ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 148 din 25 septembrie 2003 a Tribunalului Neamț a fost condamnat inculpatul P.V. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Conform art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de 795 zile închisoare, rest rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 24 din 17 ianuarie 2000 a Tribunalului Arad, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 11 iunie 2003 ora 7,00, până la pronunțare și s-a prelungit durata arestării preventive până la 4 noiembrie 2003, ora 15,00. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt că, în după amiaza zilei de 10 iunie 2003 partea vătămată Șt.A.M. a jucat remy, pe terasa Barului S. din Piatra Neamț, împreună cu prietenii lui C.G., C.N. și P.B. La un moment dat, de masa lor s-a apropiat inculpatul, întrebându-i dacă nu vor să joace remy contra unor mize pe bani. La refuzul lor inculpatul a plecat. În jurul orei 20,30, în timp ce partea vătămată se deplasa spre locuința sa a fost acostată de o persoană de sex masculin care prin amenințare și violență i-a sustras de la mână două brățări de argint.

Partea vătămată în aceiași zi a povestit prietenilor lui cele petrecute, a sesizat poliția și a recunoscut pe autorul tâlhăriei după fotografiile prezentate, precum și când a fost reținut. S-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod. Prin decizia penală nr. 444 din 18 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat, apelul inculpatului reținând că vinovăția inculpatului a fost deplin dovedită, că probele administrate conduc la concluzia că el este autorul tâlhăriei și că pedeapsa aplicată este concordantă cu pericolul social al faptei săvârșite și persoana inculpatului care a avut o conduită nesinceră, fiind și recidivist.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul P.V. care invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., a susținut în principal, că nu este vinovat de săvârșirea tâlhăriei și că hotărârea de condamnare este urmarea unei erori grave de fapt și în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă. Recursul declarat este neîntemeiat. Din examinarea actelor dosarului rezultă cu certitudine că inculpatul este autorul infracțiunii dedusă judecății. Astfel, partea vătămată în declarația sa arată că „a fost atacată de un bărbat înalt de cca. 1,80 m cu un tatuaj pe gât și picior”. Martorul C.L.G., de asemenea, declară „La un moment dat la masa lor a venit un tânăr cu o înălțime de circa 1,80 m și în partea dreaptă a gâtului avea un tatuaj și pe piciorul drept alt tatuaj”.

Martorii P.B. și C.N. declară că îl recunosc pe inculpat ca fiind cetățeanul care a venit la masa lor cu propunerea de a juca remy pe bani și despre care partea vătămată când s-au reîntâlnit în aceiași seară i-a spus că a fost atacat de acesta și că i-a luat cele două brățări de argint”. Susținerea formulată de inculpat, în sensul că în ziua respectivă nu a părăsit locuința a fost în mod justificat înlăturată, dat fiind declarațiile contradictorii ale martorilor propuși în apărare, P.N. și R.E., care primul a susținut că a fost împreună cu inculpatul și concubina acestuia după ora 17,00, iar cea de-a doua martoră a precizat că a stat împreună cu inculpatul și soția sa de dimineață până seara nemaifiind în această perioadă nici o persoană.

Așa fiind, soluția de condamnare confirmată de instanța de control judiciar este concordantă cu probele de vinovăție administrate și nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs. Referitor la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost individualizată conform art. 72 C. pen., avându-se în vedere pericolul social al faptei și persoana inculpatului, recidivist. Această pedeapsă este de natură a asigura, conform art. 52 C. pen., prevenția săvârșirii de noi infracțiuni și integrarea în comunitate a inculpatului se apreciază că nu există nici un motiv care să justifice reducerea pedepsei aplicate. Întrucât ambele critici din recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea dosarului nu se constată existența vreunui caz de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 11 iunie 2003 la 4 februarie 2004 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 444 din 20 martie 2003 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 11 iunie 2003 la 4 februarie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2004.