ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3590/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 12 din 17 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8447/P/2002, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpatul: Ș.A. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a drogurilor de mare risc. A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în limitele art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie. A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe timp de 5 ani, după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc.

pen., a dedus din pedeapsă durata arestului de la data de 8 iulie 2002, la zi și a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantității de 363 pastile Extazy aflate în custodia I.G.P., Direcția cazier judiciar și evidență operativă conform dovezii seria B nr. 601336 a I.G.P. Timișoara, având sigiliul M.I. nr. 50091 din 8 iulie 2002. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la această instanță sub nr. 844/ P la 26 iulie 2002 a fost trimis în judecată inculpatul Ș.A. pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, reținându-se următoarea stare de fapt: În data de 5 iulie 2002 la sediul C. Timișoara, s-a prezentat o persoană care a formulat denunț în care arată că inculpatul Ș.A.

deține și intenționează să vândă unei persoane necunoscute o cantitate de pastile Extazy, martorul arătându-și disponibilitatea de a colabora cu organele de poliție și procuratură în vederea prinderii în flagrant și a tragerii la răspundere penală a persoanei în cauză. În aceste condiții prin autorizația nr. 538/PA/2002 din 6 iulie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș s-a autorizat introducerea și folosirea în cauză în calitate de colaborator acoperit a martorului, urmând ca acesta să-și desfășoare activitatea sub numele conspirativ M.R.F. Având în vedere informațiile furnizate de martor conform cu care tranzacția urma să se desfășoare în seara de 7 iulie 2002, s-a procedat la supravegherea operativă a inculpatului în vederea surprinderii sale în flagrant.

În acest sens s-a solicitat U.M. 0962 București, S.I.I.P.I. Timiș sprijin în vederea unei supravegheri operative a inculpatului. În urma acestei supravegheri, în seara zilei de 7 iulie 2002, în jurul orelor 23,00, inculpatul a fost urmărit până în localitatea Moșnița Nouă și apoi de la această adresă înapoi în municipiul Timișoara unde conform informațiilor deținute, trebuia să comercializeze aproximativ 300 pastile Extazy. În Timișoara, inculpatul s-a întâlnit cu martorul M.F.R. în fața blocului de pe str. Lunii, imobil unde locuiește martora B.E.S. Din mașină inculpatul a scos un săculeț de culoare albastră, pe care martorul M.F.R. i l-a dat prietenei sale B.S. rugând-o să îl pună pe cutia distribuitorului U.P.C.

de la scara imobilului unde ea locuiește. Inculpatul Ș.A. s-a deplasat apoi la locul de întâlnire pe care îl stabilise anterior cu posibilul cumpărător al tabletelor de Extazy (un anume Călin, până în prezent neidentificat). După ce s-a întâlnit cu persoana în cauză și s-a asigurat că acesta are suma de bani negociată (o pastilă 5 Euro bucata), inculpatul s-a deplasat pe jos spre blocul unde locuia prietena martorului M.F.R., loc unde știa că se găsește marfa, respectiv pastilele Extazy, pe drum fiind reținut de organele de poliție. Momentul reținerii sale a fost văzut de pe geamul apartamentului său de către B.S., căreia martorul M.F.R. nu i-a spus faptul că colaborează cu organele de poliție în vederea prinderii unui traficant de droguri, astfel că aceasta s-a speriat și a luat săculețul ce conținea pastilele Extazy din locul stabilit cu martorul M.F.R., respectiv de pe distribuitorul U.P.C.

din scara blocului și le-a aruncat în spatele imobilului. În aceste condiții, deși martorul M.F.R. sosit și el la fața locului, a indicat organelor de poliție și procuraturii în vederea probării activității infracționale a inculpatului, locul unde trebuia să găsească drogurile, la locul respectiv nu au fost găsite tabletele Extazy. După circa o oră martorul M.F.R. a reușit să o contacteze pe prietena sa care speriată a fugit de la domiciliu și după ce a informat-o pe aceasta că în fapt colaborase cu organele de poliție pentru prinderea inculpatului Ș.A., aceasta a indicat locul unde aruncase pastilele, motivându-și gestul prin teama că prietenul său ar fi implicat în traficul de droguri. De la fața locului, respectiv din spatele imobilului de pe str. Lunei au fost ridicate 363 tablete purtând pe avers inscripția V 2, iar pe revers prezentând un șanț de rupere.

Tabletele în cauză au fost expertizate, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 112820/08 iulie 2002, concluzionându-se că cele 3 comprimate ridicate de la fața locului conțin ca substanță activă 3,4, methylenedioxymetamfetamine (M.D.M.A.), substanță ce face parte din tabelul nr. 1 Anexă la Legea nr. 143/2000. Fiind audiat cu privire la respectivele pastile, inculpatul în prima declarație dată a negat că acestea i-ar aparține, însă ulterior în declarația din data de 23 iulie 2002, declarație dată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a recunoscut faptul că pastilele îi aparțin, fiindu-i aduse din Olanda de un anume „C.” zis „C.” din Oradea, precum și faptul că intenționa să vândă întreaga cantitate la prețul de 5 Euro bucata.

Deși inculpatul a susținut că pastilele au fost aduse la cererea martorului M.F.R., susținerile sale sunt puțin credibile, având în vedere conduita pe care a avut-o martorul M.F.R., respectiv aceea că a denunțat organele de poliție faptul că inculpatul deține și urmează să comercializeze o cantitate de pastile Extazy, anterior faptului că organele de poliție să cunoască acest aspect. Dacă pastilele ar fi aparținut martorului M.F.R., așa cum susține inculpatul, este clar că acesta nu ar fi denunțat organelor de poliție existența lor. De altfel și din declarațiile martorilor propuși de către inculpat în favoarea sa, respectiv I.A. și R.I. (verișorul primar al inculpatului), a rezultat că pastilele îi aparțineau acestuia.

Inculpatul Ș.A. are antecedente penale, care nu atrag starea de recidivă. Instanța reține în mare parte conținutul actului de sesizare al instanței, în sensul că inculpatul a cumpărat pastilele și le-a și deținut o lungă perioadă de timp, aspecte confirmate de declarațiile constante în acest sens ale inculpatului, date în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești.

Instanța constată nulitatea procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în condițiile în care acesta nu a fost semnat de inculpat și nu se face nici mențiune despre refuzul acestuia de a-l semna, cât și a martorului menționat în procesul verbal B.P.M., care fiind audiat de către instanță a precizat că în data de 8 iulie 2002, în jurul orelor 3,00, dimineața a fost trezit din somn de lucrătorii de poliție, dus în spatele blocului în care locuia, unde i s-au arătat o pungă cu niște pastile, prilej cu care nu s-a încheiat nici un act de constatare, ziua următoare a fost invitat la poliție, unde a avut o discuție cu lucrătorii de poliție, fără a semna nici un act, după câteva zile s-a prezentat la locuința sa un lucrător de poliție, care i-a solicitat să semneze procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Se reține, de asemenea, inconsecvența declarațiilor date de colaboratorul sub acoperire M.F.R. în raport cu declarația dată în cursul urmăririi penale, totuși și din această declarație rezultă că inculpatul a cumpărat și a deținut droguri chiar dacă acestea urmau să fie comercializate de martorul M.F.R. Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează a reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, faptă pentru care având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., instanța îi va aplica inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în limitele art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Ca pedeapsă complementară, se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea pedepsei. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă durata arestului de la 8 iulie 2002 la zi, urmând a fi menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, se va dispune confiscarea cantității de 363 pastile Extazy aflate în custodia I.G.P., Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform dovezii seria B nr. 601330 a I.G.P. Timișoara având sigiliul M.I. nr. 50091/08 07.2002. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată este sub limita minimului special prevăzut de lege, și inculpatul Ș.A., criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa.

Prin decizia penală nr. 147 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, desființând sentința apelată și, rejudecând, a condamnat pe inculpatul Ș.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata art. 71 C. pen. A menținut starea de arest și a dedus în continuare arestul. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A respins apelul declarat de inculpatul Ș.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat, obligându-l la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei până la cuantumul stabilit de prima instanță (5 ani). Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei comisă de către acesta. Cât privește solicitarea inculpatului în sensul achitării întrucât fapta nu există, se constată că probatoriul administrat în cauză a dovedit cu certitudine fapta comisă de inculpat, prin următoarele: autodenunț; proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de percheziție domiciliară; raport de constatare tehnico-științifică; declarații de martori; declarații ale inculpatului; verificări în evidențele poliției; alte înscrisuri.

De altfel, inculpatul a recunoscut în mod constant fapta comisă, atât la urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, așa încât, în cauză, nu există dubii cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs formulat de inculpat și care vizează reducerea pedepsei, se apreciază că, în cauză, pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., de pericolul social al faptei săvârșite, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta comisă, cât și de persoana inculpatului (nu are antecedente penale, comportarea procesuală).

Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate de instanța de fond, respectiv 5 ani, se apreciază că, în mod corect, instanța de apel a admis apelul declarat de parchet, în cauză, majorând pedeapsa la 10 ani închisoare, limita minimă a infracțiunii comise întrucât, în cauză, nu se regăsesc situațiile în care pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/ 2000 poate fi redusă la jumătate potrivit art. 16 din această lege. Față de aceste considerente, urmează să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform dispozitivului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.A. împotriva deciziei penale nr. 147 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 8 iulie 2002, până la 9 septembrie 2003. Obligă recurentul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2003.