ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9053/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 2264 din 5 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Piatra Neamț s-a respins notificarea adresată de B.C. care a solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Piatra Neamț, cu motivarea că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege. B.C. a formulat contestație împotriva dispoziției sus-menționate, solicitând anularea acesteia și repunerea în termenul de formulare a notificării. În motivarea acestei cereri, contestatorul a prevăzut că nu a fost în măsură să formuleze notificarea în termenul prevăzut de lege din cauza problemelor de sănătate ale sale și ale soției și că, odată cu mediatizarea Legii nr. 247/2005 a luat cunoștință de posibilitatea de a obține măsuri reparatorii pentru imobilul ce i-a fost preluat de stat.

Prin sentința civilă nr. 115 din 13 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț s-au respins ca neîntemeiate atât contestația cât și cererea de repunere în termen. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petentul a formulat notificarea la data de 1 septembrie 2005, peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, iar acesta nu a făcut dovada unui caz de forță majoră sau a unor motive obiective, în sensul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., pentru a putea opera instituția repunerii în termen. Contestatorul a declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, în motive reluând susținerile privind starea precară a sănătății.

Prin decizia civilă nr. 76 din 31 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea acestei decizii s-a reținut că apelantul contestator nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 103 alin. (1) teza finală și alin. (2) C. proc. civ. pentru a putea beneficia de repunerea în termenul de formulare a notificării pe procedura Legii nr. 10/2001, acesta nu a făcut dovada faptului că nu a respectat termenul de depunere a notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, motivat de o împrejurare mai presus de voința sa, actele medicale depuse neputând fi reținute în acest sens. În termen legal, contestatorul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel solicitând anularea dispoziției emisă anterior și obligarea emitentului să procedeze la soluționarea notificării sale.

În dezvoltarea motivelor de recurs contestatorul reia susținerile anterioare și arată că nu a put face notificarea decât la data de 1 septembrie 2005 deoarece a fost în permanență bolnav, că a explicat că nu posedă acte medicale din perioada 14 februarie 2001-14 februarie 2002 însă instanțele anterioare nu i-au admis proba testimonială pentru a face dovada susținerilor sale. Intimatul-pârât a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu menținerea deciziei pronunțată în apel ca temeinică și legală. Verificând decizia recurată în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.

Solicitarea contestatorului privind plata despăgubirilor bănești pentru imobilul preluat abuziv de stat a fost respinsă pentru motivul că notificarea a fost tardiv formulată, respectiv la data de 1 septembrie 2005, cu mult peste termenul prevăzut de lege. Această apreciere a instanțelor care s-au pronunțat anterior în cauză este corectă, dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2001, nr. 145/2001, prevăzând în mod expres că termenul pentru depunerea notificărilor este de un an de la data intrării în vigoare a legii, respectiv până la 14 februarie 2002. Conform alin. (5) al aceluiași articol, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsurile reparatorii prevăzute de lege, fiind deci un termen de decădere.

Este adevărat că Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției aduce o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I al legii, modificări care însă nu se referă la art. 21, actualmente 22, din Legea nr. 10/2001, termenul de decădere instituit inițial nu a fost modificat. Instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză au reținut în mod judicios că în cauză nu poate opera instituția repunerii în termenul de formulare a notificării în procedura specială a Legii nr. 10/2001, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute prin dispozițiile art. 103 alin. (1) teza finală.

Recurentul-contestator nu a făcut dovada că a fost împiedicat să formuleze notificarea cerută de lege printr-o împrejurare mai presus de voința sa, în intervalul de timp prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv de la data de 14 februarie 2001 când a intrat în vigoare legea și până la data formulării notificării, 1 septembrie 2005. Actele medicale de care s-a folosit recurentul nu se referă la perioada în cauză și nici nu sunt de natură a-l pune pe acesta în imposibilitatea de a formula notificarea cerută de lege. Reținând că prezenta contestație a fost corect respinsă întrucât notificarea fost tardiv formulată, prin neîndeplinirea unei condiții de formă, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de B.C. împotriva deciziei nr. 76 din 31 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.