ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 664/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 148 din 25

septembrie 2003 a Tribunalului Neamț a fost condamnat inculpatul P.V. la 5 ani

închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod.

S-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile prevăzute de art. 71 C.

pen.

Conform art. 61 C. pen., s-a revocat

liberarea condiționată pentru restul de 795 zile închisoare, rest rămas

neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 24 din 17 ianuarie

2000 a Tribunalului Arad, urmând ca inculpatul să execute 5 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 11 iunie 2003

ora 7,00, până la pronunțare și s-a prelungit durata arestării preventive până

la 4 noiembrie 2003, ora 15,00.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut în fapt că, în după amiaza zilei de 10 iunie 2003 partea

vătămată Șt.A.M. a jucat remy, pe terasa Barului S. din Piatra Neamț, împreună

cu prietenii lui C.G., C.N. și P.B.

La un moment dat, de masa lor s-a

apropiat inculpatul, întrebându-i dacă nu vor să joace remy contra unor mize pe

bani. La refuzul lor inculpatul a plecat.

În jurul orei 20,30, în timp ce

partea vătămată se deplasa spre locuința sa a fost acostată de o persoană de

sex masculin care prin amenințare și violență i-a sustras de la mână două

brățări de argint.

Partea vătămată în aceiași zi a

povestit prietenilor lui cele petrecute, a sesizat poliția și a recunoscut pe

autorul tâlhăriei după fotografiile prezentate, precum și când a fost reținut.

S-a reținut că fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același

cod.

Prin decizia penală nr. 444 din 18

noiembrie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat, apelul inculpatului

reținând că vinovăția inculpatului a fost deplin dovedită, că probele

administrate conduc la concluzia că el este autorul tâlhăriei și că pedeapsa

aplicată este concordantă cu pericolul social al faptei săvârșite și persoana

inculpatului care a avut o conduită nesinceră, fiind și recidivist.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen legal inculpatul P.V. care invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., a susținut în principal, că nu este

vinovat de săvârșirea tâlhăriei și că hotărârea de condamnare este urmarea unei

erori grave de fapt și în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă.

Recursul declarat este neîntemeiat.

Din examinarea actelor dosarului

rezultă cu certitudine că inculpatul este autorul infracțiunii dedusă

judecății.

Astfel, partea vătămată în

declarația sa arată că „a fost atacată de un bărbat înalt de cca. 1,80 m cu un

tatuaj pe gât și picior”.

Martorul C.L.G., de asemenea,

declară „La un moment dat la masa lor a venit un tânăr cu o înălțime de circa

1,80 m și în partea dreaptă a gâtului avea un tatuaj și pe piciorul drept alt

tatuaj”.

Martorii P.B. și C.N. declară că îl

recunosc pe inculpat ca fiind cetățeanul care a venit la masa lor cu propunerea

de a juca remy pe bani și despre care partea vătămată când s-au reîntâlnit în

aceiași seară i-a spus că a fost atacat de acesta și că i-a luat cele două

brățări de argint”.

Susținerea formulată de inculpat, în

sensul că în ziua respectivă nu a părăsit locuința a fost în mod justificat

înlăturată, dat fiind declarațiile contradictorii ale martorilor propuși în

apărare, P.N. și R.E., care primul a susținut că a fost împreună cu inculpatul și

concubina acestuia după ora 17,00, iar cea de-a doua martoră a precizat că a

stat împreună cu inculpatul și soția sa de dimineață până seara nemaifiind în

această perioadă nici o persoană.

Așa fiind, soluția de condamnare

confirmată de instanța de control judiciar este concordantă cu probele de

vinovăție administrate și nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.

Referitor la pedeapsa de 5 ani

închisoare, aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost individualizată

conform art. 72 C. pen., avându-se în vedere pericolul social al faptei și

persoana inculpatului, recidivist.

Această pedeapsă este de natură a

asigura, conform art. 52 C. pen., prevenția săvârșirii de noi infracțiuni și

integrarea în comunitate a inculpatului se apreciază că nu există nici un motiv

care să justifice reducerea pedepsei aplicate.

Întrucât ambele critici din recurs

sunt neîntemeiate, iar din examinarea dosarului nu se constată existența

vreunui caz de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul ca

nefondat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 11 iunie 2003 la 4

februarie 2004 și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să

fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 444 din 20 martie

2003 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării

preventive a inculpatului de la 11 iunie 2003 la 4 februarie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

februarie 2004.