ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2/2004

S-a luat în examinare recursul declarat

de N.E. și L.A. împotriva sentinței civile nr.98 din 30 ianuarie 2003 a Curții

de Apel București-Secția  contencios administrativ.

La apelul nominal  s-au prezentat:

recurenții-reclamanți   personal, intimatul-intervenient Ministerul Finanțelor

Publice, prin consilierul juridic B.E., precum și intimatul-intervenient

Ministerul Agriculturii, Pădurilor Apelor și Mediului, prin consilierul juridic

A.E., lipsind intimatul-pârât Guvernul României.

Procedura completă.

Recurenții-reclamanți N.E. și L.A.,având

pe rând  cuvântul, au solicitat admiterea recursului, casarea  hotărârii

atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Consilierul juridic B.E. a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a

hotărârii atacate.

Consilierul juridic A.E. a pus concluzii

de respingere a recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse  pe larg

în notele  scrise depuse la dosar.

Reprezentanta Ministerului Public a

precizat că, în cauză, se  impune administrarea de probe  suplimentare, motiv

pentru care  a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

trimiterea dosarului aceleiași instanțe.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

N.E. și L.A. au chemat în judecată

Guvernul României, solicitând  anularea Hotărârii nr.855 din 16 august 2002 prin

care autoritatea publică emitentă a aprobat concesionarea bunurilor din

domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectul de investiții „Acumularea

Lac Văcărești” cu datele de identificare prevăzute  în anexă, în vederea

realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv.

In motivarea  acțiunii, reclamanții au

arătat  că această hotărâre este nelegală, deoarece suprafața de teren supusă

concesionării include  și terenul de 4200 m.p. care li se  cuvine  în baza

testamentului  autentic nr.63.635/1948 și a certificatului de moștenitor

nr.S530/1967, eliberat de fostul Notariat de  Stat al Raionului Nicolae

Bălcescu București. De asemenea, că terenul nu a trecut în proprietatea

statului pe baza unui decret de expropriere sau a altui titlu valabil, fapt

dovedit cu mai multe documente menționate în cerere.

Hotărârea guvernamentală încalcă  în mod

grav prevederile art.1 din Primul Protocol Adițional  la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor  Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de

România, dispozițiile art.41 ale Constituției, art.481 din Codul civil, art.2

alin.2 și 20 alin.1 din Legea nr.10/2001, art.6 alin.1 și 7 din Legea

nr.213/1998, art.34 din Legea nr.1/2000.

In proces au formulat, ulterior,  cerere

de intervenție  în interes propriu și cerere de  intervenție accesorie,

Ministerul Finanțelor Publice și respectiv, Ministerul Apelor și Protecției

Mediului.

Invocând apartenența terenurilor ce fac

obiectul concesionării, la domeniul public al statului, precum și inexistența

unui drept subiectiv legitim al reclamanților care  să fi fost vătămat prin

actul administrativ supus controlului jurisdicțional, intervenienții  au

solicitat admiterea cererilor de intervenție și pe cale de consecință,

respingerea acțiunii principale ca neântemeiată.

Prin sentința civilă nr.98 din 30

ianuarie 2003, Curtea de Apel București,Secția de  contencios  administrativ a

admis cererile de intervenție și  în fond, a respins acțiunea  principală ca

neântemeiată.

Instanța a reținut că titlul legal de

proprietate  al statului asupra terenului în litigiu  îl constituie  decretul

de expropriere pentru  cauză de utilitate publică nr.143/1998. Că, nefiind  în

posesia reclamanților, aceștia nu pot invoca încălcarea dreptului de

proprietate și oricum, acțiunea în revendicare formulată de Asociația

Proprietarilor din Zona Lacului Văcărești a fost respinsă de Judecătoria

sectorului 4 București prin sentința civilă nr.940 din 31 ianuarie 1999, rămasă

irevocabilă.

Pe de altă parte, din verificarea notei

de fundamentare a Hotărârii Guvernului nr.855/2002, rezultă că au fost

respectate dispozițiile Legii nr.213/1998 și ale Legiinr.219/1998, „pârâtul dispunând

de un bun aflat legal în patrimoniul său”.

S-a mai reținut că reclamanții, în

calitate de persoane fizice, nu au promovat o acțiune în revendicare pe calea

dreptului comun, în cadrul căreia să se  procedeze la compararea titlurilor

invocate de părți. Ei „au dreptul la despăgubiri în condițiile speciale ale

Legii nr.10/2001, în măsura în care  îndeplinesc condițiile speciale

prevăzute  de  acest act normativ”.

Impotriva  sentinței au declarat recurs

reclamanții.

Recurenții au susținut că hotărârea a

fost pronunțată cu încălcarea gravă a legii, mai precis a normelor juridice

menționate atât  în plângerea administrativă prealabilă, cât și în acțiune. Că

în realitate, decretul prezidențial nr.143/1988 nu a fost publicat niciodată în

Buletinul Oficial și pentru acest considerent el este un act inexistent care nu

poate produce efecte juridice.

Ca atare, Guvernul a dispus  de terenuri

care nu  îi aparțin în baza  unui titlu valabil.

Sentința  recurată cuprinde motive străine

de natura pricinii pentru că obiectul acțiunii introductive nu constă  în

revendicarea bunului  imobil, ci  în pretenția reclamanților de control al

legalității actului administrativ care  îi vatămă .

Curtea de apel nu s-a pronunțat  asupra

unor dovezi administrate care  erau hotărâtoare pentru soluționarea corectă a

cauzei. Este vorba de Raportul întocmit de Guvernul României- Departamentul

Pentru Administrație Publică Socială, Direcția Control,  Informare, Sinteză la

data de  19 ianuarie 1998; adresa nr.III/890; 1174 din 21 ianuarie 1998; adresa

nr.1458/XXXVI/4 din 3 iulie 1997 emisă de Camera Deputaților; adresa nr.2167

din 19 mai 1992 a Regiei Autonome „Apele Române” R.A; nota nr.15 B/661 din 28

iulie 1993 a Secretariatului General al Guvernului; adresa nr.15B/369 din 10

martie 1994 emisă de aceeași autoritate publică centrală, care confirmă

justețea apărărilor lor în legătură cu lipsa titlului de proprietate al

statului asupra terenurilor intravilane.

Recursul este fondat în sensul

considerentelor ce se vor expune  în continuare.

Cum deja se arătat cu prilejul expunerii

rezumative a lucrărilor din dosar, obiectul acțiunii în contencios

administrativ introdusă de reclamanții N.E. și L.A.  îl constituie cererea

acestora pentru anularea Hotărârii Guvernului nr.855 din 16 august 2002, despre

care ei au susținut că le nesocotește dreptul de proprietate asupra unei

suprafețe de teren  de 4220 mp situat în București, Zona fostei lucrări „Lacul

Văcărești”.

Condiționarea  admisibilității  unei

asemenea acțiuni de valorificarea prealabilă a dreptului pretins pe calea unei

acțiuni civile în revendicare este evident eronată și nu justifică soluția

primei instanțe de respingere a acțiunii pentru anularea actului administrativ.

Deși, reclamanții au susținut constant pe

parcursul desfășurării procesului că decretul prezidențial nr.143 din 30 mai

1988, privind aprobarea unor măsuri  pentru începerea execuției lucrărilor la

obiectivul de  investiții „Lacul Văcărești”, nu a fost publicat  în Monitorul

Oficial și nici nu are caracterul unui  veritabil decret de expropriere,

instanța a înlăturat  această apărare fără motivare.

De asemenea, nu a încuviințat cererea

reclamanților pentru administrarea probelor cu o serie de înscrisuri indicate

atât  în recursul administrativ, cât și în acțiune, acte oficiale despre care

au susținut că fac  dovada lipsei decretului de expropriere.

Procedând  în modul arătat  și omițând să

examineze apărările reclamanților, cu referire la numeroasele texte legale

invocate, curtea de apel a  pronunțat o hotărâre  nelegală și netemeinică.

Cât privește rezolvarea dată de

Judecătoria Sectorului 4 București prin sentința civilă nr.940 din 31 ianuarie

1994, argumentele curții sunt  străine de natura pricinii și lipsite de

relevanță juridică.

Hotărârea respectivă a fost pronunțată

într-un litigiu civil, în care reclamanții N.E. și L.A. nu au avut calitatea de

parte și prin urmare, nici posibilitatea de a exercita, în nume propriu, căile

legale de atac.

Sentința civilă mai sus menționată nu va

putea fi deci,  opusă acestora cu autoritate de lucru judecat în litigiul de

contencios administrativ, al cărei obiect  îl constituie cererea de anulare a

unui act administrativ de autoritate, întemeiată pe dispozițiile art.48 din

Constituție și art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ.

Față de  considerentele expuse urmează a

se admite recursul și a fi casată sentința atacată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță de fond, în vederea suplimentării probatoriilor.

Dacă din  analiza tuturor  probelor va reeși

că cerința de formă a publicării Decretului nr.143/1988 nu a fost  îndeplinită,

actul trebuie considerat inexistent și neproducător de  efecte juridice.

In sfârșit, cu prilejul rejudecării

pricinii, instanța de  trimitere va aprecia  asupra necesității identificării

printr-o expertiză tehnică topografică a  suprafeței de teren pretinsă  de

reclamanți în raport de datele înscrise  în anexa hotărârii guvernamentale

contestate, în certificatul de moștenitor și testamentul autentic depuse în

dosar.

De asemenea, va stabili dacă și în ce

măsură  terenul respectiv a fost inclus în suprafața de teren mai mare,

aferentă obiectivului de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, precum și

destinația  actuală a acesteia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de N.E. și L.A. împotriva  sentinței civile nr.98 din 30

ianuarie 2003 a Curții de Apel București-Secția contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  13 ianuarie 2004.