ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din 29

martie 2002, pronunțată de Tribunalul Bacău, inculpatul B.M. a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. d) și e) C. pen., prin recalificare din art. 211 alin. (2) lit. a), d) și

e) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută

de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată reținerea din 23 octombrie 2000.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții vătămate B.D.I., suma de 3.000.000 lei, reprezentând

contravaloarea bunului sustras.

Prin aceeași sentință, inculpatul

U.I.A.

a fost condamnat pentru

săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., la

pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei, însă acest inculpat nu a formulat apel.

Pentru a hotărî astfel, s-au reținut

următoarele:

În dimineața zilei de 25 iunie 2000,

partea vătămată B.D.I., având în plan să meargă la pescuit împreună cu un

prieten, T.I., s-a deplasat la C. din municipiul Bacău, unde s-a întâlnit cu

amicul său.

Așteptându-l pe acesta în holul de

la intrare în club, a purtat discuții cu T.G. și apoi cu un alt băiat pe care-l

cunoștea după poreclă de „B.”, moment în care, fără motiv, aflându-se sub

influența băuturilor alcoolice, a intervenit inculpatul U.I.A., care a lovit

partea vătămată. În conflict, ulterior s-a angajat și inculpatul B.M.,

acțiunile sale de agresiune fizică fiind materializate asupra părții vătămate

pe care a lovit-o cu pumnii și cu picioarele în zona feței. Activitatea de

agresare fizică a părții vătămate s-a consumat în interiorul barului (zona de

la intrare în club) și în afară de gangul existent în imediata apropiere a

clubului, loc unde cei doi inculpați au dus partea vătămată fără voia acesteia,

moment în care inculpatul B.M. în baza unei hotărâri spontane, fără a-i face

cunoscut intenția sa inculpatului U.I.A. a procedat la smulgerea violentă a

unuia din lanțurile pe care partea vătămată le purta la gât, adresându-i

victimei expresia „ce măi țărane te-ai ajuns, porți aur pe tine”, momentul

deposedării fiind perceput direct de martorul T.G.

Aprecierile verbale ale inculpatului

B.M., precum că partea vătămată avea obiecte de aur asupra sa, au fost auzite

de același martor și inculpatul U.I.A.

Într-un final, partea vătămată,

reușind să scape din mâinile celor doi agresori a fugit, întorcându-se

ulterior, a solicitat acestora să îl restituie bunul sustras. A mers la locul conflictului

consumat anterior (gangul de lângă intrarea in C.), unde a găsit telefonul

celular și cruciulița din aur aferentă lanțului sustras de învinuitul B.M.,

făcându-le cunoscută această împrejurare celor doi învinuiți.

Leziunile fizice suferite de partea

vătămată, urmare a acțiunii de agresare desfășurată de învinuitul B.M., prin

lovirea cu piciorul în plină figură, au fost constatate medical, necesitând

pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale.

Inculpatul U.I.A. care a lovit

partea vătămată numai cu pumnul, a produs asupra capului părții vătămate

leziuni vindecabile în 5-6 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei sentințe în termen

legal a declarat apel inculpatul B.M. care a susținut că în mod nelegal, prima

instanță a reținut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, întrucât părțile au

avut doar un conflict, s-au lovit atât în bar și în afara barului, fără a

sustrage vreun bun părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 272 din 3

septembrie 2002 s-a admis apelul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei

penale nr. 113 din 29 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Brașov.

S-a desființat în parte sentința

penală atacată numai cu privire la rezolvarea laturii penale privind pe

inculpatul B.M. și în fond:

Conform art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică din art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.,

în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

În baza art. 181 C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, a condamnat pe inculpatul B.M.,

la pedeapsa de un an închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei

reținerea din data de 23 octombrie 2000, de una zi.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Pentru a pronunța astfel, s-a

reținut că din ansamblul probator administrat în cauză, nu s-a dovedit intenția

inculpatului de a sustrage prin violență lanțul de la gâtul părții vătămate.

S-a dovedit faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul în

maxilar, având nevoie de un nr. de 50-55 zile îngrijiri medicale în vederea

vindecării leziunilor suferite.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs inculpatul.

Critica a vizat individualizarea

pedepsei și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 invocându-se decizia nr.

86 din 27 februarie 2002 a Curții Constituționale.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 14 și 15 C.

proc. pen., cât și din oficiu, constată că recursul este fondat, însă pentru

alte motive decât cele invocate de recurent.

Reducerea pedepsei nu se impune în

raport de criteriile de individualizare care au fost avute în vedere de

instanță, dându-se eficiență fiecăreia dintre acestea, ceea ce a determinat

instanța să se orienteze către minimul special prevăzut de lege.

Nici aplicarea dispozițiilor Legii

de grațiere nr. 543 din 1 octombrie 2002 în raport de decizia Curții

Constituționale nr. 86 din 27 februarie 2003, întrucât până la data soluționării

cauzei, acesta nu a fost publicată. Recurentul poate uza în vederea aplicării

acestor dispoziții, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare de

calea contestației la executare.

Examinând din oficiu cauza, în

raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se

constată că recursul este fondat sub aspectul greșitei mențineri, în apel a

obligării inculpatului la plata sumei de 3.000.000 lei, reprezentând c/v

bunului sustras (lanțul de aur, nerecuperat) de vreme ce inculpatul nu a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul

declarat, se va casa decizia și sentința, numai sub aspectul soluționării

laturii civile, urmând a se înlătura obligarea inculpatului la plata către

partea vătămată B.D.I. a sumei de 3.000.000 lei, reprezentând c/v bunului

sustras.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admire recursul declarat de

inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 272 din 3 septembrie 2002 a

Curții de Apel Bacău.

Casează hotărârea pronunțată, precum

și sentința penală nr. 113 din 29 martie 2002 a Tribunalului Bacău, numai cu

privire la soluționarea laturii civile.

Înlătură obligarea inculpatului să

plătească părții vătămate B.D.I. suma de 3.000.000 lei, reprezentând

contravaloarea bunului sustras.

Menține restul dispozițiilor

hotărârii atacate.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 martie 2003.