ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5839/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77/ P din

26 mai 2004, Tribunalul Neamț a condamnat pe inculpatul Z.S. la:

- 2 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 74 alin. ultim și art. 76

lit. b) C. pen.

În temeiul art. 85 C. pen., a dispus

anularea suspendării condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 335/2002 a Judecătoriei Neamț.

A constatat că infracțiunile pentru

care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și pentru care

s-a dispus anularea suspendării condiționate și cele pentru care a fost

condamnat prin sentința penală nr. 305/2003 a Judecătoriei Piatra Neamț, sunt

concurente, în condițiile art. 33 lit. a) C. pen., iar în temeiul art. 34 lit.

b) C. pen., a dispus contopirea lor cu consecința executării celei mai grele și

anume 3 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002, a revocat beneficiul grațierii condiționate a pedepsei de 3 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 305/2003 a Judecătoriei Piatra

Neamț și a dispus executarea acesteia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză,

astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 5 ani închisoare.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus reținerea de 24 de

ore din data de 28 martie 2003, dispusă în dosarul nr. 9887/2002 și timpul

arestării preventivă de la 15 ianuarie 2004, la zi.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a

fost obligat să plătească, în solidar cu inculpatul Z.E.F. (condamnat prin sentința

penală nr. 165/2003 a Tribunalului Neamț) părții civile SC A.S.I. SA Piatra

Neamț, suma de 85.000 lei, iar părții civile C.P. suma de 5.000.000 lei, cu

titlu de despăgubiri civile.

Inculpatul a fost obligat să

plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În după amiaza zilei de 26 iunie

2003, inculpatul Z.S., împreună cu fratele său Z.E.F., au consumat băuturi

alcoolice în diverse locuri din comuna de domiciliu și apoi acasă.

La un moment dat, cei doi au hotărât

să meargă la SC A. SA Piatra Neamț pentru a sustrage castraveți și zmeură,

luând-o cu ei și pe M.F., concubina fratelui inculpatului.

Anterior, inculpatul și fratele său,

au mai comis infracțiuni de furt în dauna numitei societăți, constând în

sustragerea de componente metalice de la halele serelor, pentru care au fost

cercetați și condamnați.

Conform înțelegerii, cei trei s-au

deplasat în proprietatea SC A. unde au fost surprinși de paznicul societății

C.P. în timp ce sustrăgeau castraveți și zmeură. Până în momentul când au fost

surprinși, aceștia reușiseră să sustragă 5 kg de castraveți și 2 kg de zmeură.

La apariția paznicului, care avea

asupra sa o furcă, inculpatul Z.S. a luat din scheletul metalic rămas la una

din sere, o bară metalică, iar fratele lui, de jos, o altă bară metalică.

Fratele inculpatului Z.E.F., s-a

apropiat de paznic cu intenția de a-l lovi, lucru pe care nu l-a reușit,

deoarece acesta s-a apărat cu furca.

Aflat într-o situație critică,

paznicul a încercat să scape, fugind de la locul faptei.

Inculpatul și fratele său l-au

urmărit pe paznic, iar în momentul în care l-au ajuns, Z.S., cu bara pe care o

avea asupra sa, i-a aplicat trei lovituri și anume: una peste spate, una peste

brațul stâng și alta peste umărul stâng. În momentul în care inculpatul încerca

să-i aplice paznicului cea de a patra lovitură, acesta a reușit să se apere cu

furca. Din cauza intensității loviturii, coada de la furcă s-a rupt.

La rândul său, Z.E,F. a lovit și el

pe paznic cu bara metalică ce o avea asupra sa în zona toracelui și peste față.

Nemaivând cu ce să se apere,

paznicul a plecat către o altă zonă unde se afla un coleg al său pentru a-i

veni în ajutor, iar inculpatul, fratele său și M.F. au fugit către locuințele

lor.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpatul Z.S. pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa

aplicată pe care o consideră prea severă în raport cu împrejurările în care a

fost comisă fapta și de greutățile pe care le întâmpină cu întreținerea

familiei.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 209 din 6 iulie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat, pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în

sumă de 600.000 lei, în care este inclusă și suma de 400.000 lei reprezentând

onorariul de avocat cuvenit pentru apărarea din oficiu ce se va suporta de

către Ministerul Justiției, către Baroul de Avocați Bacău.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus, în continuare, reținerea de o zi și timpul arestării

preventive.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că la „individualizarea pedepsei aplicate, instanța

de fond a avut în vedere pericolul social al faptei comise deduse în mod real

din împrejurările comiterii și rezultatul păgubitor produs, dar și datele ce

caracterizează persoana inculpatului care a mai suferit două condamnări pentru

comiterea unor infracțiuni de sustragere și, deși a beneficiat de clemența

legii, prin acordarea pentru una din pedepse a suspendării condiționată a

executării, iar pentru cealaltă de grațierea condiționată, a continuat să

săvârșească fapte penale intenționate.”

S-a concluzionat că procedând în

acest fel, prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 72 C. pen., atunci

când a individualizat pedeapsa aplicată în cauză, cuantumul ridicat al

acesteia, datorându-se revocării beneficiului grațierii condiționată pentru o

faptă comisă anterior.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul Z.S. pe care a criticat-o pentru același

motiv invocat și la judecata în apel și anume, reducerea pedepsei prin acordarea

unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Recursul declarat de inculpat este

nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei

aplicată inculpatului. Aceasta a avut în vedere, pe lângă pericolul social al

faptei comisă, și datele ce țin de situația familială a inculpatului, cât și

valoarea redusă a bunurilor sustrase, reținând în favoarea sa circumstanțe

atenuante care s-au concretizat în reducerea pedepsei sub limita minimă a

textului de lege incriminator în condițiile în care, datorită existenței

concursului de circumstanțe, agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub

limita minimă nu este obligatorie, în cauză fiind incidente prevederile art. 80

alin. (2) C. pen.

Ori, aplicând inculpatului, pentru

fapta comisă în cauză o pedeapsă de numai 2 ani închisoare, nu se poate spune

că aceasta este exagerată, în condițiile în care a fost orientată în imediata

apropiere a limitei minime permisă de lege.

Faptul că acesta, în final, urmează

să execute o pedeapsă de 5 ani închisoare nu se datorează greșitei

individualizări a pedepsei pentru fapta din cauza de față ci datorită

nerespectării prevederilor legale cu privire la grațierea unei pedepse

anterioară, pentru care nu a respectat prevederile impuse de acel act normativ,

respectiv Legea nr. 543/2002.

Întrucât hotărârea pronunțată de

prima instanță și menținută de instanța de apel este legală, având în vedere și

faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul

declarat de inculpatul Z.S. este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Z.S. împotriva deciziei penale nr. 209 din 6 iulie 2004

a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii de 24 de ore din data de 28 martie 2003, precum și timpul arestării

preventive de la 15 ianuarie 2004, la 9 noiembrie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

noiembrie 2004.