ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7281/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7281/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 septembrie 2000, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr. 6231 din 12 iunie 2003, constatându-se că perioada 19 iunie 1955 – 17 mai 1957, în care a efectuat stagiul militar la U.M. 04195 București, justifică acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 433 din 13 octombrie 2003, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate și obligarea pârâtei, la emiterea unei noi hotărâri, prin care să i se recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada 19 iunie 1955 – 17 mai 1957 și să i se acorde drepturile conferite de lege, începând cu 4 septembrie 2002. Împotriva sus-menționatei sentințe, a declarat recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că se impune respingerea acțiunii, nefiind îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, întrucât reclamantul a satisfăcut stagiul militar într-o unitate militară, și nu în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Recursul este întemeiat. Legea nr. 309/2002 prevede acordarea unor drepturi specifice, persoanelor care în perioada 1950 – 1961, au efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, activitatea prestată de aceste persoane având un caracter discriminatoriu și înjositor și putând fi caracterizată în fapt, drept „muncă forțată”. Stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, se face la cerere, pe baza livretelor militare sau adeverinței, eliberată de centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești. Din livretul militar al intimatului-reclamant rezultă că a efectuat stagiul militar, la U.M. 04195 București, și nu la un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Perioada stagiului militar efectuat în unitățile militare, nu intră sub incidența Legii nr. 309/2002, întrucât unitățile militare fac parte din Ministerul Apărării Naționale, și nu din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel cum prevăd dispozițiile legale sus-menționate, ca o condiție pentru acordarea drepturilor. Așa fiind, prin admiterea recursului pârâtei, se va casa hotărârea atacată și se va respinge acțiunea, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 433 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.