ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2079/2004

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 822 din 11 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 469 din 27 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. În motivarea deciziei penale nr. 822 din 11 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, după analiza fiecărei petiții formulată personal de inculpat și privitoare la adresă, pe deplin justificat a reținut că, în mod constant acesta a cerut a fi citat, la reședința sa din București, B-dul Dacia, sector 2, fiind administratorul S.C. R. SRL București. Se mai constată că acesta tot timpul judecării apelului și recursului s-a aflat în stare de libertate și i s-au acordat 5 termene, de către instanța de apel, la cererea sa și niciodată nu a solicitat citarea la o altă adresă, în afara celei sus-menționate.

Astfel, în finalul deciziei se reține pe deplin justificat că, atât la judecarea apelului, precum și a recursului, inculpatul a fost legal citat, că probele cauzei nu confirmă motivul invocat, și anume judecarea sa, cu lipsă de procedură, la data de 27 august 2003, când se pronunță decizia penală nr. 469 de către Curtea de Apel București, secția I penală. Prin decizia penală nr. 469 din 27 august 2003, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de parchet împotriva sentinței penale nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului București și în baza art. 117 C. pen., s-a dispus și expulzarea inculpatului (cetățean italian) în Italia. Toate celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 au fost menținute.

Se mai constată că, prin sentința penală nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul L.V., a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare prevăzută de art. 81 C. pen. și art. 88 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pe un termen de încercare de 4 ani. S-a dispus și punerea în libertate a inculpatului, arestat preventiv de la 1 octombrie 2002, prin sentința penală menționată. În fapt s-a reținut că, inculpatul a deținut și comercializat droguri de mare risc și după percheziția domiciliară de la 1 octombrie 2002 din B-dul Dacia, sector 2, s-a găsit cantitatea de 1,43 gr. cocaină și 20 pastile ce conțineau Flunitrazepam, ce face parte din Tabelul III anexă la Legea nr. 143/2000.

În aceste condiții și după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 1113 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului București (prin decizia penală nr. 822 din 11 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) condamnatul L.V., a formulat prezenta contestație în anulare, împotriva acestei ultime decizii penale, respectiv nr. 822 din 11 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și cere a fi anulată pentru cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. și anume lipsa de procedură față de el, pentru termenul de la 11 februarie 2004 și când trebuia citat și la adresa sa din Italia. Contestația în anulare, este nefondată. Verificându-se actele dosarului și în special toate petițiile personale ale contestatorului, se constată că unicul domiciliu și unicul loc de citare și pe care în mod expres la indicat inculpatul este reședința sa, din B-dul Dacia, sector 2, adresă la care procedura legal a fost îndeplinită.

De fapt, inculpatul nu a avut interesul și nu și-a dat nici o adresă în Italia pentru că nu urmărește decât, tergiversarea rămânerii definitive a dispoziției de expulzare a sa în Italia și despre care menționează expres și în finalul prezentei Contestații în anulare, așa încât, motivul invocat, lipsa de procedură neconfirmală de probe, e doar un pretext. Ca atare, contestația în anulare, urmează a fi respinsă, ca nefondată. Se vor aplica și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de inculpatul L.V. împotriva deciziei penale nr. 822 din 11 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă contestatorul să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2004.