ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1/2004

S-a  luat în examinare recursul declarat

de D.M.M., I.N. V.E. și I.G., continuat pentru acesta din urmă de I.I., în

calitate de moștenitor împotriva sentinței civile nr. 100 din 30 ianuarie 2003

a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat:

recurenta reclamantă D.M.M., personal, precum și intimații intervenienți

Ministerul Finanțelor Publice, prin consilierul juridic B.E. și Ministerul

Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului, prin consilierul juridic A.E.,

lipsind recurenții reclamanți I.N. V.E. și I.G.,și intimatul – pârât Guvernul României.

Procedura completă.

Recurenta reclamantă D.M.M. a susținut

recursul și a solicitat admiterea acestuia așa cum a fost formulat și motivat

în scris.

Consilierul juridic E.B. a solicitat

respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

Consilierul juridic A.E. a solicitat

respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză, pentru considerentele prezentate

pe larg în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentanta Ministerului Public a pus

concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârii primei instanțe și

trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea de noi probe.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 noiembrie

2002 reclamanții D.M.M., I.N. V.E. și I.G., au chemat în judecată Guvernul

României, solicitând anularea Hotărârii Guvernului nr. 855/16 august 2002.

În motivarea acțiunii reclamanții arată

că, prin hotărârea contestată s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul

public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac

Văcărești”, iar obiectul concesionării îl formează terenul situat între malul

drept al râului Dâmbovița, Calea Vitan, Calea Văcărești și Șoseaua Olteniței.

Reclamanții au susținut că terenul asupra căruia s-a dispus prin hotărâre nu

putea face obiectul concesionării deoarece nu a trecut niciodată în domeniul

public al statului, concesionarea fiind nelegală.

Curtea de Apel București – Secția

contencios administrativ prin sentința civilă nr. 100 din 30 ianuarie 2003 a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților reținând în esență că, terenul

în litigiu aparținea la data concesionării, proprietății publice a statului și

nu reclamanților, fiind respectate dispozițiile  art. 107 din Constituția

României, ale art. 5 și 8 din Legea nr. 219/1998 privind regimul

concesionărilor și ale art. 33 alin. 1 din Legea apelor nr. 107/1996.

Împotriva acestei soluții au declarat

recurs reclamanții   invocând nelegalitatea acesteia întrucât:

- prin Decizia nr. 143/1988 nu s-a dispus

exproprierea terenurilor concesionate prin Hotărârea Guvernului nr. 855/2002;

nu s-a prevăzut vreo despăgubire pentru proprietari; Guvernul României

dispunând pe nedrept de un bun care nu îi aparține;

- au făcut dovada că prin hotărârea

atacată le-a fost vătămat în mod vădit un drept;

- instanța nu s-a pronunțat asupra unor

dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Recursul este fondat.

Prin hotărârea Guvernului nr. 855 din 16

august 2002 s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului

ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, în vederea

realizării unui complex cultural sportiv. Conform anexei la Hotărârea

Guvernului obiectul concesionării îl constituie terenul situat între malul

drept al râului Dâmbovița, Calea Vitan, Calea Văcărești și Șoseaua Olteniței.

În suprafața care a fost concesionată a fost inclus și terenul în suprafață de

4.414 mp situat în sectorul 4, str. Glădiței nr. 53, București, dobândit de

reclamant în baza actelor autentice nr. 12674 și nr. 14.975, încheiate în anul

1925.

Prin hotărârea atacată, instanța de fond

a reținut că, în baza Decretului 143/1988 privind aprobarea unor măsuri pentru

începerea executării lucrărilor la obiectivul de investiții „Lacul Văcărești”,

terenul aferent acesteia a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică,

fiind scos din circuitul civil și trecut în domeniul public al statului, fiind

respectate cerințele art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Potrivit acestor dispoziții însă, fac

parte din domeniul public sau privat al statului și  bunurile dobândite de stat

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea

statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a

tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la

data preluării lor de către stat.

Alin. 2 al aceluiași articol precizează

că bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, pot fi revendicate de

foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi

speciale de reparații.

Instanța de fond nu s-a preocupat să

stabilească valabilitatea titlului, deși recurenții reclamanți au susținut constant

că acesta nu este valabil, nefiind publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 69 din Constituția R.S.R.

din anul 1965, în vigoare la data emiterii Decretului.143/1988, decretele

președintelui R.S.R. se publicau în Buletinul Legislativ al R.S.R., ele intrând

în vigoare numai la acea dată.

Aceleași dispoziții au fost preluate și

de Constituția României din 1991 în art. 78, 99 și 107, cu precizarea

publicării actelor emise de organele puterii executive în Monitorul Oficial.

Pentru considerentele mai sus arătate și

având în vedere și dispozițiile art. 313 Cod procedură civilă  se va admite

recursul declarat de reclamanți, se va casa sentința atacată și se va trimite

cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe, în vederea stabilirii

legalității titlului din 1988.

Instanța de trimitere urmează a pune în discuția

părților și necesitatea efectuării unei expertize topometrice, în vederea

identificării terenului în litigiu, a stabilirii vecinătăților precum și a

destinației actuale a terenului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.M.M., I.N.

V.E. și I.G., continuat pentru acesta din urmă de I.I.., în calitate de

moștenitor împotriva sentinței civile nr. 100 din 30 ianuarie 2003 a Curții de

Apel București – Secția contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

ianuarie 2004.