ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7077/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3585/C din 3 octombrie 2001 pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanții C.I.E., J.I.N., J.I.I., J.I.C., J.I.I.A., J.I.T., R.I.I. și Ț.L. au chemat în judecată, în temeiul Legii nr. 10/2001, pe pârâta SC M. SA Piatra-Neamț, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 240 din 24 august 2001 emisă de către pârâtă și s-o oblige să le restituie în natură terenul în suprafață de 4.600 mp teren, vatră de sat, situată pe teritoriul comunei Viișoara, județul Neamț, în punctul "R.". Pârâta SC M. SA Piatra-Neamț a formulat cerere de chemare în garanție împotriva A.P.A.P.S., solicitând obligarea acesteia la plata unor despăgubiri, în cazul în care va fi admisă împotriva sa cererea formulată de reclamanți, arătând faptul că este o persoană juridică privatizată, integral, prin cumpărarea de acțiuni de la fostul Fond al Proprietății Private.

Prin Sentința civilă nr. 271/C din 23 septembrie 2002, Tribunalul Neamț a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamanți, reținându-se, în esență, că terenul în litigiu se află în proprietatea pârâtei, în parte, și în proprietatea C.F.R., în parte, iar intimata SC M. SA Piatra-Neamț este o societate cu capital privat în baza Contractului de vânzare de acțiuni nr. X/2005, astfel încât reclamanții se află în situația prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că erau îndreptățiți să notifice pe A.P.A.P.S. București (fostul Fond al Proprietății de Stat) și pe C.F.R., pârâta fiind notificată în mod greșit.

După mai multe cicluri procesuale, prin Decizia civilă nr. 148 din 5 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția civilă și pentru cauze cu minori, familie, conflicte de muncă și de asigurări sociale, a admis apelul declarat de către reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 271/C din 29 februarie 2002 a Tribunalului Neamț, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestația reclamanților și a dispus anularea Dispoziției nr. 240 din 24 august 2001, emisă de către pârâta SC M. SA Piatra-Neamț. A dispus obligarea acestei pârâte să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 3.151 mp. A respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei Primăria Comunei Alexandru cel Bun, prin Primar, precum și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC M. SA Piatra-Neamț împotriva A.V.A.S.

București. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că pârâta Primăria Comunei Alexandru cel Bun și chematul în garanție A.V.A.S. București nu au legitimare procesuală pasivă, contestatorii fiind nemulțumiți de soluția dată notificării de către pârâta SC M. SA Piatra-Neamț, aspect reținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare pronunțată anterior în cauză (respectiv Decizia nr. 4942 din 30 mai 2004) ale cărei considerente sunt obligatorii conform art. 315 C. proc. civ. Referitor la terenul în suprafață de 3.151 mp aflat în posesia pârâtei SC M. SA Piatra-Neamț, s-a reținut că a fost preluat fără titlu de către stat de la autorul reclamanților, prin Decretul de expropriere nr. 341/1966, care nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial al României, astfel încât urmează regimul juridic instituit de art. 2 și 9 din Legea nr. 10/2001, contestatorii fiind îndreptățiți la restituirea în natură.

În ceea ce privește terenul în suprafață de 1.444 mp, s-a reținut că nu este deținut de către SC M. SA Piatra-Neamț, din probele administrate în cauză rezultând că se află în posesia Primăriei Comunei Alexandru cel Bun, județul Neamț, și în administrarea C.F.R. - Regionala Iași, aparținând domeniului public al statului. Prin Decizia nr. 9093 din 6 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanții C.I.E., J.A.A., J.I.C., J.I.I., J.I.I.A., J.I.N., J.I.T., J.L., R.I.A., Ț.L. împotriva Deciziei nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

A casat în parte decizia sus-menționată, în sensul că a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță în ceea ce privește terenul în suprafață de 1.444 mp. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate. A respins recursul declarat de pârâta SC M. SA, ca nefondat. Referitor la recursul declarat de pârâta SC M. SA, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 și art. 9.1. din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, în mod corect instanța de apel a stabilit faptul că recurenta-pârâtă SC M. SA Piatra-Neamț are calitatea de unitatea deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, având calitate procesuală pasivă în cauză, această persoană juridică având la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 posesia și proprietatea terenului în suprafață de 3.151 mp, fiind o societate comercială cu capital privat conform Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. X/2005, încheiat cu A.P.A.P.S.

București. Înalta Curte de Casație și Justiție a mai reținut că recurenta-pârâtă SC M. SA Piatra-Neamț are calitate procesuală pasivă și în raport de entitatea care a efectuat privatizarea, respectiv A.V.A.S. București (fostă A.P.A.P.S.

și fostă F.P.S.) întrucât imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în baza Decretului de expropriere nr. 341/1966 care nu a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial al României, potrivit Adresei din data de 6 iunie 2005, emisă de către RA Monitorul Oficial, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, prin imobilele preluate în mod abuziv se înțelege: imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial". Recurenta-pârâtă SC M. SA Piatra-Neamț are calitate procesuală pasivă și în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) (în vechea numerotare a legii, dispozițiile art. 27 alin. (1)) câtă vreme imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fără titlu de către stat.

Aceste dispoziții legale referitoare la imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți privatizate, altele decât cele prevăzute în art. 21 alin. (1) și (2) din lege, cum este cazul în speță, prevăd faptul că "persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 830/2008 modificările aduse alineatului (1) al art. 29 din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, au fost declarate neconstituționale, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul respectivului alineat, încălcându-se dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

Prin urmare, în urma a acestei decizii, numai pentru imobilele preluate cu titlu valabil și aflate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, măsurile reparatorii în echivalent fiind propuse de către entitatea care a efectuat privatizarea. Per a contrario, în cazul imobilelor preluate fără titlu valabil, cum este cazul în speță, se restituie, în natură și libere de sarcini, către persoanele îndreptățite, în cauză, contestatorii J. probându-și dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, la data intrării în vigoare a legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, așa fiind, nu sunt fondate susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora este vorba de o aplicare retroactivă a Legii nr. 10/2001 având în vedere că este posesoarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 26 ianuarie 1999, deoarece prevederile Legii nr. 10/2001 reglementează situația imobilelor aflate în evidența unor societăți comerciale privatizate integral la data apariției legii, în sprijinul aceleiași idei fiind și deciziile Curții Constituționale invocate ce vizează situația bunurilor preluate, aflate deja în proprietatea societăților comerciale privatizate, în condițiile legii. Înalta Curte a mai statuat că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză, chiar dacă obiectul acțiunii dedus judecății l-a constituit stabilirea faptului că preluarea imobilului s-a realizat în mod abuziv, fără titlu.

Aceasta întrucât, în sistemul Legii nr. 10/2001, raportul juridic creat prin aplicarea acestui act normativ se stabilește între persoana îndreptățită și unitatea deținătoare a bunului sau entitatea implicată în privatizarea unității deținătoare care a fost notificată. Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, doar în situația de excepție reglementată prin art. 28, în cazul în care unitatea deținătoare nu poate fi identificată. În condițiile în care se cunoaște cu certitudine, cum este cazul în speța de față, deținătorul imobilului solicitat, art. 28 din Legea nr. 10/2001, singurul care ar justifica răspunderea directă a statului în cadrul procedurilor speciale de restituire, nu este aplicabil.

Referitor la motivul de recurs invocat de pârâtă potrivit căruia cererea de chemare în garanție formulată împotriva chematului în garanție A.V.A.S. București a fost respinsă în mod greșit de instanțe, Înalta Curte a statuat, de asemenea, că este nefondat. Astfel, pârâta SC M. SA Piatra-Neamț a formulat în cauză la data de 18 octombrie 2001 cerere de chemare în garanție a F.P.S. (actual) A.V.A.S. București, solicitând în baza art. 1 din Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. X/2005, să fie despăgubiți, în cazul în care vor fi obligați către reclamanți la despăgubiri în formele prevăzute de Legea nr. 10/2001, în situația admiterii acțiunii acestora.

În urma parcurgerii mai multor cicluri procesuale, instanțele au dispus în mod irevocabil restituirea în natură, către reclamanți, a terenului în suprafață de 3.151 mp, deținut de către societatea comercială pârâtă, astfel încât cererea de chemare în garanție nu putea fi admisă atâta vreme cât raportul juridic dedus judecății, cel principal, născut între contestatori, în calitate de persoane îndreptățite, și pârâtă, în calitate de unitate deținătoare, avea drept obiect restituirea în natură, iar raportul juridic dintre pârât și chematul în garanție avea un alt obiect, respectiv despăgubiri. În această privință obligația de garanție asumată de către Statul Român, prin A.V.A.S. București, întemeiată pe prevederile contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și pe dispozițiile art. 1336 și urm. C. civ., nu putea fi valorificată de către societatea comercială pârâtă în cadrul procedurii speciale a Legii nr. 10/2001, ci numai în cadrul procedurii de drept comun.

Aceasta întrucât dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, după emiterea deciziei de restituire, organele de conducere ale societăților comerciale prevăzute la alin. (1) și (2) vor proceda la reducerea capitalului social cu valoarea lucrului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului, se referă doar la entitățile juridice nominalizate expres în articolul respectiv, neaplicându-se la societățile comerciale privatizate integral. Prin Decizia nr. 120 din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 271/C din 29 februarie 2002 a Tribunalului Neamț, pronunțată în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA Piatra-Neamț și Primăria Comunei Alexandru cel Bun, care vizează terenul în suprafață de 1.449 mp identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert P.C., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia din 23 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 2 iulie 2012 (data poștei), SC M. SA Piatra-Neamț a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 9093 din 6 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și a solicitat anularea deciziei, rejudecarea cauzei și, pe fond, respingerea contestației formulate de reclamanți.

În motivarea contestației, SC M. SA Piatra-Neamț a susținut că soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC M. SA împotriva Deciziei nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că s-a apreciat că Decretul de expropriere nr. 34 din 1966, prin care Statul Român a preluat de la reclamanți terenul respectiv nu este titlu valabil întrucât nu a fost publicat în Buletinul Oficial.

În acest context, contestatoarea a arătat că eroarea materială constă în greșita interpretare a legii, în aprecierea obligativității publicării acelui decret, în sensul în care nici Curtea de Apel Bacău și nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu au luat în considerare faptul că potrivit Constituției Republicii Socialiste România din anul 1965, subzista obligativitatea publicării în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România doar a "hotărârilor cu caracter normativ". Or, din conținutul său rezultă fără echivoc faptul că Decretul nr. 34 din 1966 a avut un caracter punctual, individual, producându-și consecințele juridice scontate, nefiind obligatorie publicarea acestuia atâta timp cât conținutul său nu este al unui act normativ.

Astfel, prin Adresa nr. R102 din 25 ianuarie 2012, Consiliul legislativ a atestat faptul că Decretul Consiliului de Stat nr. 34 din 1 februarie 1966 "nu are caracter normativ, fiind un act individual". Contestatoarea SC M. SA Piatra-Neamț a susținut că atât Curtea de Apel Bacău, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție aveau posibilitatea analizării acestui decret, și în condițiile în care, din cuprinsul său rezultă fără dubiu și caracterul individual, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este rezultatul unei erori materiale, în cauză fiind aplicabil art. 318 alin. (1) C. proc. civ. La data de 8 noiembrie 2012 (data poștei), contestatoarea SC M. SA Piatra-Neamț a formulat "Completare" la motivele contestației în anulare și a susținut că "executorul judecătoresc a dus la bun sfârșit executarea silită fără a ține cont în mod limitativ doar de dispozitivul sentinței executate" și a atașat un set de înscrisuri.

Înalta Curte, la termenul din 16 noiembrie 2012, a invocat, din oficiu, excepția tardivității contestației în anulare în raport de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., pe care o va admite, pentru considerentele care succed. Potrivit art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.". Art. 319 din același cod prevede: "Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.". În speță, prin Decizia nr. 9093 din 6 noiembrie 2009, irevocabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale.

A casat în parte decizia sus-menționată, în sensul că a trimis cauza spre rejudecare, la aceeași instanță, în ceea ce privește terenul în suprafață de 1.444 mp. A menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate. A respins recursul declarat de pârâta SC M. SA, ca nefondat. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru considerentele deja expuse, a respins recursul pârâtei SC M. SA Piatra-Neamț, confirmând soluția pronunțată de instanța de apel. Înalta Curte a statuat că instanța de apel a stabilit corect situația de fapt referitor la terenul în suprafață de 3.151 mp și a făcut o legală aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 atunci când a obligat-o pe pârâtă, care are terenul în posesie și proprietate, să-l restituie reclamanților, în natură.

Cu privire la terenul în suprafață de 1.444 mp, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că se impune rejudecarea cauzei de către instanța de apel deoarece aceasta nu s-a conformat dispozițiilor date de instanța de recurs printr-o decizie de casare anterioară și nu a administrat probatoriul în urma căreia să se poată stabili, fără echivoc, cine deține această suprafață și care este entitatea învestită cu soluționarea notificării în această privință, și în raport de acest aspect care sunt măsurile reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții, restituirea în natură sau prin echivalent.

Așa fiind, hotărârea susceptibilă de executare cu privire la terenul în suprafață de 3.151 mp aflat în posesia și proprietatea pârâtei SC M. SA Piatra-Neamț este Decizia nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, iar nu Decizia nr. 9093 din 6 noiembrie 2009, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de pârâta SC M. SA împotriva Deciziei nr. 148 din 5 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ca nefondat, decizia instanței de apel devenind astfel irevocabilă.

Având în vedere dispozitivul deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare face parte deci din categoria hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, deoarece, contrar celor susținute de contestatoare, prin aceasta nu s-a rezolvat fondul pricinii, prin rejudecarea cauzei de către instanța de recurs. Pentru astfel de hotărâri, așa cum s-a menționat, art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. prevede că împotriva lor se poate introduce contestație în anulare în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Textul de lege instituie două termene, diferite, în interiorul cărora se poate promova această cale extraordinară de atac. Este vorba despre un prim termen de 15 zile care curge de la un moment subiectiv, respectiv de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și despre un al doilea termen de 1 an de zile care curge de la un moment obiectiv, și anume acela al datei de la care hotărârea a rămas irevocabilă. Acest termen curge și se împlinește chiar și în situația în care contestatorul nu a luat cunoștință de hotărâre. Nerespectarea acestor termene duce la decăderea din dreptul de a formula contestația în anulare, ambele termene trebuind a fi respectate. În speță, contestatoarea SC M. SA Piatra-Neamț nu a respectat nici termenul subiectiv de 15 zile și nici pe cel obiectiv, de un an, aceasta formulând contestația în anulare abia la data de 2 iulie 2012, mult după împlinirea termenelor prevăzute de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ., așa încât Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA Piatra-Neamț împotriva Deciziei nr. 9093 din 6 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ca tardivă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ