ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3590/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 12 din 17 februarie

2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 8447/P/2002, în baza art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpatul:

Ș.A. la 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de deținere a drogurilor de mare risc.

A interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în limitele art. 71 C. pen., ca

pedeapsă accesorie.

A interzis inculpatului exercitarea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe timp de 5

ani, după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350

C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata arestului de la data de 8 iulie

2002, la zi și a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000 a dispus confiscarea cantității de 363 pastile Extazy aflate în

custodia I.G.P., Direcția cazier judiciar și evidență operativă conform dovezii

seria B nr. 601336 a I.G.P. Timișoara, având sigiliul M.I. nr. 50091 din 8

iulie 2002.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul parchetului de pe

lângă Tribunalul Timiș, înregistrat la această instanță sub nr. 844/ P la 26

iulie 2002 a fost trimis în judecată inculpatul Ș.A. pentru comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, reținându-se

următoarea stare de fapt:

În data de 5 iulie 2002 la sediul C.

Timișoara, s-a prezentat o persoană care a formulat denunț în care arată că

inculpatul Ș.A. deține și intenționează să vândă unei persoane necunoscute o cantitate

de pastile Extazy, martorul arătându-și disponibilitatea de a colabora cu

organele de poliție și procuratură în vederea prinderii în flagrant și a

tragerii la răspundere penală a persoanei în cauză.

În aceste condiții prin autorizația

nr. 538/PA/2002 din 6 iulie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș s-a

autorizat introducerea și folosirea în cauză în calitate de colaborator

acoperit a martorului, urmând ca acesta să-și desfășoare activitatea sub numele

conspirativ M.R.F. Având în vedere informațiile furnizate de martor conform cu

care tranzacția urma să se desfășoare în seara de 7 iulie 2002, s-a procedat la

supravegherea operativă a inculpatului în vederea surprinderii sale în

flagrant. În acest sens s-a solicitat U.M. 0962 București, S.I.I.P.I. Timiș

sprijin în vederea unei supravegheri operative a inculpatului. În urma acestei

supravegheri, în seara zilei de 7 iulie 2002, în jurul orelor 23,00, inculpatul

a fost urmărit până în localitatea Moșnița Nouă și apoi de la această adresă

înapoi în municipiul Timișoara unde conform informațiilor deținute, trebuia să

comercializeze aproximativ 300 pastile Extazy. În Timișoara, inculpatul s-a

întâlnit cu martorul M.F.R. în fața blocului de pe str. Lunii, imobil unde

locuiește martora B.E.S. Din mașină inculpatul a scos un săculeț de culoare

albastră, pe care martorul M.F.R. i l-a dat prietenei sale B.S. rugând-o să îl

pună pe cutia distribuitorului U.P.C. de la scara imobilului unde ea locuiește.

Inculpatul Ș.A. s-a deplasat apoi la locul de întâlnire pe care îl stabilise

anterior cu posibilul cumpărător al tabletelor de Extazy (un anume Călin, până

în prezent neidentificat). După ce s-a întâlnit cu persoana în cauză și s-a

asigurat că acesta are suma de bani negociată (o pastilă 5 Euro bucata), inculpatul

s-a deplasat pe jos spre blocul unde locuia prietena martorului M.F.R., loc

unde știa că se găsește marfa, respectiv pastilele Extazy, pe drum fiind

reținut de organele de poliție.

Momentul reținerii sale a fost văzut

de pe geamul apartamentului său de către B.S., căreia martorul M.F.R. nu i-a

spus faptul că colaborează cu organele de poliție în vederea prinderii unui

traficant de droguri, astfel că aceasta s-a speriat și a luat săculețul ce

conținea pastilele Extazy din locul stabilit cu martorul M.F.R., respectiv de

pe distribuitorul U.P.C. din scara blocului și le-a aruncat în spatele

imobilului.

În aceste condiții, deși martorul

M.F.R. sosit și el la fața locului, a indicat organelor de poliție și

procuraturii în vederea probării activității infracționale a inculpatului,

locul unde trebuia să găsească drogurile, la locul respectiv nu au fost găsite

tabletele Extazy.

După circa o oră martorul M.F.R. a

reușit să o contacteze pe prietena sa care speriată a fugit de la domiciliu și

după ce a informat-o pe aceasta că în fapt colaborase cu organele de poliție

pentru prinderea inculpatului Ș.A., aceasta a indicat locul unde aruncase

pastilele, motivându-și gestul prin teama că prietenul său ar fi implicat în

traficul de droguri.

De la fața locului, respectiv din

spatele imobilului de pe str. Lunei au fost ridicate 363 tablete purtând pe

avers inscripția V 2, iar pe revers prezentând un șanț de rupere. Tabletele în

cauză au fost expertizate, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.

112820/08 iulie 2002, concluzionându-se că cele 3 comprimate ridicate de la

fața locului conțin ca substanță activă 3,4, methylenedioxymetamfetamine

(M.D.M.A.), substanță ce face parte din tabelul nr. 1 Anexă la Legea nr.

143/2000.

Fiind audiat cu privire la

respectivele pastile, inculpatul în prima declarație dată a negat că acestea

i-ar aparține, însă ulterior în declarația din data de 23 iulie 2002,

declarație dată cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a

recunoscut faptul că pastilele îi aparțin, fiindu-i aduse din Olanda de un

anume „C.” zis „C.” din Oradea, precum și faptul că intenționa să vândă

întreaga cantitate la prețul de 5 Euro bucata. Deși inculpatul a susținut că

pastilele au fost aduse la cererea martorului M.F.R., susținerile sale sunt puțin

credibile, având în vedere conduita pe care a avut-o martorul M.F.R., respectiv

aceea că a denunțat organele de poliție faptul că inculpatul deține și urmează

să comercializeze o cantitate de pastile Extazy, anterior faptului că organele

de poliție să cunoască acest aspect. Dacă pastilele ar fi aparținut martorului

M.F.R., așa cum susține inculpatul, este clar că acesta nu ar fi denunțat

organelor de poliție existența lor.

De altfel și din declarațiile

martorilor propuși de către inculpat în favoarea sa, respectiv I.A. și R.I.

(verișorul primar al inculpatului), a rezultat că pastilele îi aparțineau

acestuia.

Inculpatul Ș.A. are antecedente

penale, care nu atrag starea de recidivă.

Instanța reține în mare parte

conținutul actului de sesizare al instanței, în sensul că inculpatul a cumpărat

pastilele și le-a și deținut o lungă perioadă de timp, aspecte confirmate de

declarațiile constante în acest sens ale inculpatului, date în cursul urmăririi

penale, cât și în cursul cercetării judecătorești.

Instanța constată nulitatea

procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în condițiile în care

acesta nu a fost semnat de inculpat și nu se face nici mențiune despre refuzul

acestuia de a-l semna, cât și a martorului menționat în procesul verbal B.P.M.,

care fiind audiat de către instanță a precizat că în data de 8 iulie 2002, în

jurul orelor 3,00, dimineața a fost trezit din somn de lucrătorii de poliție,

dus în spatele blocului în care locuia, unde i s-au arătat o pungă cu niște

pastile, prilej cu care nu s-a încheiat nici un act de constatare, ziua

următoare a fost invitat la poliție, unde a avut o discuție cu lucrătorii de

poliție, fără a semna nici un act, după câteva zile s-a prezentat la locuința

sa un lucrător de poliție, care i-a solicitat să semneze procesul-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante.

Se reține, de asemenea,

inconsecvența declarațiilor date de colaboratorul sub acoperire M.F.R. în

raport cu declarația dată în cursul urmăririi penale, totuși și din această

declarație rezultă că inculpatul a cumpărat și a deținut droguri chiar dacă

acestea urmau să fie comercializate de martorul M.F.R.

Având în vedere cele de mai sus,

instanța urmează a reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, faptă pentru care având

în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., instanța îi va aplica

inculpatului pedeapsa de 5 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen., în limitele art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Ca pedeapsă complementară, se va

interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), d) și e) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350

C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă durata arestului de la 8 iulie 2002 la

zi, urmând a fi menținută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000, se va dispune confiscarea cantității de 363 pastile Extazy aflate în

custodia I.G.P., Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform

dovezii seria B nr. 601330 a I.G.P. Timișoara având sigiliul M.I. nr. 50091/08

07.2002.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând-o pentru

nelegalitate, întrucât pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată este sub limita

minimului special prevăzut de lege, și inculpatul Ș.A., criticând-o pentru

netemeinicie, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa.

Prin decizia penală nr. 147 din 10

aprilie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Timiș, desființând sentința apelată și, rejudecând, a

condamnat pe inculpatul Ș.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata art. 71 C. pen.

A menținut starea de arest și a

dedus în continuare arestul.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

A respins apelul declarat de

inculpatul Ș.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat, obligându-l la

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul Ș.A., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și, rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea

pedepsei până la cuantumul stabilit de prima instanță (5 ani).

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

Instanța de fond a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică

corespunzătoare a faptei comisă de către acesta.

Cât privește solicitarea

inculpatului în sensul achitării întrucât fapta nu există, se constată că

probatoriul administrat în cauză a dovedit cu certitudine fapta comisă de

inculpat, prin următoarele: autodenunț; proces-verbal de sesizare din oficiu;

proces-verbal de percheziție domiciliară; raport de constatare

tehnico-științifică; declarații de martori; declarații ale inculpatului;

verificări în evidențele poliției; alte înscrisuri.

De altfel, inculpatul a recunoscut

în mod constant fapta comisă, atât la urmărirea penală, cât și în cursul

cercetării judecătorești, așa încât, în cauză, nu există dubii cu privire la

comiterea de către inculpat a infracțiunii de deținere de droguri de mare risc,

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de recurs formulat de inculpat și care vizează reducerea pedepsei, se apreciază

că, în cauză, pedeapsa a fost just individualizată în raport de criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., de pericolul social al faptei săvârșite,

de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta comisă, cât și de

persoana inculpatului (nu are antecedente penale, comportarea procesuală).

Cu privire la cuantumul pedepsei

aplicate de instanța de fond, respectiv 5 ani, se apreciază că, în mod corect,

instanța de apel a admis apelul declarat de parchet, în cauză, majorând

pedeapsa la 10 ani închisoare, limita minimă a infracțiunii comise întrucât, în

cauză, nu se regăsesc situațiile în care pedeapsa pentru infracțiunea prevăzută

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/ 2000 poate fi redusă la jumătate

potrivit art. 16 din această lege.

Față de aceste considerente, urmează

să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat, conform

dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ș.A. împotriva deciziei penale nr. 147 din 10 aprilie

2003 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 8 iulie 2002, până la 9 septembrie 2003.

Obligă recurentul la 1.500.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

septembrie 2003.