ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1434/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 113 din 29 martie 2002, pronunțată de Tribunalul Bacău, inculpatul B.M. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., prin recalificare din art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea din 23 octombrie 2000. A fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate B.D.I., suma de 3.000.000 lei, reprezentând contravaloarea bunului sustras.

Prin aceeași sentință, inculpatul U.I.A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, însă acest inculpat nu a formulat apel. Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele: În dimineața zilei de 25 iunie 2000, partea vătămată B.D.I., având în plan să meargă la pescuit împreună cu un prieten, T.I., s-a deplasat la C. din municipiul Bacău, unde s-a întâlnit cu amicul său. Așteptându-l pe acesta în holul de la intrare în club, a purtat discuții cu T.G. și apoi cu un alt băiat pe care-l cunoștea după poreclă de „B.”, moment în care, fără motiv, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a intervenit inculpatul U.I.A., care a lovit partea vătămată.

În conflict, ulterior s-a angajat și inculpatul B.M., acțiunile sale de agresiune fizică fiind materializate asupra părții vătămate pe care a lovit-o cu pumnii și cu picioarele în zona feței. Activitatea de agresare fizică a părții vătămate s-a consumat în interiorul barului (zona de la intrare în club) și în afară de gangul existent în imediata apropiere a clubului, loc unde cei doi inculpați au dus partea vătămată fără voia acesteia, moment în care inculpatul B.M. în baza unei hotărâri spontane, fără a-i face cunoscut intenția sa inculpatului U.I.A. a procedat la smulgerea violentă a unuia din lanțurile pe care partea vătămată le purta la gât, adresându-i victimei expresia „ce măi țărane te-ai ajuns, porți aur pe tine”, momentul deposedării fiind perceput direct de martorul T.G.

Aprecierile verbale ale inculpatului B.M., precum că partea vătămată avea obiecte de aur asupra sa, au fost auzite de același martor și inculpatul U.I.A. Într-un final, partea vătămată, reușind să scape din mâinile celor doi agresori a fugit, întorcându-se ulterior, a solicitat acestora să îl restituie bunul sustras. A mers la locul conflictului consumat anterior (gangul de lângă intrarea in C.), unde a găsit telefonul celular și cruciulița din aur aferentă lanțului sustras de învinuitul B.M., făcându-le cunoscută această împrejurare celor doi învinuiți. Leziunile fizice suferite de partea vătămată, urmare a acțiunii de agresare desfășurată de învinuitul B.M., prin lovirea cu piciorul în plină figură, au fost constatate medical, necesitând pentru vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale.

Inculpatul U.I.A. care a lovit partea vătămată numai cu pumnul, a produs asupra capului părții vătămate leziuni vindecabile în 5-6 zile îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel inculpatul B.M. care a susținut că în mod nelegal, prima instanță a reținut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, întrucât părțile au avut doar un conflict, s-au lovit atât în bar și în afara barului, fără a sustrage vreun bun părții vătămate. Prin decizia penală nr. 272 din 3 septembrie 2002 s-a admis apelul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 113 din 29 martie 2002 pronunțată de Tribunalul Brașov. S-a desființat în parte sentința penală atacată numai cu privire la rezolvarea laturii penale privind pe inculpatul B.M.

și în fond: Conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. În baza art. 181 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, a condamnat pe inculpatul B.M., la pedeapsa de un an închisoare. S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. S-a dedus din durata pedepsei reținerea din data de 23 octombrie 2000, de una zi. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că din ansamblul probator administrat în cauză, nu s-a dovedit intenția inculpatului de a sustrage prin violență lanțul de la gâtul părții vătămate.

S-a dovedit faptul că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul în maxilar, având nevoie de un nr. de 50-55 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării leziunilor suferite. Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul. Critica a vizat individualizarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 invocându-se decizia nr. 86 din 27 februarie 2002 a Curții Constituționale. Examinând cauza în raport de motivele invocate potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 14 și 15 C. proc. pen., cât și din oficiu, constată că recursul este fondat, însă pentru alte motive decât cele invocate de recurent. Reducerea pedepsei nu se impune în raport de criteriile de individualizare care au fost avute în vedere de instanță, dându-se eficiență fiecăreia dintre acestea, ceea ce a determinat instanța să se orienteze către minimul special prevăzut de lege.

Nici aplicarea dispozițiilor Legii de grațiere nr. 543 din 1 octombrie 2002 în raport de decizia Curții Constituționale nr. 86 din 27 februarie 2003, întrucât până la data soluționării cauzei, acesta nu a fost publicată. Recurentul poate uza în vederea aplicării acestor dispoziții, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare de calea contestației la executare. Examinând din oficiu cauza, în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este fondat sub aspectul greșitei mențineri, în apel a obligării inculpatului la plata sumei de 3.000.000 lei, reprezentând c/v bunului sustras (lanțul de aur, nerecuperat) de vreme ce inculpatul nu a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Pentru aceste considerente, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat, se va casa decizia și sentința, numai sub aspectul soluționării laturii civile, urmând a se înlătura obligarea inculpatului la plata către partea vătămată B.D.I. a sumei de 3.000.000 lei, reprezentând c/v bunului sustras.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admire recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 272 din 3 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău. Casează hotărârea pronunțată, precum și sentința penală nr. 113 din 29 martie 2002 a Tribunalului Bacău, numai cu privire la soluționarea laturii civile. Înlătură obligarea inculpatului să plătească părții vătămate B.D.I. suma de 3.000.000 lei, reprezentând contravaloarea bunului sustras. Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate. Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2003.