ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 405, pronunțată la data de 30 septembrie 2003 în dosarul nr. 1216/2003/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.V. și a anulat hotărârea nr. 6418/2003, emisă de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Mureș, care a fost obligată să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 20 decembrie 1957 - 21 decembrie 1959, în care soțul, decedat, al acesteia a efectuat stagiul militar într-o unitate de muncă.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că soțul, decedat, al reclamantei a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de muncă în perioada 20 decembrie 1957 - 21 decembrie 1959, în condițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, astfel că aceasta beneficiază de drepturile prevăzute, potrivit art. 3 din lege. Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Mureș, susținând, în esență, că instanța a dat o sentință nelegală și netemeinică, cu încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, unitățile militare făcând parte din Ministerul Forțelor Armate, iar nu din Direcția Generală a Serviciului Muncii. Recursul este întemeiat. Este necontestat că soțul decedat al intimatei-reclamante a satisfăcut stagiul militar în perioada 20 decembrie 1957 - 21 decembrie 1959, la U.M.
01756 Craiova și că această unitate militară s-a aflat în sistemul Ministerul Forțelor Armate, iar nu în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Or, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Este adevărat că din copia livretului militar rezultă că soțul, decedat, al intimatei-reclamante a satisfăcut stagiul militar, ca lucrător căi ferate în cadrul U.M. 01756 Craiova, dar, în raport cu prevederile legale citate mai sus, soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, cerințele art. 1 din Legea nr. 309/2002, nefiind satisfăcute, stagiul militar fiind satisfăcut în afara Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Astfel fiind, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, pe fond, acțiunea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 405 din 30 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința recurată și în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.