ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1074/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27

iulie 2005, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, Guvernul României a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1278

din 28 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1438/2004, solicitând

casarea sentinței atacate cu recurs și respingerea în fond a acțiunii, ca

neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a susținut

că în mod greșit, instanța de fond, soluționând cauza, în fond după casare, a

dispus admiterea acesteia și anularea parțială a H.G. nr. 855/2002 - anexă

parte integrantă în ceea ce privește suprafața de teren de 3000 mp, asupra

căruia reclamantul a invocat un drept de proprietate.

S-au invocat dispozițiile art. 304 pct.

7 C. proc. civ., considerându-se că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină, cu referire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii

introductive, formulate în baza art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990.

S-a mai susținut că față de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond a fost

dată cu încălcarea legii, întrucât H.G. nr. 855/2002 a fost adoptată în temeiul

dispozițiilor art. 107 din Constituție (art. 109, în forma republicată), a art.

5 și 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și art. 33 alin.

(1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare.

Prin acest ultim act normativ, a

precizat recurentul, s-a dispus aprobarea concesionării bunurilor din domeniul

public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac

Văcărești”.

Hotărârea nr. 1278 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel București a mai fost recurată și de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor,

susținându-se că în mod greșit instanța de fond s-a preocupat numai de

individualizarea terenului în litigiu, sens în care a dispus efectuarea unei

expertize tehnice judiciare topografice. S-a menționat de recurent că în mod

greșit s-a considerat de instanță că „problema de drept a fost sancționată prin

decizie de casare, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, anterior

rejudecării în fond prin sentința atacată în cauză”.

A mai susținut recurentul, că,

oricum, situația juridică a terenului trebuia privită „în ansamblu” față de

toate terenurile ce formează obiectivul de investiții „Acumulare Lac

Văcărești”.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 1278 din 28 iunie 2005, Curtea

de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de

intervenientul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. S-a admis, în fond

după casare, acțiunea reclamantului A.V., în contradictoriu cu Guvernul

României și intervenientul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. S-a

anulat H.G. nr. 855/2002, anexă, parte integrantă, în ceea ce privește pe

reclamant, cu referire la terenul de 3000 mp, cuprins în perimetrul identificat

conform schiței anexă la Raportul de Expertiză tehnică judiciară, efectuat de

expertul tehnic judiciar N.I., raport de expertiză pe care-l omologhează.

S-a respins cererea de intervenție

accesorie formulată de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor (fost

Ministerul Apelor și Protecției Mediului).

Pârâtul și intervenientul au fost

obligați, conform art. 274 C. proc. civ., la 3.051.500 lei cheltuieli de

judecată către reclamant.

Instanța de fond a reținut că prin

decizia nr. 909 din 2 martie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul

formulat de recurentul-reclamant împotriva sentinței nr. 499/2003, în dosarul nr.

1888/2002 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Prin

decizie de casare, cu trimitere spre rejudecare, s-a reținut că „terenurile din

jurul lacului Văcărești nu au intrat în proprietatea statului, în temeiul unui

titlu valabil, astfel cum prevăd dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 213/1998

și ca atare, Guvernul nu putea dispune prin H.G. nr. 855/2002, asupra

concesionării acestuia”.

S-a precizat, de asemenea, prin

decizia de casare cu trimitere, că A.V., intimat în cauza de față, deține cu

titlu de proprietate valabil, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33219

din 9 decembrie 1943 și transcris la nr. 82765/1943, la Tribunalul Ilfov, secția notariat, terenul de 3000 mp, în București - comuna suburbană

Dudești-Cioplea, cu vecinătățile menționate în act.

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii introductive, formulate potrivit Legii nr. 29/1990,

instanța de fond a respins cererea reclamantului, ca fiind admisibilă, nefiind

în cauză un act de gestiune săvârșit de stat în calitate de persoană juridică

pentru administrarea patrimoniului său.

Sentința instanței de fond este

legală și temeinică, astfel încât cele două recursuri declarate în cauză

urmează a fi respinse fiind neîntemeiate.

Sub aspectul excepției invocate, în

mod corect instanța de fond a considerat admisibilă acțiunea formulată în baza

Legii nr. 29/1990, de A.V., proprietarul terenului de 3000 mp, cu privire la

care în mod abuziv, prin H.G. nr. 855/2002 (M. Of. nr. 621/22.08.2002), s-a

dispus concesionarea, deși statul nu era proprietarul acestui teren.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 909 din 2 martie 2004, a reținut valabilitatea titlului de proprietate al intimatului-reclamant A.V., în cauză Curtea

de Apel București făcând aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. (1

1

)

C. proc. civ., cu privire la hotărârea instanței de recurs asupra problemelor

de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrației unor probe care

sunt obligatorii.

Așa fiind, este nefondată critica

recurentului Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, în sensul că instanța

de fond a ținut seamă de problemele de drept dezlegate de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Este neîntemeiat și motivul de

recurs reținut de același recurent, care a susținut că instanța de fond trebuie

să soluționeze cauza, ținând seama că s-a aprobat obiectivul de investiții

„Acumulare Lac Văcărești”.

Instanța de fond avea a se pronunța

pe cererea reclamantului, persoană fizică, proprietara legală a celor 3000 mp

teren, pe care Guvernul, prin H.G. nr. 855/2002, l-a concesionat, fără a fi

proprietarul acestuia.

Așa fiind, este nerelevantă

susținerea recurenților, că soluționarea cauzei trebuie să se facă cu

observarea faptului că s-a aprobat obiectivul de investiții „Acumulare Lac

Văcărești”, cât timp statul, prin actul administrativ atacat în cauză, a dispus

nelegal, abuziv, de acest teren.

Cât privește susținerea recurentului

Guvernul României, că hotărârea de guvern s-a emis în limitele competenței

materiale, așa cum rezultă din art. 109 din Constituție, Legea nr. 219/1998

privind concesiunile și Legea nr. 107/1996, prin care s-ar fi aprobat

concesiunile bunurilor din domeniul public al statului (terenul de 3000 mp

nefăcând parte din domeniul public al statului), sunt elemente necontestate.

Ceea ce se contestă de reclamant, este faptul că prin hotărârea de guvern s-a

făcut o concesiune privind un teren proprietate privată a unei persoane fizice,

deci faptul că actul administrativ este abuziv.

Sentința atacată în cauză fiind

legală și temeinică, recursurile declarate vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Guvernul României și de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor împotriva

sentinței civile nr. 1278 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 martie 2006.