ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 69/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 126 pronunțată la data de 6 februarie 2003 în dosarul nr. 1859/2002, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ a respins acțiunea formulată de reclamanții C.D.V. și J.M.A. pentru anularea H.G. 855/2002, admițând cererile de intervenție accesorie formulate de Ministerul Finanțelor Publice și fostul Minister al Apelor și Protecției Mediului în interesul Guvernului Românie. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele: Reclamanții au cerut anularea H.G. 855/2002 susținând că Guvernul României le-a încălcat dreptul de proprietate asupra unei părți din terenul care a făcut obiectul concesiunii aprobate prin această hotărâre.

Recurenții nu au probat că, la data adoptării H.G. nr. 855/2002, erau titularii unui drept de proprietate asupra unei părți din terenul care a făcut obiectul concesiunii care a fost aprobată prin hotărârea respectivă, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ. Împotriva acestei soluții au formulat recurs reclamanții, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile: - art. 304 pct. 9 C.proc.civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea legii, prin aceea că a calificat cererea formulată de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind o intervenție accesorie în interesul Guvernului României; a nesocotit dreptul de proprietate pe care reclamanții l-au dobândit ca moștenitori; H.G.

nr. 855/2002 nu a fost emisă în baza legii și pentru executarea acesteia, Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1988 privind exproprierea terenului respectiv nefiind publicată în Buletinul Oficial al R.S.R.; - art. 304 pct. 7 C.proc.civ., pentru că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește actul administrativ atacat, și cuprinde motive străine de natura pricinii în ceea ce privește dreptul vătămat în actul administrativ atacat; - art. 304 pct. 10 C.proc.civ., instanța omițând să se pronunțe asupra unui mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, necercetând aspectul legat de plata despăgubirilor pentru exproprierea pretinsă ca mod de dobândire a proprietății de către stat.

Recursul este nefondat. Prin H.G. nr. 855 din 16 august 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 22 august 2002, s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, cu datele de identificare din anexă, în vederea realizării și exploatării unui complex cultural – sportiv. Acest act administrativ cu caracter individual a fost adoptat de Guvern în baza prevederilor art. 107 din Constituția României, art. 5 și 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor și ale art. 33 alin. 1 din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare, așa cum se precizează în preambulul H.G.

nr. 855/2002. În raport cu obiectul H.G. nr. 855/2002, aprobarea concesionării unor bunuri din domeniul public al statului și cu temeiurile legale ale acestei hotărâri, soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii, este temeinică și legală. În ceea ce privește motivele de recurs invocate, acestea sunt neîntemeiate cu motivările ce vor fi prezentate în continuare. Referitor la primul motiv; Susținerea că instanța de fond a calificat în mod nelegal cererea de intervenție ca fiind în interesul Guvernului, deși Ministerul Finanțelor Publice o intitulase cerere de intervenție în interes propriu, reprezintă o apărare lipsită de interes pentru recurenți, calificarea cererii de intervenție putând fi criticată de autoritatea publică ce a formulat cererea respectivă.

Susținerea, că instanța de fond a nesocotit dreptul lor de proprietate asupra unei părți din terenul inclus în obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, este neîntemeiată, recurenții – reclamanți neprobând că ar fi titularii unui drept de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc obiectivul respectiv de investiții. Referitor la H.G. nr. 855/2002 s-a susținut că este nelegală fiind emisă în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 143/1988, care nu există pentru că nu a fost publicat în Buletinul Oficial al R.S.R., ceea ce nu este adevărat. După cum s-a arătat mai sus, temeiurile legale în baza cărora a fost adoptată H.G. nr. 855/2002 sunt cele prezentate în preambulul său, iar susținerea de mai sus reprezintă o încercare de a pune în discuție legalitatea exproprierii realizate prin Decretul nr. 143/1988, ceea ce nu este posibil în raport cu obiectul și temeiul legal al actului administrativ atacat H.G.

nr. 855/1988. Referitor la al doilea motiv, rezultă că, hotărârea atacată cu recurs cuprinde în considerentele sale motive corespunzătoare obiectului cauzei, apărărilor și susținerilor făcute de părți. În mod judicios a reținut instanța de fond că, prin actul administrativ atacat nu a fost vătămat un drept al reclamanților, Guvernul aprobând concesionarea unor bunuri aflate în domeniul public al statului, în temeiul art. 107 din Constituția României și art. 5 și 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesionării. Referitor la al treilea motiv de recurs, rezultă că, prin susținerile făcute, recurenții – reclamanți pun în discuție realitatea și legalitatea exproprierii dispuse prin Decretul nr. 143/1988, ceea ce nu este posibil în raport cu obiectul cauzei: anularea H.G.

nr. 855/1988. În concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de J.M.A. și C.D.V. împotriva sentinței civile nr. 126 din 6 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2004.