ÎCCJ, Decizia nr. 310/2004
ÎCCJ, Decizia nr. 310/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1113 din 19
noiembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe
inculpatul L.V., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, dispunând suspendarea
condiționată a executării pedepsei.
Împotriva sentinței, procurorul a
declarat apel, acesta fiind admis prin decizia penală nr. 469 din 27 august
2003 a Curții de Apel București, secția I-a penală. Ca urmare, desființându-se
parțial sentința, s-a dispus expulzarea inculpatului.
Recursul declarat de inculpat
împotriva deciziei pronunțate în apel, a fost respins, ca neîntemeiat, prin
decizia nr. 822 din 11 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
penală.
Inculpatul a formulat contestație în
anulare împotriva acestei decizii și, invocând temeiul înscris în art. 386 lit.
a) C. proc. pen., a susținut că a fost judecat cu lipsă de procedură, deoarece
nu a fost citat și la domiciliul său din Italia.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, prin decizia nr. 2079 din 16 aprilie 2004, a respins contestația
în anulare, ca nefondată, cu motivarea că din actele dosarului rezultă că
inculpatul a indicat ca domiciliu, de unde să fie citat, reședința sa din
Bulevardul Dacia, București, adresă la care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Împotriva acestei decizii,
inculpatul a declarat recurs.
Recursul nu este admisibil.
În adevăr, potrivit art. 392 alin.
(4) C. proc. pen., prin care sunt reglementate căile de atac ce se pot exercita
împotriva hotărârii pronunțate asupra contestației în anulare, se prevede că
„sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel
este supusă recursului”.
Așa fiind, din moment ce recursul a
fost declarat de inculpat împotriva unei decizii date de însăși instanța de
recurs asupra contestației, pentru care legea nu prevede nici o cale de atac,
se constată că recursul formulat în cauză nu este admisibil.
În consecință, urmează a se dispune
respingerea recursului, ca inadmisibil și a-l obliga pe inculpat, să plătească
statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de contestatorul L.V. împotriva deciziei nr. 2079 din 16 aprilie 2004
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Obligă pe contestator, să plătească
statului, suma de 400.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi
15 noiembrie 2004.