecătoriei Ajud, pe care a executat-o în parte, iar inculpatul V.G. a avut o atitudine constantă de nerecunoaștere a comiterii faptei, poziția acestuia fiind subiectivă, adoptată în scopul sustragerii de la răspunderea penală, sens în care, în perioada în care a fost arestat preventiv în cauză, a intrat în greva foamei, nejustificat, fapt dovedit cu înscrisurile din dosar.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comisă de inculpați, pe teritoriul mai multor localități din țară, ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, circumstanțele reale în care au comis fapta, cât și persoana acestora, se constată că nu se justifică reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea lor și nici nu se impune reducerea cuantumului pedepselor ce urmează a li se aplica sub minimul special, situație în care scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen., nu ar fi atins decât prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special și în regim de detenție. Inculpatul M.M.

a săvârșit această infracțiune după ce a fost liberat condiționat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare dispusă ca urmare a contopirii unor pedepse prin sentința penală nr. 1955 din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei Ajud, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de un an și 8 luni închisoare, împrejurări față de care, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) și (2) C. pen., s-a dispus contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată. Din actele dosarului rezultă că, în cursul urmăririi penale, prin denunțurile formulate de inculpați, nu s-a facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane, care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, astfel că, în cauză, nu se pot aplica dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 și în consecință inculpații nu pot beneficia de reducerea la jumătate a limitelor prevăzute de lege, deoarece, în cursul urmăririi penale, inculpatul M.M.

a formulat un denunț față de inculpatul V.G., dată la care acest inculpat era deja identificat în ancheta efectuată de organul de urmărire penală, însă, ulterior, în loc să faciliteze tragerea acestuia la răspundere penală a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală și instanța de judecată prin acreditarea ideii că drogurile pe care le-a propus colaboratorului sub acoperire spre vânzare au fost furate din locuința inculpatului V.G. și nu au fost primite de bună-voie. Cu privire la inculpatul V.G. se constată că pe baza denunțului formulat de acesta în cursul urmăririi penale se efectuează acte de urmărire penală în dosarul nr. 94/D/P/2005, fără să existe vreo identificare a vreunei persoane.

În raport de fapta reținută în sarcina inculpatului M.M. și persoana acestuia se reține că, în condițiile dispozițiilor art. 71 C. pen., se impune a i se interzice doar exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca urmare a condamnării acestui inculpat și nu și a drepturilor prevăzute de lit. e),d și e din acest text de lege. Se mai reține că, în raport de calitatea pe care o au cei doi apelanți și anume de inculpați în prezenta cauză penală, față de aceștia nu sunt aplicabile dispozițiilor Legii nr. 682/2002, lege care reglementează asigurarea protecției și asistenței martorilor a căror viață, integritate corporală sau libertate este amenințată ca urmare a deținerii de către aceștia a unor informații ori date cu privire la săvârșirea unor infracțiuni grave.

Față de cantitatea de droguri care nu s-au consumat în procesul de efectuare a expertizei (400 comprimate ecstasy și 0,70 gr cocaină) în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus distrugerea acestora. Pentru aceste considerente, s-a constatat că sunt întemeiate criticile formulate de parchet, iar apelul inculpatului M.M. doar cu privire la interzicerea unor drepturi, considerente față de care s-au admis apelurile, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 240 din 24 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a desființat sentința penală atacată în totalitate, și rejudecând:În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.G.

la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 381 C. pen., s-a computat prevenția inculpatului de la 3 iunie 2005 până la 11 octombrie 2005. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.M. la pedeapsa de 11 ani închisoare. În baza art. 39 alin. (1) și (2) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu restul rămas neexecutat, de un an și 8 luni închisoare, din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1955/2004 a Judecătoriei Ajud, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei de 11 ani închisoare. În condițiile art. 71 C. pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea pedepsei, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 381 C. proc. pen., s-a computat prevenția de la 1 iunie 2005 la zi, s-a menținut starea de arest a inculpatului în baza art. 350 C. proc. pen. În baza art. 118 lit. d) C. pen. și art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpați suma de 244 dolari S.U.A. și 10 euro, consemnate la B.C.R., provenite din infracțiune și drogurile rămase în urma analizelor de laborator – 400 comprimate ecstasy și 0,70 gr.

cocaină, iar în baza art. 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus distrugerea acestor droguri. Pentru considerentele mai sus arătate s-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului V.G. în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Împotriva deciziei penale nr. 240 din 24 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în termen legal au declarat recurs inculpații M.M. și V.G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Inculpatul M.M. a solicitat casarea deciziei penale recurate și menținerea dispozițiilor din hotărârea primei instanțe privind aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București, cercetarea judecătorească nefiind completă pentru că instanța nu a audiat pe investigatorul acoperit Z.E. și pe colaboratorul acestuia V.M. În apelul său, inculpatul V.G. a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și reducerea corespunzătoare a pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. O altă critică formulată de inculpatul V.G. se referă la împrejurarea că instanțele au reținut o situație de fapt eronată, bazată doar pe declarațiile coinculpatului M.M. și procesul verbal de percheziție domiciliară.

În condițiile în care inculpatul M.M. a revenit asupra declarațiilor inițiale, iar martorii sub acoperire nu au putut fi audiați, se impune trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea administrării de noi probe pentru stabilirea corectă a situației de fapt. În al treilea rând inculpatul V.G. solicită reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât la datele de 5 iulie 2005 și 19 iulie 2005 a formulat două denunțuri cu privire la persoane care se ocupă cu traficul ilicit de droguri, dispunându-se prin rechizitoriu disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor. Un ultim motiv de recurs vizează greșita individualizare a pedepsei aplicate, prima instanță reținând corect în favoarea sa circumstanțe atenuante.

Astfel, este la prima încălcare a legii penale, este managerul unei firme și a relatat în mod sincer împrejurările care l-au determinat să înfrângă rigorile legii penale. Sub acest motiv solicită admiterea recursului, reținerea circumstanțelor atenuante și coborârea pedepsei conform art. 76 C. pen. Inculpatul V.G. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 , 18 și 14 C. proc. pen. Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați, Înalta Curte reține că numai recursul declarat de inculpatul V.G. este întemeiat sub aspectele ce se vor arăta: Referitor la prima critică formulată de inculpatul V.G., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, decizia recurată fiind supusă casării în baza art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen. Potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002 persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și 2, și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță sau facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. În categoria infracțiunilor grave, conform art. 2 lit. h) din aceeași lege, intră și infracțiunile privind traficul de droguri. Din adresa nr. 3692/D/P/2005 a Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București, rezultă că la data de 19 octombrie 2005, inculpatul V.G.

a formulat un denunț față de numiții B.A. și B.F.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Prin rechizitoriul nr. 3692/D/P/2005 din 17 noiembrie 2005 s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și a infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din aceeași lege, a inculpatului B.F.V., inculpatul-recurent V.G. având calitatea de martor în respectiva cauză. În această ipoteză devin aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2000 privind reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. A doua critică formulată de inculpatul V.G. este nefondată, nefiind incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. pen.

Potrivit dispozițiilor legale invocate, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, respectiv atunci când există o contradicție evidentă, necontestată și esențială între probele administrate și ceea ce reține instanța prin hotărâre cu privire la existența faptei sau cu privire la orice situație de fapt de natură să influențeze soluția cauzei. În speță, nu suntem însă în prezența unei astfel de contradicții, chiar dacă inculpatul M.M. a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, iar inculpatul V.G. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, condamnarea acestuia pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., bazându-se pe ansamblul probator administrat atât la urmărirea penală, cât și în fața primei instanțe.

Astfel, declarațiile inculpatului M.M. date în cursul urmăririi penale prin care recunoaște că inculpatul V.G. îi oferea comprimatele de ecstasy în vederea comercializării, se coroborează cu procesele-verbale din 23 martie 2005, 24 martie 2005, 29 martie 2005, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele-verbale de percheziție domiciliară, potrivit cărora la locuințele inculpatului V.G. s-au găsit 428 comprimate ecstasy și 0,81 gr cocaină. Motivul de recurs invocat de inculpatul V.G. referitor la reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 este, de asemenea, nefondat. Potrivit dispozițiilor legale invocate, persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

În mod corect instanța de apel nu a reținut în favoarea inculpatului V.G. dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 întrucât pe baza denunțurilor formulate de acesta în timpul urmăririi penale, nu s-a identificat vreo persoană, din adresa nr. 94/ D/P din 12 septembrie 2005 a Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța rezultând că se efectuează activități specifice de investigații și verificări în vederea obținerii de date și elemente de săvârșire a unor infracțiuni de trafic de droguri. Ultima critică formulată de inculpatul V.G. este neîntemeiată.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că era încadrat în muncă la data comiterii faptei, însă în raport cu gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, în favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe atenuante și prin urmare pedeapsa redusă sub minimul special prevăzut de lege. În raport însă cu primul motiv de recurs invocat de inculpat, ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, pedeapsa urmează a fi redusă corespunzător. Recursul declarat de inculpatul M.M. este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Referitor la reținerea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că instanța de apel a înlăturat în mod corect aceste dispoziții legale, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. nefiind incident. Pentru a fi aplicabile dispozițiile legale menționate este necesar ca, în timpul urmăririi penale, persoana care a comis una din infracțiunile prevăzute la art. 2-10 să denunțe și să faciliteze identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri. Din examinarea actelor dosarului nu rezultă că inculpatul M.M., ar fi denunțat și facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a inculpatului V.G.

Ca urmare a cercetărilor efectuate în dosarul nr. 504/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. a fost identificat inculpatul V.G., anterior denunțului formulat de inculpatul M.M., iar pe parcursul cercetărilor inculpatul M.M. a revenit asupra declarațiilor date, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală și instanța de judecată prin acreditarea ideii că drogurile vândute nu i-au fost oferite de V.G., ci le-a sustras din locuința acestuia. Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. De altfel, pedeapsa aplicată inculpatului este orientată spre minimul special prevăzut de lege, iar în favoarea acestuia nu pot fi reținute circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., ce ar justifica coborârea pedepsei sub minim.

Inculpatul a comis o infracțiune cu un grad de pericol social ridicat, a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., săvârșind prezenta infracțiune în timpul liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1955 din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei Aiud. Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat în repetate rânduri, ceea ce dovedește perseverența acestuia în activitatea infracțională. În ceea ce privește solicitarea inculpatului M.M. de trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea audierii nemijlocite a investigatorului acoperit Z.E.

și a colaboratorului acestuia V.M., Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată. În urma cercetărilor efectuate în cauză, colaboratorul cu nume de cod V.M. nu a mai putut fi găsit în vederea audierii. Referitor la audierea investigatorului acoperit Z.E., instanțele de fond și de apel au apreciat în mod corect că nu se mai impune audierea acestuia în raport cu probatoriul administrat și din care rezultă că inculpatul M.M. a săvârșit infracțiunea de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, inculpatul la data de 24 martie 2005, a oferit colaboratorului V.M. un număr de 3 comprimate ecstasy, cu titlu de mostre, iar ulterior la data de 29 martie 2005 a vândut aceluiași colaborator 50 comprimate ecstasy cu suma de 12.700.000 lei.

În cursul aceluiași an, inculpatul a deținut și transportat 10 comprimate ecstasy, primite de la coinculpatul V.G. în vederea comercializării. În declarațiile sale, inculpatul M.M. a recunoscut faptele în materialitatea lor, declarații ce se coroborează cu procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, procesele-verbale încheiate de investigatorul sub acoperire Z.E., procesul-verbal din 1 iunie 2005 prin care inculpatul M.M. este indicat ca fiind persoana de la care colaboratorul V.M. a cumpărat comprimatele de ecstasy. În raport cu cele expuse, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul M.M., iar potrivit art. 385 16 raportat la art. 381 C. proc.

pen., va deduce din pedeapsă prevenția de la 1 iunie 2005 la zi. Conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul V.G. va fi admis pentru considerentele deja expuse, decizia penală recurată va fi casată în parte, iar pe fond se va face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 24 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează în parte decizia recurată și rejudecând în fond: Face aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 și reduce pedeapsa aplicată inculpatului V.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 24 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului M.M., durata arestării preventive de la 1 iunie 2005 la 13 iulie 2006. Obligă recurentul inculpat M.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului inculpatului V.G. rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2006.