ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3096/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3096/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr. 1174 din 21 septembrie 2004, în baza

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen., a condamnat pe inculpatul L.S.R. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.

În baza art. 65 alin. (2) C.

pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) din

același cod, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat

la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere

fără drept, de droguri pentru consum propriu.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul L.S.R., să execute pedeapsa cea

mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., după executarea pedepsei principale.

A făcut aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., a

dedus timpul prevenției față de inculpat de la 9 octombrie 2003 la zi, iar în

baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe

inculpatul F.A.G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii, prevăzute de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 4 din Legea nr.

143/2000 a condamnat pe inculpatul F.A.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri fără drept pentru consum

propriu.

În baza art. 81 C. pen., a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani,

termen de încercare calculat, conform dispozițiilor art. 82 din C. pen.

A atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 17 din Legea

nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantității de 0,448 grame heroină și a

constatat consumată această substanță în procesul analizelor de laborator.

Inculpatul L.S.R. a fost obligat

la plata sumei de 3.800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu,

se avansează din fondul Ministerului Justiției, iar inculpatul F.A.G. a fost

obligat, la plata, cu același titlu, a sumei de 2.500.000 lei.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut că, la data de 9 octombrie 2003, cu ajutorul denunțătorilor

D.M.D. și B.D.C., organele de poliție l-au surprins pe inculpatul L.S.R. în

timp ce vindea două doze de heroină pentru suma de 500.000 lei și având asupra

lui încă treisprezece doze de heroină, în greutate de 0,448 grame (conform

raportului de constatare tehnico – științifică nr. 177805/9 octombrie 2003).

A reținut, pe baza actelor

și lucrărilor dosarului că, inculpatul L.S.R. a fost găzduit de către F.A.G. în

apartamentul situat în str. Dobroiești, câteva zile, în timpul dimineților când

părinții săi erau la serviciu.

Din apartamentul respectiv

și pe palier, în fața ușii de acces a acestuia, L.S.R. vindea doze de heroină

consumatorilor, care în prealabil, fluierau în fața geamului imobilului

respectiv.

De obicei, inculpatul F.A.G.

deschidea ușa apartamentului pentru consumatori, apoi venea L.S.R. și le vindea

dozele de heroină.

După cum rezultă chiar din

declarațiile lor, atât L.S.R. cât și F.A.G. consumau heroina pe care și-o

injectau singuri în venă, acesta din urmă obținându-și doza zilnică de la

primul.

Analizând coroborat

ansamblul probator, prima instanță a reținut că activitatea de deținere și

comercializare de heroină a fost realizată exclusiv de inculpatul L.S.R., însă

ambii inculpați au consumat droguri.

Împotriva sentinței penale

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, pe motivul

greșitei achitări a inculpatului A.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, inculpatul F.A.G. pe motivul

greșitei condamnări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din

Legea nr. 143/2004 și inculpatul L.S.R., fără a preciza motivele de apel.

Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală

nr. 1015/ A din 23 decembrie 2004 a respins, ca nefondate, apelurile declarate

de parchet și de inculpați.

În motivarea acestei

soluții, instanța de control judiciar a arătat că: „Analizând ansamblul

probator administrat, în special declarațiile inculpaților și declarațiile

martorilor, date atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, prima

instanță a reținut corect că inculpatul F.A.G. nu a participat la operațiunea

de vânzare de droguri, singura sa contribuție fiind aceea că l-a găzduit pe

inculpatul L.S.R.

Astfel, martorii D.M.D. și

B.D.C., în declarațiile date în cursul judecății, au arătat că drogurile,

respectiv heroina, au cumpărat-o numai de la inculpatul L.S.R., cunoscând însă

faptul că inculpatul F.A.G. este consumator ocazional de droguri. Aceleași

aspecte rezultă și din declarațiile inculpatului L.S.R., care a precizat că

împreună cu coinculpatul F.A.G. au consumat droguri, însă acesta din urmă nu

s-a ocupat cu vânzarea de heroină.

Ca urmare, prima instanță a

reținut corect că autorul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc,

constând în vânzarea a două doze de heroină pentru suma de 500.000 lei și

deținerea unei astfel de substanțe în vederea vânzării, este inculpatul L.S.R.

Deținerea de droguri, în

vederea consumului propriu de către ambii inculpați, a rezultat din coroborarea

declarațiilor martorilor, arătate anterior și a declarației inculpatului

L.S.R., prima instanță realizând o analiză corespunzătoare a ansamblului

probator și în ce privește aceste infracțiuni de consum de droguri de mare

risc.

Declarația inculpatului

F.A.G., constând în negarea săvârșirii faptei de consum de droguri, dată în

cursul judecății, a fost înlăturată din ansamblul probator de către prima

instanță, în mod corect, conform art. 69 C. proc. pen., ca urmare a faptului că

aceasta nu se coroborează cu probele analizate anterior.”

În ce privește

individualizarea pedepselor, instanța de control judiciar a reținut că prima

instanță a avut în vedere criteriile generale enumerate de art. 72 C. pen.,

respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor, cantitatea de heroină

vândută, cea deținută în vederea traficării și consumului propriu, precum și

circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, inclusiv starea de recidivă

postexecutorie a inculpatului L.S.R., dozând corespunzător pedepsele aplicate,

acestea fiind apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii.

În ce îl privește pe

inculpatul F.A.G., instanța de control judiciar a apreciat că, în mod judicios,

s-a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia în

regim de detenție, aspect sprijinit de faptul că inculpatul provine dintr-o

familie organizată, care-i poate acorda sprijinul necesar, în vederea formării

unei noi atitudini față de normele penale.

În cursul judecării

apelului, prin încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2004, a fost

constatată încetată de drept măsura arestării preventive și a constatat că

inculpatul L.S.R. a fost arestat preventiv în perioada 9 noiembrie 2003 – 29

noiembrie 2004.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpații F.A.G. și L.S.R.

În recursul parchetului,

decizia penală a fost criticată pe considerentul că nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția [(caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.)], precum și sub aspectul greșitei încadrări juridice dată

faptei prin rechizitoriu, reținută în sarcina inculpatului F.A.G. (caz de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.).

S-a arătat astfel, în

recursul parchetului, că instanța de apel, prin decizia atacată, nu a analizat

criticile formulate de procuror referitoare la greșita încadrare juridică a

faptei săvârșită de inculpatul F.A.G.

De asemenea, în recursul

parchetului s-a motivat că, în analizarea materialului probator, atât instanța

de fond cât și instanța de apel s-au limitat în a constata că inculpatul F.A.G.

nu s-a ocupat cu vânzarea de heroină (aspect ce de altfel, nu a fost sesizat

prin rechizitoriu), nefăcându-se nici un fel de apreciere cu privire la

activitatea de găzduire și ajutorul dat inculpatului L.S.R., deși acestea

constituiau fapta cu care instanța a fost sesizată prin rechizitoriu, conform

dispozițiilor art. 317 C. proc. pen.

În atare, situație,

instanțele ar fi trebuit să constate că prin rechizitoriu s-a dat o greșită

încadrare juridică a faptelor cu care au fost sesizate și să pună în discuție,

în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării

juridice, din infracțiunea de trafic de stupefiante în forma autoratului, în

infracțiunea de trafic de stupefiante în forma complicității, prevăzută de art.

26, raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În recursul inculpatului

F.A.G. s-a solicitat admiterea, casarea, în parte, a deciziei atacate, precum

și a sentinței primei instanțe și să se dispună achitarea lui, în baza art. 11

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu, prevăzută

și pedepsită de art. 4 din Legea nr. 143/2000, susținând că nu a fost prins

consumând heroina, nu este consumator ci doar a recunoscut că a încercat din

curiozitate, o dată sau de două ori să consume heroina, nu este dependent de

consumul de droguri și nici nu a mai încercat de la acea dată, fiind convins de

periculozitatea unui astfel de viciu.

În recursul declarat de

inculpatul L.S.R. s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Examinând hotărârea atacată,

în raport de cazurile de casare invocate, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9, pct. 17, pct. 17

1

și pct. 14 C. proc. pen., și din

oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) din același cod, Curtea

constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul

F.A.G., fondate, urmând a fi admise pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare, iar recursul declarat de inculpatul L.S.R., nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

deciziei atacate, se constată că aceasta nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, ceea ce constituie cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.

După cum reiese și din

practicaua deciziei penale, în susținerea orală a motivelor de apel ale

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, procurorul de ședință a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul F.A.G. în complicitate

la infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și în subsidiar, în

art. 5 din Legea nr. 143/2000, având în vedere că din probele dosarului rezultă

că inculpatul F.A.G. a pus la dispoziție locuința inculpatului L.S.R. pentru a

consuma împreună droguri.

Astfel, deși, procurorul a

extins motivele scrise de apel, instanța de control judiciar s-a mărginit să

analizeze soluția instanței de fond doar prin prisma vinovăției inculpatului

F.A.G. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în forma

autoratului, pentru care s-a dispus soluția de achitare.

Procedând în acest fel,

criticile formulate de procuror referitoare la greșita încadrare juridică a

faptei a rămas în afara preocupării instanței de apel, ceea ce impune admiterea

recursului declarat de parchet, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru

rejudecarea apelului.

Cum omisiunea instanței de

apel de a se pronunța asupra unuia dintre temeiurile invocate în apelul

procurorului în favoarea inculpatului, având caracterul unei cereri esențiale

pentru clarificarea situației juridice a inculpatului și reținerea vinovăției

sale, de natură a-i garanta drepturile și de a influența soluția procesului

[(caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen.)], urmează a se admite și recursul promovat în cauză de inculpatul F.A.G.

Cu prilejul rejudecării

apelurilor, instanța de control judiciar urmează să analizeze și critica

formulată în recursul parchetului, referitoare la greșita încadrare juridică

dată prin rechizitoriu faptelor săvârșite de inculpatul F.A.G.

inculpatul L.S.R., referitoare la severitatea pedepsei aplicate, a cărei

reducere o cere, se constată că nu este fondată.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ca să-și poată îndeplini

funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al

legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii și duratei, atât

gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă în

mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta

sub influența pedepsei.

În speță, în ce privește

dozarea pedepsei, instanțele au apreciat în mod just pericolul social al

faptelor comise și datele referitoare la persoana inculpatului, aplicându-i o

pedeapsă bine proporționată.

Instanțele au avut în

vedere, atât împrejurarea că faptele comise de inculpatul L.S.R. sunt

concurente, cât și starea de recidivă postexecutorie în care s-a aflat acesta.

În raport de toate aceste

elemente, pedeapsa de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., aplicată inculpatului

L.S.R., apare just și bine proporționată, aceasta fiind de natură a asigura

reeducarea lui și nu este cazul de a fi redusă.

În consecință, pentru

considerentele mai sus arătate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2

lit. c) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea și

Apel București și de inculpatul F.A.G., urmează a fi admise, a se casa decizia

atacată și a se trimite cauza Curții de Apel București pentru rejudecarea

apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de

inculpatul F.A.G. împotriva sentinței penale nr. 1174 din 21 septembrie 2004 a

Tribunalului București, secția a II-a penală.

În baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul L.S.R.,

va fi respins, ca nefondat și se va dispune conform dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

inculpatul F.A.G. împotriva deciziei penale nr. 1015/ A din 23 decembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

familie.

Casează decizia atacată și

trimite cauza Curții de Apel București, pentru rejudecarea apelului declarat de

inculpatul F.A.G. împotriva sentinței penale nr. 1174 din 21 septembrie 2004 a

Tribunalului București, secția a II-a penală.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul L.S.R. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului L.S.R., timpul arestării preventive de la 9 octombrie 2003, la 29

noiembrie 2004.

Obligă pe recurentul

inculpat L.S.R. la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 mai 2005.