ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra contestației în anulare de
față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 822 din 11
februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 469 din 27
august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.
În motivarea deciziei penale nr. 822
din 11 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, după analiza
fiecărei petiții formulată personal de inculpat și privitoare la adresă, pe
deplin justificat a reținut că, în mod constant acesta a cerut a fi citat, la
reședința sa din București, B-dul Dacia, sector 2, fiind administratorul S.C.
R. SRL București.
Se mai constată că acesta tot timpul
judecării apelului și recursului s-a aflat în stare de libertate și i s-au
acordat 5 termene, de către instanța de apel, la cererea sa și niciodată nu a
solicitat citarea la o altă adresă, în afara celei sus-menționate.
Astfel, în finalul deciziei se
reține pe deplin justificat că, atât la judecarea apelului, precum și a
recursului, inculpatul a fost legal citat, că probele cauzei nu confirmă motivul
invocat, și anume judecarea sa, cu lipsă de procedură, la data de 27 august
2003, când se pronunță decizia penală nr. 469 de către Curtea de Apel
București, secția I penală.
Prin decizia penală nr. 469 din 27
august 2003, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de parchet
împotriva sentinței penale nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului
București și în baza art. 117 C. pen., s-a dispus și expulzarea inculpatului
(cetățean italian) în Italia.
Toate celelalte dispoziții ale
sentinței penale nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 au fost menținute.
Se mai constată că,
prin sentința penală nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului București,
secția a II-a penală, inculpatul L.V., a fost condamnat la 2 ani închisoare cu
suspendare prevăzută de art. 81 C. pen. și art. 88 C. pen., pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pe un termen de
încercare de 4 ani.
S-a dispus și punerea în libertate a
inculpatului, arestat preventiv de la 1 octombrie 2002, prin sentința penală
menționată.
În fapt s-a reținut că, inculpatul a
deținut și comercializat droguri de mare risc și după percheziția domiciliară
de la 1 octombrie 2002 din B-dul Dacia, sector 2, s-a găsit cantitatea de 1,43
gr. cocaină și 20 pastile ce conțineau Flunitrazepam, ce face parte din Tabelul
III anexă la Legea nr. 143/2000.
În aceste condiții și după rămânerea
definitivă a sentinței penale nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului
București (prin decizia penală nr. 822 din 11 februarie 2004 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție) condamnatul L.V., a formulat prezenta contestație în
anulare, împotriva acestei ultime decizii penale, respectiv nr. 822 din 11
februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și cere a fi anulată
pentru cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. și anume lipsa de
procedură față de el, pentru termenul de la 11 februarie 2004 și când trebuia
citat și la adresa sa din Italia.
Contestația în anulare, este
nefondată.
Verificându-se actele dosarului și
în special toate petițiile personale ale contestatorului, se constată că unicul
domiciliu și unicul loc de citare și pe care în mod expres la indicat
inculpatul este reședința sa, din B-dul Dacia, sector 2, adresă la care
procedura legal a fost îndeplinită.
De fapt, inculpatul nu a avut
interesul și nu și-a dat nici o adresă în Italia pentru că nu urmărește decât,
tergiversarea rămânerii definitive a dispoziției de expulzare a sa în Italia și
despre care menționează expres și în finalul prezentei Contestații în anulare,
așa încât, motivul invocat, lipsa de procedură neconfirmală de probe, e doar un
pretext.
Ca atare, contestația în anulare,
urmează a fi respinsă, ca nefondată.
Se vor aplica și prevederile art.
192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația
în anulare formulată de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 822 din
11 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Obligă contestatorul să plătească
statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
16 aprilie 2004.