ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2986/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Dispoziția nr. 506 din 21

aprilie 2003, emisă de Primarul municipiului Piatra Neamț, a fost respinsă

cererea prin care reclamantele S.M. și B.A. au solicitat, în condițiile Legii

nr. 10/2001, restituirea prin echivalent a imobilului situat în municipiul

Piatra Neamț, cu motivarea că notificarea a fost introdusă tardiv.

La data de 12 mai 2003, reclamantele

au formulat contestație împotriva dispoziției, S.M. solicitând repunerea în

termenul de depunere a notificării.

În motivarea contestației, s-a

arătat că prin notificarea nr. 42 din 11 aprilie 2003, reclamantele au

solicitat contravaloarea imobilelor preluate abuziv de la autorul lor S.I.,

cererea fiindu-le respinsă ca tardiv introdusă, cu toate că logica juridică

impune ca odată ce s-a prelungit termenul de depunere a actelor, aceeași

prelungire să opereze și pentru formularea notificării, procedură de la

îndeplinirea căreia au fost împiedicate de starea sănătății reclamantei S.M.,

care a fost internată în spital.

Prin sentința civilă nr. 246/C din

26 iunie 2003, Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins cererea de repunere

în termenul de depunere a notificării, iar pe fondul cauzei a respins ca

nefondată contestația.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta S.M. nu a făcut dovada unei împrejurări mai presus

de voința sa, în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., care să o fi

împiedicat în mod obiectiv să notifice autoritatea competentă, personal sau

prin mandatar.

Instanța a reținut că termenul

limită de depunere a notificării era data de 17 februarie 2002, astfel încât

notificarea nr. 42 din 11 aprilie 2003 apare tardivă, în raport de prevederile

art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu modificările și completările

ulterioare.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamantele, susținând că în mod greșit s-a respins cererea de

repunere în termen, că notificările nu se pot depune fără actele doveditoare și

că prin prelungirea termenului de depunere a actelor doveditoare cu 6 luni,

prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, s-a avut în vedere și

prelungirea termenului de depunere a notificării.

Prin decizia nr. 79 din 17 octombrie

2003, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamante împotriva sentinței.

Instanța a reținut că în

conformitate cu termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, prelungit prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, ultima zi când reclamantele puteau depune

notificarea era 17 februarie 2002.

Cum reclamantele au formulat

notificarea la circa 14 luni de la împlinirea termenului stabilit de lege,

instanța a reținut că aceasta apare tardivă, devenind incidente dispozițiile

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care petentele au pierdut dreptul

de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent.

Cât privește cererea de repunere în

termen, instanța a reținut ca nedovedite susținerile potrivit cărora reclamanta

S.M. ar fi fost internată în unități spitalicești, apreciind că și în ipoteza în

care această situație ar fi fost dovedită, oricum nu constituia o împrejurare

mai presus de voința părților, în accepțiunea art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamantele, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susțin reclamantele că legea nu este

formală, astfel că nu se poate separa termenul de depunere a notificării față

de termenul de depunere a actelor doveditoare.

În acest sens, se învederează că

art. 22 din Legea nr. 10/2001 precizează că actele de proprietate doveditoare

și cele care fac dovada calitații de moștenitor vor fi depuse ca anexe la

notificare, astfel că prelungirea termenelor de depunere a actelor impune

concluzia prelungirii și a termenului de depunere a notificării.

Cât privește cererea de repunere în

termenul de depunere a notificării, se arată că împrejurările că sunt bolnave

și nu au putut procura în timp util actele doveditoare de proprietate nu au

fost considerate de instanță ca temei pentru admiterea acesteia.

Recursul va fi respins, pentru

considerentele ce urmează:

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, notificarea trebuie

formulată în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii (14 februarie

2001). Cum ultima zi când reclamantele puteau înregistra notificarea era data

de 14 februarie 2002, în mod corect s-a reținut de către instanțe că

notificarea a fost depusă tardiv.

Dispozițiile art. 21 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 sunt imperative, iar nerespectarea lor atrage, conform alin. (5)

al aceluiași articol, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri

reparatorii în natură sau prin echivalent.

Susținerea potrivit căreia

prelungirea termenului de depunere a actelor doveditoare impune concluzia

prelungirii și a termenului de depunere a notificării este greșită, în

condițiile în care legiuitorul a înțeles să prelungească până la 1 iulie 2003

numai termenul de depunere a actelor doveditoare, iar nu și pe cel de depunere

a notificării, care s-a împlinit la 14 februarie 2002.

Cât privește cererea de repunere în termenul de

depunere a notificării, urmează a constata că în mod corect instanța de apel a

confirmat soluția primei instanțe, reținând că și în ipoteza în care

susținerile reclamantelor ar fi fost dovedite, starea de sănătate și internarea

în unități spitalicești nu constituie împrejurări mai presus de voința

părților, în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele ce succed, se

va respinge recursul declarat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamantele S.M. și B.A. împotriva deciziei civile nr. 79 din 17 octombrie

2003 a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2005.