ÎCCJ, Decizia nr. 1/2011

Ședința publică de la 24 ianuarie 2011 Asupra cererilor de revizuire de față, Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 387 din 15 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 2, alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și a art. 76 lit. a) C. pen. au fost condamnați inculpații P.T.Ș., D.C., și B.C.R., la câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen. pentru fiecare inculpat. În baza art. 88 C. pen., a fost computată prevenția pentru fiecare inculpat de la 30 aprilie 2002 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților. În baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpații P.T.Ș. și B.C.R. comprimatele de MDMA (3,4 Metilendioxi-metamfetamina) indisponibilizate și depuse cu dovada seria B nr. 600883 (fila 11 dosar urmărire penală ) la Direcția Cazier Judiciar și Evidența Operativă a I.G.P. și dispune distrugerea acestora. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a constatat în fapt că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților P.T.Ș., B.C.R.

și D.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În actul de sesizare s-a reținut că inculpații fiind prieteni și consumatori de droguri sintetice, au tranzacționat cumpărarea unor cantități de astfel de droguri, respectiv metilendioxi-metamfetamina (MDMA), substanța enumerată în tabelul anexa 1 la Legea nr. 143/2000. Activitatea de vânzare a unui număr de 2.015 comprimate a fost întreruptă prin surprinderea în flagrant de către organele de poliție. Actul de inculpare s-a întemeiat pe procesul-verbal întocmit cu ocazia prinderii în flagrant, procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiți T. și S., raportul de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de percheziție domiciliară, planșele foto și declarațiile martorilor.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor și au susținut constant că nu au avut cunoștință despre existența drogurilor, tranzacția fiind realizată de un anume B., persoana față de care s-a disjuns cauza în cursul urmăririi penale și care, fiind colaborator al organelor de poliție, le-a înscenat comerțul cu droguri. Au fost audiați martorii P.C.R. și C.C.E. care au fost de față la prinderea în flagrant a inculpaților în incinta restaurantului Mc' Donald's. Examinând și coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, prima instanță a reținut că în data de 29 aprilie 2002, inculpații P.T.Ș., B.C.R.

și D.C. au fost surprinși în flagrant în timp ce comercializau cantitatea de 2.015 comprimate de MDMA, droguri sintetice de mare risc. Tribunalul a reținut această situație de fapt, înlăturând apărările inculpaților, care au susținut constant că flagrantul a fost o înscenare, constatând că în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 143/2000, procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în situația în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau se pregătește comiterea unei fapte prevăzute în prezenta lege, iar potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de polițiști și colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probă.

Astfel, s-a reținut că procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire S. și „T.” constituie mijloace de probă, activitatea acestora fiind autorizată de procuror la data de 18 aprilie 2002 (cu nr. 57/D/2002), aceste mijloace de probă urmând a fi evaluate de instanță în conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în cauză nefăcându-se dovada obținerii acestora cu încălcarea legii, simpla afirmație a inculpaților că activitatea investigatorilor sub acoperire „este o înscenare” neputând conduce la înlăturarea probei.

S-a apreciat, totodată, că împrejurarea că inculpații doreau să comercializeze droguri sintetice de mare risc este dovedită prin activitatea de negociere a acestora cu investigatorul T. și colaboratorul „G.”, fapt ce a determinat autorizarea investigatorului S. să tranzacționeze cu inculpații livrarea drogurilor, supravegherea celor trei inculpați realizându-se încă din data de 18 aprilie 2002, întâlnirea pentru achiziționarea drogurilor fiind stabilită între aceștia și investigatorul S. la Restaurantul Mc' Donald's în data de 29 aprilie 2002, ora 21 00 . S-a reținut că aceste aspecte au fost confirmate de inculpata D.C. în cursul urmăririi penale, aceasta arătând că s-a deplasat împreună cu inculpatul P.T.Ș.

în zona Piața Romană, la Restaurantul Mc' Donald's, unde s-au întâlnit cu inculpatul B. și cu „A.I.” (investigatorul S.), cunoscând că în acest local ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze pastile MDMA. Împrejurarea că în fața instanței inculpata D.C. a revenit asupra acestor declarații în care recunoaște și regretă faptele, a fost apreciată ca nejustificată, inculpata nefăcând nicio dovadă privind exercitarea asupra sa a unor mijloace de constrângere enumerate de art. 68 C. proc. pen. pentru ca declarația să-și piardă valoarea probatorie, în același sens fiind interpretată și declarația dată în cursul urmăririi penale de inculpatul B.C.R. care a arătat că „recunoaște că a participat la discuțiile referitoare la tranzacționarea pastilelor cu inculpatul P.T.Ș., B., A. și C., dar nu recunoaște că a procurat aceste droguri”.

Prima instanță a apreciat că prezumția de nevinovăție instituită de art. 66 C. proc. pen. în favoarea inculpaților a fost în mod categoric răsturnată și aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. , fiind reținut atât pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite cât și persoana fiecăruia dintre inculpați, care sunt tineri, nu au antecedente penale, iar inculpații B.C.R. și D.C. erau studenți la data săvârșirii faptelor, constatându-se că se pot reține în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv comportarea bună avută înainte de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, dându-se eficiență în mod corespunzător dispozițiilor art. 76 lit. a) C. pen.

și aplicând inculpaților pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că scopul pedepselor poate fi atins prin cuantumul orientat spre minimul general, cu executare în regim de detenție. S-a aplicat fiecăruia dintre inculpați pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C. pen., interzicându-se acestora drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată determinată. În baza art. 88 C. pen. a fost computată prevenția inculpaților la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a acestora.

În baza art. 118 lit. e) C. pen. și art. 17 din Legea nr.143/2000 s-a confiscat de la inculpații P.T.Ș. și B.C.R. cantitatea de 1965 comprimate MDMA, indisponibilizate de organele de poliție. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații. Prin decizia penală nr. 642/A din 29 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția Penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 387 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și a fost desființată sentința atacată și în raport de care a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen. Au fost majorate pedepsele aplicate inculpaților P.T.Ș., D.C. și B.C.R. de la câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. la câte 12 ani închisoare fiecare inculpat și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții inculpați P.T.Ș., D.C. și B.C.R. împotriva aceleiași sentințe.

S-a computat prevenția fiecărui inculpat începând de la 30 aprilie 2002 la zi. A fost menținută starea de arest a inculpaților. Au fost obligați apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, atât în faza urmăririi penale cât și în aceea a cercetării judecătorești la instanța de fond, rezultă că în mod judicios și motivat, tribunalul a stabilit și reținut situația de fapt, precum și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv de trafic de stupefiante de mare risc.

S-a apreciat că prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaților întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator de trafic de stupefiante de mare risc, în mod corect instanța de fond dând relevanță dispozițiilor art. 21 și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, apreciind faptul că procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în speță existând indicii temeinice cu privire la comiterea faptei menționate de către inculpați, valoarea probantă fiind dată de procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire.

Pozițiile inculpaților de nerecunoaștere a faptelor comise au fost infirmate de procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpaților, procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiți T. și S. și de raportul de constatare tehnico-științifică nr. 111183 din 8 mai 2002 în care se atestă că proba înaintată este constituită din 2015 comprimate care conțin 3,4 metilendioxi-metamfetamina (MDMA) care face parte din Tabelul I anexa la Legea nr. 143/2000, iar cele 1965 comprimate de MDMA rămase după efectuarea analizelor au fost predate organului de cercetare penală.

Aceste probe dovedesc intenția inculpaților de comercializare a drogurilor sintetice de mare risc, concretizate în activitatea de negociere a acestora cu investigatorul T. și colaboratorul „G.”, fapt ce a determinat autorizarea investigatorului S. să tranzacționeze cu inculpații livrarea drogurilor, supravegherea celor trei inculpați realizându-se din data de 18 aprilie 2002, întâlnirea stabilită fiind la data de 29 aprilie 2002 ora 21 00 . S-a reținut că aspectele menționate au fost confirmate de inculpata D.C. în declarația acesteia în faza de urmărire penală (aceasta arătând că s-a deplasat împreună cu inculpatul P.T. în zona Piața Romană la restaurantul Mc' Donald's unde s-au întâlnit cu inculpatul B.C.R.

și cu „A.I.” (investigatorul S.), cunoscând că în acest local ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze pastile MDMA) și prin declarația dată, de asemenea în cursul urmăririi de inculpatul B.C.R.

care a învederat participarea la discuțiile privind tranzacționarea pastilelor cu inculpatul P.S.B., „A.” și C. Instanța de apel a considerat că în mod corect tribunalul a stabilit vinovăția celor trei inculpați în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina fiecăruia, înlăturând motivat apărările inculpaților, stabilind contribuția acestora la săvârșirea infracțiunii, inculpații având reprezentarea urmărilor faptelor comise, urmărind și acceptând producerea rezultatelor lor, dar s-a apreciat că în mod greșit instanța de fond nu a dat eficiență circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., întrucât la săvârșirea faptei au participat trei persoane, aspecte ce rezultă din declarațiile inculpaților, date atât în faza urmăririi penale cât și în aceea a cercetării judecătorești, precum și din procesele-verbale menționate, fiind justificată reținerea dispozițiilor arătate.

S-a reținut, de asemenea, cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, că, în speță, nu era incidentă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și corespunzător regimul sancționator prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen. de reducere sub minimul prevăzut de lege al cuantumului pedepsei aplicate fiecărui inculpat, prima instanță neavând în vedere în contextul speței criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social în concret foarte ridicat al faptelor comise, circumstanțele reale ale săvârșirii lor, precum și circumstanțele personale ale inculpaților care, datorită gradului lor de instrucție aveau reprezentarea faptelor pe care le comit.

Tribunalul a dat relevanță în mod distinct unei circumstanțe atenuante judecătorești personale privind pe inculpați, respectiv conduita bună a acestora înainte de săvârșirea infracțiunii, neapreciind în mod plural gravitatea faptelor și circumstanțele reale ale săvârșirii lor. Astfel, s-a considerat că se impune înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.

reținute în sarcina celor trei inculpați; în procesul de reindividualizare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., s-a avut în vedere gradul de pericol social în concret extrem de ridicat al faptelor comise de inculpați, agravat de circumstanțele săvârșirii lor, respectiv cantitatea mare de droguri sintetice (2.015 comprimate MDMA), valoarea ridicată a profitului ce urma a fi obținut (în jur de 16.000 dolari SUA), precum și circumstanțele personale ale inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea faptelor comise, nu aveau antecedente penale și aveau un anumit grad de instrucție. Astfel, au fost majorate pedepsele aplicate inculpaților P.T.Ș., D.C. și B.C.R., de la câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

la câte 12 ani închisoare fiecare inculpat și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., apreciindu-se că prin cuantumul pedepsei principale, cât și al pedepsei complimentare, orientate, primul către minim, iar al doilea peste medie, acestea sunt singurele în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate în resocializarea viitoare a inculpaților, dând, totodată, relevanță și circumstanței agravante a săvârșirii infracțiunii de către trei persoane, prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen. nu numai pentru faptele inculpaților, cât și în procesul individualizării pedepselor aplicate.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 C. pen. În ceea ce privește apelurile declarate de apelanții inculpați P.T.Ș., D.C. și B.C.R. s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, neputându-se reține solicitarea de restituire a cauzei la parchet pentru cei trei inculpați, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 333 C. proc. pen., urmărirea penală fiind completă, probele administrate relevând vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, fiind întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii, atât sub aspect obiectiv cât și subiectiv, astfel că apărarea în sensul achitării inculpaților nu este întemeiată. În ceea ce privește reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, s-a reținut că solicitarea apărării nu este justificată față de gravitatea faptelor comise și de celelalte circumstanțe reale și personale menționate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații. Prin decizia nr. 2092 din 20 aprilie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.C.R., P.T.Ș. și D.C., împotriva deciziei penale nr. 642 din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, deducându-se, pentru fiecare recurent inculpat, durata arestării preventive de la 30 aprilie 2002 la zi. S-a reținut, în esență, de către instanța de recurs, că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, în raport de probatoriul administrat, dând o justă încadrare juridică faptelor comise, instanța de apel, în mod legal a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen., majorând cuantumul pedepselor aplicate, astfel încât apărările privind necomiterea faptelor și criticile vizând stabilirea greșită a cuantumului pedepselor sunt infirmate de probele administrate, vinovăția inculpaților fiind corect stabilită, iar pedepsele just individualizate, cu respectarea dispozițiilor art. 72 C. pen., soluția instanței de apel fiind amplu argumentată. După epuizarea căilor de atac interne, prin cererea înregistrată - sub nr. 28.823/04 numitul B.C.R. a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, criticând procedura penală derulată în ceea ce îl privește pentru inechitate și existența unei înscenări a poliției.

S-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1, art. 3 (cu privire la pedeapsa aplicată), art. 5 (cu privire la luarea și prelungirea măsurii arestării), art. 7 (cu privire la condamnarea pentru o infracțiune inexistentă) și art. 6 coroborat cu art. 14 ( prin majorarea pedepsei față de calitatea sa de student) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin hotărârea din 1 iunie 2010 (definitivă la 1 septembrie 2010) Curtea Europeană a reținut în esență că: - a avut loc încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție având în vedere că autoritățile nu au oferit detalii și nu au făcut trimitere la nicio probă obiectivă referitoare la comportamentul infracțional al suspecților înainte de 29 aprilie 2002, părțile dând interpretări diferite evenimentelor de la cea dată, instanțele bazându-se în condamnarea reclamantului și coinculpaților pe probele din timpul urmăririi penale (rapoartele scrise ale agenților sub acoperire și declarațiile suspecților) și pe declarațiile date de inculpați în fața primei instanțe, fără a răspunde cererilor apărării în special cu privire la implicarea și rolul numitului B. și nici solicitării de prelevare a amprentelor digitale de pe pungile ce conțineau droguri, sau de analizare a înregistrării evenimentelor, neaudiind pe agenții sub acoperire, astfel apărarea nu a avut ocazia de a adresa întrebări martorilor, instanțele acordând prioritate declarațiilor obținute de anchetatori, ceea ce poate ridica o problemă în privința respectării drepturilor apărării.

Cu privire la susținerile inculpaților referitoare la implicarea poliției, instanțele nu puteau asigura respectarea principiului echității și al egalității armelor fără audierea numitului B. și pe agenții sub acoperire și fără a permite părților să adreseze, măcar în scris, întrebări acestor persoane, instanța trebuind să analizeze sau, cel puțin, să ofere explicații mai detaliate cu privire la motivul respingerii celorlalte cereri de administrare de probe, instanțele necercetând suficient susținerile apărării privind înscenarea poliției, procedura fiind lipsită de caracterul echitabil cerut de art. 6 din Convenție; - este tardiv capătul de cerere întemeiat pe art. 5 din Convenție, - este neîntemeiată plângerea întemeiată pe art. 7 din Convenție, criticile privind încălcarea art. 3, art. 7 și art. 14 din Convenție reiterând aspectele formulate și analizate în temeiul dispozițiilor art. 6 din Convenție; - nu există o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul pretins; - se impune acordarea sumei de 10.000 Euro, daune morale.

Ulterior, prin cererile înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenții P.T.Ș., B.C.R. și D.C. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 408 1 C. proc. pen. revizuirea deciziei nr. 2092 din 20 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, față de aspectele constatate de CEDO. Cererile au fost înregistrate distinct (sub nr. 7343/1/2010, nr. 8143/1/2010 și nr. 7347/1/2010). Întrucât s-a solicitat de către apărătorul recurenților conexarea celor trei cauze, Curtea a pus în discuție admisibilitatea cererilor de revizuire formulate de inculpații P.T.Ș. și D.C., având în vedere că hotărârea CEDO îl privește doar pe recurentul B.C.R.

În conformitate cu dispozițiile art. 408 1 alin. (2) C. proc. pen. poate cere revizuirea „persoana al cărei drept a fost încălcat”. Deși aparent se poate argumenta că doar persoana care a avut în procedura în fața Curții Europene calitatea de reclamant poate cere revizuirea în baza art. 408 1 C. proc. pen. (sau după caz soțul și rudele apropiate ale condamnatului ori procurorul – conform dispozițiilor alin. (2) din același articol), Curtea apreciază că textul nu poate fi interpretat într-o manieră restrictivă, în sensul că doar cel care a fost parte în procesul desfășurat în fața Curții de la Strasbourg poate fi revizuent în fața instanțelor interne.

O interpretare literală, dar și teleologică a acestui text impune concluzia conform căreia poate formula cerere de revizuire orice persoană pentru care s-a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale într-o cauză în care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În speța supusă revizuirii, deși în fața Curții Europene, doar condamnatul B. a avut calitatea de reclamant, din motivarea hotărârii instanței europene rezultă că și ceilalți doi condamnați se află în aceeași situație de fapt și de drept, motiv pentru care, în mod indirect, Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea unor drepturi prevăzute de Convenție și cu privire la aceștia.

De aceea, Înalta Curte constată că aceștia pot avea calitatea de revizuent în baza art. 408 1 C. proc. pen. și drept consecință va admite cererea formulată și va dispune conexarea celor trei cauze. Referitor la fondul cererilor de revizuire se constată că acestea sunt întemeiate și vor fi admise pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din raportarea cererilor de revizuire la prevederile art. 408 1 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., și interpretarea lato sensul a acestor reglementări se constată că acestea respectă condițiile de admisibilitate și temeinicie prevăzute de norma legală invocată, respectiv: a) printr-o hotărâre definitivă a CEDO s-a constatat încălcarea unui drept prevăzut de Convenție ; b) consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent și sunt reprezentate, în esență, de consecințele condamnării la o pedeapsă privativă de libertate, în urma unei proceduri judiciare ce nu a respectat, între altele, garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din Convenție; c) cererile au fost formulate de persoanele ale căror drepturi au fost încălcate; d) cererile de revizuire au fost introduse în termenul de 1 an, expres prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO.

Sub aspectul încălcării - prin modul de soluționare de către instanțe - a dreptului la un proces echitabil, se va reține că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituție, dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 31/1994) urmau a se aplica prioritar, chiar în absența, la momentul judecării recursului a unei reglementări speciale procesual penale, în virtutea principiului aplicabilității directe a dispozițiilor legale privind drepturile omului, consacrate, în speță de reglementările Convenției.

Totodată, în mod independent de soluția ce s-ar fi pronunțat, încălcarea dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 cu distincțiile arătate în hotărârea CEDO, respectiv, neanalizarea apărărilor vizând existența unei înscenări, acordarea priorității declarațiilor date în cursul urmăririi penale, neaudierea colaboratorului B. au determinat o vătămare constând în pronunțarea unei soluții fără respectarea garanțiilor dreptului la proces echitabil, astfel că apare ca evident prejudiciul moral suferit de către părțile care nu au avut posibilitatea reală și efectivă de a-și susține și proba nevinovăția. Se constată, totodată, că și în prezent continuă să se producă consecințele încălcării drepturilor consacrate de Convenție și recunoscute prin hotărârea pronunțată de instanța europeană, acestea fiind reprezentate de consecințele condamnării suferite de către revizuenți.

Rezultă, așadar că unicul remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului la proces echitabil, constatat prin hotărârea CEDO, îl reprezintă desființarea hotărârilor anterior pronunțate și dispunerea rejudecării cauzei de către prima instanță. Se reține, de asemenea, că în considerentele hotărârii instanței europene se face referire global la procedura în urma căreia au fost condamnați revizuenții, astfel că independent de împrejurarea că doar unul dintre foștii coinculpați au formulat plângere la CEDO, hotărârea și constatările instanței europene vor fi privite ca producând efecte asupra cauzei în ansamblul ei. Se are în vedere, totodată, că apărările comune ale revizuenților pe parcursul procesului penal în care au avut calitatea de coinculpați au făcut constant referire la nesăvârșirea infracțiunilor imputate, înscenarea acestora de către poliție și la necesitatea audierii colaboratorului.

Din analiza actelor dosarului rezultă că apărarea a solicitat în repetate rânduri restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale și audierea numitului B. (filele 35, 80, 92, 114 dosar fond), audierea acestuia, fiind încuviințată de către instanță după ce a fost identificat (fila 114 dosar fond) pentru ca ulterior citării cu mandat de aducere urmată de neprezentarea acestuia, instanța să considere terminată cercetarea judecătorească, singurele probe administrate nemijlocit în cursul judecății fiind audierea inculpaților și a doi martori din acte (filele 32-34, 66, 67 dosar fond). Așadar, instanțele și-au bazat hotărârile, preponderent, pe probe din cursul urmăririi penale, etapă ce nu oferea inculpaților garanțiile administrării în condiții de nemijlocire, contradictorialitate și publicitate a probelor noi sau a celor deja administrate.

Așa fiind, pentru asigurarea respectării sub toate aspectele a dreptului la apărare a revizuenților se constată că se impune, potrivit dispozițiilor art. 408 1 alin. (11) lit. b) C. proc. pen., desființarea hotărârilor pronunțate față de revizuenți în fond, apel și recurs. Prin raportare la constatările instanței europene privind inechitatea procedurii (sub aspectul respectării drepturilor apărării și egalității armelor) care a avut drept consecință condamnarea revizuenților, pentru a se administra probele la care face referire hotărârea CEDO și a oricăror dovezi a căror utilitate ar rezulta în cursul cercetării judecătorești cauza va fi trimisă, spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul București, instanță care urmează a avea în vedere constatările cuprinse în hotărârea CEDO, relevante în cauză, cu privire la toți participanții.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 408 1 alin. (11) pct. b C. proc. pen. vor fi admise cererile de revizuire, desființate sentințele nr. 387 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, decizia nr. 642/A din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și nr. 2092 din 20 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul București, cu consecința punerii de îndată în libertate (dacă nu sunt arestați în altă cauză) a revizuenților B.C.R. și P.T.Ș. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorului ale al revizuenților plătindu-se din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de conexare a cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. 7343/1/2010, privind pe revizuentul P.T.Ș., nr. 8143/1/2010, privind pe revizuentul B.C.R. și nr. 7347/1/2010, privind pe revizuenta D.C. aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători. Conexează cauzele ce formează obiectul dosarelor nr. 8143/1/2010 și nr. 7347/1/2010 la cauza ce formează obiectul dosarului nr. 7343/1/2010. Admite cererile de revizuire formulate, în temeiul art. 408 1 C. proc. pen., de revizuenții B.C.R., P.T.Ș. și D.C. împotriva deciziei nr. 2092 din 20 aprilie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5429/2003.

Desființează decizia atacată, precum și decizia nr. 642/A din 29 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 2142/2003 și sentința nr. 387 din 15 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 3575/2002 și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul București. Dispune punerea de îndată în libertate, a revizuenților B.C.R. și P.T.Ș. de sub puterea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 470 din 3 mai 2004 și, respectiv, nr. 469 din 3 mai 2004 emise de Tribunalul București, secția a II-a penală, dacă nu sunt arestați în altă cauză. Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al revizuenților, în sume de câte 50 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2011.