ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 24.01.2011

ÎCCJ, Decizia nr. 1/2011

HOTĂRÂRE

24.01.2011

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Decizia nr. 1/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011

Asupra

cererilor de revizuire de față,

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 387 din 15 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală, în baza art. 2, alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și a art. 76 lit. a) C. pen. au fost

condamnați inculpații P.T.Ș., D.C., și B.C.R., la câte 4 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen. pentru fiecare

inculpat.

În

baza art. 88 C. pen., a fost computată prevenția pentru fiecare inculpat de la

30 aprilie 2002 la zi.

În

baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților.

În

baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus

confiscarea de la inculpații P.T.Ș. și B.C.R. comprimatele de MDMA (3,4 Metilendioxi-metamfetamina)

indisponibilizate și depuse cu dovada seria B nr. 600883 (fila 11 dosar

urmărire penală ) la Direcția Cazier Judiciar și Evidența Operativă a I.G.P. și

dispune distrugerea acestora.

În

baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească suma

de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a constatat în fapt că, prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților P.T.Ș., B.C.R.

și D.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000.

În

actul de sesizare s-a reținut că inculpații fiind prieteni și consumatori de

droguri sintetice, au tranzacționat cumpărarea unor cantități de astfel de

droguri, respectiv metilendioxi-metamfetamina (MDMA), substanța enumerată în

tabelul anexa 1 la Legea nr. 143/2000.

Activitatea

de vânzare a unui număr de 2.015 comprimate a fost întreruptă prin surprinderea

în flagrant de către organele de poliție.

Actul

de inculpare s-a întemeiat pe procesul-verbal întocmit cu ocazia prinderii în

flagrant, procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiți T. și S.,

raportul de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de percheziție

domiciliară, planșele foto și declarațiile martorilor.

În

cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații, care nu au

recunoscut săvârșirea faptelor și au susținut constant că nu au avut cunoștință

despre existența drogurilor, tranzacția fiind realizată de un anume B.,

persoana față de care s-a disjuns cauza în cursul urmăririi penale și care,

fiind colaborator al organelor de poliție, le-a înscenat comerțul cu droguri.

fost audiați martorii P.C.R. și C.C.E. care au fost de față la prinderea în

flagrant a inculpaților în incinta restaurantului Mc' Donald's.

Examinând

și coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al

cercetării judecătorești, prima instanță a reținut că în data de 29 aprilie

2002, inculpații P.T.Ș., B.C.R. și D.C. au fost surprinși în flagrant în timp

ce comercializau cantitatea de 2.015 comprimate de MDMA, droguri sintetice de

mare risc.

Tribunalul

a reținut această situație de fapt, înlăturând apărările inculpaților, care au

susținut constant că flagrantul a fost o înscenare, constatând că în

conformitate cu art. 21 din Legea nr. 143/2000, procurorul poate autoriza

folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor,

identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în situația în care

există indicii temeinice că a fost săvârșită sau se pregătește comiterea unei

fapte prevăzute în prezenta lege, iar potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, actele încheiate de polițiști și colaboratorii acestora pot constitui

mijloace de probă.

Astfel,

s-a reținut că procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire S.

și „T.” constituie mijloace de probă, activitatea acestora fiind autorizată de

procuror la data de 18 aprilie 2002 (cu nr. 57/D/2002), aceste mijloace de

probă urmând a fi evaluate de instanță în conformitate cu art. 63 alin. (2) C.

proc. pen., în cauză nefăcându-se dovada obținerii acestora cu încălcarea

legii, simpla afirmație a inculpaților că activitatea investigatorilor sub

acoperire „este o înscenare” neputând conduce la înlăturarea probei.

S-a

apreciat, totodată, că împrejurarea că inculpații doreau să comercializeze

droguri sintetice de mare risc este dovedită prin activitatea de negociere a

acestora cu investigatorul T. și colaboratorul „G.”, fapt ce a determinat

autorizarea investigatorului S. să tranzacționeze cu inculpații livrarea

drogurilor, supravegherea celor trei inculpați realizându-se încă din data de

18 aprilie 2002, întâlnirea pentru achiziționarea drogurilor fiind stabilită

între aceștia și investigatorul S. la Restaurantul Mc' Donald's în data de 29 aprilie 2002, ora 21

S-a

reținut că aceste aspecte au fost confirmate de inculpata D.C. în cursul

urmăririi penale, aceasta arătând că s-a deplasat împreună cu inculpatul P.T.Ș.

în zona Piața Romană, la Restaurantul Mc' Donald's, unde s-au întâlnit cu

inculpatul B. și cu „A.I.” (investigatorul S.), cunoscând că în acest local

ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze pastile MDMA.

Împrejurarea

că în fața instanței inculpata D.C. a revenit asupra acestor declarații în care

recunoaște și regretă faptele, a fost apreciată ca nejustificată, inculpata

nefăcând nicio dovadă privind exercitarea asupra sa a unor mijloace de constrângere

enumerate de art. 68 C. proc. pen. pentru ca declarația să-și piardă valoarea

probatorie, în același sens fiind interpretată și declarația dată în cursul

urmăririi penale de inculpatul B.C.R. care a arătat că „recunoaște că a

participat la discuțiile referitoare la tranzacționarea pastilelor cu

inculpatul P.T.Ș., B., A. și C., dar nu recunoaște că a procurat aceste

droguri”.

Prima

instanță a apreciat că prezumția de nevinovăție instituită de art. 66 C. proc.

pen. în favoarea inculpaților a fost în mod categoric răsturnată și aceștia se

fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc,

prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C.

pen. , fiind reținut atât pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite

cât și persoana fiecăruia dintre inculpați, care sunt tineri, nu au antecedente

penale, iar inculpații B.C.R. și D.C. erau studenți la data săvârșirii

faptelor, constatându-se că se pot reține în favoarea inculpaților

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv

comportarea bună avută înainte de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății,

dându-se eficiență în mod corespunzător dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen. și

aplicând inculpaților pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de

lege, apreciind că scopul pedepselor poate fi atins prin cuantumul orientat

spre minimul general, cu executare în regim de detenție.

S-a

aplicat fiecăruia dintre inculpați pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C.

pen., interzicându-se acestora drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe

durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a

aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată determinată.

În

baza art. 88 C. pen. a fost computată prevenția inculpaților la zi, iar în baza

art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a acestora.

În

baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 17 din Legea nr.143/2000 s-a confiscat de

la inculpații P.T.Ș. și B.C.R. cantitatea de 1965 comprimate MDMA,

indisponibilizate de organele de poliție.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpații.

Prin

decizia penală nr. 642/A din 29 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel

București, Secția Penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 387 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și a fost desființată sentința atacată și în

raport de care a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C.

pen. și art. 76 lit. a) C. pen.

fost majorate pedepsele aplicate inculpaților P.T.Ș., D.C. și B.C.R. de la câte

4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) C. pen. la câte 12 ani închisoare fiecare inculpat și 8 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

S-a

făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen.

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții inculpați P.T.Ș.,

D.C. și B.C.R. împotriva aceleiași sentințe.

S-a

computat prevenția fiecărui inculpat începând de la 30 aprilie 2002 la zi.

fost menținută starea de arest a inculpaților. Au fost obligați apelanții

inculpați la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că din

analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, atât în

faza urmăririi penale cât și în aceea a cercetării judecătorești la instanța de

fond, rezultă că în mod judicios și motivat, tribunalul a stabilit și reținut

situația de fapt, precum și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv de

trafic de stupefiante de mare risc.

S-a

apreciat că prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C.

proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele

inculpaților întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator

de trafic de stupefiante de mare risc, în mod corect instanța de fond dând

relevanță dispozițiilor art. 21 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

apreciind faptul că procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor

acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea

mijloacelor de probă, în speță existând indicii temeinice cu privire la

comiterea faptei menționate de către inculpați, valoarea probantă fiind dată de

procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire.

Pozițiile

inculpaților de nerecunoaștere a faptelor comise au fost infirmate de

procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală cu ocazia

surprinderii în flagrant a inculpaților, procesele-verbale întocmite de

investigatorii acoperiți T. și S. și de raportul de constatare tehnico-științifică

nr. 111183 din 8 mai 2002 în care se atestă că proba înaintată este constituită

din 2015 comprimate care conțin 3,4 metilendioxi-metamfetamina (MDMA) care face

parte din Tabelul I anexa la Legea nr. 143/2000, iar cele 1965 comprimate de

MDMA rămase după efectuarea analizelor au fost predate organului de cercetare

penală. Aceste probe dovedesc intenția inculpaților de comercializare a

drogurilor sintetice de mare risc, concretizate în activitatea de negociere a acestora

cu investigatorul T. și colaboratorul „G.”, fapt ce a determinat autorizarea

investigatorului S. să tranzacționeze cu inculpații livrarea drogurilor,

supravegherea celor trei inculpați realizându-se din data de 18 aprilie 2002,

întâlnirea stabilită fiind la data de 29 aprilie 2002 ora 21

S-a

reținut că aspectele menționate au fost confirmate de inculpata D.C. în

declarația acesteia în faza de urmărire penală (aceasta arătând că s-a deplasat

împreună cu inculpatul P.T. în zona Piața Romană la restaurantul Mc' Donald's

unde s-au întâlnit cu inculpatul B.C.R. și cu „A.I.” (investigatorul S.),

cunoscând că în acest local ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze

pastile MDMA) și prin declarația dată, de asemenea în cursul urmăririi de

inculpatul B.C.R. care a învederat participarea la discuțiile privind

tranzacționarea pastilelor cu inculpatul P.S.B., „A.” și C.

Instanța

de apel a considerat că în mod corect tribunalul a stabilit vinovăția celor

trei inculpați în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina fiecăruia,

înlăturând motivat apărările inculpaților, stabilind contribuția acestora la

săvârșirea infracțiunii, inculpații având reprezentarea urmărilor faptelor

comise, urmărind și acceptând producerea rezultatelor lor, dar s-a apreciat că

în mod greșit instanța de fond nu a dat eficiență circumstanței agravante

prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., întrucât la săvârșirea faptei au

participat trei persoane, aspecte ce rezultă din declarațiile inculpaților,

date atât în faza urmăririi penale cât și în aceea a cercetării judecătorești,

precum și din procesele-verbale menționate, fiind justificată reținerea

dispozițiilor arătate.

S-a

reținut, de asemenea, cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților,

că, în speță, nu era incidentă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit.

a) C. pen. și corespunzător regimul sancționator prevăzut de art. 76 lit. a) C.

pen. de reducere sub minimul prevăzut de lege al cuantumului pedepsei aplicate

fiecărui inculpat, prima instanță neavând în vedere în contextul speței

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol

social în concret foarte ridicat al faptelor comise, circumstanțele reale ale

săvârșirii lor, precum și circumstanțele personale ale inculpaților care,

datorită gradului lor de instrucție aveau reprezentarea faptelor pe care le

comit.

Tribunalul

a dat relevanță în mod distinct unei circumstanțe atenuante judecătorești

personale privind pe inculpați, respectiv conduita bună a acestora înainte de

săvârșirea infracțiunii, neapreciind în mod plural gravitatea faptelor și

circumstanțele reale ale săvârșirii lor.

Astfel,

s-a considerat că se impune înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a)

C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. reținute în sarcina celor trei inculpați; în

procesul de reindividualizare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., s-a

avut în vedere gradul de pericol social în concret extrem de ridicat al

faptelor comise de inculpați, agravat de circumstanțele săvârșirii lor,

respectiv cantitatea mare de droguri sintetice (2.015 comprimate MDMA),

valoarea ridicată a profitului ce urma a fi obținut (în jur de 16.000 dolari

SUA), precum și circumstanțele personale ale inculpaților care nu au recunoscut

săvârșirea faptelor comise, nu aveau antecedente penale și aveau un anumit grad

de instrucție.

Astfel,

au fost majorate pedepsele aplicate inculpaților P.T.Ș., D.C. și B.C.R., de la

câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) C. pen. la câte 12 ani închisoare fiecare inculpat și 8 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., apreciindu-se că prin cuantumul pedepsei

principale, cât și al pedepsei complimentare, orientate, primul către minim,

iar al doilea peste medie, acestea sunt singurele în măsură să asigure

realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate în resocializarea viitoare a

inculpaților, dând, totodată, relevanță și circumstanței agravante a săvârșirii

infracțiunii de către trei persoane, prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. nu

numai pentru faptele inculpaților, cât și în procesul individualizării

pedepselor aplicate.

S-a

făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 C. pen.

În

ceea ce privește apelurile declarate de apelanții inculpați P.T.Ș., D.C. și B.C.R.

s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, neputându-se reține solicitarea de

restituire a cauzei la parchet pentru cei trei inculpați, întrucât nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 333 C. proc. pen., urmărirea penală

fiind completă, probele administrate relevând vinovăția inculpaților în

săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, fiind întrunit conținutul

constitutiv al infracțiunii, atât sub aspect obiectiv cât și subiectiv, astfel

că apărarea în sensul achitării inculpaților nu este întemeiată.

În

ceea ce privește reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, s-a

reținut că solicitarea apărării nu este justificată față de gravitatea faptelor

comise și de celelalte circumstanțe reale și personale menționate.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs inculpații.

Prin

decizia nr. 2092 din 20 aprilie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații B.C.R., P.T.Ș. și D.C., împotriva deciziei penale nr. 642 din 29

octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, deducându-se,

pentru fiecare recurent inculpat, durata arestării preventive de la 30 aprilie

2002 la zi.

S-a

reținut, în esență, de către instanța de recurs, că instanța de fond a stabilit

corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, în raport de probatoriul

administrat, dând o justă încadrare juridică faptelor comise, instanța de apel,

în mod legal a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. și

art. 76 lit. a) C. pen., majorând cuantumul pedepselor aplicate, astfel încât

apărările privind necomiterea faptelor și criticile vizând stabilirea greșită a

cuantumului pedepselor sunt infirmate de probele administrate, vinovăția

inculpaților fiind corect stabilită, iar pedepsele just individualizate, cu

respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., soluția instanței de apel fiind

amplu argumentată.

După

epuizarea căilor de atac interne, prin cererea înregistrată - sub nr. 28.823/04

numitul B.C.R. a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, criticând

procedura penală derulată în ceea ce îl privește pentru inechitate și existența

unei înscenări a poliției. S-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 6

paragraful 1, art. 3 (cu privire la pedeapsa aplicată), art. 5 (cu privire la

luarea și prelungirea măsurii arestării), art. 7 (cu privire la condamnarea

pentru o infracțiune inexistentă) și art. 6 coroborat cu art. 14 ( prin

majorarea pedepsei față de calitatea sa de student) din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin

hotărârea din 1 iunie 2010 (definitivă la 1 septembrie 2010) Curtea Europeană a

reținut în esență că:

- a

avut loc încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție având în vedere că

autoritățile nu au oferit detalii și nu au făcut trimitere la nicio probă obiectivă

referitoare la comportamentul infracțional al suspecților înainte de 29 aprilie

2002, părțile dând interpretări diferite evenimentelor de la cea dată,

instanțele bazându-se în condamnarea reclamantului și coinculpaților pe probele

din timpul urmăririi penale (rapoartele scrise ale agenților sub acoperire și

declarațiile suspecților) și pe declarațiile date de inculpați în fața primei

instanțe, fără a răspunde cererilor apărării în special cu privire la

implicarea și rolul numitului B. și nici solicitării de prelevare a amprentelor

digitale de pe pungile ce conțineau droguri, sau de analizare a înregistrării

evenimentelor, neaudiind pe agenții sub acoperire, astfel apărarea nu a avut

ocazia de a adresa întrebări martorilor, instanțele acordând prioritate

declarațiilor obținute de anchetatori, ceea ce poate ridica o problemă în privința

respectării drepturilor apărării. Cu privire la susținerile inculpaților

referitoare la implicarea poliției, instanțele nu puteau asigura respectarea

principiului echității și al egalității armelor fără audierea numitului B. și

pe agenții sub acoperire și fără a permite părților să adreseze, măcar în

scris, întrebări acestor persoane, instanța trebuind să analizeze sau, cel

puțin, să ofere explicații mai detaliate cu privire la motivul respingerii

celorlalte cereri de administrare de probe, instanțele necercetând suficient

susținerile apărării privind înscenarea poliției, procedura fiind lipsită de

caracterul echitabil cerut de art. 6 din Convenție;

- este

tardiv capătul de cerere întemeiat pe art. 5 din Convenție,

- este

neîntemeiată plângerea întemeiată pe art. 7 din Convenție, criticile privind

încălcarea art. 3, art. 7 și art. 14 din Convenție reiterând aspectele

formulate și analizate în temeiul dispozițiilor art. 6 din Convenție;

- nu

există o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul

pretins;

- se

impune acordarea sumei de 10.000 Euro, daune morale.

Ulterior,

prin cererile înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

revizuenții P.T.Ș., B.C.R. și D.C. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art.

408

C. proc. pen. revizuirea deciziei nr. 2092 din 20 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și trimiterea cauzei spre rejudecare

primei instanțe, față de aspectele constatate de CEDO.

Cererile

au fost înregistrate distinct (sub nr. 7343/1/2010, nr. 8143/1/2010 și nr.

7347/1/2010).

Întrucât

s-a solicitat de către apărătorul recurenților conexarea celor trei cauze,

Curtea a pus în discuție admisibilitatea cererilor de revizuire formulate de

inculpații P.T.Ș. și D.C., având în vedere că hotărârea CEDO îl privește doar

pe recurentul B.C.R.

În

conformitate cu dispozițiile art. 408

alin. (2) C. proc. pen. poate

cere revizuirea „persoana al cărei drept a fost încălcat”. Deși aparent se poate

argumenta că doar persoana care a avut în procedura în fața Curții Europene

calitatea de reclamant poate cere revizuirea în baza art. 408

proc. pen. (sau după caz soțul și rudele apropiate ale condamnatului ori

procurorul – conform dispozițiilor alin. (2) din același articol), Curtea

apreciază că textul nu poate fi interpretat într-o manieră restrictivă, în

sensul că doar cel care a fost parte în procesul desfășurat în fața Curții de la Strasbourg poate fi revizuent în fața instanțelor interne.

interpretare literală, dar și teleologică a acestui text impune concluzia

conform căreia poate formula cerere de revizuire orice persoană pentru care s-a

constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția europeană pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale într-o cauză în care

s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În

speța supusă revizuirii, deși în fața Curții Europene, doar condamnatul B. a

avut calitatea de reclamant, din motivarea hotărârii instanței europene rezultă

că și ceilalți doi condamnați se află în aceeași situație de fapt și de drept, motiv

pentru care, în mod indirect, Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea unor drepturi prevăzute de Convenție și cu privire la

aceștia.

aceea, Înalta Curte constată că aceștia pot avea calitatea de revizuent în baza

art. 408

C. proc. pen. și drept consecință va admite cererea

formulată și va dispune conexarea celor trei cauze.

Referitor

la fondul cererilor de revizuire se constată că acestea sunt întemeiate și vor

fi admise pentru considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din raportarea cererilor de revizuire la prevederile art. 408

alin. (1) și (2) C. proc. pen., și interpretarea lato sensul a acestor

reglementări se constată că acestea respectă condițiile de admisibilitate și

temeinicie prevăzute de norma legală invocată, respectiv:

a) printr-o

hotărâre definitivă a CEDO s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de

Convenție ;

b) consecințele

grave ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent și sunt

reprezentate, în esență, de consecințele condamnării la o pedeapsă privativă de

libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele,

garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție;

c) cererile

au fost formulate de persoanele ale căror drepturi au fost încălcate;

d) cererile

de revizuire au fost introduse în termenul de 1 an, expres prevăzut de lege,

calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO.

Sub

aspectul încălcării - prin modul de soluționare de către instanțe - a dreptului

la un proces echitabil, se va reține că potrivit dispozițiilor art. 20 din

Constituție, dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 31/1994)

urmau a se aplica prioritar, chiar în absența, la momentul judecării recursului

a unei reglementări speciale procesual penale, în virtutea principiului

aplicabilității directe a dispozițiilor legale privind drepturile omului,

consacrate, în speță de reglementările Convenției.

Totodată,

în mod independent de soluția ce s-ar fi pronunțat, încălcarea dreptului

prevăzut de art. 6 paragraful 1 cu distincțiile arătate în hotărârea CEDO,

respectiv, neanalizarea apărărilor vizând existența unei înscenări, acordarea

priorității declarațiilor date în cursul urmăririi penale, neaudierea

colaboratorului B. au determinat o vătămare constând în pronunțarea unei

soluții fără respectarea garanțiilor dreptului la proces echitabil, astfel că apare

ca evident prejudiciul moral suferit de către părțile care nu au avut

posibilitatea reală și efectivă de a-și susține și proba nevinovăția.

constată, totodată, că și în prezent continuă să se producă consecințele

încălcării drepturilor consacrate de Convenție și recunoscute prin hotărârea

pronunțată de instanța europeană, acestea fiind reprezentate de consecințele

condamnării suferite de către revizuenți.

Rezultă,

așadar că unicul remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului la

proces echitabil, constatat prin hotărârea CEDO, îl reprezintă desființarea

hotărârilor anterior pronunțate și dispunerea rejudecării cauzei de către prima

instanță.

reține, de asemenea, că în considerentele hotărârii instanței europene se face

referire global la procedura în urma căreia au fost condamnați revizuenții,

astfel că independent de împrejurarea că doar unul dintre foștii coinculpați au

formulat plângere la CEDO, hotărârea și constatările instanței europene vor fi

privite ca producând efecte asupra cauzei în ansamblul ei.

are în vedere, totodată, că apărările comune ale revizuenților pe parcursul

procesului penal în care au avut calitatea de coinculpați au făcut constant

referire la nesăvârșirea infracțiunilor imputate, înscenarea acestora de către

poliție și la necesitatea audierii colaboratorului. Din analiza actelor

dosarului rezultă că apărarea a solicitat în repetate rânduri restituirea

cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale și audierea numitului B.

(filele 35, 80, 92, 114 dosar fond), audierea acestuia, fiind încuviințată de

către instanță după ce a fost identificat (fila 114 dosar fond) pentru ca

ulterior citării cu mandat de aducere urmată de neprezentarea acestuia,

instanța să considere terminată cercetarea judecătorească, singurele probe

administrate nemijlocit în cursul judecății fiind audierea inculpaților și a

doi martori din acte (filele 32-34, 66, 67 dosar fond). Așadar, instanțele

și-au bazat hotărârile, preponderent, pe probe din cursul urmăririi penale,

etapă ce nu oferea inculpaților garanțiile administrării în condiții de

nemijlocire, contradictorialitate și publicitate a probelor noi sau a celor

deja administrate.

Așa

fiind, pentru asigurarea respectării sub toate aspectele a dreptului la apărare

a revizuenților se constată că se impune, potrivit dispozițiilor art. 408

alin. (11) lit. b) C. proc. pen., desființarea hotărârilor pronunțate față de

revizuenți în fond, apel și recurs.

Prin

raportare la constatările instanței europene privind inechitatea procedurii

(sub aspectul respectării drepturilor apărării și egalității armelor) care a

avut drept consecință condamnarea revizuenților, pentru a se administra probele

la care face referire hotărârea CEDO și a oricăror dovezi a căror utilitate ar

rezulta în cursul cercetării judecătorești cauza va fi trimisă, spre rejudecare

primei instanțe, Tribunalul București, instanță care urmează a avea în vedere

constatările cuprinse în hotărârea CEDO, relevante în cauză, cu privire la toți

participanții.

Pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 408

alin.

(11) pct. b C. proc. pen. vor fi admise cererile de revizuire, desființate

sentințele nr. 387 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, decizia nr. 642/A din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și nr. 2092 din 20 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar cauza trimisă spre rejudecare primei

instanțe, Tribunalul București, cu consecința punerii de îndată în libertate

(dacă nu sunt arestați în altă cauză) a revizuenților B.C.R. și P.T.Ș.

Potrivit

art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ale al revizuenților plătindu-se din fondul Ministerului

Justiției.