ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8868/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8868/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, sub nr. 1137 din 13 august 2003, reclamanta S.M. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea hotărârii nr.
5266 din 12 iunie 2003, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia,
drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, în calitate de soție
supraviețuitoare a numitului S.A.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că în perioada 5 iunie 1954 - 1 decembrie 1956, soțul său S.A.,
în prezent decedat, a efectuat stagiul militar în U.M. 01251 București, ca
soldat neinstruit, fiind folosit ca mână de lucru, situația acestuia
încadrându-se în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002. A mai arătat că
cererea pe care a adresat-o pârâtei, pentru a-i fi recunoscute drepturile sale
prevăzute de Legea nr. 309/2002, a fost respinsă, pe motivul că soțul său nu se
încadrează în situația prevăzută la art. 1 din această lege.
Pârâta Casa Județeană de
Pensii Mureș, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acțiunii,
arătând că soțului reclamantei nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 309/2002,
întrucât acesta a efectuat stagiul militar într-o unitate militară, iar
beneficiul drepturilor prevăzute de legea menționată se acordă numai celor care
au efectuat stagiul militar într-un detașament de muncă din cadrul Direcției
Generale a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 439 din 20
octombrie 2003, a admis acțiunea, constatând că pe perioada 5 iunie 1954 - 1
decembrie 1956, soțul reclamantei s-a aflat în situația prevăzută la art. 1 din
Legea nr. 309/2002 și a obligat-o pe pârâtă să-i acorde reclamantei, drepturile
prevăzute de această lege, începând cu luna următoare depunerii cererii.
Pentru a pronunța astfel,
instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că a fost soția
numitului S.A., în prezent decedat; din înscrisul nr. IT 416 din 3 octombrie
2003, eliberat de U.M. 02405 Pitești, la cererea instanței, rezultă că soțul
reclamantei a efectuat stagiul militar la U.M. 01251 București, în perioada 5 iunie 1954 - 1 decembrie 1956, fiind folosit ca „mână de lucru”, activitate
specifică pentru muncitori necalificați; probatoriul administrat în cauză face
dovada că soțul reclamantei se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002,
iar reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, beneficiază de
drepturile conferite de legea precizată.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o ca fiind
dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului,
recurenta a arătat că din înscrierile de la pagina 5 a livretului militar al
soțului reclamantei, rezultă că acesta a efectuat stagiul militar într-o
unitate militară, și nu la un detașament de muncă, astfel că nu se încadrează
în prevederile Legii nr. 309/2002, și, drept consecință, reclamanta, în
calitate de soție supraviețuitoare, nu poate beneficia de drepturile conferite
de această lege.
Examinând situația atacată,
în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile
legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul nu este fondat,
după cum se va arăta în continuare.
Potrivit reglementării Legii
nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care
au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii,
precum și reglementării Normelor metodologice de aplicare a acestei legi,
aprobate de H.G. nr. 1114/2002, persoana, cetățean român, care a efectuat
stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a
Serviciului Muncii, în perioada anilor 1950 - 1961, are dreptul la o
indemnizație lunară neimpozabilă pentru fiecare lună de stagiu militar
efectuat, precum și la unele gratuități și facilități prevăzute de această
lege.
Art. 3 și art. 5 lit. b) din
Legea nr. 309/2002, conferă unele drepturi, și soției celui decedat care a
efectuat stagiul militar în condițiile arătate mai sus.
Datele înscrise în fișa de
evidență militară nr. 3867, comunicată la data de 3 octombrie 2003, de U.M.
02405 Pitești, la cererea instanței de fond, fac dovada că numitul S.A., soțul
reclamantei, a efectuat stagiul militar la U.M. 01251 București, în perioada 5 iunie 1954 - 1 decembrie 1956, fiind folosit ca „mână de lucru”.
Faptul că pe întreaga
perioadă a stagiului militar, soțul reclamantei, în prezent decedat, a fost
folosit ca „mână de lucru” (desfășurând activități specifice muncitorilor
necalificați), justifică încadrarea acestuia în prevederile art. 1 din Legea nr.
309/2002.
Reclamanta, în calitate de
soție supraviețuitoare, beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 309/2002,
așa cum a apreciat și instanța de fond.
Pentru considerentele
arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 439 din 20
octombrie 2003, a Curții de Apel Mureș, secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 decembrie 2004.