ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2602/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2602/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 824 din 12
septembrie 2002, pronunțată în dosarul nr. 2948/2002 al Tribunalului București,
secția a II–a penală, inculpatul A.C. a fost condamnat la 10 ani închisoare, în
baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C.
pen.
În baza art. 65 C. pen., i s-a
interzis inculpatului, pe timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii,
exercițiul drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
A fost menținută starea de arest a
inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 30 aprilie 2002, la zi.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000
au fost confiscate de la inculpat 20 pastile MDMA, iar în baza art. 18 din
aceeași lege, s-a dispus distrugerea acestor pastile, cu excepția
contraprobelor.
Din probatoriul administrat în
cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului referitor la
următoarea situație de fapt:
În data de 19 aprilie 2002, în jurul
orelor 22,00, inculpatul s-a întâlnit în fața Ateneului Român cu numitul P.,
sub supravegherea investigatorului acoperit B., din cadrul I.G.P.
În aceste împrejurări, inculpatul
i-a dat lui P. un pachet, apoi s-au despărțit. Pachețelul a fost dat de P. investigatorului
sub acoperire B., cu mențiunea că peste două zile urma să se întâlnească cu
inculpatul și să-i achite acestuia 200 dolari SUA, pentru cele 40 de pastile.
Constatarea tehnico – științifică a
stabilit că cele 40 de pastile reprezintă drogul de mare risc MDMA.
Inculpatul nu a recunoscut
săvârșirea faptei.
Împotriva sentinței a declarat apel
inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ce privește
soluția de condamnare, cu solicitarea de a-i fi redusă pedeapsa aplicată.
Prin decizia penală nr. 785 din 3
decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II–a penală, a respins, ca
nefondat, apelul declarat de inculpatul A.C., apreciind ca fiind legală și
temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal,
a declarat recurs inculpatul A.C., solicitând admiterea recursului, casarea
hotărârilor și, pe fond, reducerea pedepsei.
Curtea, verificând actele dosarului
cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a stabilit corect
situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică
corespunzătoare a faptei comise de acesta.
La individualizarea pedepsei, s-au
avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C.
pen., cât și scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
În consecință, se apreciază că
pedeapsa a fost bine individualizată atât în ceea ce privește cuantumul ei, cât
și ca modalitate de executare, așa încât, în cauză, nu sunt temeiuri care să
impună reducerea pedepsei.
Față de aceste considerente, urmează
să fie respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, conform
dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art. 192 C.
proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de inculpatul A.C., împotriva deciziei penale nr. 785 din 3 decembrie
2002 a Curții de Apel București, secția II penală.
Deduce din pedeapsă durata arestării
preventive de la 30 aprilie 2002, până la 30 mai 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei
cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului
desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi 30
mai 2003.