ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1074/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 iulie 2005, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, Guvernul României a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1278 din 28 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1438/2004, solicitând casarea sentinței atacate cu recurs și respingerea în fond a acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea recursului s-a susținut că în mod greșit, instanța de fond, soluționând cauza, în fond după casare, a dispus admiterea acesteia și anularea parțială a H.G. nr. 855/2002 - anexă parte integrantă în ceea ce privește suprafața de teren de 3000 mp, asupra căruia reclamantul a invocat un drept de proprietate.

S-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., considerându-se că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cu referire la respingerea excepției inadmisibilității acțiunii introductive, formulate în baza art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990. S-a mai susținut că față de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii, întrucât H.G. nr. 855/2002 a fost adoptată în temeiul dispozițiilor art. 107 din Constituție (art. 109, în forma republicată), a art. 5 și 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și art. 33 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare. Prin acest ultim act normativ, a precizat recurentul, s-a dispus aprobarea concesionării bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”.

Hotărârea nr. 1278 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel București a mai fost recurată și de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, susținându-se că în mod greșit instanța de fond s-a preocupat numai de individualizarea terenului în litigiu, sens în care a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare topografice. S-a menționat de recurent că în mod greșit s-a considerat de instanță că „problema de drept a fost sancționată prin decizie de casare, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, anterior rejudecării în fond prin sentința atacată în cauză”. A mai susținut recurentul, că, oricum, situația juridică a terenului trebuia privită „în ansamblu” față de toate terenurile ce formează obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 1278 din 28 iunie 2005, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intervenientul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. S-a admis, în fond după casare, acțiunea reclamantului A.V., în contradictoriu cu Guvernul României și intervenientul Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor. S-a anulat H.G. nr. 855/2002, anexă, parte integrantă, în ceea ce privește pe reclamant, cu referire la terenul de 3000 mp, cuprins în perimetrul identificat conform schiței anexă la Raportul de Expertiză tehnică judiciară, efectuat de expertul tehnic judiciar N.I., raport de expertiză pe care-l omologhează.

S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor (fost Ministerul Apelor și Protecției Mediului). Pârâtul și intervenientul au fost obligați, conform art. 274 C. proc. civ., la 3.051.500 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 909 din 2 martie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva sentinței nr. 499/2003, în dosarul nr. 1888/2002 al Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Prin decizie de casare, cu trimitere spre rejudecare, s-a reținut că „terenurile din jurul lacului Văcărești nu au intrat în proprietatea statului, în temeiul unui titlu valabil, astfel cum prevăd dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și ca atare, Guvernul nu putea dispune prin H.G.

nr. 855/2002, asupra concesionării acestuia”. S-a precizat, de asemenea, prin decizia de casare cu trimitere, că A.V., intimat în cauza de față, deține cu titlu de proprietate valabil, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 33219 din 9 decembrie 1943 și transcris la nr. 82765/1943, la Tribunalul Ilfov, secția notariat, terenul de 3000 mp, în București - comuna suburbană Dudești-Cioplea, cu vecinătățile menționate în act. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii introductive, formulate potrivit Legii nr. 29/1990, instanța de fond a respins cererea reclamantului, ca fiind admisibilă, nefiind în cauză un act de gestiune săvârșit de stat în calitate de persoană juridică pentru administrarea patrimoniului său.

Sentința instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât cele două recursuri declarate în cauză urmează a fi respinse fiind neîntemeiate. Sub aspectul excepției invocate, în mod corect instanța de fond a considerat admisibilă acțiunea formulată în baza Legii nr. 29/1990, de A.V., proprietarul terenului de 3000 mp, cu privire la care în mod abuziv, prin H.G. nr. 855/2002 (M. Of. nr. 621/22.08.2002), s-a dispus concesionarea, deși statul nu era proprietarul acestui teren. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 909 din 2 martie 2004, a reținut valabilitatea titlului de proprietate al intimatului-reclamant A.V., în cauză Curtea de Apel București făcând aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. (1 1 ) C. proc.

civ., cu privire la hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrației unor probe care sunt obligatorii. Așa fiind, este nefondată critica recurentului Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, în sensul că instanța de fond a ținut seamă de problemele de drept dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Este neîntemeiat și motivul de recurs reținut de același recurent, care a susținut că instanța de fond trebuie să soluționeze cauza, ținând seama că s-a aprobat obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”. Instanța de fond avea a se pronunța pe cererea reclamantului, persoană fizică, proprietara legală a celor 3000 mp teren, pe care Guvernul, prin H.G.

nr. 855/2002, l-a concesionat, fără a fi proprietarul acestuia. Așa fiind, este nerelevantă susținerea recurenților, că soluționarea cauzei trebuie să se facă cu observarea faptului că s-a aprobat obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, cât timp statul, prin actul administrativ atacat în cauză, a dispus nelegal, abuziv, de acest teren. Cât privește susținerea recurentului Guvernul României, că hotărârea de guvern s-a emis în limitele competenței materiale, așa cum rezultă din art. 109 din Constituție, Legea nr. 219/1998 privind concesiunile și Legea nr. 107/1996, prin care s-ar fi aprobat concesiunile bunurilor din domeniul public al statului (terenul de 3000 mp nefăcând parte din domeniul public al statului), sunt elemente necontestate.

Ceea ce se contestă de reclamant, este faptul că prin hotărârea de guvern s-a făcut o concesiune privind un teren proprietate privată a unei persoane fizice, deci faptul că actul administrativ este abuziv. Sentința atacată în cauză fiind legală și temeinică, recursurile declarate vor fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor împotriva sentinței civile nr. 1278 din 28 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2006.