Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2004

HOTĂRÂRE
29.04.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 362, pronunțată la data de 25 septembrie 2003 în dosarul nr. 1046/2003/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul F.L. și a anulat hotărârea nr. 1727 din 19 decembrie 2002, emisă de Comisia de specialitate din cadrul Casei Județene de Pensii Mureș, care a fost obligată să emită o hotărâre prin care să se constate că acesta, în perioada 27 ianuarie 1960 - 12 decembrie 1961, se află în condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, fiind îndreptățit la drepturile acordate prin această lege.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul, în perioada respectivă, a efectuat stagiul militar, ca lucrător căi ferate în cadrul U.M. 01615 Brașov, îndeplinind condițiile pentru a beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 309/2002. Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Mureș, susținând, în esență, că instanța a dat o sentință, cu încălcarea prevederilor legale, unitățile militare nefiind incluse în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, condiție obligatorie pentru incidența prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002. Recursul este fondat. În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant și-a satisfăcut stagiul militar în perioada 27 ianuarie 1960 - 12 decembrie 1961, în U.M.

01615 Brașov și că această unitate militară a făcut parte din sistemul Ministerului Forțelor Armate. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, numai persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. În raport cu aceste prevederi legale, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, împrejurarea că intimatul reclamant și-a satisfăcut stagiul militar, ca lucrător căi ferate, nefiind în măsură să-i confere accesul la drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, acordate doar celor care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Astfel fiind, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza, în raport cu considerentele de mai sus, acțiunea va fi respinsă ca nefondată.

D E C I D E Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1659/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 217, pronunțată la data de 1 iulie 2003 în dosarul nr. 758/2003/CA, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comerci
ÎCCJ 2004-04-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1671/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 405, pronunțată la data de 30 septembrie 2003 în dosarul nr. 1216/2003/CCA, Curtea de Apel Târgu Mure
ÎCCJ 2004-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7280/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 427, pronunțată la data de 13 octombrie 2003 în dosarul nr. 1250/2003/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureș
ÎCCJ 2005-03-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1602/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, la data de 7 ianuarie 2004, reclamantul S.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 2872 din 12 mai
ÎCCJ 2004-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7281/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 septembrie 2000, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă