ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 69/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința recurată, sentința civilă nr. 126 pronunțată la data de 6 februarie

2003 în dosarul nr. 1859/2002, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ a respins acțiunea formulată de reclamanții C.D.V. și J.M.A. pentru

anularea H.G. 855/2002, admițând cererile de intervenție accesorie formulate de

Ministerul Finanțelor Publice și fostul Minister al Apelor și Protecției

Mediului în interesul Guvernului Românie.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Reclamanții

au cerut anularea H.G. 855/2002 susținând că Guvernul României le-a încălcat

dreptul de proprietate asupra unei părți din terenul care a făcut obiectul

concesiunii aprobate prin această hotărâre.

Recurenții

nu au probat că, la data adoptării H.G. nr. 855/2002, erau titularii unui drept

de proprietate asupra unei părți din terenul care a făcut obiectul concesiunii

care a fost aprobată prin hotărârea respectivă, astfel că nu sunt îndeplinite

condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ.

Împotriva

acestei soluții au formulat recurs reclamanții, susținând că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile:

- art.

304 pct. 9 C.proc.civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea legii, prin aceea că

a calificat cererea formulată de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind o

intervenție accesorie în interesul Guvernului României; a nesocotit dreptul de

proprietate pe care reclamanții l-au dobândit ca moștenitori; H.G. nr. 855/2002

nu a fost emisă în baza legii și pentru executarea acesteia, Decretul

Consiliului de Stat nr. 143/1988 privind exproprierea terenului respectiv

nefiind publicată în Buletinul Oficial al R.S.R.;

- art.

304 pct. 7 C.proc.civ., pentru că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină

în ceea ce privește actul administrativ atacat, și cuprinde motive străine de

natura pricinii în ceea ce privește dreptul vătămat în actul administrativ

atacat;

- art.

304 pct. 10 C.proc.civ., instanța omițând să se pronunțe asupra unui mijloc de

apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, necercetând aspectul legat de

plata despăgubirilor pentru exproprierea pretinsă ca mod de dobândire a

proprietății de către stat.

Recursul

este nefondat.

Prin

H.G. nr. 855 din 16 august 2002, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 261 din 22 august 2002, s-a aprobat concesionarea bunurilor din

domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare

Lac Văcărești”, cu datele de identificare din anexă, în vederea realizării și

exploatării unui complex cultural – sportiv.

Acest

act administrativ cu caracter individual a fost adoptat de Guvern în baza

prevederilor art. 107 din Constituția României, art. 5 și 8 din Legea nr.

219/1998 privind regimul concesiunilor și ale art. 33 alin. 1 din Legea Apelor

nr. 107/1996, cu modificările ulterioare, așa cum se precizează în preambulul

H.G. nr. 855/2002.

În

raport cu obiectul H.G. nr. 855/2002, aprobarea concesionării unor bunuri din

domeniul public al statului și cu temeiurile legale ale acestei hotărâri,

soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii, este temeinică și legală.

În ceea

ce privește motivele de recurs invocate, acestea sunt neîntemeiate cu

motivările ce vor fi prezentate în continuare.

Referitor

la primul motiv;

Susținerea

că instanța de fond a calificat în mod nelegal cererea de intervenție ca fiind

în interesul Guvernului, deși Ministerul Finanțelor Publice o intitulase cerere

de intervenție în interes propriu, reprezintă o apărare lipsită de interes

pentru recurenți, calificarea cererii de intervenție putând fi criticată de

autoritatea publică ce a formulat cererea respectivă.

Susținerea,

că instanța de fond a nesocotit dreptul lor de proprietate asupra unei părți

din terenul inclus în obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, este

neîntemeiată, recurenții – reclamanți neprobând că ar fi titularii unui drept

de proprietate asupra bunurilor ce alcătuiesc obiectivul respectiv de

investiții.

Referitor

la H.G. nr. 855/2002 s-a susținut că este nelegală fiind emisă în baza

Decretului Consiliului de Stat nr. 143/1988, care nu există pentru că nu a fost

publicat în Buletinul Oficial al R.S.R., ceea ce nu este adevărat.

După

cum s-a arătat mai sus, temeiurile legale în baza cărora a fost adoptată H.G.

nr. 855/2002 sunt cele prezentate în preambulul său, iar susținerea de mai sus reprezintă

o încercare de a pune în discuție legalitatea exproprierii realizate prin

Decretul nr. 143/1988, ceea ce nu este posibil în raport cu obiectul și temeiul

legal al actului administrativ atacat H.G. nr. 855/1988.

Referitor

la al doilea motiv, rezultă că, hotărârea atacată cu recurs cuprinde în

considerentele sale motive corespunzătoare obiectului cauzei, apărărilor și

susținerilor făcute de părți.

În mod

judicios a reținut instanța de fond că, prin actul administrativ atacat nu a

fost vătămat un drept al reclamanților, Guvernul aprobând concesionarea unor

bunuri aflate în domeniul public al statului, în temeiul art. 107 din

Constituția României și art. 5 și 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul

concesionării.

Referitor

la al treilea motiv de recurs, rezultă că, prin susținerile făcute, recurenții

– reclamanți pun în discuție realitatea și legalitatea exproprierii dispuse

prin Decretul nr. 143/1988, ceea ce nu este posibil în raport cu obiectul

cauzei: anularea H.G. nr. 855/1988.

În

concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel că

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de J.M.A. și C.D.V. împotriva sentinței civile nr. 126 din 6

februarie 2003 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2004.