ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2092/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 387 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 3575/2002, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., au fost condamnați inculpații P.T.Ș., D.C. și B.C.R., la câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., pentru fiecare inculpat. În baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenția fiecărui inculpat de la 30 aprilie 2002 la 15 aprilie 2003. În baza art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpaților. În baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-au confiscat de la inculpații P.T.Ș. și B.C.R. cantitatea de 1965 comprimate MDMA (3,4 METILENDIOXI – METAMFETAMINĂ) indisponibilizate și depuse la Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă a I.G.P. și a dispus distrugerea acestora. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință tribunalul, examinând și coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești a reținut în fapt, că în data de 29 aprilie 2002 inculpații P.T.Ș., B.C.R.

și D.C. au fost prinși în flagrant în timp ce comercializau cantitatea de 2015 comprimate de MDMA, droguri sintetice de mare risc. Tribunalul a reținut această situație de fapt, înlăturând apărările inculpaților, care au susținut constant că flagrantul a fost o înscenare, pentru următoarele considerente: În conformitate cu art. 21 din Legea nr. 143/2000, procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în situația în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau se pregătește comiterea unei fapte prevăzute în respectiva lege. În conformitate cu art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de polițiști și colaboratorii acestora, pot constitui mijloace de probă.

În aceste condiții, tribunalul a reținut că procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire S. și T. constituie mijloace de probă, activitatea acestora fiind autorizată de procuror la data de 18 aprilie 2002. Aceste mijloace de probă au fost evaluate de instanță, în conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în cauză nefăcându-se dovada obținerii acestora cu încălcarea legii, simpla afirmație a inculpaților că activitatea investigatorilor sub acoperire „este o înscenare”, neputând conduce la înlăturarea probei. Astfel, împrejurarea că inculpații doreau să comercializeze droguri sintetice de mare risc, este dovedită prin activitatea de negociere a acestora cu investigatorul T. și colaboratorul G., fapt ce a determinat autorizarea investigatorului S. să tranzacționeze cu inculpații livrarea drogurilor.

Supravegherea celor trei inculpați s-a realizat încă din data de 18 aprilie 2002, întâlnirea pentru achiziționarea drogurilor fiind stabilită între aceștia și investigatorul S. la restaurantul M.D. în data de 29 aprilie 2002, ora 21,00. Aceste aspecte au fost confirmate de inculpata D.C. în cursul urmăririi penale, aceasta arătând că s-a deplasat împreună cu inculpatul P.T.Ș., în zona Piața Romană la restaurantul M.D., unde s-au întâlnit cu inculpatul B.C.R. și cu A.I. (investigatorul S.), cunoscând că în acest local ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze pastile MDMA. Împrejurarea că în fața instanței, inculpata D.C. a revenit asupra acestor declarații, în care recunoaște și regretă faptele nu este justificată, inculpata nefăcând nici o dovadă privind exercitarea asupra sa a unor mijloace de constrângere, enumerate de art. 68 C. proc.

pen., pentru ca declarația să-și piardă valoarea probatoare. În același sens, este interpretată și declarația dată în cursul urmăririi penale de inculpatul B.C.R., care a arătat că „recunoaște că a participat la discuțiile referitoare la tranzacția pastilelor cu inculpatul P.T.Ș., A. și D.C., dar nu recunoaște că a procurat aceste droguri”. Tribunalul a apreciat că prezumția de nevinovăție instituită de art. 66 C. proc. pen., în favoarea inculpaților a fost în mod categoric răsturnată și aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care au fost condamnați. La individualizarea pedepselor tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.

și a reținut atât pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite cât și persoana fiecăruia dintre inculpați, care sunt tineri, nu au antecedente penale, iar inculpații B.C.R. și D.C. erau studenți la data săvârșirii faptelor, astfel încât a apreciat că se pot reține în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv comportarea bună avută înainte de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății. Tribunalul a dat eficiență în mod corespunzător dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen. și a aplicat inculpaților pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că scopul pedepselor poate fi atins prin cuantumul orientat spre minimul general, cu executare în regim de detenție.

În considerentele sentinței, instanța de fond a făcut referiri la dispozițiile legale corespunzătoare măsurilor dispuse, precum și la cheltuielile judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București, precum și inculpații P.T.Ș., D.C. și B.C.R. În apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința pronunțată sub două motive, respectiv greșita aplicare a dispozițiilor art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., în privința celor trei inculpați în sensul că pedepsele principale aplicate celor trei inculpați sunt netemeinice, fiind făcută o greșită individualizare a cuantumului acestora, prin nejustificata reținere de circumstanțe atenuante judiciare.

Al doilea motiv de apel al parchetului constă în omisiunea aplicării că către instanță a dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen., față de modul în care a fost reținută fapta inculpaților, atât în actul de sesizare cât și în hotărârea de condamnare a instanței, fiind necesară punerea în discuție art. 75 lit. a) C. pen., referitoare la circumstanța agravantă legală, obligatorie a săvârșirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună. Față de cele menționate parchetul, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței penale apelate și pronunțarea unei soluții legale și temeinice. În apelul declarat, inculpata D.C.

a criticat hotărârea primei instanțe în sensul greșitei respingeri de către instanța de fond a cererii de restituire a cauzei la parchet, întrucât a rezultat din dezbateri că numitul B., față de care s-a dispus disjungerea cauzei, este cel căruia i-a aparținut punga cu drogurile, care au fost găsite cu ocazia flagrantului, cei trei inculpați și în special D.C., care se afla la o altă masă, neavând cunoștință de existența acelei pungi și cu atât mai puțin de conținutul acesteia. Al doilea motiv de apel al inculpatei îl constituie greșita sa condamnare în lipsa a oricăror probe concludente, care să demonstreze că a săvârșit fapta pentru care a fost trimisă în judecată, la percheziția corporală și domiciliară nu au fost găsite droguri, martorii au declarat că nu au cunoștință de vreo activitate infracțională desfășurată de aceasta, rămânând numai procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire.

În consecință, dacă nu va fi admis primul motiv invocat referitor la restituirea cauzei la parchet, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și achitarea inculpatei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., având în vedere lipsa laturii obiective și respingerea ca nefondat a apelului parchetului. Apelurile declarate de inculpații B.C.R. și P.T.Ș. nu au fost motivate. Apărătorul inculpatului B.C.R. a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, iar în subsidiar, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa laturii obiective), în ultim subsidiar, a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) și art. 72 C. pen., referitoare la persoana inculpatului.

Apărătorul inculpatului P.T.Ș. a susținut nevinovăția acestuia, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale. Apărătorul inculpatei D.C. a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, iar în subsidiar achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa laturii obiective); în ultim subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 642 din 29 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința atacată și, rejudecând: A înlăturat dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen. A majorat pedepsele aplicate inculpaților P.T.Ș., D.C. și B.C.R. de la câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., la câte 12 ani închisoare, pentru fiecare inculpat și 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații P.T.Ș., D.C. și B.C.R., împotriva aceleiași sentințe. A menținut starea de arest a inculpaților și i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații B.C.R., D.C. și P.T.Ș., primii doi solicitând, în principal, achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, iar în subsidiar, reducerea pedepselor, iar cel de-al treilea, în principal, achitarea, iar în subsidiar, a invocat că decizia pronunțată în apel nu a motivat soluția de respingere a apelurilor inculpaților, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în ultim subsidiar reducerea pedepsei. Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, în raport de probatoriul administrat în cauză, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de aceștia.

Instanța de control judiciar, prin admiterea apelului parchetului, în mod legal a înlăturat dispozițiile art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., reținute în favoarea celor trei inculpați, și făcând aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen., a reindividualizat pedepsele acestora, majorându-le de la câte 4 ani închisoare la câte 12 ani închisoare, pentru fiecare. Susținerile inculpaților, pe de o parte, că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, iar, pe de altă parte, că pedepsele aplicate sunt prea mari în raport de faptele săvârșite, sunt infirmate de toate probele administrate în cauză.

Astfel, s-a dovedit că la data de 29 aprilie 2002, cei trei inculpați au încercat să-i vândă investigatorului sub acoperire S. cantitatea de 2015 pastile MDMA, urmând ca aceștia să primească suma de 8.000 dolari S.U.A., astfel cum rezultă din procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpaților, procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiți T. și S. Aceste aspecte au fost confirmate de inculpata D.C. care, în declarația dată în faza de urmărire penală, a arătat că s-a deplasat, împreună cu inculpatul P.T.Ș., în zona Piața Romană, la restaurantul M.D., unde s-au întâlnit cu inculpatul B.C.R. și cu A.I., cunoscând faptul că urmau să comercializeze pastile MDMA.

Inculpatul B.C.R., în declarația de la urmărirea penală a relatat că a participat la discuțiile privind comercializarea pastilelor, împreună cu P.T.Ș., A.I. și D.C. Așa încât, vinovăția inculpaților a fost stabilită în mod corect, stabilindu-se contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii reținute, fapte ce au fost comise prin participarea celor trei inculpați, atitudinea de nerecunoaștere a faptelor adoptată de inculpați neavând relevanță. Cu privire la pedepsele aplicate inculpaților, se constată că acestea au fost individualizate avându-se în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul deosebit de ridicat al pericolului social al infracțiunilor săvârșite, condițiile concrete de săvârșire a acestora, aspecte ce au condus la aplicarea unor pedepse, care să asigure atingerea scopurilor pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.

Cât privește susținerile recurentului inculpat P.T.Ș., în sensul că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivarea soluției de respingere a apelurilor inculpaților, se constată că acestea sunt nefondate. Astfel, soluția de condamnare a inculpaților și pedepsele aplicate acestora sunt amplu motivate în considerentele deciziei instanței de control judiciar, răspunzându-se, în acest fel, motivelor invocate de apelanții inculpați, de achitare sau reducere a pedepsei. Față de aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse recursurile declarate de inculpați, ca nefondate. În baza dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.C.R., P.T.Ș. și D.C., împotriva deciziei penale nr. 642 din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata arestării preventive de la 30 aprilie 2002 la zi, pentru fiecare inculpat. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 aprilie 2004.