ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 909/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

21 noiembrie 2002, reclamantul A.V. a solicitat anularea H.G. nr. 855/2002 (M.

Of. nr. 621/22.08.2002).

În motivarea acțiunii s-a arătat că

prin hotărârea contestată s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul

public al statului, care alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac

Văcărești”, obiectul concesionării constând în terenul aferent investiției

situate în București, sector 4, între malul drept al râului Dâmbovița, Calea

Vitan, Calea Văcărești și Șoseaua Olteniței. S-a mai arătat că a fost încălcat

dreptul de proprietate al reclamantului asupra unei părți din terenul sus-precizat,

acesta nefăcând parte din domeniul public al statului.

Prin sentința civilă nr. 499/2003 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată.

S-a reținut că prin sentința civilă nr.

940/1994 a Judecătoriei sectorului 4 București, irevocabilă prin decizia nr. 177/1998

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă acțiunea în

revendicare formulată de Asociația Foștilor Proprietari din Zona Lacului

Văcărești, iar reclamantul nu a promovat o acțiune în revendicare separată,

astfel încât nu se poate reține că are un drept de proprietate vătămat prin

actul atacat.

Instanța de fond a mai reținut că

terenul era domeniu public al statului, fiind expropriat în baza Decretului nr.

143/1988, astfel încât în mod legal a fost concesionat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat

că Decretul nr. 143/1988 nu a fost publicat, astfel încât el nu există și ca

atare, terenul nu aparține domeniului public al statului.

Verificând cauza în funcție de

motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Curtea reține următoarele:

Decretul nr. 143/1998 aprobă

începerea execuției lucrărilor la obiectivul de investiții „Lacul Văcărești”,

precum și a lucrărilor conexe și colaterale, prin derogare de la Legea investițiilor nr. 9/1980. Amplasarea obiectivului de investiții a fost stabilită prin art.

3 și 4 ale decretului, iar prin art. 6 s-a aprobat demolarea construcțiilor

proprietate personală și ocuparea terenurilor aferente. În ultimul articol al

decretului, ultimul alineat, s-a dispus data până la care se vor face propuneri

– de către fostul Consiliu Național al Apelor și fostul Comitet Executiv al

fostului Consiliu Popular al municipiului București, pentru reglementarea

situației juridice a terenurilor scoase din producția agricolă și a construcțiilor

și terenurilor aferente afectate de realizarea obiectivului de investiții

„Lacul Văcărești”.

Potrivit dispozițiilor art. 481 C. civ., „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate

publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire”.

Decretul nr. 143/1988 nu a realizat

o expropriere, în sensul legii, a proprietăților imobiliare, prin el însuși

prevăzându-se că urmează a se reglementa situația juridică a terenurilor

ocupate, conform art. 3 și 4 din decret.

De altfel, nu s-a făcut dovada că

acest act a fost publicat, pentru a se putea trage concluzia că a intrat în

vigoare, astfel cum prevedeau dispozițiile art. 69 din Constituția din anul

1965, în vigoare în anul 1988.

Totuși, în baza Decretului nr. 143/1988

au fost demolate casele din zona Lacului Văcărești. Prin H.G. nr. 556/1990 (M.

Of. nr. 134/18.06.1992), s-a prevăzut printr-o exprimare ambiguă, că imobilele

respective „se consideră” trecute în proprietatea statului, iar foștii

proprietari vor primi despăgubiri, ce vor putea fi folosite pentru plata

prețului locuințelor, pe care le dețin în calitate de chiriași.

Nici prin acest act al Guvernului nu

s-a realizat o expropriere în sensul legii. Hotărârea de guvern reprezintă un

act administrativ al autorității guvernamentale, emis în baza și pentru

executarea legii, astfel încât nu se poate dispune exproprierea pentru

utilitate publică prin hotărârea de guvern, exproprierea aparținând domeniului

legii.

De altfel, pârâtul, în mai multe

împrejurări, a recunoscut că nu s-a realizat o expropriere în sensul legii,

astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul de fond. Cât despre

despăgubirea menționată de H.G. nr. 556/1990, nu s-a făcut dovada că a fost

primită de reclamant. Oricum, aceasta ar reprezenta despăgubirea pentru casa

demolată și nicidecum justa despăgubire prevăzută de dispozițiile art. 481 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 940/1994 a

Judecătoriei sectorului 4 București, irevocabilă, a fost respinsă acțiunea în

revendicare formulată de Asociația Foștilor Proprietari din zona Lacului

Văcărești. Această hotărâre nu este opozabilă reclamantului, care nu a avut

calitate procesuală în cauza respectivă. Sentința nu reprezintă nici autoritate

de lucru judecat, neavând triplă identitate de părți, cauză, obiect.

Instanța de fond neanalizând

susținerile reclamantului și probele administrate de acesta și însușindu-și

punctul de vedere exprimat de pârât, prin întâmpinare, a tras concluzii

greșite, pronunțând o sentință nelegală și netemeinică.

Terenurile din jurul Lacului

Văcărești nu au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și ca atare,

Guvernul nu putea dispune prin Hotărârea nr. 855/2002, asupra concesionării

acestora.

Referitor la terenul reclamantului-recurent

A.V., se reține că acesta deține titlu de proprietate valabil: actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33219 din 9 decembrie 1943 și transcris

la nr. 82765/1943 la Tribunalul Ilfov, secția notariat, conform căruia părinții

reclamantului au cumpărat 3000 mp teren în București, comuna suburbană Dudești

– Cioplea, cu vecinătățile menționate în act. Reclamantul a moștenit terenul de

la părinții săi, conform certificatului de moștenitor nr. 276 din 14 aprilie

1987.

Acest teren se impune a fi

identificat în suprafața de teren care formează obiectul H.G. nr. 855/2002 –

anexa. Ca urmare, fiind necesară o expertiză topografică, în urma admiterii

recursului și a casării sentinței, cauza va fi trimisă aceleiași instanțe, spre

rejudecare. Instanța de fond și expertul urmează să aibă în vedere și

împrejurarea că există mai multe cauze pe rol cu același obiect, astfel încât

la identificarea terenului reclamantului, trebuie stabilite fostele vecinătăți

și actualii proprietari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul A.V. împotriva sentinței civile nr. 449 din 10 aprilie 2003 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2004.