ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2692/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Neamț, secția civilă, la 10 ianuarie 2006, reclamanta I.M. a solicitat

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul

Primarul municipiului Piatra Neamț, anularea dispoziției nr. 2362 din 14

februarie 2005 și constatarea faptului că notificarea a fost făcută în termen.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a

arătat că prin notificarea nr. 544 din 13 septembrie 2005 adresată Prefecturii

județului Neamț, reclamanta a solicitat restituirea în natură sau prin

echivalent a unei suprafețe de teren de 4350 mp ce a fost expropriată prin

Decretul nr. 464/1961.

În mod greșit s-a considerat că notificarea este

tardivă deoarece Legea nr. 247/2005 a repus în termen persoanele îndreptățite

la restituirea bunurilor preluate abuziv de stat.

Prin sentința civilă nr. 69/C din 15 februarie 2006

Tribunalul Neamț, secția civilă, a respins contestația ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

termenul limită stabilit de Legea nr. 10/2001, prelungit până la data de 14

februarie 2002, nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005. Actul normativ

invocat de contestatoare a adus modificări Legii nr. 10/2001 numai în ce

privește regimul stabilirii și acordării despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei

sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 203 din 30

octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.

În considerentele hotărârii sale, instanța de apel a

arătat că apelanta a formulat notificarea la 13 septembrie 2005, cu mult peste

termenul prevăzut de lege astfel încât în mod corect s-a respins notificarea ca

tardiv formulată.

Împotriva acestei hotărâri apelanta reclamantă a

declarat recurs critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:

Reclamanta a făcut dovada calității de proprietar al

bunului expropriat prin Decretul nr. 464/1961. Din însuși faptul că terenul a

fost expropriat de la reclamantă înseamnă că aceasta era proprietara acestuia,

pentru că terenul nu ar fi putut face obiectul unei exproprieri în cazul în

care nu ar fost proprietatea sa.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, simplul

fapt al deposedării de un bun proprietate privată duce la concluzia că

deposedarea a fost abuzivă, chiar dacă deposedarea s-a făcut pentru utilitate

publică. Reclamanta nu a primit nici o despăgubire, astfel că se impune să

primească măcar despăgubiri.

Referitor la tardivitate, recurenta consideră că noua

lege a făcut repunerea în termen a foștilor proprietari.

Prin întâmpinare, intimatul Primarul municipiului

Piatra Neamț a solicitat respingerea recursului, arătând că Legea nr. 247/2005

nu cuprinde prevederi din care să rezulte că s-ar fi prelungit termenul de

depunere a notificării.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor

formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate

înaintea primei instanțe, Înalta Curte a reținut următoarele:

fi fost expropriat terenul a cărui restituire a solicitat-o prin notificarea ce

formează obiectul prezentului litigiu, precum și nerespectarea cerințelor

exproprierii în ce privește acordarea de despăgubiri, nu pot forma obiect al

analizei în etapa recursului,

omisso medio

.

Întrucât soluția instanțelor de fond a fost

întemeiată pe excepția prescripției dreptului de a solicita măsuri reparatorii,

fondul litigiului nu poate fi cercetat direct în recurs;

faptul că Legea nr. 247/2005, prin care a fost modificată și completată Legea

nr. 10/2001, nu conține prevederi din care să rezulte că persoanele interesate

în obținerea de măsuri reparatorii în sistemul legii speciale ar fi fost repuse

în termenul de depunere a notificării.

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în

forma avută după republicarea în temeiul Legii nr. 247/2005, persoana

îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii

persoana juridică deținătoare. Acest termen a fost prelungit succesiv prin

O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001.

Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.

247/2005 nu au vizat extinderea domeniului de aplicare a legii, a sferei persoanelor

îndreptățite la restituire și nici a perioadei de referință a acestui act

normativ reparatoriu, nefiind prelungit termenul de formulare și depunere a

notificărilor.

Ca atare, sunt incidente în continuare prevederile

art. 22 alin. final conform căruia nerespectarea termenului prevăzut pentru

trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție

măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Întrucât I.M. a depus notificarea cu mult peste

termenul limită stabilit de legiuitor a intervenit pierderea dreptului de a mai

solicita măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv, astfel încât

instanțele de fond au aplicat și interpretat corect dispozițiile legii

materiale incidente în cauză.

Față de cele ce preced, criticile formulate nu

întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul

va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

I.M. împotriva deciziei civile nr. 203 din 30 octombrie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2007.