ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3096/2005

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1174 din 21 septembrie 2004, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.S.R. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din același cod, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept, de droguri pentru consum propriu.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul L.S.R., să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale. A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 88 C. pen., a dedus timpul prevenției față de inculpat de la 9 octombrie 2003 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F.A.G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul F.A.G.

la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri fără drept pentru consum propriu. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare calculat, conform dispozițiilor art. 82 din C. pen. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantității de 0,448 grame heroină și a constatat consumată această substanță în procesul analizelor de laborator. Inculpatul L.S.R. a fost obligat la plata sumei de 3.800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției, iar inculpatul F.A.G.

a fost obligat, la plata, cu același titlu, a sumei de 2.500.000 lei. Hotărând astfel, prima instanță a reținut că, la data de 9 octombrie 2003, cu ajutorul denunțătorilor D.M.D. și B.D.C., organele de poliție l-au surprins pe inculpatul L.S.R. în timp ce vindea două doze de heroină pentru suma de 500.000 lei și având asupra lui încă treisprezece doze de heroină, în greutate de 0,448 grame (conform raportului de constatare tehnico – științifică nr. 177805/9 octombrie 2003). A reținut, pe baza actelor și lucrărilor dosarului că, inculpatul L.S.R. a fost găzduit de către F.A.G. în apartamentul situat în str. Dobroiești, câteva zile, în timpul dimineților când părinții săi erau la serviciu. Din apartamentul respectiv și pe palier, în fața ușii de acces a acestuia, L.S.R.

vindea doze de heroină consumatorilor, care în prealabil, fluierau în fața geamului imobilului respectiv. De obicei, inculpatul F.A.G. deschidea ușa apartamentului pentru consumatori, apoi venea L.S.R. și le vindea dozele de heroină. După cum rezultă chiar din declarațiile lor, atât L.S.R. cât și F.A.G. consumau heroina pe care și-o injectau singuri în venă, acesta din urmă obținându-și doza zilnică de la primul. Analizând coroborat ansamblul probator, prima instanță a reținut că activitatea de deținere și comercializare de heroină a fost realizată exclusiv de inculpatul L.S.R., însă ambii inculpați au consumat droguri. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pe motivul greșitei achitări a inculpatului A.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul F.A.G.

pe motivul greșitei condamnări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2004 și inculpatul L.S.R., fără a preciza motivele de apel. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 1015/ A din 23 decembrie 2004 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet și de inculpați. În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a arătat că: „Analizând ansamblul probator administrat, în special declarațiile inculpaților și declarațiile martorilor, date atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, prima instanță a reținut corect că inculpatul F.A.G. nu a participat la operațiunea de vânzare de droguri, singura sa contribuție fiind aceea că l-a găzduit pe inculpatul L.S.R.

Astfel, martorii D.M.D. și B.D.C., în declarațiile date în cursul judecății, au arătat că drogurile, respectiv heroina, au cumpărat-o numai de la inculpatul L.S.R., cunoscând însă faptul că inculpatul F.A.G. este consumator ocazional de droguri. Aceleași aspecte rezultă și din declarațiile inculpatului L.S.R., care a precizat că împreună cu coinculpatul F.A.G. au consumat droguri, însă acesta din urmă nu s-a ocupat cu vânzarea de heroină. Ca urmare, prima instanță a reținut corect că autorul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, constând în vânzarea a două doze de heroină pentru suma de 500.000 lei și deținerea unei astfel de substanțe în vederea vânzării, este inculpatul L.S.R.

Deținerea de droguri, în vederea consumului propriu de către ambii inculpați, a rezultat din coroborarea declarațiilor martorilor, arătate anterior și a declarației inculpatului L.S.R., prima instanță realizând o analiză corespunzătoare a ansamblului probator și în ce privește aceste infracțiuni de consum de droguri de mare risc. Declarația inculpatului F.A.G., constând în negarea săvârșirii faptei de consum de droguri, dată în cursul judecății, a fost înlăturată din ansamblul probator de către prima instanță, în mod corect, conform art. 69 C. proc.

pen., ca urmare a faptului că aceasta nu se coroborează cu probele analizate anterior.” În ce privește individualizarea pedepselor, instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a avut în vedere criteriile generale enumerate de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor, cantitatea de heroină vândută, cea deținută în vederea traficării și consumului propriu, precum și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, inclusiv starea de recidivă postexecutorie a inculpatului L.S.R., dozând corespunzător pedepsele aplicate, acestea fiind apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii.

În ce îl privește pe inculpatul F.A.G., instanța de control judiciar a apreciat că, în mod judicios, s-a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în regim de detenție, aspect sprijinit de faptul că inculpatul provine dintr-o familie organizată, care-i poate acorda sprijinul necesar, în vederea formării unei noi atitudini față de normele penale. În cursul judecării apelului, prin încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2004, a fost constatată încetată de drept măsura arestării preventive și a constatat că inculpatul L.S.R. a fost arestat preventiv în perioada 9 noiembrie 2003 – 29 noiembrie 2004. În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații F.A.G.

și L.S.R. În recursul parchetului, decizia penală a fost criticată pe considerentul că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția [(caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen.)], precum și sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei prin rechizitoriu, reținută în sarcina inculpatului F.A.G. (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.). S-a arătat astfel, în recursul parchetului, că instanța de apel, prin decizia atacată, nu a analizat criticile formulate de procuror referitoare la greșita încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpatul F.A.G. De asemenea, în recursul parchetului s-a motivat că, în analizarea materialului probator, atât instanța de fond cât și instanța de apel s-au limitat în a constata că inculpatul F.A.G.

nu s-a ocupat cu vânzarea de heroină (aspect ce de altfel, nu a fost sesizat prin rechizitoriu), nefăcându-se nici un fel de apreciere cu privire la activitatea de găzduire și ajutorul dat inculpatului L.S.R., deși acestea constituiau fapta cu care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu, conform dispozițiilor art. 317 C. proc. pen. În atare, situație, instanțele ar fi trebuit să constate că prin rechizitoriu s-a dat o greșită încadrare juridică a faptelor cu care au fost sesizate și să pună în discuție, în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de trafic de stupefiante în forma autoratului, în infracțiunea de trafic de stupefiante în forma complicității, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În recursul inculpatului F.A.G. s-a solicitat admiterea, casarea, în parte, a deciziei atacate, precum și a sentinței primei instanțe și să se dispună achitarea lui, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu, prevăzută și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000, susținând că nu a fost prins consumând heroina, nu este consumator ci doar a recunoscut că a încercat din curiozitate, o dată sau de două ori să consume heroina, nu este dependent de consumul de droguri și nici nu a mai încercat de la acea dată, fiind convins de periculozitatea unui astfel de viciu. În recursul declarat de inculpatul L.S.R.

s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Examinând hotărârea atacată, în raport de cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, pct. 17, pct. 17 1 și pct. 14 C. proc. pen., și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul F.A.G., fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, iar recursul declarat de inculpatul L.S.R., nefondat, urmând a fi respins ca atare. 1. În urma examinării deciziei atacate, se constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, ceea ce constituie cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc.

pen. După cum reiese și din practicaua deciziei penale, în susținerea orală a motivelor de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București, procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul F.A.G. în complicitate la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26, raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și în subsidiar, în art. 5 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că din probele dosarului rezultă că inculpatul F.A.G. a pus la dispoziție locuința inculpatului L.S.R. pentru a consuma împreună droguri. Astfel, deși, procurorul a extins motivele scrise de apel, instanța de control judiciar s-a mărginit să analizeze soluția instanței de fond doar prin prisma vinovăției inculpatului F.A.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în forma autoratului, pentru care s-a dispus soluția de achitare. Procedând în acest fel, criticile formulate de procuror referitoare la greșita încadrare juridică a faptei a rămas în afara preocupării instanței de apel, ceea ce impune admiterea recursului declarat de parchet, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. Cum omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra unuia dintre temeiurile invocate în apelul procurorului în favoarea inculpatului, având caracterul unei cereri esențiale pentru clarificarea situației juridice a inculpatului și reținerea vinovăției sale, de natură a-i garanta drepturile și de a influența soluția procesului [(caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen.)], urmează a se admite și recursul promovat în cauză de inculpatul F.A.G. Cu prilejul rejudecării apelurilor, instanța de control judiciar urmează să analizeze și critica formulată în recursul parchetului, referitoare la greșita încadrare juridică dată prin rechizitoriu faptelor săvârșite de inculpatul F.A.G. 2. Critica formulată de inculpatul L.S.R., referitoare la severitatea pedepsei aplicate, a cărei reducere o cere, se constată că nu este fondată. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. În speță, în ce privește dozarea pedepsei, instanțele au apreciat în mod just pericolul social al faptelor comise și datele referitoare la persoana inculpatului, aplicându-i o pedeapsă bine proporționată. Instanțele au avut în vedere, atât împrejurarea că faptele comise de inculpatul L.S.R. sunt concurente, cât și starea de recidivă postexecutorie în care s-a aflat acesta.

În raport de toate aceste elemente, pedeapsa de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpatului L.S.R., apare just și bine proporționată, aceasta fiind de natură a asigura reeducarea lui și nu este cazul de a fi redusă. În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea și Apel București și de inculpatul F.A.G., urmează a fi admise, a se casa decizia atacată și a se trimite cauza Curții de Apel București pentru rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul F.A.G.

împotriva sentinței penale nr. 1174 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală. În baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul L.S.R., va fi respins, ca nefondat și se va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul F.A.G. împotriva deciziei penale nr. 1015/ A din 23 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia atacată și trimite cauza Curții de Apel București, pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul F.A.G. împotriva sentinței penale nr. 1174 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.S.R. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.S.R., timpul arestării preventive de la 9 octombrie 2003, la 29 noiembrie 2004. Obligă pe recurentul inculpat L.S.R.

la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2005.