ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1289/2004

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 940 din 24

octombrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins cererea

formulată de inculpații G.A. și L.B.A.R. prin schimbarea încadrării juridice

din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., în infracțiunea de furt calificat, prevăzută

de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A.

la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, partea

vătămată P.M.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reținerii timp de

24 ore din data de 15 mai 2003 și durata arestării preventive începând din data

de 16 mai 2003 la zi.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit.

c) și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.B.A.R.

la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, partea

vătămată P.M.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului durata reținerii și

arestării preventive începând din data de 16 mai 2003 la zi.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc.

pen., s-au interzis inculpaților prevederile art. 64 C. pen., pe durata

înscrisă în art. 71 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., s-a prelungit durata măsurii arestării preventive a inculpaților pe o

durată de câte 30 de zile, de la 12 noiembrie 2003 până la 11 decembrie 2003,

inclusiv.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc.

pen., s-a constatat că partea vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă în

cauză, ca urmare a recuperării integrale, în natură a prejudiciului ce i-a fost

cauzat.

Au fost obligați inculpații la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că la data de 15 mai 2003, în jurul orei 19,00, inculpații au

deposedat-o prin violență pe partea vătămată P.M. de un telefon mobil, în timp

ce se deplasa pe B-dul Nicolae Grigorescu.

Împotriva sentinței inculpații au

declarat apel, solicitând desființarea acesteia și pe fond reducerea pedepselor

față de persoana inculpaților.

Curtea de Apel București analizând

sentința apelată în raport de criticile invocate, precum și sub toate aspectele

conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelurile sunt fondate

în ce privește critica referitoare la greșita individualizare a pedepselor

aplicate inculpaților.

S-a reținut că inculpații se află la

primul contact cu legea penală, sunt tineri, prejudiciul a fost acoperit și

față de consecințele infracțiunii s-a apreciat că se impune acordarea unei mai

mari eficiențe circumstanțelor atenuante  necunoscute de prima instanță având

drept consecință redozarea pedepselor.

Ca urmare instanța de apel a admis

apelurile declarate de inculpați, a casat parțial sentința primei instanțe și a

redus pedepsele de la câte 5 ani la câte 4 ani închisoare pentru fiecare

inculpat, menținând restul dispozițiilor hotărârii apelate.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de inculpați care au criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei, pe care o consideră

greșită și a pedepselor aplicate apreciate de inculpați ca fiind prea severe.

S-a solicitat de către recurenți

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat și aplicarea

unor pedepse situate mult sub limita minimă prevăzută de lege pentru această

infracțiune cu reținerea circumstanțelor atenuante deja recunoscute de primele

instanțe.

Recursurile nu sunt întemeiate.

Smulgerea telefonului mobil din mâna

părții vătămate, împotriva voinței acesteia reprezintă un act de violență, în

sensul prevederilor art. 211 C. pen., fapta constituind infracțiunea de

tâlhărie, iar nu cea de furt.

Violențele la care se referă textul

invocat, ca acțiuni adiacente, nu trebuie să îmbrace în mod necesar, una din

formele prevăzute de art. 181 – art. 182 C. pen., ele pot consta și în alte

acțiuni agresive îndreptate împotriva părții vătămate cum este smulgerea

bunului aflat asupra persoanei vătămate, dacă aceasta a fost de natură a-i

înfrânge voința.

Dealtfel, în cauza de față smulgerea

telefonului a fost însoțită și de lovirea părții vătămate peste mână de către

inculpatul L.B.A.R. urmată de riposta părții vătămate care a încercat să-și

recupereze bunurile, împrejurare în care a fost îmbrâncită de inculpatul G.A.

Este evident așadar că deposedarea

părții vătămate s-a făcut prin acte conjugate de violență ale celor doi

recurenți, specifice infracțiunii de tâlhărie, astfel încât susținerea acestora

în sensul recalificării juridice a faptei în infracțiunea de furt nu poate fi

primită.

Cât privește pedepsele care au fost

aplicate inculpaților, Curtea constată că instanțele au avut în vedere la

individualizarea acestora toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., dând

dovadă de clemență prin recunoașterea în favoarea recurenților a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cărora le-au acordat

suficientă eficiență.

Așa fiind, pedepsele de câte 4 ani

închisoare cu executarea în regim de detenție, la care s-a orientat instanța de

apel sunt în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen., așa încât

nu se justifică o reapreciere a acestora.

Pentru aceste considerente, Curtea

apreciază că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, astfel că le va

respinge ca atare potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce conform art. 88 C.

pen., din pedepsele aplicate timpul arestării preventive pentru fiecare

inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații G.A. și L.B.A.R. împotriva deciziei penale nr. 724 din

5 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților durata arestării preventive astfel:

- pentru inculpatul G.A., de la 15

mai 2003 până la 4 martie 2004, iar pentru inculpatul L.B.A.R., de la 16 mai

2003 până la 4 martie 2004.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

martie 2004.