ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5590/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5590/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 22 iulie 2002, reclamanții C.G. și C.D. au chemat în judecată pe pârâții SC P. SA Piatra Neamț și SC A.C. SA Piatra Neamț solicitând obligarea acestora de a le restitui în natură ½ parte din laboratorul de farmacie și din laboratorul de preparate farmaceutice și ½ parte din imobilul situat în Piatra Neamț. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilele în litigiu au fost preluate de stat de la antecesorii acestora în baza Decretelor nr. 134/1949 și nr. 92/1950. Au mai arătat că potrivit Legii nr. 10/2001, s-au adresat cu notificări pârâților, aceștia refuzând restituirea în natură a imobilelor.
Tribunalul Neamț, secția civilă, prin sentința nr. 25/C din 24 ianuarie 2003, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Piatra Neamț. A respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta SC P. SA Piatra Neamț. A respins ca prematur formulată acțiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA Piatra Neamț. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut în esență, că reclamanții au solicitat pârâtei SC P. SA Piatra Neamț despăgubiri pentru imobilele deținute de această pârâtă, iar în instanță au schimbat obiectul notificării, pretinzând restituirea în natură. În aceste condiții, prima instanță a reținut că nerespectarea acestei proceduri prealabile obligatorii echivalează cu inadmisibilitatea acțiunii.
În ceea ce privește capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta S.C. A.C. SA Piatra Neamț, prima instanță a reținut că întrucât reclamanții nu au așteptat soluționarea notificării printr-o decizie sau dispoziție motivată, cererea acestora este prematur formulată. Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel, susținând că au respectat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificând-o pe pârâta SA P. SA Piatra Neamț, așa încât în mod nejustificat acțiunea le-a fost respinsă ca inadmisibilă. În ceea ce o privește pe pârâta SC A.C. SA Piatra Neamț, apelanții au arătat că și-au dovedit calitatea de proprietari ai imobilului în litigiu astfel că, instanța trebuia să dispună restituirea în natură a imobilului.
Curtea de Apel Bacău, secția civilă, prin decizia nr. 58 din 5 septembrie 2003, a admis apelul declarat de reclamanți, a anulat în parte sentința civilă atacată, numai în ceea ce privește pe pârâta SC A.C. SA Piatra Neamț, cu reținerea cauzei spre rejudecare. A dispus efectuarea unei expertize tehnice având ca obiectiv identificarea imobilului Piatra Neamț și în ce măsură cota de ½ din acesta, reprezentând dreptul de moștenire al acestora, poate fi restituit în natură. Prin decizia nr. 1289 din 4 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții C.G. și C.D. împotriva pârâtei SC A.C.
SA Piatra Neamț și în consecință: A obligat pârâta să retrocedeze reclamanților suprafața de 275 mp teren liber de construcții hașurat cu verde pe schița anexă raportului de expertiză G.M., precum și imobilul construcție hașurat cu roșu, în suprafață construită de 133, 30 mp construcție individualizată în schița anexă cu nr. 6, fila 100, dosar apel, prin culoare roșie împreună cu terenul aferent de 133,30 mp. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin expertiza tehnică efectuată în cauză s-a stabilit că suprafața de teren trecută în proprietatea statului este de 2780 mp din care terenul liber de construcții ce poate fi retrocedat este de 275 mp.
În ce privește construcțiile aflate în proprietatea intimatei care nu au fost înstrăinate către chiriași și care pot fi revendicate în natură, instanța de apel, a reținut că acestea sunt individualizate în schița anexă raportului de expertiză efectuat de expert N.C., anexa 6 pag.100, având o suprafață de 133 mp. Împotriva acestor decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., și susținând, în esență, că instanțele în mod greșit au respins ca inadmisibil capătul de cerere privind restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul deținut de intimata SC P. SA Piatra Neamț.
S-a mai susținut că au respectat întocmai procedura obligatorie prevăzută în art. 21 din Legea nr. 10/2001, însă intimata SC P. SA Piatra Neamț nu a rezolvat notificarea prezentând la al treilea termen de judecată, respectiv 28 octombrie 2002, dispoziția nr. 15 din 30 aprilie 2001 act antedat ce nu le-a fost comunicat niciodată, astfel încât acțiunea pe care au promovat-o este pe deplin admisibilă. Recursul declarat de reclamanți este fondat. La data de 21 aprilie 2001 reclamanții au notificat-o pe intimata SC P. SA Piatra Neamț pentru a fi despăgubiți cu suma de 7 miliarde lei, reprezentând cota de ½ parte din Farmacia și Laboratorul de preparate farmaceutice V. La data de 1 mai 2001, intimata SC P. SA Piatra Neamț, cu adresa nr. 717, le-a comunicat reclamanților că a dobândit în totalitate dreptul real de proprietate asupra activelor prin metodele prevăzute de lege, motiv pentru care le-a recomandat să se adreseze A.P.A.P.S.
Aceeași îndrumare a fost dată și de Prefectura Județului Neamț (f.68 dosar fond). Înlăuntrul termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și după ce au adresat o primă notificare, la data de 16 noiembrie 2001, reclamanții au notificat atât Prefectura Județului Neamț cât și pe intimata SC P. SA Piatra Neamț, arătând că nefiind posibilă restituirea valorică solicită restituirea în natură a cotei părți de ½ din Farmacie și Laboratorul de preparate farmaceutice Vorel. Anterior acestei corespondențe, intimata SC P. SA Piatra Neamț, a emis dispoziția nr. 15 din 30 aprilie 2001, prin care a respins cererea privind restituirea valorică în sumă de 7 miliarde lei, reprezentând cota-parte de ½ din imobilele în litigiu.
Dispoziția nu a fost comunicată reclamanților fiind depusă la instanța de fond, la data de 8 noiembrie 2002. În aceste condiții, SC P. SA Piatra Neamț, nu s-a pronunțat asupra notificării formulate în data de 16 noiembrie 2001 prin care reclamanții au solicitat restituirea în natură a cotei de ½ parte din cele două imobile. Cu toate acestea, ambele instanțe au statuat că petitul privind restituirea în natură a cotei părți de ½ din imobilele în litigiu, deținute de intimata SC P. SA Piatra Neamț, este inadmisibil, ceea ce nu este adevărat. Statuând contrariul, instanțele au încălcat vădit și esențial dispozițiile legale mai sus arătate soluționând greșit cauza pe cale de excepție. În consecință, în temeiul art. 313 C. proc.
civ., va admite recursul declarat de reclamanții C.G. și C.D., va casa în parte decizia civilă nr. 58 din 5 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, precum și partea din sentința civilă nr. 25/C din 24 ianuarie 2003, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, referitoare la soluționarea capătului de cerere formulat de reclamanți împotriva pârâtei SC P. SA Piatra Neamț. În rejudecare, Tribunalul Neamț, va soluționa capătul de cerere, având ca obiect restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul situat în Piatra Neamț, deținut de SC P. SA Piatra Neamț.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de C.G. și C.D. și, în consecință: Casează partea din decizia civilă nr. 58 din 5 septembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, precum și partea din sentința civilă nr. 25/C din 24 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția civilă, referitoare la soluționarea capătului de cerere formulat de reclamanții C.G. și C.D. împotriva pârâtei SC C.C.P.P.M.P. SA Piatra Neamț, având ca obiect restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul situat în Piatra Neamț, județul Neamț. Trimite cauza la Tribunalul Neamț spre rejudecare în primă instanță a capătului de cerere mai sus descris. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.