ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4428/2003

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 20 din 10

ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost condamnat

inculpatul E.A. zis Y. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen.,

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după

executarea pedepsei principale.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus prevenția cu începere de la 18 septembrie 2002 la zi.

Prin aceeași sentință au fost

confiscate de la inculpat 59 pastile M.D.M.A.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La începutul lunii august 2002, inculpatul

E.A. s-a întâlnit cu o persoană pe care o cunoștea sub numele de „L.”, de la

care a luat un număr de 119 pastile M.D.M.A. (Ecstasy) pe care urma să le

distribuie, să le ofere sau să le livreze unor persoane, cunoscuți ai L.

La începutul lunii septembrie 2002,

de teamă să nu fie descoperit de poliție, inculpatul a introdus cele 119

pastile M.D.M.A. într-un portofel pe care l-a dat în păstrare vărului său,

martorul E.M.G., fără ca acesta din urmă să știe ce conține portofelul.

După câteva zile, inculpatul a luat

portofelul și a ambalat pastilele în două pungi din plastic pe care le-a

introdus într-o cutie inscripționată „apă de colonie Bobbi”, pe care, la

rându-i a pus-o într-o cutie inscripționată A., cutie sigilată cu benzi tip

scotch și dată prietenei sale, martora N.M.A. pentru a o păstra, fără ca

aceasta din urmă să cunoască detalii asupra conținutului.

Crezând că în interior sunt bani, de

teamă să nu îi găsească mama sa, martora N.M.A. i-a dat cutia prietenei sale,

martora L.M.B.

La data de 17 septembrie 2002,

lucrătorii din cadrul I.G.P. Brigada de Combatere a Crimei Organizate și

Antidrog București s-au deplasat împreună cu martora N.M.A. la domiciliul

martorei L.M.B. unde a fost găsită cutia cu droguri de mare risc, care fac

parte din tabelul I anexa la Legea nr. 143/2000.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza proceselor verbale întocmite de organele de cercetare,

raportului de constatare tehnico științifică nr. 114775 din 19 septembrie 2002,

planșelor foto executate în cauză, depozițiilor martorilor E.M.G., L.I.,

L.M.B., N.C.M., N.M.A., probe coroborate cu declarațiile inculpatului care

inițial a recunoscut fără rezerve că se ocupa cu vânzarea de droguri după care

a revenit și a negat infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 154 A din 13 martie 2003, a admis apelul

formulat de inculpat, a aplicat art. 74 lit. a) și c), raportat la art. 76 lit.

a) și a redus pedeapsa aplicată la 5 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs prin care a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar

achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen., întrucât fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Totodată, inculpatul a solicitat și reducerea pedepsei aplicate prin acordarea

unei eficiențe sporite dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond și cea de apel au reținut

în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrând

corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege

menționat.

Așa cum rezultă din primele

declarații ale inculpatului, acesta a recunoscut că se ocupa cu traficul de

stupefiante, respectiv „Ecstasy” pe care le cumpăra de la numita „L.” și le

vindea altor persoane, după adăugarea unui comision. În aceleași declarații

inculpatul a indicat și numele unor persoane cărora le-a vândut droguri și a

recunoscut faptul că după arestarea unui prieten (martorul N.C.M.) tot pentru

fapte asemănătoare a încredințat pastilele M.D.M.A. succesiv altor persoane

pentru a nu fi prins de poliție, declarații ce se coroborează cu depozițiile

martorilor audiați care au relatat că inculpatul se ocupa de circa o lună cu

distribuirea drogurilor.

Așadar, atâta vreme cât probatoriul

administrat a evidențiat că inculpatul a cunoscut și a acceptat scopul pentru

care a preluat drogurile de la numita „L.”, adică a redistribuirii acestora, nu

se poate susține că în cauză nu ar fi îndeplinite elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic sau a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub

control național, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sub

aspectul laturii subiective și pe cale de consecință primul motiv de recurs

invocat prin care inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nu este fondat.

Cu privire la al doilea motiv de

recurs, ce vizează achitarea inculpatului pentru lipsa de pericol social al

faptei comise, Curtea constată că este de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 18

1

C.

pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin

atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei

concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni.

În speță, nu este cazul de a se face

aplicarea textului menționat, din moment ce, așa cum se precizează în alin. (2)

al textului art. 18

1

C. pen., la stabilirea în concret a gradului de

pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de

scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea

produsă sau care s-ar putea produce, precum și de persoana făptuitorului. Or,

urmările faptei săvârșite de inculpat nu sunt reduse, dimpotrivă sunt grave,

atâta vreme cât inculpatul urma să comercializeze 119 pastile M.D.M.A., punând

în pericol sănătatea persoanelor care cumpărau drogurile.

În raport de considerentele expuse,

Curtea constată că și cel de al doilea motiv de recurs nu poate fi primit și

urmează a fi respins.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, instanțele de fond și de apel au ținut seama de criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv de pericolul social concret al faptei comise cât

și de persoana făptuitorului.

Pericolul social ridicat al faptei

comise a fost relevat cu ocazia analizei primelor motive de recurs. Referitor

la persoana inculpatului, chiar dacă acesta a avut o poziție oscilantă cu

privire la infracțiunea reținută în sarcina sa, Curtea de apel a aplicat

dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen., reducând semnificativ pedeapsa

aplicată (de la 10 ani închisoare, la 5 ani închisoare) spre minimul prevăzut

de art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Față de elementele de

circumstanțiere ale faptei și făptuitorului, pedeapsa stabilită, în cuantumul

arătat, apare ca bine individualizată, motiv pentru care și sub acest aspect

hotărârea este temeinică.

Ca atare, recursul declarat de

inculpat este nefondat în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Se va computa perioada arestării

preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul E.A. împotriva deciziei penale nr. 154/ A din 13 martie

2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 18 septembrie 2002, la 10

octombrie 2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 octombrie 2003.