ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3214/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, sub nr. 1840 din 14 noiembrie 2002, reclamanții O.T. și O.N.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea H.G. nr.

855/2002, pentru aprobarea concesionării bunurilor din domeniul public al

statului, ce alcătuiesc obiectivul de investiții Acumulare Lac Văcărești, în

vederea realizării și exploatării unui complex cultural sportiv. Totodată,

reclamanții au solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat, în esență, următoarele:

- obiectul concesionării, aprobată prin H.G. nr. 855/2002

,îl constituie terenul aferent investiției Acumulare Lac Văcărești, situat

între malul drept al râului Dâmbovița, Calea Vitan, Calea Văcărești și Șoseaua

Olteniței, în acest teren fiind inclus și terenul proprietate personală

moștenit de reclamanți de la autorii lor, teren care, în opinia reclamanților,

nu poate fi concesionat;

- terenul în discuție nu a trecut

niciodată în domeniul public al statului, astfel că Guvernul României nu are

dreptul să-l concesioneze, iar susținerea potrivit căreia terenul concesionat a

fost expropriat este nejustificată, acest fapt rezultând și din unele

înscrisuri emise, în perioada 1990 – 1998, de unele structuri ale administrației

publice locale și centrale;

- prin adoptarea H.G.

nr. 855/2992, au fost încălcate următoarele acte normative: Protocolul

Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale; Constituția României – art. 41 alin. (3); Codul civil – art. 481;

Legea nr. 18/1991, republicată – art. 35 alin. (1); Legea nr. 10/2001 – art. 2

alin. (1) și (2); Legea nr. 213/1998 – art. 6 alin. (1) și art. 7; Legea nr.

1/2000 – art. 34;

- refuzul de a li restitui terenul

pe vechiul amplasament sau centralizat într-o zonă a lacului, ar fi fost

determinat de teama că proprietarii care au acceptat, în compensație, terenuri

fără valoare, situate la linia de centură, vor cere și ei restituirea pe

vechiul amplasament, ocazie cu care vor ieși la iveală abuzurile săvârșite de

autoritățile publice locale în legătură cu terenurile din zona Lacului

Văcărești;

- concesionarea dispusă prin H.G.

nr. 855/2002 este abuzivă, aceasta echivalând cu naționalizarea unor terenuri

private.

Ministerul Apelor și Protecției

Mediului a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului, iar

Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenție în interes

propriu, ambele cereri fiind admise în principiu, prin încheierea de ședință

din data de 5 februarie 2002.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul

Guvernul României a arătat, în esență, următoarele:

- scoaterea din circuitul civil a

terenurilor, care au fost afectate de realizarea obiectivului de investiții

Acumulare Lac Văcărești și începerea execuției lucrărilor la acest obiectiv, au

fost aprobate prin Decretul nr. 143/1988, care derogă de la Legea nr. 9/1980

privind investițiile;

- faptul că la art. 6 din decretul

menționat se prevede că se aprobă atât demolarea construcțiilor proprietate

personală, prevăzute în lista Anexă nr. 6 la decret, cât și ocuparea

terenurilor aferente acestora, afectate de realizarea obiectivului de

investiții Lacul Văcărești, duce la concluzia că acest decret reprezintă un act

juridic de expropriere, obiectivul respectiv fiind proiectat și executat ca

lucrare de utilitate publică;

- dreptul de proprietate publică a

statului asupra terenurilor afectate de obiectivul de investiții Lacul

Văcărești nu a încetat niciodată, iar caracterul de utilitate publică al

acestei investiții nu a dispărut;

- acțiunea în justiție a Asociației

Foștilor Proprietari din zona Lacului Văcărești, în contradictoriu cu Primăria

sectorului 4, R.A. Apele Române, Primăria municipiului București, Administrația

Domeniului Public, sectorul 4 și Prefectura municipiului București, a fost

respinsă ca nefondată, sentința fiind menținută prin decizia civilă nr. 177 din

29 ianuarie 1998 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sentință

rămasă definitivă și irevocabilă;

- foștii proprietari din zona

Lacului Văcărești, ale căror terenuri au fost scoase din circuitul civil prin

Decretul nr. 143/1988, au fost despăgubiți, în conformitate cu prevederile

Decretului nr. 467/1979 privind evaluarea construcțiilor, terenurilor și

plantațiilor ce se preiau, cu plată, în proprietatea statului, prin expropriere

sau în alte cazuri prevăzute de lege;

- Guvernul a emis Hotărârea nr.

855/2002, în calitatea sa de administrator al bunurilor statului, fără a vătăma

vreun drept al reclamanților, aceștia nefăcând dovada existenței unui drept

actual recunoscut de lege, care să le confere calitatea procesuală de a

solicita pe calea contenciosului administrativ, anularea acestei hotărâri.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 283 din 5 martie 2003, a

respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere următoarele:

- obiectivul de investiții Acumulare

Lac Văcărești a fost aprobat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1988,

prin derogare de la Legea nr. 9/1980, iar terenurile afectate de realizarea

acestui obiectiv, care este de utilitate publică, au fost scoase din circuitul

civil, cu acordarea despăgubirilor legale și au trecut în domeniul public al

statului, putând fi concesionate;

- argumentele prezentate de reclamanți nu pot fi

valorificate pe calea contenciosului administrativ, acestea putând fi analizate

într-o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun, unde se poate face o

comparare a titlurilor sau printr-o acțiune în temeiul Legii nr. 10/2001;

- reclamanții nu au invocat un drept

actual, care să le fi fost vătămat prin apariția H.G. nr. 855/2002.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs reclamanții, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea legii;

când instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Prin motivele de recurs formulate în scris,

recurenții au arătat, în esență, următoarele:

- instanța de fond a ignorat faptul

că pentru terenurile a căror concesionare a fost aprobată prin H.G. nr.

855/2002, nu a existat un titlu valabil al statului, deoarece prin Decretul

nr.1 43/1998 s-a dispus doar deschiderea finanțării investiției Lacul Văcărești

și demolarea construcțiilor de pe raza viitoarei investiții, fără să se dispună

exproprierea terenurilor și fără să se prevadă acordarea de despăgubiri;

- neanalizând, sub

toate aspectele, legalitatea actului administrativ, instanța a reținut în mod

greșit că reclamanții nu au invocat un drept al lor actual, care să fi fost

vătămat prin apariția H. G. nr. 855/2002, când, în realitate, reclamanții au

invocat pe fond un aspect esențial de nelegalitate și anume, lipsa titlului

statului asupra terenurilor concesionate;

- dreptul ce a fost vătămat

reclamanților prin H.G. nr. 855/2002, nu poate fi dovedit printr-o hotărâre

judecătorească de admitere a unei acțiuni în revendicare, în care Guvernul nu

poate avea calitate procesuală pasivă;

- instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra înscrisurilor emise de Guvernul României, Parlamentul României – Camera

Deputaților și R.A. Apele Române, cu privire la Decretul nr. 143/1988 și la

terenurile afectate de realizarea obiectivului de investiții Lacul Văcărești.

Prin întâmpinarea depusă în recurs, pârâtul Guvernul

României a arătat că dreptul de proprietate publică a statului asupra

terenurilor în discuție, nu a încetat niciodată, concesionarea s-a realizat cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 219/1998, privind regimul concesiunilor și

cele ale Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările ulterioare. A mai arătat

că, în mod corect, instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada

dreptului vătămat, aceștia nedeținând nici un titlu, care să fie preferabil

titlului statului, pentru a putea solicita anularea H.G. nr. 855/2002, pe calea

contenciosului administrativ.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., această instanță constată că recursul nu este fondat, după cum se

va arăta în cele ce urmează.

Problema ce se cere a fi rezolvată

este: dacă măsura concesionării terenurilor, care au fost afectate de

realizarea obiectivului de investiții Acumulare Lac Văcărești, aprobată prin

H.G. nr. 855/2002, este o măsură legală; dacă, prin această măsură, recurenții

au fost vătămați în vreun drept al lor recunoscut de lege.

Realizarea obiectivului de

investiții Acumulare Lac Văcărești, care a fost proiectat și executat ca

lucrare de utilitate publică, a fost aprobată prin Decretul nr. 143/1988, acest

act normativ derogând de la Legea nr. 9/1980, privind investițiile. Prin

același decret a fost aprobată atât demolarea construcțiilor proprietate

personală, prevăzute în lista anexă la decret, cât și ocuparea terenurilor

aferente acestora, afectate de realizarea obiectivului de investiții.

La despăgubirea foștilor proprietari

din zona Lacului Văcărești au fost avute în vedere prevederile Decretului nr.

467/1979, privind evaluarea construcțiilor, terenurilor și plantațiilor ce se

preiau, cu plată, în proprietatea statului, prin expropriere sau în alte cazuri

prevăzute de lege, precum și cele ale

H.G. nr. 556/1990, privind plata despăgubirilor pentru

demolarea unor imobile situate în municipiul București și în Sectorul Agricol

Ilfov.

Punerea în aplicare a Decretului nr.

143/1988 care, așa cum s-a arătat mai sus, derogă de la Legea nr. 9/1980

privind investițiile, a avut drept consecință scoaterea din circuitul civil a terenurilor

afectate de realizarea obiectivului de investiții și trecerea acestora în

proprietatea publică a statului, acest fapt fiind confirmat și de măsurile

dispuse de Guvernul României prin Hotărârea nr. 556/1990.

Cum caracterul de utilitate publică

al investiției a fost menținut, dreptul de proprietate publică a statului

asupra terenurilor afectate de investiții nu a încetat nici un moment, iar

aprobarea de către Guvern a concesionării acestor terenuri s-a făcut în temeiul

art. 8 din Legea nr. 219/1998, privind regimul concesiunilor și cu respectarea

prevederilor art. 2 din aceiași lege, care menționează bunurile proprietate

publică, ce pot fi concesionate sau închiriate.

Calitatea de concedent, în numele

statului, a terenurilor pentru care s-a aprobat concesionarea, a fost atribuită

Ministerului Apelor și Protecției Mediului, în conformitate cu prevederile art.

5 alin.

(1)

lit. a) din Legea nr. 219/1998, coroborate cu prevederile art. 33 alin. (1) din

Legea nr. 107/1996.

Prin urmare, aprobarea de

către Guvernul României a concesionării terenurilor aferente obiectivului de

investiții Acumulare Lac Văcărești, s-a făcut cu respectarea legii, iar

hotărârea adoptată este o hotărâre legală.

Înscrisurile emise de unele

structuri organizatorico-funcționale din cadrul Guvernului, Parlamentului,

etc., invocate de recurenți, atât la judecarea în fond, cât și în recurs,

reprezintă doar opinii cu caracter individual, care nu pot fi luate în

considerare de instanță.

Recurenții-reclamanți au invocat

nulitatea hotărârii de guvern, pe care au atacat-o în temeiul art. 1 din Legea

nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, fără ca aceștia să facă dovada

existenței unui drept legitim care să le fi fost vătămat prin această hotărâre,

astfel că în mod corect, instanța de fond a procedat la respingerea acțiunii.

Cu precizările de mai sus, sentința

instanței de fond va fi menținută ca legală și temeinică, iar recursul declarat

în cauză va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O.T.

și O.N. împotriva sentinței civile nr. 283 din 5 martie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 octombrie 2003.