ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9053/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9053/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 2264 din 5

decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Piatra Neamț s-a

respins notificarea adresată de B.C. care a solicitat despăgubiri

bănești pentru imobilul situat în Piatra Neamț, cu motivarea

că aceasta nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege.

B.C. a formulat contestație

împotriva dispoziției sus-menționate, solicitând anularea acesteia

și repunerea în termenul de formulare a notificării.

În motivarea acestei cereri,

contestatorul a prevăzut că nu a fost în măsură să

formuleze notificarea în termenul prevăzut de lege din cauza problemelor

de sănătate ale sale și ale soției și că,

odată cu mediatizarea Legii nr. 247/2005 a luat cunoștință

de posibilitatea de a obține măsuri reparatorii pentru imobilul ce

i-a fost preluat de stat.

Prin sentința civilă nr.

115 din 13 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Neamț s-au

respins ca neîntemeiate atât contestația cât și cererea de repunere

în termen.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că petentul a formulat notificarea la

data de 1 septembrie 2005, peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, modificată, iar acesta nu a făcut dovada unui

caz de forță majoră sau a unor motive obiective, în sensul

dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., pentru a putea opera instituția

repunerii în termen.

Contestatorul a declarat apel

împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținând că

aceasta este nelegală și netemeinică, în motive reluând

susținerile privind starea precară a sănătății.

Prin decizia civilă nr. 76 din

31 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău apelul a fost

respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că apelantul contestator nu a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 103 alin. (1) teza finală și

alin. (2) C. proc. civ. pentru a putea beneficia de repunerea în termenul de

formulare a notificării pe procedura Legii nr. 10/2001, acesta nu a

făcut dovada faptului că nu a respectat termenul de depunere a

notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, motivat de o

împrejurare mai presus de voința sa, actele medicale depuse neputând fi

reținute în acest sens.

În termen legal, contestatorul a

declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel solicitând anularea

dispoziției emisă anterior și obligarea emitentului să

procedeze la soluționarea notificării sale.

În dezvoltarea motivelor de recurs

contestatorul reia susținerile anterioare și arată că nu a

put face notificarea decât la data de 1 septembrie 2005 deoarece a fost în

permanență bolnav, că a explicat că nu posedă acte

medicale din perioada 14 februarie 2001-14 februarie 2002 însă

instanțele anterioare nu i-au admis proba testimonială pentru a face

dovada susținerilor sale.

Intimatul-pârât a depus la dosar

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu

menținerea deciziei pronunțată în apel ca temeinică și

legală.

Verificând decizia recurată în

raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

nefondat, în sensul considerentelor ce succed.

Solicitarea contestatorului privind

plata despăgubirilor bănești pentru imobilul preluat abuziv de

stat a fost respinsă pentru motivul că notificarea a fost tardiv

formulată, respectiv la data de 1 septembrie 2005, cu mult peste termenul

prevăzut de lege.

Această apreciere a

instanțelor care s-au pronunțat anterior în cauză este

corectă, dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2001, nr. 145/2001, prevăzând în mod

expres că termenul pentru depunerea notificărilor este de un an de la

data intrării în vigoare a legii, respectiv până la 14 februarie

2002.

Conform alin. (5) al aceluiași

articol, nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea

notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsurile reparatorii prevăzute de lege, fiind deci un termen de

decădere.

Este adevărat că Legea nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și

justiției aduce o serie de modificări și completări Legii

nr. 10/2001, evidențiate punctual prin Titlul I al legii, modificări

care însă nu se referă la art. 21, actualmente 22, din Legea nr.

10/2001, termenul de decădere instituit inițial nu a fost modificat.

Instanțele care s-au

pronunțat anterior în cauză au reținut în mod judicios că

în cauză nu poate opera instituția repunerii în termenul de formulare

a notificării în procedura specială a Legii nr. 10/2001, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute prin dispozițiile art. 103

alin. (1) teza finală.

Recurentul-contestator nu a

făcut dovada că a fost împiedicat să formuleze notificarea

cerută de lege printr-o împrejurare mai presus de voința sa, în

intervalul de timp prevăzut de Legea nr. 10/2001, respectiv de la data de

14 februarie 2001 când a intrat în vigoare legea și până la data

formulării notificării, 1 septembrie 2005.

Actele medicale de care s-a folosit

recurentul nu se referă la perioada în cauză și nici nu sunt de

natură a-l pune pe acesta în imposibilitatea de a formula notificarea

cerută de lege.

Reținând că prezenta

contestație a fost corect respinsă întrucât notificarea fost tardiv

formulată, prin neîndeplinirea unei condiții de formă, Înalta

Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de B.C.

împotriva deciziei nr. 76 din 31 mai 2006 pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

9 noiembrie

2006.