Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
7 aprilie 2005

Decizia nr. 2320/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1317/2004 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1317 din 24 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de Z.M., în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a dispus anularea Ordinului acestuia, nr. 512 din 6 august 2003, ca nelegal și a obligat autoritatea pârâtă, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 25.000.000 lei. În motivare, instanța a reținut, în esență, că ordinul ministerial atacat este nelegal, întrucât prin el s-a schimbat regimul juridic al unui teren, din domeniul public, în domeniul privat al statului, contrar Legii nr. 213/1998.

Împotriva sentinței a declarat recurs, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În acest sens, prin motivele scrise depuse la dosar, recurentul susține că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât revocarea actului administrativ constituie o formă a nulității actului și emitentul acestuia este în drept să o dispună, atunci când constată că actul este legal. Or, în cauză, prin Ordinul nr. 495/2003 s-a trecut un teren, din domeniul public al statului, în domeniul privat, cu încălcarea Legii nr. 213/1998, potrivit căreia o astfel de schimbare de regim juridic se face numai prin hotărâre de guvern.

Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Prin ordinul contestat de reclamantă - nr. 512 din 6 august 2003, ministrul agriculturii, apelor și mediului a revocat Ordinul nr. 495 din 30 iulie 2003 și a repus în vigoare un alt Ordin - nr. 152 din 22 decembrie 1999, prin care 500 ha teren agricol au fost trecute din domeniul privat, în domeniul public al statului. Potrivit art. 8 din Legea nr. 213/1999, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, „Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. c), se face, după caz, prin hotărâre de Guvern, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al municipiului București ori a consiliului local”.

Prin urmare, în raport cu aceste dispoziții legale, se constată că schimbarea regimului juridic al terenului, prin ordin ministerial, este nelegală, așa încât, în mod corect, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a anulat Ordinul nr. 512/2003, emis de Ministerul Agriculturii, Apelor și Mediului. În consecință, recursul se privește ca nefondat și urmează să fie respins.

DECIDE Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 1317 din 24 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.