ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2773/2003

S-au luat în examinare

recursurile declarate de PT împotriva sentinței civile nr.157 din 12

februarie 2003 a Curții de Apel  București – Secția de

contencios administrativ și a Încheierii de ședință din

camera de consiliu din 4 decembrie 2002.

La apelul nominal s-au

prezentat recurentul-reclamant PT, intimații Ministerul Finanțelor

Publice reprezentat de consilierul juridic CVS și Ministerul Agriculturii,

Pădurilor, Apelor și Mediului prin consilierul juridic CȘ,

lipsind intimatul Guvernul României.

Procedura completă.

Recurentul PT a solicitat

admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate pentru motivele prezentate

în scris pe care le-a reiterat oral.

Consilierul juridic CVS a

pus concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, menținerea

sentinței atacate ca temeinică și legală, recurentului

nefiindu-i încălcat nici un drept în accepțiunea art.1 din Legea

nr.29/1990.

Consilierul juridic CȘ

a solicitat de asemenea respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea

hotărârilor atacate ca temeinice și legale pentru motivele prezentate

pe larg în Notele scrise (fila 21).

Aceleași concluzii de

respingere a recursurilor ca nefondate, au fost puse și de reprezentanta

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

C U R T E A

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 14.11.2002, reclamantul PT a solicitat anularea

Hotărârii Guvernului nr.855/2002 prin care s-a aprobat concesionarea

bunurilor din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de

investiții „Acumulare Lac Văcărești”, respectiv terenul

aferent investiției.

În motivarea acțiunii,

reclamantul, în calitate de unic moștenitor al defunctei Paț Constantina,

a arătat că autoarea sa a fost proprietară a unei suprafețe

de teren inclusă în terenul care face obiectul hotărârii contestate.

Reclamantul a mai susținut că, terenul care a aparținut mamei

sale nu a fost trecut în proprietatea statului, nu face parte din domeniul

public și hotărârea de concesionare a lui, vatămă dreptul

său de proprietate recunoscut prin art.41 din Constituție, art.481

Cod civil, art.35 din Legea nr.18/1991, art.6 din Legea nr.1/2000, art.2

și art.20 din Legea nr.10/2001 și art.1 din Primul Protocol

Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

La termenul de judecată

din 4.12.2002, reclamantul a solicitat suspendarea executării

Hotărârii Guvernului nr.855/2002 până la soluționarea fondului

cauzei, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel

București – Secția de contencios administrativ prin încheierea din

ședința publică de la aceeași dată, cu motivarea

că nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.9

din Legea nr.29/ 1990.

La data de 30.11.2002,

Ministerul Apelor și Protecției Mediului a formulat cerere de

intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând

respingerea acțiunii, cu motivarea că actul administrativ în litigiu

a fost legal întocmit.

La aceeași dată

și în condițiile art.49-50 Cod procedură civilă, Ministerul

Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenție  în interes

propriu, invocând calitatea sa de reprezentant al Statului în litigiile privind

proprietatea publică, potrivit art.12 alin.4 și 5 din Legea

nr.213/1998.

Prin

sentința civilă nr.157/ 12.02.2003, Curtea de Apel București –

Secția de contencios administrativ a admis cele două cereri de

intervenție și a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamant.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin actul administrativ

în litigiu nu i-a fost încălcat reclamantului un drept recunoscut de lege,

în sensul art.1 din Legea nr.29/1990, întrucât terenurile aferente obiectivului

de investiții „Lacul Văcărești” au făcut obiectul

Decretului nr.143/1988 și Hotărârii Guvernului nr.556/1990, fiind

trecute în proprietatea statului și grevate de o investiție de

utilitate publică.

De asemenea,

instanța de fond a avut în vedere că reclamantul nu a dovedit

reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unei suprafețe din

terenul aferent obiectivului de investiții, precum și faptul că

în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr.33/1994.

Împotriva acestei

sentințe și împotriva încheierii din 4.12.2002 a declarat recurs

reclamantul, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9

și 10 Cod procedură civilă.

În primul motiv de

casare, recurentul a susținut că hotărârea instanței de

fond a fost pronunțată cu încălcarea gravă a legii,

deoarece Decretul nr.143/1988 a fost considerat ca fiind un titlu valabil

pentru proprietatea statului asupra terenului, deși actul de expropriere

nu produce efecte juridice, nefiind publicat și neavând prevederi

referitoare la despăgubirea foștilor proprietari. De asemenea,

recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat

condițiile esențiale de legalitate a actului administrativ atacat

și a apreciat eronat că prin acest act nu i-a fost vătămat

un drept recunoscut de lege, fără a avea în vedere că,

persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu de stat

își păstrează calitatea de proprietari avută la data

preluării și nu este necesară o reconstituire a dreptului lor de

proprietate.

Prin cel de-al doilea

motiv de casare, recurentul a arătat că instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,

respectiv nu a fost examinat conținutul următoarelor înscrisuri:

raportul întocmit la 19.01.1998 de Guvernul României, adresele nr.III/890/1174

din 21.01.1998; nr.15B/369 din 10.03.1994 și nr.15B/661 din 28.07.1993

emise de Guvernul României, adresa nr.2167 din 19.05.1992 emisă de Regia

Autonomă „Apele Române” SA și adresa nr.1458/XXXVI/4 din 3.07.1997

emisă de Parlamentul României – Camera Deputaților.

În recursul declarat

împotriva încheierii din ședința publică de la 4.12.2002,

recurentul a susținut că instanța de fond a apreciat eronat ca

nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.9 din Legea

nr.29/1990, deși a dovedit urgența suspendării executării

Hotărârii Guvernului nr. 855/2002 prin începerea lucrărilor de

realizare a obiectivului pe terenul concesionat, precum și paguba

iminentă cauzată moral și material prin lipsirea sa de

proprietatea asupra terenului.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de casare

invocate și de dispozițiile art.304 și art.304

1

Cod

procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate ambele recursuri

pentru următoarele considerente:

Prin art.1 din Hotărârea Guvernului nr.855/2002

s-a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului care

alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac

Văcărești”, având datele de identificare prevăzute în anexa

hotărârii, în vederea realizării și exploatării unui

complex cultural-sportiv.

Acest obiectiv de

investiții a fost aprobat prin Decretul nr.143/ 1988, prin derogare de la

Legea nr.9/1980 privind investițiile, decret prin care au fost scoase din

circuitul civil terenurile afectate de realizarea obiectivului de

investiții „Lacul Văcărești”.

Interpretând corect

prevederile actelor normative sus menționate, instanța de fond a

stabilit judicios regimul juridic al terenului aferent obiectivului de

investiții, care este bun din domeniul public al statului, fiind afectat

unei utilități publice.

Aceeași

situație a fost constatată cu autoritate de lucru judecat în

sentința civilă nr.940/1994, prin care Judecătoria sectorului 4

a respins acțiunea Asociației Foștilor Proprietari din zona

lacului Văcărești, reținându-se că terenurile a

căror restituire s-a solicitat au făcut obiectul Decretului

nr.143/1988 și Hotărârii Guvernului nr.556/1990, fiind considerate ca

trecute în proprietatea statului cu acordarea despăgubirilor legale

și fac parte din zona de utilitate publică.

De asemenea, instanța de fond a constatat

corect că recurentul-reclamant nu este titular al unui drept recunoscut de

lege, care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat

pe calea contenciosului administrativ. Astfel, se reține că

recurentul-reclamant nu a prezentat decât un act sub semnătură

privată încheiat de mama sa în anul 1967 privind cumpărarea unui

teren în suprafață de 400 m.p. în str. Șezătoarei nr.5,

București, fără a administra alte dovezi privind proprietatea

terenului, includerea acestuia în zona de utilitate publică și

vătămarea efectivă adusă dreptului său prin

concesiunea care a făcut obiectul hotărârii de guvern contestate.

În atare situație, este justă concluzia

instanței de fond privind neîndeplinirea cerințelor prevăzute de

art.1 din Legea nr.29/1990 pentru dreptul invocat prin acțiune, astfel

încât nu se mai impune a fi examinate celelalte critici aduse în recurs

sentinței civile nr.157 din 12.02.2003 cu privire la interpretarea

dată Decretului nr.143/1988, la calificarea juridică a terenului

concesionat pentru obiectivul de investiții și la aprecierea probelor

administrate în cauză. În consecință, Curtea va respinge ca

nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr.157/ 12.02.2003.

Aceeași soluție urmează a fi

pronunțată și în privința recursului declarat împotriva

încheierii din 4.12.2002, constatându-se că, în condițiile art.9 din

Legea nr.29/1990, recurentul-reclamant nu a dovedit existența unor cazuri

bine justificate și pericolul producerii unei pagube iminente, care

să întemeieze măsura solicitată, de suspendare a executării

Hotărârii Guvernului nr.855/2002.

Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge ca

nefondate ambele recursuri declarate de PT.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile

declarate de PT, împotriva sentinței civile nr.157 din 12 februarie 2003 a

Curții de Apel  București și a Încheierii de

ședință din Camera de Consiliu din 4 decembrie 2002

pronunțate în dosarul nr.1844/2002 al aceleiași instanțe.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2003.