ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 824/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 103 din 25

iunie 2003 Tribunalul Vâlcea, secția penală, a dispus condamnarea inculpatului I.V.

la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., cu aplicarea art. 74 și

art. 76 C. pen.

În baza art. 239 alin. (3) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 și art. 76 din C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la

pedeapsa de 3 ani închisoare, în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., au fost contopite cele două pedepse, dispunându-se ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64.

S-a luat act de declarația părții

vătămate M.M.B. că nu se constituie ca parte civilă.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt.

Inculpatul I.V. a fost angajat la SC

O. SA, Direcția Agroalimentară, cu sediul în Băbeni, jud. Vâlcea și atribuții

de serviciu transportarea de produse agroalimentare, în calitatea sa de

conducător auto.

În ziua de 26 noiembrie 2002, acesta

a efectuat mai multe transporturi la unitățile direcției agroalimentare.

S-a reținut că în ziua menționată,

inculpatul a plecat din comuna Budești, pentru a transporta marfă în comuna Frănești

și trebuia să se deplaseze pe ruta Râmnicu-Vâlcea – Râureni – Băbeni, însă nu a

urmat acest traseu și s-a deplasat spre gara Govora, către comuna Mihăilești,

în afara graficului pe care îl avea. Acesta a făcut deplasarea respectivă

întrucât avea întâlnire cu fiul său I.D.V., la bariera C.F.R. Govora, pentru

a-i da motorină.

Deoarece bariera de la gara C.F.R.

era pusă, inculpatul a oprit autovehiculul, așteptând trecerea trenului, iar

fiul său se afla pe aceeași parte cu el, însă cu spatele spre barieră.

La scurt timp a apărut și autoturismul

pe care lucra patrula SC S.N. SRL Vâlcea. Agenții de pază au ca principală

obligație potrivit contractului de prestări servicii, descoperirea persoanelor

care, prin acțiunile lor, conduc la sustragerea de bunuri ce aparțin SC O. SA

Râmnicu-Vâlcea.

Potrivit înțelegerii dintre inculpat

și fiul său, acesta a luat din cabina autodubei două bidoane unul de 10 litri,

iar altul de 20 litri, pe care le avusese pregătite și le-a transportat către

dubă fiului său, introducându-le în cabina acesteia.

Această activitate a fost observată

de către agenții de pază și, cunoscând că inculpatul este angajat la SC O. SA

Râmnicu-Vâlcea, cei trei agenți s-au deplasat la autoduba fiului inculpatului,

unde fusese transportată motorina, cu intenția de a o ridica.

Între timp, s-a ridicat bariera și

inculpatul a pornit mașina și a trecut dincolo de calea ferată, însă văzând

situația în care se află fiul său și intenția celor trei agenți de a-i ridica motorina,

a oprit autoduba și s-a întors la mașina fiului său.

Inculpatul, văzând că fiul său este

controlat, a luat o piatră din terasamentul căii ferate, cu care intenționa

să-l lovească pe agentul de pază M.M.B. deși îi cunoștea pe aceștia, iar cei

trei agenți, la rândul lor, și-au declarat identitatea.

Agentul de pază a barat lovitura

inculpatului cu mâna dreaptă, însă i s-au produs alte leziuni, pentru a căror

vindecare au fost necesare 6-7 zile îngrijiri medicale.

Pentru a-l imobiliza pe inculpat a

fost necesară intervenția celor doi agenți, iar apoi au fost sesizate organele

de poliție, care s-au deplasat la locul menționat.

Pe parcursul urmăririi penale și a

cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut înțelegerea avută cu fiul

său, arătând că această întâlnire a fost întâmplătoare.

S-a mai reținut că s-a făcut o

verificare la stocul de motorină și s-a constatat că în rezervor trebuia să

aibă cantitatea de 81,2 litri motorină.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul I.V., solicitând admiterea acestuia și achitarea lui

pentru infracțiunile de tâlhărie și ultraj, dată fiind calitatea agenților de

pază, regulamentului de ordine interioară al societății, cum și atribuțiile

acestora, în sensul că aceștia trebuiau să urmărească numai sustragerea de

produse din incinta societății.

Prin decizia penală nr. 267/ A din

18 noiembrie 2003 Curtea de Apel Pitești, secția penală, a fost admis apelul

declarat de inculpat.

A fost desființată în parte sentința

și în consecință, au fost descontopite pedepsele aplicate inculpatului.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

dispus schimbată încadrarea juridică din art. 239 alin. (3) C. pen., cu

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., în art. 239 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., texte de lege din urmă în baza cărora a

fost condamnat inculpatul la 2 luni închisoare.

A fost redusă pedeapsa aplicată

inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la un an și 6 luni

închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

s-a dispus contopirea celor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare.

Au fost menținute restul

dispozițiilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs inculpatul I.V., solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor și

schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina lui, din

infracțiunea de tâlhărie în cea de delapidare și din infracțiunea de ultraj, în

ceea de lovire.

În susținerea acestor motive de

recurs, inculpatul a arătat că acesta are calitatea de gestionar al

carburanților ce îi sunt dați în exploatare, iar pe de altă parte, agenții de

pază nu îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

aplicarea unei modalități de executare a pedepsei, fără privare de libertate,

respectiv a dispozițiilor art. 81 C. pen., ținându-se seama că are o stare de

sănătate precară și este singurul întreținător al familiei.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului, în raport de un amplu și judicios material probator administrat

în cauză, au dat o corectă încadrare juridică a faptelor și au aplicat pedepse

just proporționalizate, conform criteriilor generale de individualizare,

prevăzute de art. 72 C. pen.

Cererea inculpatului prin care a

solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de

tâlhărie în infracțiunea de delapidare nu poate fi primită și urmează să fie

respinsă.

Potrivit art. 211 C. pen.,

infracțiunea de tâlhărie constă în furtul săvârșit prin întrebuințarea de

violențe sau amenințări, ori punerea victimei în stare de inconștiență sau

neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel

de mijloace, pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor

infracțiunilor, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.

Așadar, în conținutul complex al

tâlhăriei, furtul constituie activitatea principală, iar folosirea violenței

sau a amenințării, ori a celorlalte mijloace indicate de lege constituie o

activitate secundară, prin care activitatea principală se particularizează.

Între primul și cel de-al doilea

component al elementului material există o relație de condiționare în sensul că

infracțiunea de tâlhărie există numai atunci când violențele sunt săvârșite în

scopul comiterii infracțiunii principale, furtul ori pentru ca făptuitorul să

păstreze bunul sustras.

Pe de altă parte, infracțiunea de

delapidare, conform art. 215

1

C. pen., constă în însușirea,

folosirea sau traficarea, de către un funcționar, în interesul său sau pentru

altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează.

Din fișa postului rezultă că

inculpatul îndeplinea funcția de conducător auto în cadrul SC O. SA Râmnicu-Vâlcea,

având ca atribuții de serviciu întreținerea și exploatarea mijlocului auto,

care i-a fost repartizat și efectuarea transporturilor de mărfuri și persoana

în numele și pe seama societății.

Ori, fapta șoferului de a sustrage

carburanții ce i-au fost încredințați de unitate pentru funcționarea

autovehiculului nu constituie infracțiune de delapidare, deoarece el nu avea

atribuții de a primi, a păstra sau a elibera bunul.

Raportând cauzei aceste texte de

lege, se reține că fapta inculpatului de a amenința și a exercita violențe

asupra agenților de pază, pentru a păstra bunurile însușite, respectiv cele două

bidoane cu motorină pe care le-a dus în cabina fiului său, I.D.V., întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) C. proc. pen. și nu a infracțiunii de delapidare, prevăzută de art.

215

1

C. pen.

Cu privire la susținerile inculpatului

în sensul că instanțele au dat o încadrare juridică greșită a faptei reținută

în sarcina lui în infracțiunea de ultraj și nu în infracțiunea de lovire,

deoarece agenții de pază nu îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul

autorității de stat, nu sunt fondate și urmează să fie respinse.

Din examinarea actele dosarului,

rezultă că cei trei agenți de pază, M.M.B., C.T.D. și O.G., sunt angajați ai SC

S.N. SRL Râmnicu-Vâlcea, care funcționează conform Legii nr. 18/1996, cu avizul

Inspectoratului General al Poliției și că între această societate și SC O. SA

Râmnicu-Vâlcea a existat un contract de prestări servicii, prin care controlul

să se exercite atât la porțile de acces, cât și pe traseele dintre subunitățile

componente ale societății.

Cum cei trei agenți de pază sunt

încadrați, cu contracte de muncă pe durată nedeterminată și sunt avizați de

către Inspectoratul de Poliție al Județului Vâlcea, iar în ziua de 26 noiembrie

2002, aceștia au fost planificați să exercite un asemenea control în schimbul,

potrivit sarcinilor repartizate prin fișele de post, activitatea pe care o

desfășoară, potrivit Legii nr. 18/1996, privind paza obiectivelor bunurilor și

valorilor pe timpul exercitării serviciului sunt asimilați persoanelor, care

îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorităților publice.

Așadar, faptele inculpatului, care

la data de 26 noiembrie 2002 a amenințat și a folosit violența asupra

agențiilor de pază, pentru a păstra bunurile însușite, respectiv cele două bidoane

cu motorină pe care le-a dus în cabina auto vehiculului fiului său, I.D.V. și

că a agresat agentul de pază întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de tâlhărie în formă agravată și ultraj și nu pe cele ale

infracțiunilor de delapidare și lovire.

În consecință, se constată că atât

instanța de fond cât și cea de apel au dat o corectă încadrare juridică a

faptelor comise de inculpați, neexistând motive pentru schimbarea acestora în

sensul solicitat de acesta, urmând ca cererile sale formulate în acest sens să

fie respinse ca nefondate.

Cu privire la pedeapsa aplicată

inculpatului, se constată că instanțele au ținut seama de toate criteriile,

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, gradul ridicat de pericol social al

faptelor, modalitatea și împrejurările comiterii, dar și, de datele ce

caracterizează persoana lui, care a avut o conduită bună înainte de comiterea

infracțiunilor și se află la prima confruntare cu legea penală, nefiind

cunoscut cu antecedente penale.

De altfel, pedeapsa aplicată de un

an și 6 luni închisoare se încadrează în limitele legale prevăzute de textele

de lege incriminatoare, fiind în măsură să asigure reeducarea inculpatului în

vederea reinserției lui în comunitate și prevenția general, conform scopului

prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de inculpatul I.V. să fie respins, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează ca recursul inculpatului să fie obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.V., împotriva deciziei penale nr. 267/ A din 18

noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 februarie 2004.