ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 910/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 noiembrie 2002, T.I. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr. 855/2002, prin care autoritatea publică emitentă a aprobat concesionarea bunurilor din domeniul public al statului, ce alcătuiesc obiectul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, cu datele de identificare prevăzute în anexă, în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că această hotărâre este nelegală, deoarece suprafața de teren supusă concesionării, include și terenul care i se cuvine în calitate de moștenitor legal al fostului proprietar, defunctul T.G., decedat la 25 septembrie 1964. De asemenea, că terenul respectiv, situat în fosta stradă Povestei, nr. 56, sectorul 4, București nu a trecut în proprietatea statului pe baza unui decret de expropriere sau a altui titlu valabil, fapt dovedit cu o serie de înscrisuri anexate în dosar.

Hotărârea guvernamentală încalcă în mod grav prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994, dispozițiile art. 41 ale Constituției, art. 481 C. civ., art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, republicată, art. 2 alin. (2) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 6 alin. (1) și (7) din Legea nr. 213/1998, art. 34 din Legea nr. 1/2000. Prin sentința civilă nr. 498 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că titlul legal de proprietate al statului asupra bunurilor mobile concesionate îl constituie Decretul nr. 143/1988, emis de fostul Consiliu de Stat.

Că, nefiind în posesia reclamantului, acesta nu poate invoca încălcarea dreptului de proprietate și oricum, acțiunea în revendicare formulată de către Asociația Foștilor Proprietari din Zona Lacului Văcărești a fost respinsă de Judecătoria sectorului 4 București, prin sentința civilă nr. 940 din 31 ianuarie 1994, rămasă irevocabilă. S-a concluzionat că, având și avizul Consiliului Legislativ nr. 970 din 23 iulie 2002, pârâtul a dispus cu privire la un teren care la data adoptării hotărârii guvernamentale, aparținea domeniului public al statului, în baza decretului de expropriere pentru cauză de utilitate publică. Fiind vorba de un bun domenial, s-au respectat dispozițiile art. 6 ale Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

În sfârșit, Curtea a apreciat că normele legale invocate de reclamant nu au fost încălcate, deoarece acesta are deschisă „calea unei acțiuni separate în revendicare, în baza Legii nr. 10/2001, în măsura în care îndeplinește condițiile speciale ale acestui act normativ” Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul T.I. Recurentul a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu nesocotirea gravă a legii, respectiv a normelor juridice menționate, atât în plângerea administrativă prealabilă, adresată autorității publice emitente, cât și în acțiune. Că în realitate, Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1988 nu a fost publicat niciodată în Buletinul Oficial și pentru acest considerent, el este un act inexistent care nu poate produce efecte juridice.

Ca atare, Guvernul Românie a dispus de terenuri care nu aparțin statului, în baza unui titlu valabil. Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare. Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a lucrărilor din dosar, obiectul acțiunii în contencios formulată de reclamantul T.I. îl constituie cererea acestuia pentru anularea H.G. nr. 855/2002, prin care s-a aprobat concesionarea unor bunuri din domeniul public al statului, ce alcătuiesc obiectivul de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, în vederea realizării și exploatării unui complex cultural-sportiv.

Reclamantul a susținut că actul administrativ de autoritate încalcă dreptul său subiectiv, de a cere și obține restituirea terenului care a aparținut defunctului G.I., în baza actului de vânzare – cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția notariat, nr. 21086 din 16 iulie 1926. Condiționarea admisibilității unei asemenea acțiuni în contencios administrativ, de valorificarea prealabilă a dreptului pretins pe calea unei acțiuni civile în revendicare, este evident eronată și nu justifică soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii reclamantului. Deși pe parcursul desfășurării procesului, T.I.

s-a apărat în mod constant, arătând că Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1998, privind aprobarea unor măsuri pentru începerea execuției lucrărilor la obiectivul de investiții „Lacul Văcărești”, municipiul București, nu a fost publicat în Buletinul Oficial sau Monitorul Oficial și deci, el nu constituie un veritabil decret de expropriere, instanța de judecată a înlăturat această apărare, fără motivare. De asemenea, nu a examinat câtuși de puțin, răspunsurile comunicate reclamantului de diferite autorități publice, care susțin afirmațiile acestuia în legătură cu inexistența unui decret de expropriere pentru cauză de utilitate publică valabil și cu caracterul litigios al dreptului de proprietate asupra terenurilor concesionate, care au aparținut până la demolarea abuzivă a construcțiilor, unor persoane fizice.

Procedând în modul arătat și ignorând caracterul contenciosului administrativ instituit prin Legea nr. 29/1990 [anume acele de contencios subiectiv, de plină jurisdicție], care permite persoanei vătămate să ceară nu numai anularea actului administrativ, ci și recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre vădit nelegală și netemeinică. Cât privește rezolvarea dată procesului civil declanșat la cererea Asociația Foștilor Proprietari din Zona Lacului Văcărești, prin sentința civilă nr. 940 din 31 ianuarie 1994 a Judecătoriei sectorului 4 București, argumentele Curții sunt străine de natura pricinii și inexacte. Hotărârea menționată a fost pronunțată într-un litigiu civil, de revendicare, în cadrul căruia reclamantul T.I.

nu a avut calitatea de parte și prin urmare, nici posibilitatea de a exercita, în nume propriu, căile de atac. Rezultă, deci, că sentința civilă nu va putea fi opusă acestuia, cu autoritatea de lucru judecat, în litigiul de contencios administrativ, al cărui obiect îl constituie cererea reclamantului pentru anularea unui act administrativ de autoritate, întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 11 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ. Având în vedere considerentele expuse, urmează a se admite recursul declarat de reclamant și a fi casată sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță de fond. Dacă din analiza tuturor probatoriilor ce vor fi administrate, va reieși că cerința de formă a publicării Decretului nr. 143/1998 nu a fost îndeplinită, actul va trebui considerat inexistent și neproducător de efecte juridice.

Cu prilejul rejudecării pricinii, instanța de trimitere va aprecia și asupra necesității identificării, printr-o expertiză topografică a suprafeței de teren care a aparținut defunctului T.G., în baza actului de vânzare – cumpărare autentic din anul 1926, dar și în raport cu datele înscrise în anexa hotărârii guvernamentale, supusă controlului jurisdicțional. Totodată, va stabili dacă și în ce măsură terenul respectiv a fost inclus în suprafața de teren mai mare, aferentă obiectivului de investiții „Acumulare Lac Văcărești”, precum și destinația actuală a acesteia. Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 - 10 și art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul T.I. împotriva sentinței civile nr. 498 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.