ÎCCJ, decizie (scj.ro #85377)

Domeniu

public. Apartenența la domeniul public. Criteriul bunului afectat unei

utilități publice. Act administrativ. Condiția vătămării unui drept recunoscut

de lege. Suspendarea actului administrativ. Condiții

H.G.

nr.855/2002

Legea

nr.29/1990,

art.1, art.9

Terenul aferent obiectivului de investiții „Lacul Văcărești” aparține

domeniului public al statului, fiind afectat  unei utilități publice.

Prezentarea doar a unui act sub semnătură privată privind cumpărarea terenului

nu este suficientă pentru ca reclamantul să fie titular al unui drept

recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin actul administrativ. În ceea

ce privește cererea de suspendare a actului administrativ, reclamantul nu a

dovedit existența unor cazuri bine justificate și pericolul producerii unei

pagube iminente.

(Secția de contencios administrativ, decizia nr.2773 din

24 septembrie 2003)

Reclamantul PT a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea

Hotărârii Guvernului nr.855/2002 prin care s-a aprobat concesionarea bunurilor

din domeniul public al statului ce alcătuiesc obiectivul de investiții

„Acumulare Lac Văcărești”, respectiv terenul aferent investiției.

Reclamantul, în calitate de unic moștenitor al defunctei PC, a arătat că

autoarea sa a fost proprietară a unei suprafețe de teren incluse în terenul

care face obiectul hotărârii contestate. Reclamantul a mai susținut că terenul

care a aparținut mamei sale nu a fost trecut în proprietatea statului, nu face

parte din domeniul public și hotărârea de concesionare a lui, vatămă dreptul

său de proprietate recunoscut prin art.41 din Constituție, art.481 C. civ.,

art.35 din Legea nr.18/1991, art.6 din Legea nr.1/2000, art.2 și art.20 din

Legea nr.10/2001 și art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

La termenul de judecată din 04.12.2002, reclamantul a mai solicitat

suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr.855/2002 până la soluționarea

fondului cauzei, cerere care a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel

București, Secția de contencios administrativ, prin încheiere, cu motivarea că

nu s-a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.9 din Legea nr.29/

1990.

La data de 30.11.2002, Ministerul Apelor și Protecției Mediului a formulat

cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României,

solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea că actul administrativ în litigiu

a fost legal întocmit.

La aceeași dată și în condițiile art.49-50 C. proc. civ., Ministerul Finanțelor

Publice a formulat cerere de intervenție  în interes propriu, invocând

calitatea sa de reprezentant al Statului în litigiile privind proprietatea

publică, potrivit art.12 alin.4 și 5 din Legea nr.213/1998.

Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ a admis cele două

cereri de intervenție și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamant.

Instanța

a reținut că prin actul administrativ în litigiu nu i-a fost încălcat

reclamantului un drept recunoscut de lege, în sensul art.1 din Legea

nr.29/1990, întrucât terenurile aferente obiectivului de investiții „Lacul

Văcărești” au făcut obiectul Decretului nr.143/1988 și Hotărârii Guvernului

nr.556/1990, fiind trecute în proprietatea statului și grevate de o investiție

de utilitate publică.

De

asemenea, instanța de fond a avut în vedere că reclamantul nu a dovedit

reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unei suprafețe din terenul

aferent obiectivului de investiții, precum și faptul că în cauză nu sunt

incidente prevederile Legii nr.33/1994.

Împotriva

acestei sentințe și împotriva încheierii din 4.12.2002 a declarat recurs

reclamantul, invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 10 C.

proc. civ.

În

primul motiv de casare, recurentul a susținut că hotărârea instanței de fond a

fost pronunțată cu încălcarea gravă a legii, deoarece Decretul nr.143/1988 a

fost considerat ca fiind un titlu valabil pentru proprietatea statului asupra

terenului, deși actul de expropriere nu produce efecte juridice, nefiind

publicat și neavând prevederi referitoare la despăgubirea foștilor proprietari.

De asemenea, recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat condițiile

esențiale de legalitate a actului administrativ atacat și a apreciat eronat că

prin acest act nu i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege, fără a avea în

vedere că, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu de stat își

păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării și nu este necesară

o reconstituire a dreptului lor de proprietate.

Prin

cel de-al doilea motiv de casare, recurentul a arătat că instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra unor dovezi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,

respectiv nu a fost examinat conținutul următoarelor înscrisuri: raportul

întocmit la 19.01.1998 de Guvernul României, adresele nr.III/890/1174 din

21.01.1998; nr.15B/369 din 10.03.1994 și nr.15B/661 din 28.07.1993 emise de

Guvernul României, adresa nr.2167 din 19.05.1992 emisă de Regia Autonomă „Apele

Române” SA și adresa nr.1458/XXXVI/4 din 3.07.1997 emisă de Parlamentul

României, Camera Deputaților.

În

recursul declarat împotriva încheierii din ședința publică de la 4.12.2002,

recurentul a susținut că instanța de fond a apreciat eronat ca nefiind

îndeplinite cerințele prevăzute de art.9 din Legea nr.29/1990, deși a dovedit

urgența suspendării executării Hotărârii Guvernului nr. 855/2002 prin începerea

lucrărilor de realizare a obiectivului pe terenul concesionat, precum și paguba

iminentă cauzată moral și material prin lipsirea sa de proprietatea asupra

terenului.

Ambele recursuri sunt nefondate.

Prin art.1 din Hotărârea Guvernului nr.855/2002 s-a aprobat concesionarea

bunurilor din domeniul public al statului care alcătuiesc obiectivul de

investiții „Acumulare Lac Văcărești”, având datele de identificare prevăzute în

anexa hotărârii, în vederea realizării și exploatării unui complex

cultural-sportiv.

Acest obiectiv de investiții a fost aprobat prin Decretul nr.143/ 1988, prin

derogare de la Legea nr.9/1980 privind investițiile, decret prin care au fost

scoase din circuitul civil terenurile afectate de realizarea obiectivului de

investiții „Lacul Văcărești”.

Interpretând corect prevederile actelor normative sus-menționate, instanța de

fond a stabilit judicios regimul juridic al terenului aferent obiectivului de

investiții, care este bun din domeniul public al statului, fiind afectat unei

utilități publice.

Aceeași situație a fost constatată cu autoritate de lucru

judecat în sentința civilă nr.940/1994, prin care Judecătoria sectorului 4 a

respins acțiunea Asociației Foștilor Proprietari din zona lacului Văcărești,

reținându-se că terenurile a căror restituire s-a solicitat au făcut obiectul

Decretului nr.143/1988 și Hotărârii Guvernului nr.556/1990, fiind considerate

ca trecute în proprietatea statului cu acordarea despăgubirilor legale și fac

parte din zona de utilitate publică.

De asemenea, instanța de fond a constatat corect că recurentul-reclamant nu

este titular al unui drept recunoscut de lege, care să fi fost vătămat prin

actul administrativ contestat pe calea contenciosului administrativ. Astfel, se

reține că recurentul-reclamant nu a prezentat decât un act sub semnătură

privată încheiat de mama sa în anul 1967 privind cumpărarea unui teren în

suprafață de 400 m.p. în str. Ș. nr.5, București, fără a administra alte dovezi

privind proprietatea terenului, includerea acestuia în zona de utilitate

publică și vătămarea efectivă adusă dreptului său prin concesiunea care a făcut

obiectul hotărârii de guvern contestate.

În atare situație, este justă concluzia instanței de fond privind

neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art.1 din Legea nr.29/1990 pentru

dreptul invocat prin acțiune, astfel încât nu se mai impune a fi examinate

celelalte critici aduse în recurs sentinței civile cu privire la interpretarea

dată Decretului nr.143/1988, la calificarea juridică a terenului concesionat

pentru obiectivul de investiții și la aprecierea probelor administrate în

cauză.

Și în privința recursului declarat împotriva încheierii din 4.12.2002, s-a constatat

că, în condițiile art.9 din Legea nr.29/1990, recurentul-reclamant nu a dovedit

existența unor cazuri bine justificate și pericolul producerii unei pagube

iminente, care să întemeieze măsura solicitată, de suspendare a executării

Hotărârii Guvernului nr.855/2002.

În concluzie, ambele recursuri au fost respinse ca nefondate.