ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 978/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 22 octombrie 2002, reclamantul D.Ș. a solicitat anularea H.G. nr. 855/2002.

În motivarea acțiunii,

reclamantul arată că hotărârea contestată este nelegală, deoarece terenul supus

concesionării, nu este domeniu public, statul nedeținând vreun titlu valabil

pentru el și nici nu este de utilitate publică, pentru o parte din acest teren,

reclamantul deținând acte de proprietate.

Ministerul Apelor și Protecției

Mediului a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului, prin care

solicită ca acțiunea să fie respinsă, ca neîntemeiată, pentru că hotărârea

atacată este legală.

Ministerul Finanțelor

Publice a formulat cerere de intervenție în interes propriu, susținând că are

calitatea și interesul să introducă o astfel de cerere, pentru că terenul ce

urmează să fie concesionat, este un bun aparținând domeniului public.

S-au încuviințat în

principiu, cele două cereri de intervenție, la termenele de judecată din 27

noiembrie 2002, respectiv din 26 februarie 2003.

Pârâtul Guvernul României a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca acțiunea să fie respinsă, ca

neîntemeiată, deoarece hotărârea a fost emisă în temeiul prevederilor art. 107

din Constituție, ale art. 5 și 8 din Legea nr. 219/1998 și ale art. 33 alin. (1)

din Legea nr. 107/1996.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 475 din 9 aprilie 2003, a

respins acțiunea, ca neîntemeiată și a admis cele două cereri de intervenție.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1989, s-a

aprobat obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, iar terenurile

aferente realizării acestei investiții, au fost scoase din circuitul civil și

trecute în proprietatea statului, pentru cauză de utilitate publică, cu

acordarea de despăgubiri, foștilor proprietari.

Mai reține că apărările

reclamantului privitoare la nevalabilitatea Decretului nr. 143/1989, nu pot fi

analizate pe calea contenciosului administrativ, ci numai pe calea dreptului comun,

printr-o acțiune în revendicare ori pe calea prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Reclamantul a declarat

recurs împotriva sentinței, susținând că instanța nu a reținut că are un

interes legitim, și anume, acela de a fi repus în posesie cu terenul pentru care

deține acte de proprietate și că prin H.G. nr. 855/2002 este vătămat în dreptul

său de proprietate, terenul în discuție fiind preluat de stat, fără un titlu

valabil.

Menționează că Decretul nr. 143/1988,

invocat ca titlu legal pentru acest teren, nu există, pentru că nu a fost

semnat, publicat și comunicat și că instanța trebuia să cerceteze toate

aspectele legate de cauză, spre a afla adevărul, și anume, că are un drept ce

i-a fost vătămat prin emiterea hotărârii contestate.

Guvernul României a formulat

întâmpinare la cererea de recurs, prin care solicită ca recursul să fie

respins, pentru că instanța a apreciat corect că reclamantul nu are vătămat un

drept recunoscut de lege, că actul administrativ atacat este legal din punct de

vedere al legalității cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, că

reclamantul nu deține nici un titlu care să fie preferabil titlului statului și

că terenul a fost concesionat, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 219/1998

și ale Legii nr. 107/1996.

Arată că statul are un drept

de proprietate asupra terenurilor ce alcătuiesc obiectivul de investiții

„Acumulare Lac Văcărești”, drept care nu a încetat niciodată, dar n-a încetat

nici caracterul de utilitate publică a acestuia.

Analizând motivele de recurs

invocate de recurentul-reclamant, apărările intimatului-pârât, materialul

probator aflat la dosar și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța

reține că sentința atacată cu recurs este legală și temeinică, pentru

considerentele ce se vor menționa în continuare.

Prin H.G. nr. 855/2002 s-a

aprobat concesionarea bunurilor ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare

Lac Văcărești”, de către Ministerul Apelor și Protecției Mediului, prin

licitație publică deschisă cu preselecție.

Intimatul-pârât susține că

statul deține acest teren cu titlu legal, și anume, în baza Decretului nr. 143/1988

și a H.G. nr. 556/1990, pe când recurentul pretinde că nu a pierdut dreptul

asupra terenului pe care l-a avut în proprietate și posesie, până când a fost

deposedat nelegal de el.

Instanța de fond a reținut

că în baza Decretului nr. 143/1988, terenul respectiv a trecut în domeniul

public al statului, fiind afectat de o cauză de utilitate publică, și putând fi,

astfel, concesionat de către administratorul său, iar nevalabilitatea acestui

decret poate fi invocată pe calea dreptului comun, nu pe calea contenciosului

administrativ.

În cauza de față se invocă

titluri valabile, de către cele două părți, dar instanța de contencios

administrativ este învestită cu cererea de anulare a H.G. nr. 855/2002, pe care

trebuie să o verifice dacă este emisă cu respectarea dispozițiilor legale.

Compararea titlurilor

pretinse de părți nu se poate face pe calea contenciosului administrativ,

excedând competenței instanțelor de contencios administrativ, ci pe calea

dreptului comun, așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr.

29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabil în cauza de față), a

prevăzut că „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în

drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin

refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și

repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Cum recurentul nu se mai

află în posesia bunului pretins de peste 15 ani, și anume, de când a fost

trecut în domeniul public al statului, în baza Decretului Consiliului de Stat

nr. 143/1988, iar pe de altă parte, acest decret se invocă drept titlu legal în

favoarea statului, de către intimatul-pârât și intimații-intervenienți, se

reține că recurentul nu poate face dovada că are în prezent un drept recunoscut

de lege care să-i fi fost vătămat prin emiterea H.G. nr. 855/2002, dar nici un

interes legitim, în sensul prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituția

României, revizuită prin Legea nr. 429/2003.

Se reține și că, în calitate

de deținător actual al bunului, statul, prin autoritățile administrative

abilitate legal, poate hotărî asupra modului de folosire a terenului respectiv,

ceea ce a și făcut prin hotărârea contestată, prin care s-a dispus scoaterea la

licitație a acestuia, în vederea concesionării.

Nu se constată că nu s-ar fi

respectat dispozițiile legale în emiterea hotărârii și nici nelegalitatea

măsurii concesionării, pentru ca din aceste motive să se poată dispune anularea

hotărârii Guvernului.

Pentru considerentele

arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 312 C. proc.

civ., se va respinge recursul, ca nefondat, reținându-se că hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.Ș. împotriva sentinței civile nr. 475 din 9 aprilie 2003, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2005.