ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1190/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 noiembrie 2002, reclamantul T.I. a solicitat anularea H.G. nr. 855/2002, prin care s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului, ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, respectiv a terenului aferent acestui obiectiv, conform anexei la hotărâre. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de teren de 4542 mp, situat în fosta stradă Lunca Bârzești, care face obiectul hotărârii contestate.

Acesta a mai susținut că terenul concesionat nu a trecut niciodată în proprietatea statului, nu face parte din domeniul public și hotărârea de concesionare a acestuia îi vatămă grav dreptul său la proprietate, prin încălcarea art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, art. 20 și art. 41 alin. (3) din Constituție, art. 481 C. civ., art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 2 alin. (2) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 6 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 213/1998, precum și art. 34 din Legea nr. 1/2000, fiind în opinia acestuia o măsură abuzivă, echivalentă cu o naționalizare.

La data de 25 noiembrie 2002, Ministerul Apelor și Protecției Mediului a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului României, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că actul administrativ atacat a fost emis și aplicat cu respectarea prevederilor legale, iar sesizarea instanței s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, procedura prealabilă nefiind îndeplinită în termen legal. La data de 28 noiembrie 2002, Ministerul Finanțelor Publice a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, invocând calitatea sa de reprezentant al Statului român, în litigiile privind bunurile aflate în proprietatea publică, potrivit art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998.

Prin sentința nr. 408 din 27 martie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată și a admis cererile de intervenție ale celor două autorități publice. Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a constatat că nu pot fi reținute încălcări ale condițiilor de legalitate ale emiterii actului atacat, și că argumentele reclamantului pot fi analizate pe calea dreptului comun într-o acțiune în revendicare, unde se poate face o veritabilă comparare a titlurilor, o altă cale pentru valorificarea dreptului invocat fiind și Legea nr. 10/2001. S-a mai reținut că reclamantul nu invocă un drept actual care i-a fost vătămat prin H.G. nr. 855/2002, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, terenurile aferente obiectivului de investiții „Lacul Văcărești” făcând obiectul Decretului nr. 143/1988 și a H.G.

nr. 556/1990, fiind scoase din circuitul civil și trecute în domeniul public al statului, întrucât au fost afectate de cauză de utilitate publică. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul T.I. u, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În primul motiv de casare, în esență, recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea gravă a legii, deoarece Decretul nr. 143/1988 a fost considerat ca fiind un titlu valabil pentru proprietatea statului asupra terenului, deși actul de expropriere nu produce efecte juridice, nefiind publicat și neavând prevederi referitoare la despăgubirea foștilor proprietari.

De asemenea, recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat condițiile esențiale de legalitate ale actului administrativ atacat și a apreciat eronat că prin acest act nu i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, fără a avea în vedere că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu de stat, își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării și nu este necesară o reconstituire a dreptului lor de proprietate. Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv nu a fost examinat conținutul următoarelor înscrisuri: raportul întocmit la 19 ianuarie 1998 de Guvernul României, adresele nr. III/890/1174 din 21 ianuarie 1998; nr. 15B/369 din 10 martie 1994 și nr. 15B/661 din 28 iulie 1993, emise de Guvernul României, adresa nr. 2167 din 19 mai 1992 emisă de R.A.

A.R. SA și adresa nr. 1458/XXXVI/4 din 3 iulie 1997, emisă de Parlamentul României – Camera Deputaților, din care rezultă că Decretul nr. 143/1988 nu este decret de expropriere. Examinând sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și cu toate dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 855/2002 (M. Of. nr. 621/22.08.2002), se aprobă concesionarea bunurilor din domeniul public al statului, ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din această hotărâre, în vederea realizării și exploatării unui complex cultural sportiv.

La Anexa 1 din hotărâre, printre bunurile din domeniul public al statului care alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, se află și terenul aferent obiectivului de investiții respectiv, situat în municipiul București, sector 4, între malul drept al râului Dâmbovița, Calea Vitan, Calea Văcărești și Șos. Olteniței cu nr. cod cadastral 8.18.02 și nr. poziție la Ministerul Finanțelor Publice, conform Anexei nr. V din H.G. nr. 1326/2001, pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului 64.109. Prin urmare, pe de o parte, se constată că, la data emiterii H.G. nr. 855/2002, terenurile individualizate făcând parte din domeniul public al statului, erau evidențiate în H.G.

nr. 1326/2001 (în vigoare la data aceea), conform art. 107 din Constituție și cele ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. Pe de altă parte, se constată că prin H.G. nr. 855/2002, nu se stabilește regimul juridic al terenului în discuție, ci doar concesionarea unor terenuri a căror regim juridic, respectiv apartenența la domeniul public al statului, a fost stabilit prin alte acte anterioare hotărârii atacate în prezenta cauză.

Totodată, este necontestat de părți că prin Decretul nr. 143/1988, privind aprobarea unor măsuri pentru începerea executării lucrărilor la obiectivul de investiții „Lacul Văcărești”, s-a aprobat ocuparea și scoaterea din producția agricolă a terenurilor în suprafață de 260 ha [art. 4], precum și demolarea construcțiilor proprietate personală, prevăzute în lista Anexă nr. 6 la decret și ocuparea terenurilor aferente acestora, afectate de realizarea obiectivului de investiții [art. 6], menționându-se că terenurile proprietate cooperatistă sau personală se ocupă și cu acordul proprietarilor terenurilor. Prin H.G.

nr. 556/1990, privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile, situate în București și în sectorul agricol Ilfov, dat în baza art. 1 lit. j) din Decretul - lege nr. 104/1990 și în vederea aplicării art. 998 C. civ., la art. 1 se prevede că imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuirile aferente, situate în municipiul București și în sectorul agricol Ilfov, demolate înainte de data Revoluției, pentru realizarea unor obiective de investiții, se consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foștii proprietari prevăzuți în Anexa 1 - 34 la hotărâre, să primească despăgubirile cuvenite potrivit legii, act administrativ neatacat, deși a fost publicat după intrarea în vigoare a Legii nr. 29/1990.

În cauză, reclamantul, membru al Asociației Foștilor Proprietari din Zona Lacului Văcărești, a participat la litigiul având ca obiect, revendicarea terenurilor din obiectivul de investiții. Prin sentința civilă nr. 940 din 31 ianuarie 1994, rămasă definitivă și irevocabilă, Judecătoria sectorului 4 București a respins ca nefondată, acțiunea asociației, reținând, în esență, că terenurile nu pot fi restituite, întrucât acestea au făcut obiectul Decretului nr. 143/1988 și a H.G. nr. 556/1990, fiind considerate ca trecute în proprietatea statului, cu acordarea despăgubirilor legale și care fac parte din zona de utilitate publică, și, în conformitate cu art. 135 alin. (5) din Constituția României, precum și a art. 4 din O.G.

nr. 15/1993, inalienabile, neputând fi înstrăinate, fiind și grevate de o investiție de utilitate publică. Având în vedere prevederile actelor normative mai sus menționate, precum și lipsa dovezii reconstituirii dreptului de proprietate sau al recunoașterii acestuia pe calea acțiunii în revendicare, se constată că în mod corect a reținut instanța de fond că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 29/1990, nefiind dovedită nici vătămarea efectivă adusă prin concesionarea care a făcut obiectul H.G. nr. 855/2002. În atare situație, este justă concluzia instanței de fond privind neîndeplinirea condițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, pentru dreptul invocat în acțiune, calea contenciosului administrativ neputând substitui calea legală a soluționării acțiunilor în revendicare sau a celor de reconstituire a unor drepturi și nici a comparării titlurilor de proprietate, a legalității acestor titluri.

În aceste condiții, nu se mai impune examinarea celorlalte critici aduse în recurs, sentinței civile nr. 408 din 27 martie 2003, cu privire la aprecierea probelor administrate în cauză, referitoare la Decretul nr. 143/1988 și la calificarea juridică a terenului concesionat pentru obiectivul de investiții, acestea vizând legalitatea altor acte normative neatacate în cauză, iar nu a H.G. nr. 855/2002. Pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.I. împotriva sentinței civile nr. 408 din 27 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.