ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2602/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 824 din 12 septembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 2948/2002 al Tribunalului București, secția a II–a penală, inculpatul A.C. a fost condamnat la 10 ani închisoare, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului, pe timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 30 aprilie 2002, la zi. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 au fost confiscate de la inculpat 20 pastile MDMA, iar în baza art. 18 din aceeași lege, s-a dispus distrugerea acestor pastile, cu excepția contraprobelor.

Din probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului referitor la următoarea situație de fapt: În data de 19 aprilie 2002, în jurul orelor 22,00, inculpatul s-a întâlnit în fața Ateneului Român cu numitul P., sub supravegherea investigatorului acoperit B., din cadrul I.G.P. În aceste împrejurări, inculpatul i-a dat lui P. un pachet, apoi s-au despărțit. Pachețelul a fost dat de P. investigatorului sub acoperire B., cu mențiunea că peste două zile urma să se întâlnească cu inculpatul și să-i achite acestuia 200 dolari SUA, pentru cele 40 de pastile. Constatarea tehnico – științifică a stabilit că cele 40 de pastile reprezintă drogul de mare risc MDMA. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ce privește soluția de condamnare, cu solicitarea de a-i fi redusă pedeapsa aplicată. Prin decizia penală nr. 785 din 3 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II–a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.C., apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond. Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei. Curtea, verificând actele dosarului cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comise de acesta.

La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. În consecință, se apreciază că pedeapsa a fost bine individualizată atât în ceea ce privește cuantumul ei, cât și ca modalitate de executare, așa încât, în cauză, nu sunt temeiuri care să impună reducerea pedepsei. Față de aceste considerente, urmează să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, conform dispozitivului. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C., împotriva deciziei penale nr. 785 din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția II penală. Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 30 aprilie 2002, până la 30 mai 2003. Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2003.